un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review iPad Mini – tableta de 7,9 inci de la Apple

29 Nov 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

9 comentarii

ipad_mini_15_mana
iPad Mini este încercarea celor de la Apple de a cuceri piața și în gama tabletelor de dimensiuni mai mici (în jur de 7 inci), un segment din care alte modele de succes precum Nexus 7, Kindle Fire sau Galaxy Tab-uri erodează poziția de lider pe piață a iPad-ului mare.

iPad Mini are mai exact 7,9 inci în diagonala ecranului, este ușoară și performantă. Eu am avut-o în jur de o săptămână de la eMAG, magazin care are toate variantele iPad Mini (și mare) în stoc, așa că să vă spun ce impresie mi-a lăsat.

Specificații: ecran tactil de 7,9 inci, rezoluție 1024 x 768 pixeli, tehnologie IPS; stocare internă 16/32/64 GB; cameră foto 5 megapixeli cu filmare Full HD și frontală 1,2 megapixeli; procesor dual-core suficient de performant; Wifi, bluetooth, fără 3G; dimensiuni 134.7 x 7.2 x 200 mm, greutate 312 grame; autonomie 10 ore; rulează iOS 6.0.1.

eMAG vinde toată gama iPad Minipe alb sau negru, începând de la 1.649 lei, dar verificați prețurile și disponibilitatea prin linkul respectiv.

AMBALARE

Cutia este micuță, albă, simplă. Sub capac am găsit tableta, sub aceasta un cablu de date și ștecherul de priză, împreună cu o fițuică de instrucțiuni.
Pachetul nu include căști și rețineți că fără conectivitate wireless nu puteți inițializa tableta (dar puteți verifica funcționarea ecranului), fiind primul lucru pe care-l cere.
ipad_mini_1_cutie

CONSTRUCTIE


iPad Mini este o tabletă foarte bine făcută. Apple a dus la extrem calitatea produselor sale și Mini-ul arată și se simte perfect în mână.

Am apreciat în primul rând greutatea foarte redusă. Nu este nici un efort să ții tableta în mână, nu obosești oricâte ore ai butona-o. Am avut norocul să-mi încapă în buzunarul de la piept al hainei (din acest motiv îmi plac cele de 7 inci) și nici nu am simțit-o acolo, cărând-o o zi întreagă. Sigur, poți face asta cu orice tabletă, dar iPad Mini în special are greutatea redusă și grosimea de doar 7,2 milimetri contribuie la impresia că e ușoară ca un fulg.

Arată bine, ca o bijuterie. Muchia argintie este un element de design foarte plăcut estetic, chiar dacă la rezistența la lovituri sau în timp nu mă pronunț.

Ecranul este perfect îmbinat în carcasă și, cum tableta este în rest un bloc unitar, pare foarte bine închegată. Este ceea ce ne așteptăm de la un produs premium.

Puteți vedea în imagini cum arată modelul alb. Partea frontală are deasupra ecranului camera de 1,2 megapixeli, iar sub ecran butonul Home caracteristic produselor Apple. Spatele este simplu, argintiu, cu mărul mare în centru. Camera principală este amplasată în colțul tabletei.
ipad_mini_01_frontalipad_mini_02_spate

Muchia de sus are butonul On/Off și jack-ul audio de 3,5 mm, muchia de jos are conectorul nou, Lightning, și difuzoarele tabletei. Aici apare o mică problemă, deoarece dacă ții tableta pe tine (de exemplu pe burtă când stai așezat) lipești difuzoarele de corpul tău și nivelul sonor scade foarte mult. O poti întoarce la 180 de grade, că ecranul se adaptează imediat, nemaicontând care e susul și josul.
ipad_mini_04_sus

Pe laterala stângă nu-i nimic, dar pe dreapta se află un mic comutator cu care poți tăia sunetul sau bloca rotirea ecranului, plus cele două butoane de volum. Toate butoanele au cursă mică și se simt ferme la deget, fiind calibrate pentru o presiune foarte potrivită de apăsare.
ipad_mini_05_dreapta

ipad_mini_07_coltipad_mini_10_cameraipad_mini_11_siglaipad_mini_12_camera_Frontala

HARDWARE ȘI PERFORMANȚĂ


M-a impresionat ecranul de pe iPad Mini. Nu doar că pare a fi mult mai aproape de suprafața sticlei tactile ce-l acoperă, dar tehnologia IPS oferă unghiuri foarte mari de vizibilitate. Poți să te uiți aproape la 180 de grade la tabletă și vezi fără probleme ce scrie pe ecran.

Culorile nu variază aproape deloc la unghiuri rezonabile de înclinare, iar împreună cu sticla de foarte bună calitate uneori aveam impresia că mă uitam la o fotografie în ramă, nu la un dispozitiv electronic.

Parcă nu mai are efectul de “wow” pe care îl simți la iPad-ul mare. Se cunoaște lipsa unui Retina Display, iar culorile nu au același contrast care a făcut iPad-ul mare celebru. Nu este un neajuns, oricum ecranul e foarte bun și așa, doar că se simte că au făcut compromisuri pentru a diferenția gamele.

Din păcate, rezoluția de doar 1024 x 768 pixeli, în condițiile în care tablete mai ieftine de-ale concurenței au urcat la 1280 pixeli, mi se pare un neajuns. Cu doar patru pictograme pe un rând pe ecran am avut impresia constantă că mult spațiu de pe desktop este irosit, că ar mai putea încăpea lucruri acolo. Rezoluția are impact și asupra a cât vezi în browser dintr-un site și cât dintr-un email și tot așa.
screenshot_ipad_mini_16

Ecranul tactil mi s-a părut un pic decalibrat, dar cred că era o chestie software. Erau momente când nu înregistra clickurile acolo unde apăsam eu și momente când trebuia să apăs mai tare pentru a da o comandă. Poate că doar mi s-a părut mie sau poate că se rezolvă în upgrade-ul 6.0.1 sau poate că este o limitare a tehnologie de producție pentru un șasiu așa subțire.

Sunetul se aude suficient de puternic atunci când nu obturezi difuzoarele, eventual cu burta. Sună natural, fără fâșâit sau o pierdere sesizabilă de calitate. Am ascultat radio și am fost foarte impresionat de calitatea audio a difuzoarelor.

Bateria are o autonomie mare. Cred că prinde cele 10 ore promise de Apple și, mai important, nu se descarcă foarte mult dacă lași tableta neutilizată.

Nu știu ce să spun în schimb de performanța precesorului. iPad Mini utilizează acelasi hardware ca și iPad 2, dar mi s-a părut că se gâtuie în anumite momente. Priviți screenshot-urile de mai jos, în cele 5 minute scurse nu s-au încarcat pictogramele programelor din AppStore doar pentru că pe fundal se downloada și instala o aplicație. Am mai pătit de mai multe ori aceeași problemă, prin care AppStore sau alte programe deveneau dificil de utilizat din cauza unor task-uri executate în fundal.

Programele se mișcă bine și nu am sesizat niciodată că ar fi trase în jos de procesor și memorie, dar în cazul downloadurilor mi se părea că acestea blochează de tot tableta.

CAMERA FOTO


Camera este un punct slab al tabletei. Lipsa flash-ului își spune cuvântul, iPad Mini făcând fotografii zgomotoase și lipsite de detalii și incorect focalizate în lumină slabă (nu vă închipuiți beznă, ci un bec mai anemic în respectiva cameră). Un flash ar fi rezolvat aceste lucruri, dar nu are.

Evident, în stilul Apple, interfața foto nu are nici o opțiune sau configurare posibilă. Am făcut câteva fotografii, mi s-au părut proaste toate și am renunțat la ideea de a utiliza iPad Mini pentru așa ceva.
sample_foto_ipad_mini_01sample_foto_ipad_mini_02sample_foto_ipad_mini_03sample_foto_ipad_mini_06

SOFTWARE


Aici e cu dus și întors.

Ce-i bine este că programele uzuale funcționează rapid și îti faci treaba cu ele. Am renunțat rapid la browserul Safari și la clientul Mail în favoarea aplicațiilor dedicate Chrome (ca să-mi importe history-ul și linkurile și să le sincronizeze cu PC-urile mele) și Gmail. Twitter și Facebook merg foarte bine, pentru Foursquare n-am găsit o variantă de iPad, iar în rest am utilizat Dropbox, Shazam, Evernote, WordPress, Flipboard, Google Currents, TuneIn și altele fără probleme.

screenshot_ipad_mini_16screenshot_ipad_mini_08screenshot_ipad_mini_09

Gmail trebuie configurat ca un cont Exchange pentru a sincroniza și contactele și calendarul, iar din păcate doar calendarul principal poate fi sincronizat.

Apple Maps este așa cum spune toată lumea că este: destul de prost în comparație cu Google Maps. Harta Bucureștiului părea a fi ok, ba chiar reușește și navigație de bază, dar opțiunile de configurare a programului sunt foarte puține (Google Maps, cu hărți offline, navigație avansată, trafic și restul opțiunilor este mult peste Apple Maps).
apple_maps_screenshot_ipad_mini_23apple_maps_screenshot_ipad_mini_25apple_maps_screenshot_ipad_mini_27

Ieși din București și mai apar probleme, precum câte o autostradă lipsă sau drumuri necunoscute. Iar de puncte de interes nici nu poate fi vorba, în București abia dacă sunt câteva, iar mai jos puteți vedea și o imagine cu Mamaia goală complet de orice informații.
apple_maps_screenshot_ipad_mini_32apple_maps_screenshot_ipad_mini_34apple_maps_screenshot_ipad_mini_35

Prin comparație, în Paris situația stă altfel și sunt mult mai multe elemente pe hartă, dar eu nu locuiesc în Paris și nu-mi pasă ce-au alții. Decizia Apple de a nu permite Google Maps în iOS 6 este una proastă.

iOS-ul în general mi-a făcut peri albi și s-a dovedit a fi mult mai greu de configurat decat un Android. Pe Android dai câteva clickuri la început și gata, te apuci de instalat programe și de utilizat dispozitivul.

Pe iOS nu. Am acceptat vreo 5 Terms of Service diferite, toate cu minim 30 de pagini de text. Mi-am făcut cont nou Apple ID, pentru că a fost prea dificil să recuperez parola celui vechi. În AppStore mi-a cerut 3 întrebări de securitate, parole, informații despre card de credit (să începi download-ul unei aplicații freeware ca să-ți apară opțiunea de No Credit Card este o idioțenie din partea Apple), apoi tot primeam emailuri despre ce dispozitive am asociat contului Apple ID și ce programe am tras. Emailuri fără un mijloc simplu de a le dezactiva trimiterea.

Colac peste pupăză, a doua zi mi-a cerut iarăși parola de la AppStore. Și a treia. Poate că o uită noaptea… Mi-a cerut-o din nou și pe cea de Facebook, nu se știe de ce.

O mica problemă am sesizat și la Dropbox, care era configurat să uploadeze în fundal imaginile din tabletă în contul meu. Și face asta până când iOS îl dezactivează din fundal. După care deschizi din nou Dropbox și acesta se sesizează că i-au rămas vreo 15 imagini de uploadat și o face atunci, distrugând totuși conceptul de automatizare și shoot-and-forget.

M-am distrat cu câteva programe precum HBO GO, Voyo, Rețete Lidl și My Enel. La primele trebuie cont și nu am, dar e interesant ce oferă pe tablete. Lidl Rețete mi-a plăcut pentru că îți arată instrucțiuni de gătit tot felul de preparate folosind produse de la Lidl și cu o simplă apăsare le poți trece pe toate în coșul de cumpărături, ca să știi ce să iei când mergi la magazin.
screenshot_ipad_mini_74screenshot_ipad_mini_75

Multe alte screenshot-uri găsiți pe SkyDrive.

CE E BINE

  • Mică și ușoară
  • Ecran performant
  • Autonomie bună

CE E RĂU

  • prețul mult peste concurență
  • camera foto este de slabă calitate
  • hibele obișnuite ale iOS-ului

CONCLUZIE


iPad Mini este o tabletă foarte bună pentrufanii Apple. Dacă îți place iOS, îți va plăcea și Mini, mai ales că-i mai portabilă și mai ușoară, dar suficient de performantă pentru scopul ei.

Între iPad normal și Mini aleg oricând pe ultima datorită dimensionării reduse. Totuși, sper că următoarea generație va avea rezoluție și hardware mai bun, deoarece momentan am simțit că acestea au fost trase în jos doar pentru a crea o diferență față de iPad-ul mare.

eMAG vinde toată gama iPad Minipe alb sau negru începând de la 1.649 lei.

    9 comentarii

  1. Radu, apropo te tablete! Îmi poţi recomanda, te rog, o tabletă de 10″, până în 2000 lei? O va folosi baiatul meu, mai ales pt. internet! Sper să prind vreo reducere de sărbători, pt. că la black friday n-am reuşit :)!

      (Citează)

  2. Si intre iPad Mini si Nexus 7 ? :)

    Eu sunt in cautarea unui inlocuitor pentru iPad 1 (groaznic cu ios 5.1) pana apare / se stabilizeaza Surface Pro (care imi va inlocui si laptopul si tableta). Diferenta de bani nu e un factor in decizie.

    Razvan

      (Citează)

    • @RazvanG: daca nu esti mare fan iOS, Nexus 7 merge mult mai bine. O poti gasi si la 999 lei la oferte sau 1100 lei in general, prin decembrie apare versiunea cu 3G si 32 GB de stocare pe la 1450 de lei. Eu ma descurc mai bine cu Android, e mai activ, mai animat, mai cu widget-uri si as merge pe Nexus 7. Fanii Apple ar merge pe iPad Mini.

      @nickro: 2000 de lei sunt bani buni, asa ca-ti pot recomanda iPad 3 daca esti cu Apple sau pe Android best-buy-uri sunt Asus TF300, la care poti sa-i cumperi si tastatura optionala, care are si baterie suplimentara in ea, sau Samsung Galaxy Tab 2.

        (Citează)

  3. Ca durata de viata a bateriei cum se compara cele 2 (mini si nexus)?

      (Citează)

    • @RazvanG: cam la fel. Depinde si ce faci, daca umpli Nexus-ul de widgeturi si pui actualizari push la orice program si lucru in background, se duce mai repede. Dar altfel n-as spune ca bateria e un criteriu de alegere intre ele.

        (Citează)

  4. Nu cred ca are treaba partea aia cu app stoteul cu procesorul. Eu patesc sa nu se updateze iconitele alea decat dupa secunde bune chiar si cand nu fac nimic.

    Mai degraba as zice ca are cumv atreaba cu wirelessul, pentru ca patrsc gatuieli atunci cand dosnloadez chestii masive.

    Aveai 6.0.1 pe el? Partea cu parolele uitate am patit-o si eu, dar s-a rezolvat dupa update. Altfel, nu prea am inteles de ce ai dat cu camera de pamant, pentru o camera de tableta e chiar decenta. Personal nu pot sa spun ca am vazut much better nici pe taburile mai mari.

      (Citează)

    • @Andrei: camera mi s-a parut sub altele testate. Fotografii zgomotoase, calitate slaba in lumina decenta, nu mi-a placut deloc. Au ales special un modul slab ca sa nu intre in concurenta cu modelele mai slabe.
      Nu aveam 6.0.1, adica era disponibil update-ul, dar nu l-am facut.

        (Citează)

  5. Tot caut poza cu mamaia goală și văd doar niște poze cu hărți. :D

      (Citează)

  6. Push pt 2 conturi de mail, unul de fb. Poate si pentru unul de gReader si un widget de vreme daca e android.

    Presupun ca in conditiile astea anduranta va fi tot pe acolo la amandoua.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus