un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Două scurtături pe drumul către mare

5 Jul 2012  ·

GÂNDURI  ·

12 comentarii

Până va fi gata Autostrada Soarelui, uitaţi mai jos două scurtături foarte bune pentru a parcurge mai rapid drumul prin Dobrogea.

Drumul obișnuit spre Constanța

Marea majoritate a oamenilor merg pe Autostrada Soarelui până la Cernavodă, de unde începe drumul tradiţional prin sate, mai aglomerat şi mai lent, în coloană și cu accidente. Se trece pe lângă Medgidia şi se continuă prin Castelu, Murfatlar, Valu lui Traian şi se intra în Constanța dinspre vest, pe bulevardul Brătianu, un drum şi mai aglomerat, stresant din cauza multelor treceri de pietoni şi străzi cu care se intersectează. [Link Google Maps drum obișnuit]

Scurtătura prin Mihail Kogălniceanu

Prima scurtătură, pe care mi-a zis-o nashu_mare într-o zi când ne-am certat ca chiorii pe subiectul drumurilor, este din Medgidia spre Mihail Kogălniceanu, de unde se iese în E80, vechiul drum spre mare, iar de acolo se intră în Constanța prin nord, venind dinspre Ovidiu. [Link Google Maps prima scurtătură]. Avantajele sunt următoarele:

  • drumul dintre Medgidia şi Mihail Kogălniceanu, indicativ 222, este foarte bun şi trece printr-un singur sat.
  • de la Mihail Kogălniceanu şi până la Constanța se merge pe E80, care are două benzi pe sens şi, deşi legal limitat la 100 km/h, nu mai stai cu stresul depăşirilor.
  • sunt 5 km în plus, dar vă asigur că pe total parcurgeţi mult mai repede distanţa pe această variantă, fiind foarte liber

Stânga spre Mihail Kogălniceanu, înainte pe drum obișnuit spre Constanța

Scurtătura prin Nazarcea

A doua scurtătură, cea pe care o foloseam eu la sugestia unor constănţeni (dar cea de mai sus, a lui large_godfather, pare mai bună), este foarte asemănătoare. În loc să o iei de la Medgidia spre MK, mergi tot pe E81, treci de Castelu şi faci stânga după un timp spre Nazarcea, pe drumul 228. Intersecţia este în afară localităţilor, dar e bine semnalizată şi se face o bandă specială pentru stânga acolo. Ieși tot înainte de Ovidiu, în E80, şi intri în Constanța la fel ca mai sus, la 2 paşi de Mamaia. [Link Google Maps scurtătura doi] Avantaje:

  • drumul prin Nazarcea a fost refăcut în februarie anul acesta şi asfaltul e perfect.
  • se trece doar prin 1-2 sate, în rest drumul este drept şi cu vizibilitate foarte bună, de-ţi vine să o calci la maxim.
  • e cu 4 km mai scurt decât varianta de mai sus.

Stânga spre Nazarcea, înainte pe drumul obișnuit spre Constanța

Postul acesta vine prea târziu, pentru că Autostrada Soarelui se va deschide pe 20 iulie, după spusele ministrului. Din păcate, se deschide tot “româneşte”, doar pe o bandă şi limitată la 80 km/h între Cernavoda şi Medgidia şi în regim normal dincolo de acest punct. Ah, complet se va deschide abia la anul, când se va turna şi al treilea strat de asfalt, cel de uzură, că până atunci merg şi două.

În concluzie, având în vedere că 20 iulie deja reprezintă jumătatea sezonului, nici anul acesta nu prea avem gata autostrada spre mare, decât dacă “o bandă” şi “fără toate straturile necesare de asfalt” se consideră autostradă.

    12 comentarii

  1. Bai, ti-am zis sa nu dai chestia asta pe post! La cat trafic ai, se duce dracului scurtatura!

    Deci, vreau sa zic ca @nwradu nu are dreptate nici de data asta. Drumul cel mai bun e ala prin Nazarcea. Desi, si mai bun decat asta, e drumul vechi prin Valu lui Traian.

      (Citează)

    • Taci ma, ca a zis ministrul ca de la 20 iulie se deschide complet autostrada si oricum nu mai conteaza astea. Te-a mintit vreodata ministrul?

        (Citează)

  2. Dar alt drum spre eforie nord nu stie nimeni? Ca nu toti suportam mamaia…..

      (Citează)

  3. Mamaia no way ( nu sufar parvenitii ). Costinesti in fiecare vara.

    Drumul prin Mihail Kogalniceanu trece prin localitatea unde sunt eolienele ?

      (Citează)

  4. @netu liber:

    Imediat cand iesi de pe autostrada, in loc sa faci dreapta spre sensul giratoriu de sub pod, faci stanga spre Cochirleni. De acolo, te prinzi tu cum ajuni spre Negru Voda. Treci prin Adamclisi, poate si Independenta…

      (Citează)

  5. Mare atentie cu prima varianta propusa, in plin camp se gasesc doua viraje la fix 90 de grade, vizibile si pe harta. Primul e si mai periculos, ca vine dupa o portiune dreapta destul de lunga. Ce a fost in capul lor cand au desenat asa drumul, greu de spus… Deci atentie si ochii mari la traseu.

      (Citează)

  6. Multumesc de sugestie Radu, se pare ca tu si Nashu-Mare le faceti alora de la iGO hartile, varianta prin Nazarcea au “furat-o” de la voi, o s-o testez maine la pranz :)

    @daniel: generalizarile dauneaza foarte mult. Aceea cu parvenitii adica, am cunoscut familii foarte ok anul acesta la Mamaia.

      (Citează)

  7. Salut.

    “Se trece pe lângă Medgidia şi se continuă prin Castelu, Murfatlat, Valu lui Traian …”

    E MurfatlaR. like the wine

      (Citează)

  8. my mistake, sunt si oameni normali, pacat ca se mediatizeaza doar o anumita categorie.

    Radu, am vazut si postarea cu turul statiunilor.
    Voiam sa te rog daca poti sa faci un traseu virtual si pentru autostrada noua, cum sa ajungem la ea, pe la murfatlar parca, din ce am vazut panourile nu ajuta deloc. Thanks.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus