un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Aproape că am găsit lustră pentru sufragerie. Aproape.

24 Sep 2015  ·

GÂNDURI  ·

35 comentarii

Credeam că am găsit lustră pentru sufragerie (încă nu avem una). E vorba de modelul de mai jos, care are corpul și brațele în culoarea mobilei și un aspect al cărui clasicism este depășit doar de misterul liniilor sale. Sunt un fel de crenguțe? Un foc ce-și trimite scânteile spre cer (și în jos, mă gândesc că este un foc care levitează)? Sunt niște grisine de culoarea bronzului? E ceva din posterul unui film de M. Night Shyamalan?

lustra_nobilis_3
lustra_nobilis_2
lustra_nobilis_1

Chiar și așa, nu-mi plăceau abajururile, care-s din material textil, iar în partea de jos zici că le-a înfășurat cineva o eșarfă bicoloră. În fine, stând fără lustră de 8 luni încep să fac compromisuri și să accept și abajururi de pânză. Iar corpul îmi place foarte mult, plus că are 5 becuri, număr la care cercetătorii britanici spun că vei avea sufrageria bine iluminată.

Întru în magazin, că văzusem lustra prin vitrină (am ochiul deja format, oriunde intru mă uit întâi după lustre, chit că sunt în H&M). Avea eticheta prinsă de un abajur. O întorc să citesc prețul. Cât credeți că era?

320 de lei.

Deja scoteam cardul să plătesc când mă abordează vânzătoarea din magazin:

“- Ah, acela e prețul pentru abajur, să știți, nu pentru lustră…
– Și lustra cât este?
– 16.000 de lei.”

Sau pe acolo, am uitat suma exactă. Între 15.000 și 17.000 de lei, să zicem. La care se adaugă, desigur, abajururile, unul costând 320 de lei.

Acum, întrebarea mea este: dacă iau această lustră, credeți că găsesc pe undeva abajururi de sticlă și care să se potrivească? Astea textile v-am spus că nu-mi plac.

    35 comentarii

  1. Esti sigur ca n-ai gresit nr de zerouri?

      (Citează)

  2. 16 000 de lei (adică aprox 4.000de € o lustră ?? fără abajururi ? La banii ăștia ți-aș lua 500€ să ți-o montez !

      (Citează)

  3. Acum, întrebarea mea este: dacă iau această lustră

    Daca cumperi aceasta lustra, cred ca ai stat prea mult la soare.

      (Citează)

  4. Dacă iei aceasta lustra si nu stai intr-o casa de minim 500 000 de euro cu siguranță suferi de ceva. N-as putea sa spun exact ce, dar medicii potriviți sunt psiholog, sau psihiatru.

      (Citează)

  5. daca iei aceasta lustra cu 16 mii, Zoso cu salteaua lui de 4000 devine mic copil….

      (Citează)

    • Atât costă o saltea memory foam, nu e exagerat. Și eu vreau sa investesc într-o saltea mai bună, mi se pare ca merită investiția pentru a dormi bine și a te trezi odihnit.

      Problema este ca nu pot da banii aceștia fără să stau întâi pe saltea, așa că online e cam exclus. Dacă nu mi se pare că-i ce doream ce fac, o returnez?

        (Citează)

  6. Nu va mai luati de Radu. E o boala destul de des intalanita in societatea moderna de consum. Adica, daca ai mai multi bani decat iti trebuie, incepe sa-ti cace mintea numai tampenii, unii isi iau Rolls, altii isi iau lustra de 16000…

      (Citează)

  7. Mai era o lustra argintie, făcută din diverse bucăți mici, ca niște solzi,cu formă de umbrelă. Costa 17030 lei. Din păcate, avea un singur bec, probabil trebuiau luate vreo 3 bucăți pentru un hol lung.

      (Citează)

  8. Cel mai haios articol al tau.. de ceva luni bune :)

      (Citează)

  9. Lustra cu snopi, editie speciala pentru Ziua Recoltei. Poate fi folosita si pe perioada Haloweenului, daca nu gasiti ceva mai de speriat intre timp.

      (Citează)

  10. Una:
    Lustra cu snopi, editie speciala pentru Ziua Recoltei. Poate fi folosita si pe perioada Haloweenului, daca nu gasiti ceva mai de speriat intre timp.

    De Haloween pune pretul pe ea.

      (Citează)

  11. Eu am intrat acum câteva zile într-un magazin de mobilă (average, Kika like) și am văzut un covor la aproximativ 50000, redus de la peste 120000. Și nu erau lei!

      (Citează)

  12. E păcat să pui abajururi de 300 de lei pe o husa de 16000. Eu zic să cauți ceva mai serios, de la 1000-1500 de lei în sus abajurul. :P

      (Citează)

  13. Ce sa facem, nene… Am avut si noi un turc care vindea lustre ieftine si l-am bagat in puscarie si i-am bagat si firma in faliment.

      (Citează)

  14. La 3500 de euro lustra, mai bine stai cu becurile atarnand in fire.

      (Citează)

  15. …si asa avem o imagine corecta si clara a castigurilor banesti lunare pentru bloggeri din categoria A. :D

      (Citează)

    • Arhi 2 apartamente si casa pe nu stiu unde, Radu 2 apartamente, Zoso ceasuri scumpe de la bunicul…

      Oricum glumea omul, mai mult de 10.000 lei nu cred ca ar da pe o lustra.

        (Citează)

  16. Nu mai stie lumea sa tina la un trolling relaxat. Doamne ce generatie ne ajunge! :))

      (Citează)

  17. miluch:
    …si asa avem o imagine corecta si clara a castigurilor banesti lunare pentru bloggeri din categoria A. :D

    inca n-ai vazut nimic. stai sa vina BF.

      (Citează)

  18. Sa nu lasi ca fraierul becurile alea. Ia ceva bi-xenon

      (Citează)

  19. Radule, daca nu tii neaparat sa-ti iei “avioane”, cauta pe net lustrele Rabalux. Eu am una din colectia Joel. Sunt cateva firme care le aduc in Romania. Sunt fabricate in Ungaria. Clasic, tija, nu lant, fara briz-bizuri, becuri pe E27.
    Am cautat o jumatate de an pana am gasit asta. Peste tot erau doar mizerii supraincarcate, in culori tipatoare, manelistice, cu becuri care costa mai mult decat lustra etc.

      (Citează)

  20. mircea (primul)

    24/09/2015 la 11:29 AM

    Pai cand stai 8 luni fara lustra deja se pune ca ai facut un compromis. Un compromis lung de vreo 7 luni.

      (Citează)

  21. Si eu vreu sa cumpar niste lustre, dar vreau una compatibila cu becurile economice.
    Becurile economice lasa un con de umbra pe directia duliei si nu este o idee buna sa montezi becurile cu dulia in jos. Nu intelg de ce pe piata se gasesc lustre care nu sunt adaptate becurilor din generatia curenta.

      (Citează)

  22. nwradu:
    Problema este ca nu pot da banii aceștia fără să stau întâi pe saltea, așa că online e cam exclus. Dacă nu mi se pare că-i ce doream ce fac, o returnez?

    Poate te autoinviti la Brasov, la Zoso, ca tot scria ieri de vizite.

      (Citează)

  23. Bun finalul. Bun de tot. :)

      (Citează)

  24. Asta-i lustra pentru Harry Potter ! Cred si eu ca e scumpa.

      (Citează)

  25. Adevarata intrebare este: ce inaltime are sufrageria ta ?

      (Citează)

  26. o dulie la capătul firului care există deja, 2 lei, un bec Total Green de 90W, 1 leu 50, te scoți la 3 lei 50, zic eu că e mai ieftin decît 16.000 și nu ai abajur care să nu-ți placă :-)

      (Citează)

  27. Inca nu mi dau seama daca trollezi sau nu

      (Citează)

  28. Zym3r:
    Inca nu mi dau seama daca trollezi sau nu

    Cred ca aveam alt fel de articole pe aici daca Radu isi permitea sa dea atatia bani pe o lustra. Review-uri la diamante si excursii de 5 stele in Caraibe.

    Daca e pe bune si chiar isi permite, atunci e fraier ca isi mai pierde timpul pe blog si se apleaca la cateva sute de lei din profitshare

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus