un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Miel alterat, dar nu se știe unde

22 Apr 2014  ·

GÂNDURI  ·

15 comentarii

“Peste două tone de carne de miel era scoasă la vânzare fără să fi fost curăţată de blană şi de fecale.”

UNDE?!?

pe rafturile unui lanţ de magazine prezent peste tot în ţară“. Un post TV a spus că respectivul lanț avea magazine în 21 de orașe din țară, dacă nu mă înșel.

Nu s-a dat nici un nume. Ar fi fost bine de știut, la cât miel au cumpărat recent românii, unde au fost găsite aceste probleme, mai ales că vreo 2 tone de carne au fost retrase de la vânzare.

Înțeleg poziția televiziunilor. Ar putea pierde mulți bani într-un eventual proces în care ar fi acuzate că au stricat imaginea respectivului lanț de magazine, INDIFERENT de ce nereguli au săvârșit acelea. Adică până și infractorii condamnați nu pot fi filmați fără voia lor, pe același motiv – tu plătești amenzi conform legii, dar dacă cineva îți strică imaginea poți obține despăgubiri de la acea parte tot în temeiul legii.

Asta nu înseamnă că o aprob. Dacă televiziunile sau ziarele chiar vor să fie utile cuiva, ar fi cazul să le crească niște ouă și, asumându-și riscul, să informeze până la capăt mai ales în astfel de situații. Mi se pare ridicil să vezi știri ca aceasta sau “la un cunoscut restaurant dansau șobolanii în bucătărie” sau “un club a fost amendat pentru că nu respecta cele mai de bază norme de siguranță”, fără să-ți spună care-s acelea ca să te ferești în viitor.

Nu înțeleg însă deloc poziția ANPC-ului, care a făcut aceste controale și a dat amenzi și a retras carne de la vânzare. Iată un fragment din comunicatul lor oficial:

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat un control la nivel national referitor la respectarea prevederilor legale la produse din carne de miel in toata tara. Controlul s-a desfasurat in toate magazinele din tara a unui operator economic.

De ce nu spun unde au făcut controlul? Este o autoritate a statului român, de ce se tem? Au mers, au făcut un control, au dat niște amenzi – de ce nu spun și unde au făcut aceste lucruri ce par absolut normale lângă raportul super-precis cu câte kilograme de carne (fix 2.262,23 kg!) au fost retrase și valoarea exactă a amenzii date? Este o informație care nu doar ne-ar fi utilă tuturor, dar ar trebui să fie publică așa cum și activitatea altor agenții bugetare poate fi consultată în întregime de către public.

Eu m-aș aștepta ca hipermarket-urile concurente să “scape” informația pe net. Un nume aruncat pe ici pe colo, prin prieteni și angajați, s-ar propaga. Nu doar că-ți lucrezi competitorul, dar micșorezi riscul propagării unor zvonuri false, care să acuze pe cine nu trebuie.

Iată o imagine cu caserolele respective, via Digi24. Pe etichetă nu scrie vreun nume, iar eu nu-i recunosc formatul și nici caserola, ca să pot identifica magazinul.

Amuzante sunt și unele comentarii de pe net:

“In primul rand la orice miel se lasa putin par ca sa vezi ca si cumparator ca nu este altceva. Carnea se pare ca arata foarte bine. Cred ca este un exces de zel din partea OPC. Sunt total de acord cu controalele dar nu si cu abuzurile !” – da, e ceva normal. Eu și la restaurant cer ca friptura să mai aibă niște păr, ca să-mi dau seama după blană ce animal a fost, ce culoare etc.

“asta-i amenda? e praf in ochi…retras autorizatiile de functionare si inchis….amenda de 100% din profitul anului anterior si apoi vom avea comert cu adevarat civilizat” – da, eventual închiderea definitivă și concedierea miilor de angajați.

“doar attat? trebuia 1 milion de Euro.” – pentru că un milion de euro sună mai bine, e o cifră rotundă, impresionantă. Toată lumea visează să aibă un milion de euro, deci o asemenea amendă ar arde la buzunar.

    15 comentarii

  1. LIDL!

      (Citează)

  2. Protv a mentionat Lidl cand a dat stirea asta.

      (Citează)

  3. Lidl nu cred ca are 21 de magazine :)

      (Citează)

  4. Asa este Pro TV a mentionat ca este vorba de Lidl.

      (Citează)

  5. “Un post TV a spus că respectivul lanț avea magazine în 21 de orașe din țară,”
    – eu inteleg ca lantul respectiv are in total 21 de magazine, iar Lidl din cate stiu au peste 100.

      (Citează)

  6. PS: hai cu mielu’ ; sunt Catutzi, cu I, :)

      (Citează)

  7. @Catutzi “magazine in 21 de orase” nu este acelasi lucru cu 21 de magazine in tara (in total)

      (Citează)

  8. Citisem la Piticu de faptul ca a comis-o si Auchan Vitan de curand

      (Citează)

  9. Am auzit si eu stirea la PRO si chiar au scapat cuvantul Lidl pe undeva, cu mentiunea ca mielul era impachetat de furnizor, deci nu era vina supermarketului. Partea frumoasa a fost ca autoritatea sanitar veterinara a infirmat ca e vorba de carne expirata sau stricata, doar estetic arata cam nasol. Prin urmare nu cred ca au fost amenzi prea mari. Adica vorbim de “specificatii” eronate in prezentarea produselor, in loc de miel avem si chestii “suplimentare”.

      (Citează)

  10. Eu am mancat miel, pulpa spate, taman de la Lidl si n-am patit nimic, carnea a fost ok, fara proprietati organoleptice modificate, ba mi-a facut mama si o ciorba la fel de gustoasa….

    Nu zic ca nu se-ntampla, dar lot-ul din care provenea mielul meu a fost scutit de probleme.

    Am patit-o mai rau in piata anii trecuti, cu miel cu gust ciudat.

    Noi sa fim sanatosi, ca de-mbolnavit, are cine se ocupa!

      (Citează)

  11. …cainii si pisicile mananca de pe jos si n-au nici pe dracu nene !!!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus