un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

O poveste cu două magazine online străine

4 Feb 2016  ·

GÂNDURI  ·

30 comentarii

Pe 28 noiembrie 2014 am comandat vreo 8 tricouri de la Threadless, un magazin american pe care n-ar strica să aruncați un ochi. Era Black Friday la ei, iar un tricou costa 12 dolari de la uzualul 25 de dolari, plus livrarea gratuită peste o anumită valoare. Cu vreo 5 tricouri pentru mine și 3 pentru Matilda, am făcut o comandă, am plătit-o și am început să aștept marfa.

Cei de la Threadless au expediat marfa în două colete diferite. Mi-au zis de la început asta, încă din procesul de checkout. Primul colet a sosit prin decembrie pe sfârșit (vine tocmai din Nicaragua, probabil acolo au fabrica). Al doilea colet n-a sosit niciodată.

Eu mi-am dat seama de asta abia prin martie 2015, când, uitându-mă din nou pe oferta lor, la un tricou mi-am spus “dar parcă îl comandasem pe acesta, de ce nu-i la mine în dulap?”. O mică cercetare prin lista de comenzi și emailuri și mi-am dat seama de problemă, al doilea colet nu ajunsese niciodată la mine.

Ce să mai fac acum? Era 23 martie, aproape 5 luni după comanda mea. Să le spun că “bă, abia acum m-am prins că n-am primit marfa”, sperând să mă creadă pe cuvânt?

Exact asta am făcut. Le-am scris pe 23 martie spunându-le că al doilea colet n-a ajuns niciodată la mine. Mi-au răspuns rugându-mă să le confirm adresa (era bună) și rugându-mă să mai verific o dată la Poștă, că poate e acolo coletul; dacă nu este, pot să aleg întreb restituirea banilor sau retrimiterea tricourilor. Am fost un pic bulangiu și n-am mai verificat la Poștă pentru că bănuiam că nu am ce, “registrul” lor este un caiet improvizat din hârtii separate, capsate de mai multe ori pentru a forma un cotor. N-ar fi stat nimeni pentru mine să verifice pe 4 luni dacă n-am vreun colet nelivrat de ei.

Pe 2 aprilie le-am spus că n-am găsit nimic la Poștă. Pe 3 aprilie mi-au răspuns spunându-mi că au trimis din nou pe adresa mea cele trei tricouri lipsă, mi-au restituit 12 dolari pe card (cred că era o taxă de transport pentru marfa neplătită) și mi-au dat și un voucher de 10 dolari pentru deranj. Coletul a venit după trei săptămâni.


Întrucât am cam luat tot ce ne plăcea de la Threadless, anul trecut, tot de Black Friday, am comandat niște tricouri de la Teepublic. Vreo două erau cu temă de Star Wars și speram să ajungă până la lansarea filmului, dar n-au ajuns. Aici am plătit un pic mai mult pentru livrare, dar urma să se facă prin curierat door-to-door, deci m-am gândit că scap de Poșta Română.

Coletul n-a ajuns în decembrie. Pe 22 decembrie le-am scris eu, cerându-le numărul de AWB, ca să văd pe unde este marfa. Altceva nu voiam. Răspunsul lor prompt a fost:

Hi Radu, I’m sorry to hear that your order never arrived! Before we reship it to you, please confirm that this is the correct shipping address…

Le-am confirmat adresa, dar le-am cerut AWB-ul, nu retrimiterea comenzii. AWB-ul, unul de DHL, nu arăta nimic, nu știu ce tracking number este, dar n-a mers bine.

Pe 4 ianuarie mă gândeam să la spun să retrimită comanda, dar a venit un aviz de la Poștă și, la ridicare coletului, am descoperit că sunt tricourile comandate. Nu știu până unde le-a dus DHL, probabil din Miami doar le-a trecut oceanul și apoi le-a băgat pe poșta clasică, de unde și-au urmat încet traseul spre București.


Ce-i de reținut: în ambele cazuri prima reacție a magazinelor a fost “ne pare rău să auzim de problemele întâmpinate, hai că-ți retrimitem comanda total gratuit și fără nici o altă discuție“. Nu că să sun la curier, nu că-i vina mea că le-am scăpat pe jos și de asta s-au stricat, nu că “încercăm să rezolvăm”.

Poate că-i mințeam și de fapt primisem oricum tricourile (nu e ca și cum Poșta Română le-ar da vreo confirmare de primire), dar asta nu-i împiedică să le trimită din nou. Sunt sigur că, dacă au 10 astfel de probleme, preferă să ia 2 țepe și să mulțumească 8 clienți, decât să se ferească de 2 țepari și să-și alieneze 8 clienți.

espresso_patronum

Bonus: așa arăta pe spate avizul de la Poștă. E pe metoda “nu ne sunați! nu vrem!”.
aviz_posta_romana

    30 comentarii

  1. la noi e un lant: salarii mici, oameni needucati, nemotivati, nepregatiti, servicii de rahat, clienti nemultumiti.

      (Citează)

  2. Eu am patit cu un ceas cumparat de pe Massdrop. A facut 3 zile cu DHL-ul din SUA pana in Bucuresti si apoi a fost predat Postei Romane. De aici a durat 2 saptamani sa ajunga coletul de la Bucuresti la Iasi.

      (Citează)

  3. Adică… ce vrei să spui? Că magazinele on-line românești nu-și respectă clienții? Că nu încearcă să rezolve problemele? Cum ar veni tu ai ceva cu ei – hai recunoaște, ești supărat pe ei că nu te-au băgat în seamă! Pișcotarule care ești tu!

    Da… și cu Poșta Română ce ai? Mie îmi pare că tu ai ceva cu statul român, nu? Că prea te iei de toate instituțiile lui… Nu cumva ești agent străin plătit să denigreze?

    Avertisment – acesta este un comentariu ”la mișto”. SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare.

      (Citează)

  4. Pe site-urile astora vad preturi $12 -$30, iar tricourile pare similare celor pe care le poti gasi in magazinele din Bucuresti , spre exemplu? Imi scapa ceva ? Ca nu vad exact motivul pentru care ai comandat de acolo.

    De fapt cred ca in Bucuresti gasesc mai ieftin, dar in fine.

      (Citează)

  5. Anul trecut eram multumit de posta romana – disparea cam 1 colet din 10, anul asta cu 2 colete din 4 disparute in ceata – probabil furate de angajatele de acolo – nu sunt deloc multumit.

    Unul din coletele lipsa are ceva chestii pentru taica’miu si chiar nu-mi convine ca n-au sosit.

      (Citează)

  6. catalinx:
    Pe site-urile astora vad preturi $12 -$30, iar tricourile pare similare celor pe care le poti gasi in magazinele din Bucuresti , spre exemplu? Imi scapa ceva ? Ca nu vad exact motivul pentru care ai comandat de acolo.

    De fapt cred ca in Bucuresti gasesc mai ieftin, dar in fine.

    Este vorba de calitatea tricourilor și a tiparului. Tricourile ieftine de la noi asta sunt, ieftine, și se strică vopseaua după câteva spălări sau crapă după câteva purtari. Am tricouri de la Threadless care sunt aproape ca noi după mai mult de un an de când le-am comandat. În plus, nu cred că găsești design-urile de pe Threadless la noi.

      (Citează)

    • Tricourile ieftine de la noi asta sunt, ieftine, și se strică vopseaua după câteva spălări sau crapă după câteva purtari.

      Asta suna a tricourile “rock” pe care le gaseai acu’ 10 ani pe tarabe in piata berceni sau obor. Ok, pana la urma vopseaua crapa sau se sterge , e inerent, pentru ca in cele din urma se tocesc si se rup si tricourile de la prea multe spalari.
      Dar niciun tricou cu print cumparat din romania ultimilor 5 ani, care nu a costat mai mult de 10 EUR – ca nu platesc mai mult pentru un tricou – nu a inceput sa se stearga mai repede de un an. Unele au chiar 2 ani si sunt inca ok.

      E drept si ca nu prea sunt eu fan “design” si am mai cele mai multe tricouri unicolor, dar cred ca in afara de pozele alea “custom” , sau “de designer” , care ok , par destul de multe – cumperi tot un tricou normal pe care il gasesti oriunde la $5 , max .10.

      Parerea mea.

        (Citează)

  7. sa arunci un ochi si pe https://www.tshirthell.com/

      (Citează)

  8. Cam tot ce nu are tracking dispare.Amazon.de mi-a trimis de 3 ori aceeasi pereche de casti care costa 200 euro,pana la urma am cerut refund si l-am primit imediat,deci 3×200 euro pierduti in meandrele postei romane.

      (Citează)

  9. @catalinks:
    mai ieftin-probabil…cu aceleasi culori si marimi..da

    dar, din umila mea arie de cunostinte, nu cred ca gasesti aceeasi calitate sau materiale, gen ex.: Hanes, Fruit of the looms, Nordica, etc.

      (Citează)

  10. Eu inca astept un colet livrat pe 20.01.16 din din Romania prin Urgent Cargus. Din acea expeditie mi-au livrat 3 colete deteriorare, unul intreg iar pe ultimul probabil ca l-au pierdut. Culmea e ca dupa data de 20 am mai primit 3 expedieri ok…

    Consoarta a lucrat la o firma care vindea cosmetice(scumpe) online si aveau o foarte mare problema cu clientii care spuneau ca nu au primit colet, cu clientii care refuzau coletul atunci cand venea curierul etc.

    Erau unii care primeau coletul, desigilau cutiile de creme si inlocuiau crema scumpa cu ceva ieftineala si apoi sunau ca nu e ce au comandat ei, ca fac plangere la ANPC su ca vor sa trimita produsul inapoi:)) Pe primii i-au crezut pe cuvant…apoi le-au spus sa se adreseze autoritatilor ca ei nu mai primesc creme desigilate inapoi…

      (Citează)

  11. samE: Fruit of the looms

    Cred ca mai am cateva d-astea , luate din Romania la mai putin de 50 de lei bucata. Sunt ok ( ma rog , au fost , acum dorm in ele – standardul de retrogradare al hainelor la barbati ), dar cu nimic mai bune calitativ decat , sa zicem, tricourile alea monocrome de la H&M.

      (Citează)

  12. Experienta mea cu threadless: 3 comenzi in 3 ani, doar 1 a ajuns din prima, la celelalte 2 le-am spus ca nu au ajuns dupa 2-3 luni si au retrimis tricourile, mai putin unul pe care nu-l aveau pe stoc si mi-au dat banii inapoi :)

      (Citează)

  13. Eu am avut o experienta misto cand am cumparat un ceas de pe Amazon (vandut de altii, nu de Amazon). Livrarea era 2-3 saptamani, dar dupa 5 saptamani inca nu ajunsese. Tracking nr. desi a fost ok la inceput, n-am mai putut sa-l folosesc dupa a 4-a saptamana (sau asa). Le-am dat rating o stea pe Amazon si ma gandeam sa trimit un mail la Amazon, sa-mi recuperez banii. Dar la aproximativ o ora dupa ce le-am dat ratingul ala prost, mi-au trimis un mail prin care-si cereau scuze; mi-au spus ca-mi returneaza banii si ca pot sa aleg un alt ceas, de valoare apropiata cu cea a ceasului pe care l-am comandat initial, absolut gratuit. Ma rog, nu era o suma foarte mare, ci vreo 60 de euro, dar mi-a placut gestul.

    Dupa 3 luni a ajuns si ceasul initial, dar l-am trimis inapoi.

      (Citează)

  14. In 13 ianuarie am cumparat un produs de pe Amazon.DE – curier DHL. O jucarie, cadou pentru un pici.
    Pe 21 ianuarie era inca nesosit (estimarea era 19), asa ca am contactat Amazon. Astia discuta cu DHL si descopera ca a fost o problema cu datele mele, respectiv modul in care s-a inregistrat in sistemul partenerului roman – Cargus. Se pare ca atat numarul de telefon cat si adresa erau eronate. Amazon ma pune sa ma ocup eu de problema, respectiv sa sun Cargus. Mare greseala…
    Pe 21 seara, incepand cu 17:30 sun in continuu la call center (cam 1-1,5 ore), insa nu raspunde nimeni. Dupa 15-20 de minute de apel sunt deconectat automat. In lipsa de altceva le las un email si un mesaj pe FB.
    Pe 22 dimineata (vineri) incerc din nou, de la 8 la 9 jumate sa dau de ei pe call center, insa la fel – toti asistentii sunt ocupati. Pana la urma ma contacteaza cineva de la ei pe FB, le las numarul si pe la 2PM ma suna. Le explic, le dau adresa corecta de livrare si imi promit ca livreaza luni (25).
    Anunt Amazon despre situatie, aia sunt fericiti, insa ii anunt ca daca nu primesc pachetul luni o sa dau refuz, intrucat risc sa raman fara cadou si o sa ma indrept catre altceva. Sunt asigurat ca totul e bine.
    Pe 25, pe la 1PM, vazand ca nu primesc nici un semn de la Cargus, incep sa imi fac griji dar minune mare: primesc un email – raspuns la mesajul meu de joi, din care inteleg ca habar nu aveau de discutia de vineri, pe FB. Incerc din nou call center, tot nimic. Le dau apoi mesaj pe FB, ii anunt ca nu am primit nimic si le zic si de email-ul din care se intelege ca stanga nu stie ce face dreapta. La cateva ore primesc raspuns pe FB ca nu se stie ce s-a intamplat, ca nu sunt ei de vina ci ceilalti (tot din Cargus si aia) si ca maine primesc pachetul. Le-am zis ca refuz pachetul, anunt si Amazon si imi cer banii inapoi (pe 28/29 au intrat in cont)
    Marti ma suna curierul – foarte agitat – ca el TREBUIE sa-mi predea coletul, ca asa i-au zis de la firma. Ii zic ca a venit degeaba, pentru ca anuntasem firma cu o zi inainte despre refuz. Peste cateva zile am primit un nou telefon de la Cargus. I-am dat reject.

    Never again. Toate comenzile mele online vor purta mentiunea: nu livrati cu Cargus, pentru ca refuz pachetul. Si pentru ca sunt serios, platesc comanda online cu cardul, nu ramburs. Comerciantul va trebui sa decida daca ii plac banii mei sau Cargus.

    Pentru referinta: https://www.urgentcargus.ro/Private/Tracking.aspx AWB 042930902138

    De remarcat chestii care se contrazic:
    19.01.2016 16:49:56 Livrare reprogramata: Destinatarul solicita livrare la data 20.01.2016 10:00
    21.01.2016 14:19:28 Adresa gresita: Telefon gresit sau incomplet

    Si maxima:
    27.01.2016 15:16:05 Expediere refuzata: Refuz plata
    Coletul venea de la Amazon, plata s-a facut online la comanda, nu la livrare.

      (Citează)

    • Asa mi s-a intamplat si mie cu un curier local. Am pus adresa de la firma, primul pachet a ajuns la mine rupt si cu un obiect lipsa. Am facut scandal, mi-au trimis alt pachet cu obiectul lipsa si, desi am specificat express sa imi predea pachetul personal, sa vad daca e vina curierilor sau a colegilor de munca, al doilea pachet tot desfacut a venit si nu m-a cautat nici un curier.
      Din pacate, desi clientii platesc pentru transport, nu ei sunt cei care aleg curierul. De aia curierii nici nu isi dau prea mult silinta.

        (Citează)

  15. Am comandat ceva piese de la Robofun luna trecuta. Din toata lista de cumparaturi, au uitat sa bage in pachet un releu de 17 lei. Seara pe la 4 am trimis un email si le-am raportat problema. In nici o ora mi-au raspuns cu un nou AWB pentru releul lipsa, fara sa puna intrebari suplimentare. Livrarea era mai scumpa decat releul, insa au trimis totul. A 2-a zi la pranz a si venit Fan-ul cu el.

      (Citează)

  16. Threadless sunt ok pentru cei carora le plac tricourile (low-quality) cu gulerul pana in gat si imprimeurile cu mesaje hipsteresti care te scot din anonimat.

      (Citează)

  17. Pentru DHL la ușă plătești cam 35$.

      (Citează)

  18. La posta Romana ai AWB ca la orce curier la colete trimise de afara deci au avut ce verifica, restul e bullshit si cancan

      (Citează)

    • Unde este acest AWB și unde îl verifici?

        (Citează)

    • Da, si eu vreau sa stiu cum pot verifica acel AWB mai exact. Am o comanda trimisa de doua ori din Olanda: prima data n-a ajuns la mine, a fost retrimisa si n-a ajuns nici a doua oara. Am facut comanda la un magazin relativ mic si mi-a zis vanzatoarea ca nu i s-a mai intamplat asa ceva pana acum, si are comenzi din toata lumea.

      Daca as putea alege ca pachetele sa-mi fie trimise cu orice altceva decat Posta Romana pentru comenzile de afara, as face-o fara sa stau pe ganduri!

        (Citează)

  19. O ‘nebuna’ isi cumpara iaurt de la un Trader Joe’s local. Il bea aproape pe tot si se duce apoi cu paharul de plastic gol si-si cere banii inapoi, ca nu i-a placut. Si-i primeste, ca deh, clientul nostru …

    Ma miram eu catre barbata-miu, cum dracu’ isi permit astia sa dea banii inapoi pe orice tampenie (ca nu i-a placut, pantofii ii poti returna in 30 de zile, chiar si purtati etc.), ca ajung la sapa de lemn.

    Aparent nu toti cumparatorii is mojici, deci nu se pierd atatia bani, plus ca, la ce dever au magazinele in cauza, isi baga picioarele in faptul ca x sau y le-a tras o teapa cu 2 tricouri sau o sanda.

    Prietena noastra de ne tinea la ea mergea la nepotu-su in Germania cu sandale si haine si, daca nu ii erau bune, le aducea inapoi si isi lua banii inapoi.

    E drept ca avea bun simt de nu rupea eticheta si nici nu le afecta cu nimic, doar le plimba dus-intors peste Atlantic.

    In zilele de ‘sales’, cand era omor pe la Queens Mall sau alte locante din astea de pierdut banii, luai ce te interesa si, in loc sa iti rupi spinarea sa stai la cabine de proba (arhipline in zilele respective), plateai mai mult, luai toata marfa acasa, probai hainele si le aduceai apoi in 2-3 zile la magazin.

    Nu trebuia nici sa tii bonul, daca aveai bon, luai bani inapoi, daca nu, puteai primi in-store credit, deci cumparai de valoarea aia.

    Fara niciun ochi dat peste cap, fara intrebari si justificari.

    O idee mai diferit de ‘marfa vanduta nu se schimba’ de la noi.

      (Citează)

    • Haha, si eu am dus chestii începute înapoi la TJ. Intr-una din dati imi era super sete si am desfăcut o sticla de ceva suc . Eram la casa, plăteam si cred ca m-am strâmbat, ca tipul m-a întrebat dacă vreau sa-mi returneze banii ca vede ca nu-mi place ce beau! :))
      Cât despre haine, când nu am timp, le cumpăr si după ce fac parada modei in fata oglinzii, duc înapoi ce nu-mi place. E mult mai simplu si fac economie de timp.
      Ama, s-au mai schimbat regulile si pe aici, in special la electronice, ca s-au făcut abuzuri. Cât despre cumpăraturi online, totul e super simplu. De obicei, return-ul e plătit deja când Primești pachetul. Just in case. :) Iar cumpărăturile pe credit card sunt “asigurate” de banca/compania emițătoare.
      In opinia mea, Hanes, Fruit of The Loom, H&M etc sunt low-quality. No offense!
      P.S. Un website fain pentru chestii custom e cafepress.com

        (Citează)

  20. Fix la fel cu Threadless. De 2 ori Posta si-a insusit tricourile mele. Tot de 2 ori mi-au retrimis comanda cu tot cu scuze. Unul a ajuns, al doilea niciodata iar. M-am impacat cu situatia, nu le-am mai zis nimic de rusine. Oamenii oricum sunt foarte tari

      (Citează)

  21. Ce mi-a placut mie a fost cît de bine a mers livrarea de la chinezi, deși unele produse erau de 1 dolar sau așa ceva (eu făceam o comandă mai mare dar ei o splitau de ajungeau să trimită și 4-5 pachete pt o singură comandă). Au ajuns toate, fără excepție.

      (Citează)

  22. am “patit-o” si eu cu asos:
    -tricourile n-au venit (transport gratuit deci posta), le dau mail
    -imi trimit alt colet cu acelasi produse mai putin cele pe care nu le mai au pe stoc
    -imi restituie diferenta pe card
    -vine al doilea colet, pe avizul de la posta scrie 2 buc…hmm
    -ma duc la posta ridic ambele colete. fmm Posta Romana
    -le dau mail alora de la asos sa ma factureze pentru al doilea colet si sa imi dea link sa-l platesc
    -desteptii ma factureaza pe diferenta restituita de la primul colet
    -am platit si i-am lasat in pace

      (Citează)

  23. Romanul tot roman de ce sa se streseze cu posta chetuind bani sau na timp las ca le dam email la prosti si ne trimit alt pachet. Cu gandirea asta Radule degeaba te miri ca tara nu merge inainte. Pe mine ma uimeste ca te mai si lauzi pe aci cu “marea afacere” pe care ai facut-o. Aveam alte asteptari de la tine dar… De-aia altii au evoluat pentru ca au fost crescuti sa fie corecti in viata. Mai sunt si uscaciuni peste tot dar parca la noi e plina tara.

      (Citează)

  24. Amazon UK, tableta Asus Nexus 2013 defecta, trimisa inapoi ca sa fie inlocuita cu una noua. Intru in legatura cu serviciul clienti pe chat, zic de RMA-ul meu si consultantul lor deja voia sa imi dea banii inapoi. Asta pe langa si in plus fata tableta noua deja trimisa catre mine – probabil nu s-a uitat la tot istoricul.

    A trebui sa il opresc eu si sa ii explic ca vreau doar sa stiu daca le-a intrat cea defecta in stoc.

    Eu ma… pe mine ca imi iau banii de pe card si pentru a doua tableta – asa fac daca nu le intra la timp produsul defect – si ei voiau sa imi dea si banii inapoi. Plus faptul ca au trimis una noua in loc INAINTE sa le expediez eu pe cea veche.

      (Citează)

  25. “bulangiu”, din ce știu, e un termen discriminatoriu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus