un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube.

Două idei despre Facebook

24 Feb 2014  ·

GÂNDURI  ·

2 comentarii

Zilele trecute, la Social Media Summit București, s-a vorbit mult despre Facebook. Oricare ar fi fost subiectul prezentării respective, se ajungea tot la Facebook până la urmă, iar majoritatea întrebărilor pe acest subiect au fost puse.

În funcție de pe cine asculți, Facebook merge sau nu merge. Vinde sau nu vinde. Este înger sau demon.

Două lucruri am de zis:

Înțeleg drama companiilor pe care Facebook le tot mulge de bani, dar aceleași companii au adus sistemul în această situație. Eu, de exemplu, mi-am făcut cont pe Facebook pentru a fi la curent cu ce mai zic persoanele cunoscute, să dau like la mesaje și tag în fotografii. Altfel spus, pentru interacțiunea cu oamenii, nu cu agenți economici.

Apoi au venit companiile și au vrut să scoată untul din sistem. L-au aglomerat așa tare cu toate mesajele publicitare izvorâte din nevoia inexplicabilă de a posta chiar și de 2-3 ori pe zi ceva, orice, încât fluxul zilnic a devenit imposibil de citit. Ca “persoană fizică”, apreciez totuși intenția Facebook de a reduce reach-ul paginilor și de a reveni la ceea ce era la început.

Al doilea aspect pe care nu-l înțeleg: mulți se plâng că fanii brandului nu interacționează deloc cu posturile zilnice ale respectivului brand. Ei se chinuie cu mesaje meșteșugite, cu fotografii cu pisici sau fotografii mai deștepte, scheme, grafice, glume – iar lumea nu dă like și nu comentează decât în proporție foarte mică. Și brandurile se întreabă de ce nu reacționează oamenii.

Bine, dar de ce vrei ca fanii brandului să și interacționeze cu mesajele tale? Adică poate am dat Like pentru a arăta că-mi place respectivul produs, dar nu-i suficient? Poate am dat like pentru a fi la curent cu noutățile transmise de acel brand și, dacă nu mă intereseaza mesajul său de bună dimineața, îl ignor complet.

Ca să interacționez cu un brand, trebuie să zică ceva suficient de bun încât eu să vreau să mă laud prietenilor mei (“vezi, de asta-mi place mie de produsele ăstora”) că vă cumpăr produsul. În esență interacțiunea (like, comentariu, share) este o metodă de a le arăta altor oameni cât de bun este brandul al cărui fan tu ești deja.

Nu înțeleg deci de ce majoritatea companiilor nu sunt mulțumite doar să aibă fani, ci vor și interacțiune din partea lor, deși asta presupune un efort nejustificat din partea fanilor, o pierdere de energie. Cum bine a zis Cristi Manafu în prezentarea sa, majoritatea brandurilor nu oferă nimic înapoi (concursuri, un mulțumesc sincer, un premiu pentru fani), ci doar așteaptă interacțiune suplimentară din partea lor.

Și să vă mai spun eu un alt lucru pe care companiile nu-l oferă: un dialog centrat pe subiectele pe care le vor fanii. Uitați-vă la multe companii pe Facebook: ele postează pisicuțe și TGIF și “tu pe ce drum superb ți-ar plăcea să conduci o astfel de mașină?”, iar comentariile sunt o lungă înșiruire de plângeri, sugestii sau simple cereri de informație cărora nu le răspunde nimeni! Prea puțin utilizează Facebook ca pe un canal de dialog și de suport cu clienții lor, preferând să-l transforme direct într-un canal de glume și imagini ce sunt, în esență, inutile.

Nu pot decât să sper că aceste lucruri, spuse și acum la SMS București și sper că și repetate până le vor înțelege toți, vor mai schimba ceva în viitor, că altfel se va ajunge la o saturație cu efecte negative asupra companiilor. Așa cum prea multe emailuri sunt taxate cu o raportare ca spam, tot așa te poți și dezabona rapid de la brandurile ce ajung sa te agaseze. Unlike-ul se dă la fel de rapid precum like-ul.

Prezentarea lui Cristi Manafu, “poartă-te cu utilizatorul de facebook de parcă ar fi nevastă-ta”, a avut cel mai mare succes. Îndemnuri precum “ascult-o” sau “din când în când fă-i o surpriză” sau “nu încerca să o schimbi” se potrivesc și la nevastă și la fanul de pe Facebook.

    2 comentarii

  1. Succes la interactiune brand – persoane fizice pe facebook cred ca il au companiile care vand produse pentru care persoanele fizice sunt fani ai fenomenului din care fac parte produsele respective. Intai esti fanul fenomenului in sine si daca o companie stie sa comunice bine in legatura cu fenomenul respectiv, atunci te prinde si pe Facebook.

    Mi se par buni din puntul asta de vedere BikeXpert si Playbike, la aproape toate post-urile sunt minim 2-3 care comenteaza. Iar mie, personal, imi face placere sa citesc ce mai scriu, si chiar sunt interesat de promotiile pe care le pun pe facebook.

      (Citează)

  2. In industria de servicii – in special telecom (toti rosii , portocalii , albastrii mai putin verzii care stau la pamant cu serviciile de relatii de orice fel) am vazut ca se interactioneaza cu clientii corect , mai scapa si ei tampenii pe pagina din cand in cand , dar prostia e omeneasca .
    Mi s-a intamplat sa rezolv o problema la Vodafone prin facebook , dupa ce mi s-a intrerupt apelul odata dupa 62 minute (acolo este setata limita maxima de apel) , iar la a doua incercare am primit asa numita “clapa” in nas (putin ghinion) dupa 30 minute – fierbeam de nervi .

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea.

sus