un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Noile procesoare Kaby Lake au ajuns în magazine

9 Jan 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

23 comentarii

Noile procesoare Intel cu numele de cod Kaby Lake au ajuns în stoc la PC Garage. Este vorba de a 7-a generația de procesoare Core, lansate treptat de Intel, acum și în varianta pentru desktop-uri.

Vestea bună este că folosesc același socket de placă de bază ca și Skylake, adică LGA 1151, deci un upgrade acum sau în viitor va fi simplu de făcut dacă aveți deja Skylake.

Vestea mai puțin bună este că diferențele de performanță nu sunt semnificative. Kaby Lake este mai degrabă un Skylake Plus, iar cândva mai târziu va apărea Cannonlake, care-i bazat tot pe arhitectura Skylake, dar micșorează tehnologia de fabricare la 10 nm.

Pe scurt despre Kaby Lake:

  • socket LGA 1151
  • suportă memorie DDR3L și DDR4, maxim 64 GB
  • maxim 4 nuclee, 8 cu hyperthreading
  • PCIe 3.0
  • fabricate în tehnologie 14 nanometri

Dacă vă uitați pe comparația de aici între Core i5 6500 și 7500 și Core i7 6700 și 7700, veți vedea că nu sunt mari diferențe, chiar deloc. O ușoară creștere a frecvenței de tact mi se pare nesemnificativă, iar trecerea de la Intel HD Graphics 530 la 630 pare mai degrabă o schimbare de cifră, nu și de performanță, cel puțin la o primă vedere. Avantajele declarate oficial sunt schimbarea mai rapidă a frecvenței de tact, care este variantă în funcție de nevoie, și codare și decodare mai rapidă folosind HEVC. Are suport nativ pentru USB 3.1 și pentru tehnologia Intel Optane de stocare, dar mai e până să conteze acestea.

Eu aș lua Kaby Lake în loc de Skylake, dacă aș construi acum un PC nou, cu următoarele mențiuni:

  • asigurați-vă că placa de bază aleasă are disponibil BIOS pentru noile procesoare, dacă luați una cu chipsetul Z170, sau mai bine cumpărați direct o placă de bază cu chipset Z270, H270 sau B250, care vin cu câteva îmbunătățiri și sunt gândite pentru Kaby Lake.
  • trebuie să folosiți Windows 10. Kaby Lake nu va putea fi folosit cu alte versiuni mai vechi de Windows.

Dacă vreți informații despre sufixele K, T șamd de la procesoare, găsiți aici. Fără sufix înseamnă versiunea normală de procesor.

    23 comentarii

  1. Excelent prezentat procesorul insa pretul pentru i7 este …….. sa spun asa nu pentru toata lumea.

      (Citează)

  2. Daca ai procesor din generatia 4, 5 sau 6 nu merita absolut deloc sa faci trecerea la a 7-a.

      (Citează)

    • Depinde, merită pentru platforma mai nouă adusă de Z170 și Z270. Ddr4, suport pentru NVM, chestii din astea. Nu iei un procesor, iei un întreg ansamblu.

        (Citează)

  3. nimic nou :(
    lipsa competitiei nu este buna
    astept sa testez un windows10 pe snapdragon 835

      (Citează)

    • Lipsa competitiei e pe terminate. AMD lanseaza procesoare noi care concureazeaza din nou la nivel de performanta cu cele intel.

        (Citează)

    • Greuceanu:
      Lipsa competitiei e pe terminate. AMD lanseaza procesoare noi care concureazeaza din nou la nivel de performanta cu cele intel.

      Dacă te uiți la cota de piață, AMD este simbolic acolo.

        (Citează)

  4. Ce nu prea inteleg e pretul.
    Am un procesor i7 4790K la 4Ghz de generatie a 4-a..
    2 ani si jumatate mai tarziu si 3 generatii peste apare i7 7700K de generatia a 7-a la acelasi pret.

    2 ani si jumatate si 3 generatii peste nu conteaza chiar daca un I7 4790K ramane un procesor de top?

    http://www.cpubenchmark.net/cpu.php?cpu=Intel+Core+i7-7700K+%40+4.20GHz

      (Citează)

  5. Offtopic: Nu am vazut despre CES. Ai un articol in asteptare sau nu vei publica nimic? Asteptam de la tine un rezumat cu tot ce a fost prezentat anul acesta.

      (Citează)

  6. Nu o înțeleg pe aia cu ” nu va putea fi folosit cu versiuni mai vechi de Windows “. Doar dacă vrei update-uri. Altfel, dacă ai softul, cred ca se instalează. De fapt, pentru echipamentele care contează cum ar fi Thinkpad t460, Thinkpad P70 vor fi update-uri. Pam. Pam.

      (Citează)

  7. Greuceanu:
    Lipsa competitiei e pe terminate. AMD lanseaza procesoare noi care concureazeaza din nou la nivel de performanta cu cele intel.

    De fiecare data AMD lanseaza si de fiecare data si-o iau in freza pentru ca realitatea desfiinteaza visele lor de PR.

      (Citează)

    • De fiecare data, dar de fiecare data când AMD a lansat un procesor care se anunța competitiv și inlocuiam calculatorul am cumpărat de la ei. pentru ca trebuie să fie și fraieri pe planetă.
      Ultimul e un Bulldozer.
      De fiecare data mi-am luat-o în barbă.
      Dar de acum și până la sfârșitul vieții mi-am epuizat șansele de a fi păcălit de AMD.
      Desigur, hipsteri mai sunt.

        (Citează)

  8. @catalinx: Ai fost “pacalit” de AMD pentru ca stii doar aproximativ ce ai nevoie si ce cumperi.

    Procesoarele au doi parametri definitorii, performanta single-threaded si permormanta multi-threaded. Sunt multe procesoare AMD care puse la treaba cu software serios si optimizat pe multi-threading sunt la fel de performante ca omoloagele Intel dar mai ieftine. Problemele apar cand tu ai nevoie de performanta single threaded unde AMD poate fi si cu 40-50% mai slab decat omologul Intel.

    AMD are doua mari probleme:
    1. consumul de energie, si in speta caldura disipata. Au ramasa asa prin 2002.
    2. Intel lucreaza procesoarele diferit, la performanta single-threaded un Celeron dual core de 200 de lei bate un AMD FX octa-core de 1000 de lei.

    Pentru mine departajarea o face performanta single threaded, tocmai deaia in toate versusurile de pe acum am mers pe Intel chiar daca a fost mereu mai scump.

      (Citează)

    • @Floo.
      Stiu exact ce cumpar in materie de performanta single thread / multi thread si consum de energie. Nu astea au fost problemele.

      La ultimul, un 8 core cumparat cand a aparut , FX 8150, din generatia Bulldozer, stiam ca-i cam la fel de bun ca un i5 la frecventa mai redusa dar care costa cam aceiasi bani. L-am luat pentru multitasking ca de asta aveam nevoie. Stiam si ca consuma 130 de watti si nu ma deranja, ca nu aveam blocul izolat ( :D ) , aveam, insa aer conditionat.

      Ce nu stiam a fost ca Windows 7, la vremea aia nu prea era optimizat pentru arhitectura asta si mergea cam slabut pana a aparut un patch. Adica, pana pe la sfarsitul lui 2012, parca.

      Ce stiam de la generatiile trecute, insa speram sa nu se intample si la asta era ca platforma AMD e in general mai putin stabila decat cea intel si ai parte de tot soiul de crash-uri si de cazuri in care pur si simplu se strica placile de baza prematur. Probleme de chipseturi, etc.
      Am bifat si asta tot ce zic mai sus. Am o placa pe care am platit 200 de EUR in 2011 si care sta frumos in dulap de oarece i s-a intamplat ceva ce strica harddiskurile . In rest procesorul merge multumitor si acum, dupa 6 ani. Din cand in cand mai vad crash-uri pe care nu mi le explic, decat prin expresia AMD.

      Ultimului desktop intel , cumparat in 2007 i-a murit placa de baza saptamana trecuta. Insa din 2011 – mergea non stop, in regim de server. Nu am avut niciun desktop AMD cu care sa pot face asta mai mult de 6 luni. Niciunul .
      Am zis desktop, nu servere facute pentru regimul asta de exploatare.

      Bine , ca nu mai cumpar in viata asta un desktop decat vreo janghina refurbished sa o fac server e o alta discutie. Am zis mai sus.

        (Citează)

    • Eu am Intel de multă vreme, de prin 2007. Am fost mereu mulțumit.

        (Citează)

  9. Kaby Lake e doar Tick-Tock-TOCK, adevaratul salt va fi la Cannonlake pe 10nm si 6 nuclee la i5, 6 Core/12 Thread la i7 cu frecventa mai mici decat ultimele generatii dar profitand de extra-core-uri/threaduri.

      (Citează)

  10. Kaby Lake e doar Tick-Tock-TOCK, adevaratul salt va fi la Cannonlake pe 10nm si 6 nuclee la i5, 6 Core/12 Thread la i7 cu frecventa mai mici decat ultimele generatii dar profitand de extra-core-uri/threaduri.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus