un blog de Radu Dumitru

Canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru și youtube.com/NwraduBlog ••• Știri despre Ucraina

Lunga listă de lucruri cumpărate de Black Friday (p)

17 Nov 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Să începem cu partea cea mai importantă, am primit o listă de produse ce vor fi mâine la eMAG, altele decât cele anunțate până acum:

 

Denumire Produs  Stoc  Preț
Televizor LED Smart Samsung, 152 cm, 60KU6072, 4K Ultra HD 100 2,999.99 lei
eBook Reader Amazon Kindle 6 Glare, Touch Screen, 8th Generation, Wi-Fi, Negru sau alb 1,000 329.99 lei
Periuta de dinti electrica Oral-B PRO 3000 Cross Action, reincarcabila, curatare 3D, 3 programe, 3 capete, Albastru 2,500 179.99 lei
Procesor Intel® Core™ i5-6400, 2.7GHz, Skylake, 6MB, Socket 1151, Box 750 599.99 lei
Flash SSD Kingston V300 2.5″, 240GB, SATA 3 850 199.99 lei
Laptop Lenovo IdeaPad 100-15IBD cu procesor Intel® Core™ i5-5200U 2.20 GHz, Broadwell™, 15.6″, 4GB, 500GB, Intel® HD Graphics, Free DOS, Black 500 1,199.99 lei
Telefon mobil Apple iPhone 5S, 16GB, Space Grey & Silver 1,000 899.99 lei
Ceas Smartwatch Vector Luna, Argintiu, Curea piele neagra 500 699.99 lei
Acumulator extern A+, 10.000 mAh, Alb 3,000 39.99 lei
Set 3 oale cu capac, Begonya, inox 3,500 74.99 lei
Set cadou Scholl: Pila electronica Velvet Smooth Express Pedi cu particule de diamant, Roz + Ser intens Scholl Velvet Smooth, 30 ml + Crema de zi Scholl Velvet Smooth, 60 ml 2,500 84.99 lei
LEGO® City Buldozer 60074 300 69.99 lei
Masinuta electrica pentru copii, cu telecomanda, Mappy, Aero Red 600 349.99 lei
Joc de societate Kosmos, Catan Big Box, jocul de baza si 3 extensii 5,000 149.99 lei
Apa de Toaleta Versace Eros, Barbati, 100ml 1,600 159.99 lei
Set tacamuri Sweet Basic by Villeroy&Boch, 30 piese, inox 850 89.99 lei
Pantofi sport Nike Air Max Dinasty adulti 450 169.99 lei

Televizorul de 60 de inchi la 3000 de lei! Ceas Vector la 699 lei! Periuța la 179 lei! Buldozer Lego! Damn!


Am intrat în linia dreaptă pentru Black Friday. Cândva pe la miezul nopții veți afla chiar aici ofertele eMAG, iar mâine dimineață începe show-ul. Primul Black Friday din România a avut loc în 2011, anunțat atunci printr-un newsletter cu doar o zi înainte, iar de atunci evoluția a fost următoarea:

Am făcut un calcul cu tot ce-am cumpărat vreodată de Black Friday (noroc cu istoricul magazinelor, că nici nu mai țineam minte). E un pic șocant când le pui cap la cap:

  • două laptopuri Asus (2011 și 2012)
  • Pentax K-5
  • storcător de citrice
  • televizor Philips
  • patru SSD-uri Kingston de diverse capacități (2012, 2013 și 2014)
  • Xbox 360
  • mașină de tocat carne
  • cărți
  • perie rotativă de păr
  • Geforce 660
  • cuțit Fiskars de tranșat
  • Galaxy Gear Fit
  • Frigider Indesit TAA5
  • Robot de bucătărie Philips
  • două rackuri externe
  • adaptor wireless pe USB
  • iPad Mini 2
  • GeForce 960
  • Kindle wifi
  • set de tuns Remington
  • hrană pisici
  • perie Furminator
  • tricou Lacoste
  • perne cu tematică de Crăciun
  • multifuncțional Canon

Asta doar la eMAG. Total cheltuit în Black Friday: 13.990 de lei. Am mai cheltuit alți 3.835 de lei de-a lungul anilor la alte magazine sau în comenzi externe, grosul fiind un ceas și un cuptor electric.

Pe cele cu bold încă le am în jurul meu. Mă simt chiar bine văzându-le și amintindu-mi că le-am luat mult mai ieftin.

De exemplu, frigiderul Indesit Taa5 vi-l recomand din toată inima, dacă apare la oferte. Are lățime 70 cm, nu 60 cm cum este uzual, iar acel spațiu suplimentar îl face mult mai spațios.

Pentax-ul m-a învățat fotografie. La SSD-uri am trecut pe rând de la 120 GB spre 480 GB. O placă video a înlocuit-o pe cealaltă. Televizorul, după renovare, a ajuns la niște rude și încă funcționează. Gear Fit-ul l-am purtat multă vreme, până când nu i-au mai actualizat programul. Setul de tuns Remington e în baie, îl folosesc din când în când. Un laptop a ajuns acum la maică-mea, funcționează fără probleme în continuare, mai ales după ce i-am montat SSD-ul cumpărat în anul următor.

Pe una din pernele de sezon doarme Dobby sau își ascute cu plăcere ghearele, iată-l într-o fotografie de acum câteva zile arătând fericit.

cookie_dobby

Vreo trei achiziții din listă au fost de la început gândite drept cadouri, că-i ocazie bună pentru a cumpăra așa ceva. Vreo alte trei au fost eșecuri, de exemplu storcătorul de citrice s-a stricat din prima zi și, cum a costat 20 de lei, nici măcar nu l-am mai dus la garanție, ci l-am aruncat direct. Cele două rackuri externe le-am luat cu gândul că pun SSD-urile mele de 120 GB în ele și fac un fel de unități portabile foarte rapide; în practică, n-am avut niciodată nevoie de așa ceva și încă sunt în țiplă, iar SSD-urile vechi stau în dulap. iPad Mini 2 la fel, probabil îl voi da cândva ca premiu la un concurs.

O recoltă foarte bună. Și anul acesta mă voi uita după SSD-uri mai mari, căști, un slow cooker, o friteuză (dau vina pe serialul Mind of a Chef, fac ăia o grămadă de chestii mișto în ulei), un aparat de curățare cu abur, o tabletă cu 3G. Voi fi cu ochii și pentru oferte bune la haine, becuri LED, o pereche solidă de pantofi, poate și niște accesorii de gătit.

Eu mi-am pregătit cardul. Nu uitați de ghidul de supraviețuire, asigurați-vă că aveți cont, că sunteți logat în el și datele sunt bine completate. Balul începe vineri dimineață la eMAG, când vedem și ce surprize ni se rezervă.

    19 comentarii

  1. Nu mai exista ghidul de supravietuire. eroare 404. esti redirectionat la pagina principala

      (Citează)

  2. Kindle-ul ăla nu a fost 200 de lei anul trecut? :/

      (Citează)

  3. nwradu: mazon Kindle 6 Glare, Touch Screen, 8th Generation,

    Scuze, e vina mea. Daca il caut pe google ma trimite la o generatie mai veche automat!

    mea culpa :D

      (Citează)

  4. Cred ca e glare-free, nicidecum glare. Kindle glare vad ca nu apare pe amazon.
    Nu e niciun producator atat de idiot incat sa faca vreun ebook reader glare si sa nu fi poata fi citit afara.

      (Citează)

  5. Fashion Days au dat drumul pe aplicatie la 8 cum au zis, atat tot ca nu mai merge aplicatia de loc, in rest e totul ok.

      (Citează)

  6. Nu mai faci Live anul ăsta?

      (Citează)

  7. a luat un prieten anul trecut “Periuta de dinti electrica Oral-B PRO 3000 Cross Action, reincarcabila, curatare 3D, 3 programe, 3 capete, Albastru” si dupa ce a dus-o la garantie i-au dat in loc o periuta care costa 150 la pretul intreg, modelul ala simplu, fara programe etc. pe factura au pus denumirea gresita, dar codul corect, asa ca au luat in seama ce au vrut de acolo.

    asa ca atentie la neatentie. :)

      (Citează)

  8. Pentru mine, cel mai bun cadou a venit deja si e vorba de un tratament stomatologic. Sunt convins ca majoritatea romanilor au probleme cu dintii de care nici macar nu stiu…nu mai zic de alea pe care le neglijeaza.
    Eu am ramas…ca la dentist :) cand mi-a aratat medicul pe radiografie 3d doua carii mari in doua masele care pe afara arata super. Plus detartraj, unde iarasi am avut surpriza sa fie tartru subgingival adanc…bine, trebuie sa aveti noroc si de un medic care chiar sa faca treaba in detaliu, nu numai ca sa dea bine in oglinda.

      (Citează)

  9. Las si eu aici lista mea de BF, nu este foarte lunga: http://ceom.ro/2016/11/17/adevarata-lista-de-black-friday-si-chiar-e-ieftina/

      (Citează)

  10. speedy.gonzales

    17/11/2016 la 10:56 PM

    nwradu:
    Era altă generație.

    ba exact kindle-ul ala l-am cumparat de la emag cu 150 lei cand a fost ceva reducere.

      (Citează)

  11. Radu, totul ok ? :)

      (Citează)

  12. Am vazut si bf mai bune (anul trecut)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus