un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review Samsung T1 – SSD portabil foarte rapid

13 May 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

15 comentarii

Samsung România a anunțat că preia oficial distribuția în țara noastră pentru gama lor de memorii (SSD-uri, carduri etc) și a făcut asta prezentând noile SSD-uri portabile, externe, din gama T1. Iată mai jos un review.

Specificații Samsung T1:

  • capacitate 250, 500 sau 1000 GB, tehnologie V-NAND
  • conectivitate USB 3.0 (cu alimentare inclusă – merge și pe USB 2.0 cu alimentare direct din port)
  • viteză de transfer până la 450 MB/s
  • posibilitate criptare date, AES 256
  • dimensiune 71 x 53,2 x 9,2 mm
  • greutate maxim 30 de grame
  • garanție 3 ani

Preț: între 720 și 2200 lei la eMAG și PC Garage, verifică disponibilitatea și prețul exact.

Toate unitățile arată la fel, indiferent că alegi capacitatea de 250, 500 sau 1000 GB, diferă doar greutatea. Cea de 30 de grame bănuiesc că este cea mai grea, cea testată de mine (250 GB) avea 24 de grame pe cântar.

Prin urmare, ce zic mai jos despre aspect și carcasă este valabil pentru toate, iar testele de performanță pentru unitatea de 250 GB, deși mă aștept ca și celelalte să aibă rezultate foarte asemănătoare, probabil cu un +/- 3% diferențe.

AMBALARE

T1 vine într-un pachet micuț, pe măsura sa, iar înăuntru am găsit doar PSSD-ul (portable ssd – un nou termen pe blog), un cablu USB-microUSB 3.0 de vreo 6 cm și câteva hârtii.

CONSTRUCȚIE

Primul lucru ce te uimește este că unitatea pare foarte mică și foarte ușoară. V-am spus deja, are 24 de grame, de 4-5 ori mai puțin decât un smartphone. Ca dimensiune este ceva mai mică decât o cartelă de metrou și groasă cam cât un telefon.
samsung_t1_ssd_portabil_08

Iat-o, prin comparație, alături de un hard-disk portabil, tot Samsung, de 500 GB. Cam asta înseamnă tehnologia memoriilor flash și miniaturizarea capacității de stocare, lăsând la o parte faptul că SSD-urile sunt și mult, mult mai rapide decât hard-disk-urile.

Faptul că în interior are numai circuite electronice, fără nici o piesă mecanică în mișcare, îi permite și să fie mult mai rezistentă la șocuri; Samsung declară 1500G/0.5ms pentru șocuri și 20G pentru vibrații. Nu știu dacă la asemenea șocuri carcasa ar supraviețui intactă, nu am de gând să o dau de pământ, dar ideea este că eventuale lovituri puternice nu vor strica memoria și datele din ea.

Ca aspect, unitatea este neagră și cu sigla Samsung argintie pe centru. O parte din carcasă are o ușoară textură și se simte ușor în relief la mână, cealaltă este negru lucios.
samsung_t1_ssd_portabil_04samsung_t1_ssd_portabil_05
samsung_t1_ssd_portabil_06samsung_t1_ssd_portabil_07
samsung_t1_ssd_portabil_12samsung_t1_ssd_portabil_14

La un capăt se află portul microUSB și un mic LED albastru, discret. La celălalt capăt puteți vedea specificațiile pentru alimentare – 5V și 0,9 A. Unitatea funcționează și pe un port USB 2.0 cu alimentare prin cablul de date.

PERFORMANȚĂ

Înainte de a trece la cifrele obținute, să recapitulăm un pic tehnologia V-NAND. După cum vă spuneam într-un articol din 2013, tehnologia V-NAND este o metodă foarte mișto de a crește capacitatea de stocare. Imaginați-vă memoria flash ca pe o foaie de hârtie (sau un tabel Excel) pe care sunt scrise datele, o mulțime de 0 și 1. Dacă vrei să mărești capacitatea de memorie, trebuie să scrii tot mai mic pe foaie, ca să încapă mai multe date.

Este o limită la cât de mic poți merge. S-a ajuns pe la 14 nanometri tehnologie de producție, dar cu cât micșorezi aceste dimensiuni apar diverse fenomene nedorite, precum erori de citire sau scriere, pierderea datelor pe termen lung dacă nu ții memoria alimentată șamd.

V-NAND presupune o verticalizare. În loc de o foaie de hârtie, avem un teanc întreg și memoria se desfășoară nu doar pe “lățime” și “lungime”, ci și pe “înălțime”. E ca trecerea de la o parcare normală la una supraetajată. Și nu-i vorba doar de creșterea capacității, ci poți și să previi efecte nedorite pentru că nu te mai joci la limita tehnologiei.

Dincolo de asta, SSD-urile ca memorii externe sunt mai rapide decât stick-urile USB clasice; arhitectura e alta, memoria este altfel organizată și performanța este mult mai mare. Puteți vedea mai jos rezultatele și să le comparați cu stickurile voastre USB sau cu hard-disk-urile voastre.

Cum am testat

Am copiat din memoria RAM pe PSSD-ul Samsung T1 (scriere) și înapoi (citire) trei foldere diferite:

  • un film de 4,4 GB – test pentru transfer continuu de date
  • un folder cu fotografii de 6,3 GB cu 715 fișiere – transferuri uzuale pentru orice utilizator
  • un folder cu fișiere mărunte, 208 MB în 5950 fișiere – pentru testarea transferului de multe fișiere mici, situația cea mai defavorabilă pentru orice memorie

Am simulat astfel cam toate situațiile uzuale de transfer de fișiere.

Iată rezultatele:
samsung_t1_test_usb

Cifrele sunt foarte bune, am obținut aproape 250 MB/s transfer susținut! Sunt foarte mulțumit de Samsung T1, este mai rapid decât orice memorie flash sau HDD extern testat anterior, de multe ori mai rapid!

Hardware: am o placă Asus Z87, procesor Core i5 4590, 16 GB de memorie DDR3 Corsair. Am făcut un disc virtual în memoria RAM (pentru a transfera din cea mai rapidă unitate cu putință) și am conectat Samsung T1 prin cablul inclus în cutie direct în portul USB 3.0 Superspeed din PC. Antivirusul era oprit, pentru copiere am utilizat Windows Explorer, iar pentru determinarea vitezei am împărțit mărimea transferului la numărul de secunde cât a durat acesta, obținând astfel o viteză medie.

Am testat Samsung T1 și pe un port USB 2.0. Să zicem că-l vei conecta la un calculator care nu are port USB 3.0 sau nu are cablu microUSB 3.0; la ce te poți aștepta? Rezultatele sunt mult mai slabe, desigur.
samsung_t1_comparatie_usb

Iată și un test CrystalMark pe unitatea Samsung. Rezultatele sunt apropiate de ceea ce am obținut eu în cazuri reale; CrystalMark măsoară scrieri susținute de date, scrieri de câte 4 KB șamd.
crystalmark_ssd_samsung_t1

UTILIZARE

De ce ai nevoie de așa ceva?

În primul rând, mă gândesc la toate tabletele cu Windows 8 la care se spunea “da, au puțină capacitate internă de stocare, doar 32 GB, dar poți conecta un hard-disk extern”. Un HDD extern este destul de mare și greu, dar un astfel de SSD portabil este mic, subțire și foarte ușor și permite exact asta, extinderea capacitătii de stocare a unor alte dispozitive la fel de mici și portabile.

Un astfel de dispozitiv îți permite și să iei la tine o cantitate impresionată de filme, seriale, muzică și ce mai vrei pentru, să zicem, călătorii de durată. Dacă ai un telefon sau o tabletă ce suportă USB on the go și pot alimenta acest SSD portabil, poți conecta acolo toată stocarea ta.

Nu în ultimul rând, iți poți transporta toată munca ta pe un astfel de SSD. Poți avea totul criptat cu un algoritm AES 256 și datele nu pot fi citite decât dacă știi parola. Fiind și foarte rapid, poți avea tot ce-ți trebuie pe un Samsung T1 și lucrezi de pe orice PC.

Apropo, atunci când conectezi pentru prima oară unitatea la un PC, ți se cere să rulezi un program Samsung inclus pe ea pentru inițializare. Atunci poți alege dacă vrei criptare sau nu. Ulterior programul nu mai poate fi accesat – trebuie tras de pe site-ul Samsung.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Foarte performantă.
  • Mică, ușoară, foarte portabilă.
  • Variantă inclusiv de 1 TB.
  • Garanție 3 ani.
  • Preț ridicat momentan.
  • Ar fi fost bune și capacități mai mici.
  • Pentru o unitate destul de scumpă și gândită pentru mobilitate, o carcasă metalică ar fi fost mai potrivită.

CONCLUZIE

Noile Samsung T1 sunt o soluție foarte bună de unități de stocare portabile. Sunt mici, ușoare, foarte performante și nu dezamăgesc prin nimic, chiar dacă prețul este pe măsură. Dacă aveți nevoie de o unitate de stocare de capacitate mare și pe care să o utilizați des, mai bine luați un PSSD decât un hard-disk portabil.

Preț: între 720 și 2200 lei la eMAG și PC Garage, verifică disponibilitatea și prețul exact.

    15 comentarii

  1. Multumesc pentru review. Ieri am vazut si eu anuntul si recunosc ca, desi nu sunt un gadget freak, pssd-ul asta mi se pare chiar util si cred ca o sa-mi iau si eu unul.

      (Citează)

  2. Mie mi se pare că nu își au sensul capacități de stocare mai mici. Cine folosește așa ceva o face probabil pentru foto/video/grafică, unde lucrezi cu fișiere mari. Dacă nu lucrezi direct de pe el sau nu copiezi fișiere mari tot timpul nu prea ai de ce să ți-l cumperi.

    Eu unul n-aș da 1200 lei pentru a-mi căra filme și muzică, dar nu mi se pare așa scump dacă ai nevoie de el pentru lucru. Mai mult, ăla de 250 pare o afacere bună la 700 lei.

      (Citează)

  3. Trebuie sa fii o specie aparte de idiot ca sa dai banii pe asa ceva. SSD normal de 512Gb + rack USB 3.0 decent te duce la 1050 de lei daca chiar trebuie sa ai astfel de viteze.

    Argumentul cu spatiul de stocare de pe tablete si hard disk-urile externe “grele” este degeaba, nu stai in mana cu hard-ul extern. De fapt cel mai probabil te uiti la un film si tableta e pe picioare si nici cu ea nu stai in mana.

    Asa ceva nu este util decat daca transferi curent fisiere imense sau lucrezi intr-un mediu plin de vibratii in care un hard normal ar crapa de la socurile fizice. Oamenii au tot felul de idei si cumpara tot felul de prostii, trebuie sa existe si pentru asa ceva unii dispusi sa arunce banii.

      (Citează)

  4. @Gaelex: Diferenta intre pssd de 512GB si solutia propusa de tine este de 150 de lei. Si la pssd ai aceleasi spatiu de stocare, dar poti sa-l tii in buzunarul de la pantaloni fara sa te incomodeze. Eu zic ca merita.

      (Citează)

  5. Util gadget dar scump. Sper ca in timp prețul sa devina mai accesibil.

      (Citează)

  6. Gaelex: Trebuie sa fii o specie aparte de idiot ca sa dai banii pe asa ceva. SSD normal de 512Gb + rack USB 3.0 decent te duce la 1050 de lei daca chiar trebuie sa ai astfel de viteze.

    Argumentul cu spatiul de stocare de pe tablete si hard disk-urile externe “grele” este degeaba, nu stai in mana cu hard-ul extern. De fapt cel mai probabil te uiti la un film si tableta e pe picioare si nici cu ea nu stai in mana.

    Asa ceva nu este util decat daca transferi curent fisiere imense sau lucrezi intr-un mediu plin de vibratii in care un hard normal ar crapa de la socurile fizice. Oamenii au tot felul de idei si cumpara tot felul de prostii, trebuie sa existe si pentru asa ceva unii dispusi sa arunce banii.

    Aș răspunde eu, dar a zis-o Horia perfect. Rack și ssd normal? Prefer un PSSD din ăsta de 30 de grame și dimensiuni de brichetă.

      (Citează)

  7. Cablul ii prea scurt……

      (Citează)

  8. Din cate am auzit un SSD incepe sa piarda date in timp daca nu este conectat la energie electrica, astea sunt speciale? :)

    http://www.maximumpc.com/jedec_your_ssd_needs_power_source_avoid_losing_data_2015

      (Citează)

  9. horia:
    Multumesc pentru review. Ieri am vazut si eu anuntul si recunosc ca, desi nu sunt un gadget freak, pssd-ul asta mi se pare chiar util si cred ca o sa-mi iau si eu unul.

    Nu inteleg de ce si-a luat omu’ asta 3 voturi negative. Ce a zis asa rau ? Am observat ca pe blogul tau trolii si haterii au mereu comentariile pe fundal verde. Asta iti doresti tu de la cititorii tai ?

    Nici nu ma intereseaza cate voturi negative voi avea.

      (Citează)

  10. 1. Diferenta este cam de 200 de lei
    2. Samsung a dat chix repetat cu SSD-urile.
    3. Succes in gasit husa de transport pentru marimea 1.8″

    Este simpatic pentru ca este mic si usor de pierdut, uitat, dat pe jos de pisica, si pentru final calcat in picioare.
    Viteza este mare, dar de cate ori va canta ca transferi cu 100 mega sau 300 de mega pe secunda?

      (Citează)

  11. Gaelex:
    3. Succes in gasit husa de transport pentru marimea 1.8″

    Abia acesta e un argument bun.

    @nwradu – a aparut la pcgarage si varianta de 250GB, e 735 de lei.

      (Citează)

  12. Madalin:
    Din cate am auzit un SSD incepe sa piarda date in timp daca nu este conectat la energie electrica, astea sunt speciale? :)

    http://www.maximumpc.com/jedec_your_ssd_needs_power_source_avoid_losing_data_2015

    După doi ani începe să piardă și astea pe V-NAND cică susțin și mai bine sarcina.

    Dacă timp de doi ani nu-l conectezi la nici un PC, l-ai cam luat degeaba..

      (Citează)

  13. GabrielG: Nu inteleg de ce si-a luat omu’ asta 3 voturi negative. Ce a zis asa rau ? Am observat ca pe blogul tau trolii si haterii au mereu comentariile pe fundal verde. Asta iti doresti tu de la cititorii tai ?

    Nici nu ma intereseaza cate voturi negative voi avea.

    E un sistem de rating despre care nu poți trage concluzii de pe o zi pe alta.

    Dacă așa vor unii să voteze, e treaba lor, conversația rămâne și cei care o înțeleg nu cred că ar putea avea o impresie rea despre ce-a zis Horia.

      (Citează)

  14. Gaelex: 3. Succes in gasit husa de transport pentru marimea 1.8″

    Husa?

    Îl ții în buzunar sau în rucsac în buzunărelul de pixuri/cărți de vizită. La stickurile USB ai husă?

    Chiar nu cred că astea sunt argumente bune. Samsung a dat-o în bară cu SSD-urile? Au unele dintre cele mai rapide de pe piață, iar acesta tocmai mi-a dat 250 MB/s rată de transfer, nici nu credeam că poate USB-ul meu atât.

    Singurele minusuri sunt prețul, dar care nu-i așa mare față de un SSD normal, și poate carcasa, care n-ar fi stricat să fie metalică. O să adaug asta în articol.

      (Citează)

  15. Puteai sa pui o poza si cu-n card de credit/debit alaturat, pt. noi astia care o ardem la aer curat in provincie, la tara, la Mara….

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus