un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Game of Thrones, discuție după cartea 5 și sezonul 5

16 Jun 2015  ·

GÂNDURI  ·

28 comentarii

Articolul acesta conține spoilere mari privind Game of Thrones. Eu l-am gândit pentru cei care au citit cărțile și au văzut și întreg sezonul 5 la televizor, dar bănuiesc că poate fi o discuție interesantă și pentru cei ce au făcut doar jumătate din cele de mai sus.

Permiteți-mi să vă îndemn întâi să citiți cărțile, dacă nu ați făcut-o, ci doar v-ați uitat la serial. Show-ul HBO este bine făcut și urmărește destul de bine cărțile lui George Martin, dar, ca orice serial făcut după cărți, elimină multe dintre lucrurile mărunte ce dau de fapt farmecul cărților, chit că asta înseamnă uneori violentă, alteori obiceiuri ciudate și, în câteva cazuri, personaje și fire epice importante.


Ați observat că serialul merge mult mai departe decât volum 5 (ultimul scos pe piață) în unele cazuri și mult mai puțin în altele, așa că hai să le discutăm pe rând.

TYRION ȘI DAENERYS

Aici s-a mers mult mai departe decât cărțile în ceea ce-l privește pe Tyrion. Cartea 5 îl lasă luptând în arenă, un simplu sclav băgat acolo la mișto, iar Daenerys n-are nici o idee cine este. Are loc o răscoala, Daenerys scapă cu dragonul și ajunge în pustiu, în mijlocul călăreților. Nu știm cum va scăpa Tyrion din arenă.

Faptul că-l vedem pe Tyrion în serial dialogând cu Daenerys și intrând în grațiile acesteia este un mare pas în față pentru probabil cel mai îndrăgit personaj al serialului.

Mai este o șmecherie: e o teorie destul de bună pe forumurile fanilor despre cum Tyrion de fapt nu este fiul lui Tywin, ci al lui Aegon Targaryen, regele nebun, și al Joannei Lannisters. Maică-sa stătuse o vreme pe la curte, regele o plăcuse, nu se știe ce s-a întâmplat. Tyrion este mic de înălțime, dar este descris ca având ochii și părul de două culori diferite, caracteristici uneori specifice familiei Targaryen.

Există o profeție despre cum dragonii au trei conducători. Daenerys este unul, Tyrion ar putea fi al doilea, pe al treilea îl găsiți mai jos.

LIPSA FAMILIEI GREYJOY ȘI A CELOR DIN IRON ISLAND

Familia lui Theon practic nu există în serial. În cărți, The Iron Island (sorry, le-am citit în engleză, habar n-am cum s-a tradus asta) este al șaptelea regat din Westeros, iar familia Greyjoy este descrisă în detaliu cu toți ciudații ei sângeroși.

Mai mult, în cartea 5 îl vedem pe Victarion Greyjoy, fratele fostului rege, care pleacă pe mare spre Daenerys pentru a o cuceri. Are asupra sa un corn magic despre care se spune că poate supune dragonii celui care-l suflă. În câteva capitole sau citate din viitoarea carte 6, flota lui Victarion sosește în Meereen în timp ce orașul este asediat și Daenerys este, la propriu, în bălăriile unde a dus-o dragonul.

Lipsa lor din serial mă face să cred că nu vor conta prea mult în intriga ultimelor două volume, așa că au fost eliminați pentru a nu complica inutil totul.

FĂRĂ CATELYN STARK / LADY STONEHEART ȘI CEALALTĂ POVESTE A BRIANNEI DIN TARTH

În serial, Catelyn Stark moare ultima la Nunta Roșie. În cărți, este readusă la viață de un preot roșu (Melisandre nu era singura) sub numele de Lady Stoneheart, cu un pic de aspect de zombie și fără a putea vorbi, dar dornică de răzbunare. Faptul că în serial nu a apărut mă face să cred că nici în cărți nu va conta, deci, prea mult.

Mai mult, în cărți Brianne of Tarth le caută pe Arya și pe Sansa fără a le întâlni nici măcar fugitiv precum în serial. Brianne este apoi capturată de zombie-Catelyn și data viitoare când o vedem îl atrage pe Jaime Lannister la o întâlnire cu Catelyn, deși doar noi știm că într-acolo se duc. În serial, Jaime este în Dorne.

ARYA

Arya face în cărți exact ce face și în serial. Mă miră atenția dată ei pentru că este, în fond, un copil și nu văd cum ar putea influența urzeala tronurilor și politica în Westeros. Sigur, ar putea asasina câte un personaj sau două, dar personal o consider o pierdere de timp.

Atenția dată ei mă face să cred că Martin are un plan mai mare.

JON SNOW MOARE SAU NU?

Serialul merge ceva mai departe decât o fac cărțile în privința lui Jon Snow. În cărți nu vedem invazia oamenilor zăpezii, nu are loc bătălia extraordinară pe care am văzut-o în episodul 8, regele White Walkerilor nu este arătat.

Jon Snow, însă, moare și în cărți la fel ca în serial. Planurile lui fac ca o parte din Night’s Watch să-i fie potrivnică și este omorât de aceștia.

Moare de tot? Toată lumea speră că nu, iar Melisandre poate că-l va aduce la viată. Serialul cam pregătește acest lucru arătând-o că se întoarce la Castle Black.

O altă teorie a fanilor este cea numită R+L=J, adică Rhaegar Targaryen, fiul regelui nebun, a avut un copil cu Lyanna Stark, pe care răpind-o a declanșat răscoala împotriva regelui nebun. Copilul acesta ar fi fost Jon Snow. În cărți știm doar că acesta este fiul neligitim al lui Ned Stark, dar nu se spune cine este maică-sa, deși se dă de înțeles că ar fi un mister important. Teoria fanilor spune că de fapt este fiul lui Rhaegar și al Lyannei, luat de Ned Stark și crescut ca propriul său fiu. Având sângele Targaryenilor, Jon Snow ar putea fi al treilea conducător al dragonilor și important în lupta împotriva White Walkerilor. Cumva intuim cu toții că focul dragonilor ar fi capabil să-i ucidă în masă, că altfel în luptă convențională nu prea sunt șanse.

Personal sper să revină. Un interviu în EW spune că e mort și nu revine, dar ce era să spună și actorul, având în vedere că George Martin păstrează astfel de detalii strict secrete?

STANNIS BARATHEON

Cartea 5 lasă un mister total acolo, ba chiar lucrurile au loc diferit. Sansa nu apare în ecuație, este în continuare în Eyrie. Stannis urmează să atace Winterfell (iar Ramsey Bolton știe asta), dar nu știm urmarea atacului. Se spune undeva în cărți că Stannis a fost înfrânt și este mort, dar nu știm dacă este adevărat sau nu.

Având în vedere ce s-a întâmplat în serial, probabil că este adevărat. Stannis este un personaj principal, cu o cauză importantă, așa că nu cred că aici pot fi făcute mari modificări. Cel mai probabil Melisandre se înșela, nu el era “campionul luminii”.

FĂRĂ AEGON TARGARYEN

Cartea 5 introduce un personaj complet nou, un fiu crezut mort al lui Rhaegor Targaryen, numit Aegon. Când am citit cartea mi s-a părut că-i scos, la figurat, din burtă, prea rapid, mai ales că în decurs de un volum ne este prezentat și deja trece marea în Westeros, fără mare armată, urmând să lupte pentru tron.

Faptul că nu apare deloc în serial mă face să cred că nici acest personaj nu va conta și probabil va muri prin volumul 6 sau 7.

CERSEI LANNISTER ȘI KING’S LANDING

Cartea și serialul sunt aproape perfect sincronizate aici, inclusiv toată treaba cu “walk of shame”. Diferența este că în carte Varys este încă în King’s Landing, omorând niște oameni din consiliul regelui și dovedindu-se un susținător al Targeryen-ilor. În serial le este în continuare susținător, dar fuge odată cu Tyrion la Daenerys.

Asta nu contează, e doar un personaj secundar. Ideea din cărți este că situația este rea în King’s Landing după toate acele decese și comploturi împotriva altor regate. În serial nu s-a ajuns așa departe, poate doar moartea Myrcellei să ducă lucrurile într-acolo în sezonul următor.

FĂRĂ BRAN STARK

În carte Bran ajunge departe în nord, în tărâmul zombie, și într-o peșteră misterioasă face cunoștință cu First Men, care-i arată cum să vadă la distanță și cum să controleze anumite aspecte ale naturii.

În serial încă nu a fost prezentată călătoria sa. Poate că rămâne pentru sezoanele următoare sau poate că nu contează. Oricum, fiind foarte mici, Bran și fratele său Rickon probabil că nu vor conta oricum prea mult.

JAIME LANNISTER

Jaime a devenit un personaj preferat pentru mine și cred că pentru mulți alții. Are o schimbare puternică după ce ni se spune cum de fapt a salvat orașul omorându-l pe regele nebun când acesta voia să incendieze King’s Landing, iar în volumul 5 îl vedem cum rezolvă cu bine diverse situații de prin Westeros, dar fără a avea vreo legătură cu Dorne, precum în serial.

Mă îndoiesc că va fi un supraviețuitor la finalul cărților, dar serialul a modificat destul de mult destinul său. În episodul 10 îl vedem îndreptându-se spre King’s Landing, în cartea 5 îl vedem dus spre zombie-Catelyn, fără ca el să știe asta. Suntem nerăbdători să vedem ce se va întâmpla acolo.

SAM ȘI CITADELA

În episodul 10 Sam abia pleacă spre Citadelă, ca să devină “meșter”. În cărți vedem și că ajunge acolo, dar orașul este locul unor chestii misterioase, morți ciudate, oameni care mor și sunt înlocuiți cu alții ce arată la fel șamd. Este clar un mister și acolo și personal nu știu cum ar putea fi integrat și acesta în acțiunea deja complicată a cărților, dar Martin o avea vreun plan.

SEZONUL 6

Probabil că va apărea la anul pe vremea aceasta. Dacă volumul 6 nu apare până atunci, serialul va ajunge mai departe decât cărțile, ceea ce ar fi chiar trist având în vedere că sunt totuși numeroase diferențe între cele două și aș vrea să citesc întâi cartea.

S-ar putea ca sezonul 6 să recupereze din acțiunea pe alte planuri: Greyjoy, călătoria lui Bran spre nord, Sam în citadelă. Acestea, însă, nu pot fi decât acțiuni secundare și nu pot face un întreg sezon. Oricum ar fi, serialul va depăși cărțile sau poate că se va întrerupe până după publicarea lor, deși mă îndoiesc că HBO îl va lăsa pe Martin să scape așa ușor.


Dacă vreți să vă mai aduceți aminte câte una-alta din cărți, consultați excelenta enciclopedie ASOIAF, căutați acolo orice personaj și veți afla tot ce aveți nevoie.

Cât despre volumul 6, în continuare nu are o dată clară pentru publicare. Probabil 2016, Martin încearcă să-l scoată înainte de sezonul 6, dar mă îndoiesc că va reuși. Data scoaterii pe piață a unei cărți se anunță cu vreo jumătate de an în avans, când autorul știe deja că este pe ultima sută de metri și mai are doar de verificat și finisat lucrurile. La cât de ocupat pare Martin (este implicat în multe proiecte: serial, tururi prin țară, dezvoltă un cinematograf local, scrie alte cărți, finanțează alte filme), ar putea la fel de bine să fie 2017.

De exemplu pe 10 iunie scria pe blogul său:

Life is impossibly busy right now. I am wrestling with the Son of Kong (that is, working on THE WINDS OF WINTER), trying to wrap up a final round of edits and revisions on the twenty-third Wild Cards book (HIGH STAKES), developing three new series concepts for HBO and Cinemax, hiring writers and directors for three short low-budget films I am hoping to produce based on some classic SF short stories (more on that in the months to come), making my way through the Hugo Packet to prepare to vote, looking forward to opening JURASSIC WORLD at the Cocteay and to hosting a ten-author special event for the release of Steve Stirling’s new “Emberverse” anthology, THE CHANGE. In a week’s time, we’ll be flying off to Europe for long-planned appearances in Germany (Hamburg) and Sweden (Stockholm), en route to Archipelacon on the island of Aland, where I am to be the Guest of Honor…

Dacă vă interesează capitolele sau citatele din volumul 6, că a arătat public mai multe, începeți de aici și găsiți linkurile către texte.

Acum e rândul vostru: ce ziceți, cum credeți că va evolua totul?

    28 comentarii

  1. Pentru R+L=J mai apare un hint puternic chiar și în serial :
    http://blogs.wsj.com/speakeasy/2015/01/17/the-strongest-game-of-thrones-scene-supporting-rlj/

    Iar Melisandre în cărți n-a fost sigură niciodată că Stannis este “campionul luminii” (Azor Ahai) ba chiar este celebra frază care iarăși ne lasă să înțelegem că Jon Snow o să fie readus la viață :
    “I pray for a glimpse of Azor Ahai, and R’hllor shows me only Snow”

      (Citează)

  2. M-am oprit la un moment dat ca n-am citit cartile si imi ruinezi S6.

      (Citează)

  3. Meekuu:
    Pentru R+L=J mai apare un hint puternic chiar și în serial :
    http://blogs.wsj.com/speakeasy/2015/01/17/the-strongest-game-of-thrones-scene-supporting-rlj/

    Iar Melisandre în cărți n-a fost sigură niciodată că Stannis este “campionul luminii” (Azor Ahai) ba chiar este celebra frază care iarăși ne lasă să înțelegem că Jon Snow o să fie readus la viață :
    “I pray for a glimpse of Azor Ahai, and R’hllor shows me only Snow”

    Da, dar mort și înviat ca zombie nu pare un campion prea bun.

      (Citează)

  4. Din cate imi aduc eu aminte Bran a ajuns in sezonul trecut in pestera din nord. A fost schimbat fata de carte, in fata pesterii au avut mini lupta aia cu niste white walkers.

      (Citează)

  5. Se pare ca familia Greyjoy va aparea in sezonul 6, conform descrierilor care au aparut pentru casting: http://watchersonthewall.com/game-of-thrones-season-6-casting-has-begun-and-heres-the-list/
    (Mie mi s-a parut plictisitoare de tot toata povestea cu ei, asa ca nu mi-ar parea rau sa nu apara deloc. Nu cred ca Greyjoy-ii vor avea vrea influenta asupra actiunii principale din carte.)

    Parerea mea e ca sezonul 6 va incepe cu Sansa vie (poate si Theon), Stannis viu (but not for long), Jon inviat fie de Melisandre, fie dupa ce e ars.

      (Citează)

  6. nwradu: Da, dar mort și înviat ca zombie nu pare un campion prea bun.

    pai poate doar asa arata ca el e campionu’, el e sefu la toti ! o mierleste si smuff, dai load si e la loc.

      (Citează)

  7. Păi povestea lui Bran s-a terminat și în serial (în sezonul trecut) cam tot pe unde s-a terminat în cărți, nu?

    And yes, more and more, they differ. Two roads diverging in the dark of the woods, I suppose… but all of us are still intending that at the end we will arrive at the same place.

    zice Moș Martin

    Cât de important e fiecare personaj? Cred că ficare dintre personaje au rolul de a declanșa o serie de evenimente. Că unul sau altul lipsește din serial înseamnă doar că acele evenimente sunt declanșate de alte acțiuni și/sau de alte personaje.

      (Citează)

  8. Eu cred ca mai degraba intra in lup, pentru o perioada, asa cum facea Bran in Hodor. Dupa cum stim conexiunea lui cu Ghost este foarte puternica.

    Dar exista si posibilitatea sa fie inviat. Din cate stiu preotul ala dintr-o carte anterioara murise de cateva ori si fusese inviat, fara sa fie neaparat zombie, ca Lady Stoneheart.

    nwradu: Da, dar mort și înviat ca zombie nu pare un campion prea bun.

      (Citează)

  9. Din cate imi aduc aminte se spune despre Catelyn ca a inviat “cu defecte” pentru ca a stat prea mult timp moarta. Cel pe care preotul il invia imediat (dupa lupta cu The Hound, de exemplu) era bine mersi de fiecare data. La finalul sezonului am avut senzatia ca au lasat unele parti din carti pe din afara ca sa mai fie material pentru inca un sezon pana la lansarea urmatorului volum. Inca de cand am citit cartile imi imaginez un happy-end de genul: Jon + Daenerys rege si regina dupa ce fac pe ninja cu dragonii, Aria liderul garzilor (sau al asasinilor din Essos), Tyrion un fel de mana a regelui, Sam mare “meșter”, Bran lider al salbaticilor, Rickon rege in nord, Jaime, probabil “mai iertat” decat ce a mai ramas din clanul Lannister, comandant la Zid si restul personajelor fie moarte, fie neimportante.

      (Citează)

  10. Sezonul acesta a fost o scena in care Cersei Lannister se duce in pivnita si vorbeste cu un preot/mag care ii spune ca a avansat in actiunea de a invia un personaj mort, scena arata si un cadavru pe masa.

      (Citează)

  11. Sezonul 6 nu mai are legatura cu George Martin. Producatorii o sa-l continue ei cu scenaristii lor.

      (Citează)

  12. silvius:
    Sezonul acesta a fost o scena in care Cersei Lannister se duce in pivnita si vorbeste cu un preot/mag care ii spune ca a avansat in actiunea de a invia un personaj mort, scena arata si un cadavru pe masa.

    Era vorba de The Mountain, l-ai putut vedea si in ultimul episod. Si nu era chiar mort, doar otravit dupa lupta cu Oberyn

      (Citează)

  13. radu, iti recomand sa joci jocul – ala iti va umple multe lacune pe care le ai legate de ramsey si aegon. atat zic.

    p.s. jocul e in universul filmului

      (Citează)

  14. Pentru corectitudinea articoului, o sa fac cateva corecturi la ce ai scris tu:

    TYRION ȘI DAENERYS

    Tyrion a fost din arena la ordinul lui Daenerys, deoarece aceasta nu vroia ca piticul din arena sa fie sfasiat de lei (nu stie cine era piticul)

    Nu a fost o rascoala, ci Daenerys a incercat sa stapaneasca dragonul care a aparut in arena, atras de harmalaie si care se apucase sa sfasie oameni.

    FĂRĂ BRAN STARK

    In pestera Bran da peste The Children of the Forrest, nu de First Men. Scena a aparut in sezonul 4

    CERSEI LANNISTER ȘI KING’S LANDING

    In cartea a 5-a nu se mentioneaza nimic despre Varis, deci nu este la curte asasinand in dreapta si stanga.

      (Citează)

  15. Multumim de recenzie, cred totusi ca ar trebui sa recitesti cartile si sa reurmaresti serialul. Incurci putin lucrurile.
    Bran ajunge la The Children of the Forrest si e prezentat in serial, mai putin acel insotitor misterios, stapan al ciorilor, practic atunci cand ajunge la ei se face si prima abatere majora de la carte, amicul lui este omorat inainte de a intra in siguranta oferita de pestera, pe cand in carte el se stinge de epuizare in pestera.
    The Mountain moare de la otrava si rani, dar este adus la viata de maestrul alungat din ordinul maestrilor tocmai datorita practicilor oculte, practic un robot viu.
    Cred ca scena aia cu zombie din ep8 a ridicat mult ratingul, americanii sunt innebuniti dupa asa ceva, aproape toate filmele cu zombie au success la ei.
    In fine, a trecut ceva vreme de cand am citit cartile si mi s-au cam parut pierdere de vreme, valoarea artistica este slaba dar constituie un material excelent pentru lumea cinematografiei.
    Jon Snow, in carte, este injughiat cand intervine intr-o cearta dintre salbatici si cei din Night Watch, aici lucrurile sunt putin schimbate, lupul apare si foarte rar.
    Appropo de lupi, in carte Arya, calatoreste cu lupul cand se afla in Braavos, stie ca acolo a venit iarna, etc. S-a prezentat foarte putin legatura cu lupii.

      (Citează)

  16. eu nu inteleg ce vedeti la serialul asta.

      (Citează)

  17. alex:
    eu nu inteleg ce vedeti la serialul asta.

    …episoade. Ca la orice serial

      (Citează)

  18. Din cate stiu Kat Harington (John Snow) a semnat iarna asta o marire de salariu pentru urmatoarele 2 sezoane. Cel putin asa au scris stirile. Lucru care ori e o farsa foarte elaborata, ori e o indicatie puternica asupra invierii lui.

      (Citează)

  19. Vlad:
    Pentru corectitudinea articoului, o sa fac cateva corecturi la ce ai scris tu:

    In cartea a 5-a nu se mentioneaza nimic despre Varis, deci nu este la curte asasinand in dreapta si stanga.

    Chiar in ultimele pagini ale cartii Varis il omoara pe Kevan Lannister, care la ora aia era mana regelui sau chiar regent, nu mai retin exact.

      (Citează)

  20. Bran , cred ca va avea un rol important in bătălia (războiul ) care va urma . Eu cred ca dragonii pot fi controlați greu si datorită abilitaților lui , va fi unul dintre călăreții dragonilor . Asta si datorită promisiunii făcute lui de bătrânul din peștera ” nu vei putea merge dar vei zbura ” .

      (Citează)

  21. theo: Chiar in ultimele pagini ale cartii Varis il omoara pe Kevan Lannister, care la ora aia era mana regelui sau chiar regent, nu mai retin exact.

    Ai dreptate, am uitat parte cu asasinarea lui Kevan Lannister (chiar la finalul cărții a 5-a.

      (Citează)

  22. In primul rand, FILMUL ESTE INSPIRAT din acele volume si nu proiectie cinematografica mot a mot. Acest lucru este neinteles de foarte multi care au citit cartile si raman dezamagiti de felul cum regizorii creeaza filmele. Este o dovada puternica a infantilitatii cerebrale .

    Deci , copii, un film inspirat nu inseamna relatarea tuturor evenimentelor in ordinea cronologica asa cum sunt in volume. Regizorul se foloseste de volume ca sa isi faca o idee despre cum ar putea arata filmul. Ati inteles, copii ?
    Acum mergeti la culcare, copilasi.

      (Citează)

  23. Adrian: Era vorba de The Mountain, l-ai putut vedea si in ultimul episod. Si nu era chiar mort, doar otravit dupa lupta cu Oberyn

    Era mort, i-au trimis capul în Dorne, că recunoscuse în timpul luptei că o violase pe Elia.

      (Citează)

  24. Vlad: TYRION ȘI DAENERYS
    Tyrion a fost din arena la ordinul lui Daenerys, deoarece aceasta nu vroia ca piticul din arena sa fie sfasiat de lei (nu stie cine era piticul)
    Nu a fost o rascoala, ci Daenerys a incercat sa stapaneasca dragonul care a aparut in arena, atras de harmalaie si care se apucase sa sfasie oameni.
    FĂRĂ BRAN STARK
    In pestera Bran da peste The Children of the Forrest, nu de First Men. Scena a aparut in sezonul 4

    Da, am mai încurcat unele chestii, că au trecut ceva ani de când am citit volumul 5.

      (Citează)

  25. Andrei: Deci , copii, un film inspirat nu inseamna relatarea tuturor evenimentelor in ordinea cronologica asa cum sunt in volume. Regizorul se foloseste de volume ca sa isi faca o idee despre cum ar putea arata filmul. Ati inteles, copii ?
    Acum mergeti la culcare, copilasi.

    Ai greșit tonul de adresare, aici e o discuție, nu dă nimeni lecții.

    În particular pentru seriale, nu există un regizor care le duce de la cap la coadă, ci mai mulți regizori. GoT a avut vreo 13 în total. Scenariștii sunt cei care se folosesc de volume pentru a creiona acțiunea unui serial inspirat de astfel de surse.

    Și mai în particular, pentru GoT, Martin a fost implicat mult în realizarea serialului, a participat la alegerea actorilor, a scris chiar și scenariul pentru câte un episod din fiecare sezon, adică scris cu mâna lui, în “limbaj” de cinematografie.

    În plus, sunt numeroase interviuri despre cum acțiunea a fost stabilită prin consultare cu scriitorul, care le-a zis ce să taie și ce nu, plus un outline general pentru întreg viitorul cărții, ca în caz că moare mâine să poată termina unii serialul știind măcar liniile mari.

    Scenariștii aici sunt Benioff și Weiss, ei știu inclusiv cum se va termina totul, dar evident că țin secret asta prin contracte stricte, că altfel nu s-ar mai vinde așa bine cărțile și sezoanele următoare.

      (Citează)

  26. So, care este cel mai bun sezon de pana acum ?

      (Citează)

  27. Parerea mea este ca Brian invata sa intre si in oameni nu numai in animale si elva fi cel care ca prelua corpul lui Jon Snow. Si totodata va fi si cel de-al treilea conducator de dragon. Restul vedem….

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus