un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Seriale: American Crime Story: The People vs OJ Simpson pe Netflix

29 Mar 2017  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

4 comentarii

Serialul de 10 episoade, povestind fuga, arestarea, procesul și eliberarea lui OJ Simpson după ce-a fost acuzat de uciderea fostei neveste și a prietenului acesta, este extraordinar de bine făcut și foarte interesant. L-am urmărit cu sufletul la gură deși știam deznodământul. Îl găsiți pe Netflix sub numele American Crime Story: The People v O.J. Simpson.

Poate că veți spune că un serial care urmărește aproape perfect tot ce s-a întâmplat în acel caz nu are cum să fie foarte palpitant, dar vă asigur că îl veți urmări la foc continuu. Cazul acela a fost foarte ciudat și întortocheat, cu o evoluție uimitoare și tot felul de răsturnări de situație. Dacă ar fi folosit alt nume, nu OJ Simpson, aș fi zis că cineva și-a imaginat o poveste foarte bună.

Din păcate (pentru victime), tot ce prezintă este 100% adevărat și puteți vedea cum probele zdrobitoare ale acuzării au ajuns să nu valoreze nimic într-un caz bine construit de apărarea lui Simpson, că nu degeaba a ajuns Cochran celebru. Viața bate filmul, în acest caz.

Serialul adună o mulțime de vedete ce joacă foarte bine. OJ Simpson este jucat de Cuba Gooding Jr., iar lui i se alătură John Travolta, David Schwimmer, Sarah Paulson în rolul procurorului Marcia Clark, Courtney Vance în rolul lui Johnie Cochran. Toți joacă excelent, iar în special Travolta își face perfect rolul. La final veți vedea și cât de bine au fost aleși să semene cu persoanele reale.

    4 comentarii

  1. Urmărește și O. J. :Made în America. La fel de excepțional, doar 6 episoade. A luat Oscar-ul anul ăsta pentru film documentar.

      (Citează)

  2. Iar în ultimul episod vei afla și adevăratul motiv al achitării, explicat chiar de către doi dintre jurați. Și care nu are ABSOLUT nici o legătură cu probele din proces.

      (Citează)

  3. Sa te uiti si la OJ: Made in America. Mie mi se pare cel mai tare documentar pe care l-am vazut vreodata. Evah! :)

      (Citează)

  4. E foarte bine realizat documentarul. Mai va puteti uita si la Is OJ innocent

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus