un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Office in cloud

31 Jan 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

Microsoft a avut ieri o prezentare a soluţie Office 365, adică pachetul Office, dar cu găzduire în cloud. N-am reuşit să ajung la prezentare, dar subiectul este atât de interesant încât merită discutat oricum pentru că mi se pare că prefigurează viitorul a multe software-uri pe care le utilizăm zi de zi.

Sunt destul de sigur că utilizatorul obişnuit de Office dintr-o firmă mică, medie sau mare nu are nevoie de opţiuni avansate. Majoritatea îl ţin doar pentru editare de bază a unor documente, dar se opresc la paginare, bold şi centrat fontul. Excel-ul? Bun pentru calcule, situaţii, rapoarte, dar nu toată lumea foloseşte tot felul de tabele pilot, sparklines, grafice, filtre sau formule matematice complexe. Uitați-vă la meniul ribbon curent din Excel și gândiți-vă prin cate meniuri intrați de obice? Aveți treabă la Formulas sau Data?

În mod normal, pentru fiecare utilizator, începător sau avansat, angajat într-o funcţie în care utilizează la maxim Office-ul sau doar din când în când, trebuie cumpărată o licenţă. Office Professional în varianta OEM costă 350 de euro, ceea ce înseamnă o căruţă de bani, o sumă justificată dacă programul îţi aduce la rândul său bani (şi folosit corect îţi aduce, că reprezintă coloana vertebrală a majorităţii actelor ce intră şi ies dintr-o firmă), dar prea mare dacă utilizatorul căruia îi cumperi acea licenţă nu o “merită”.

Poate că e doar începător. Poate că doar editează documente. Poate că e angajat pe o perioadă scurtă sau îşi dă demisia pe neaşteptate şi doar ţi-a generat nişte costuri cu un nou laptop, un nou Windows şi Office şi tot restul, fără a fi amortizate niciodată prin munca acelui angajat. Aici apare Office 365.

Office 365 înseamnă că softul se mută în cloud, adică este folosit direct online, şi plăteşti o taxă lunară pentru asta. Nici nu e mare, doar 5,25 euro pe lună pe utilizator. E mult mai rentabil decât să cumperi direct licenţa full pentru fiecare angajat, costul acesteia inseamnand 66 de luni calendaristice de Office 365. Noul cod al muncii a făcut mult mai simplă angajarea pe perioade determinate de timp; era timpul ca şi software-ul să ţină pasul cu astfel de practici într-un sistem “pay aş you use”.

Office 365 este disponibil în două pachete. Pachetul P include email Exchange Online, Office Web Apps (pe care le puteţi testa gratuit şi utiliza oricât la adresa office.live.com, au online majoritatea funcţiilor din Office-ul clasic), Sharepoint şi Lync Online. Din start sunt două avantaje mari: Sharepoint permite ca mai mulţi utilizatori să share-uiască şi să lucreze simultan la acelaşi document (cât de simplă ar fi atunci editarea unui draft de contract sau completarea unor tabele mai complexe în care fiecare introduce datele muncii sale?!?) şi Lync, care presupune mesagerie şi întâlniri online.Costă 5,25 euro/lună/om.

Pachetul E este mai avansat, costă între 9 şi 25 euro pe lună pe cap de angajat, include Active Directory, control şi configurare IT avansată, acces de oriunde, conectarea cu Blackberry-uri şi alte telefoane şi tot aşa. Găsiţi mai multe detalii pe site-ul oficial.

Este mult mai eficient să plăteşti pe măsură ce consumi decât să investeşti direct în licenţe clasice. Sistemul îţi permite să-ţi măreşti temporar echipa cu noi oameni şi să le dai ceea ce au nevoie, iar apoi o poţi reduce fără să rămâi cu investiţii şi obiecte pe “inventar”. Aş putea vedea acest sistem aplicat în multe alte domenii şi pentru multe alte software-uri.

    10 comentarii

  1. Eu folosesc zilnic această tehnologie şi să ştii că sunt foarte mulţumit.
    Acum de când a apărut şi Lync 2010 pe smartphone-uri e şi mai OK.
    În plus, dacă ai un Windows Phone ai posibilitatea de a te conecta la team site-ul din SharePoint, pentru a accesa diverse documente, etc.
    În plus, nici nu ai nevoie de mari cunoştințe în IT pentru a folosi produsele din suită.

      (Citează)

  2. Intre Office365 si Google Docs (gratuit) care crezi ca e mai bun ?
    Mersi.

      (Citează)

    • @Flo: Office Web Apps trebuie comparat cu Google Docs. Mi se pare mai bun Office Web Apps. Te poti convinge accesandu-le pe office.live.com (posibil sa trebuiasca un cont pe live.com, dar se face rapid). Au mai multe optiuni, merg mai bine formatarile, ai la dispozitie si SkyDrive.

      Office 365 presupune mai multe decat Office Web Apps, care e doar o parte a lui. De aia e pe bani. Si Google are solutie asemanatoare pe bani.

        (Citează)

  3. O chestie asemanatoare au facut si cei de la OnLive.

      (Citează)

  4. As plati banii astia insa e posibil sa nu mearga pe sistemele un pic mai vechi daca e vre-un flash sau ceva de genul .

    Un factor foarte important este si conexiunea la net …

    Eu daca as avea firma si as vrea sa scap de licente and shit as merge foarte usor pe open office care e free si isi face treaba foarte bine

      (Citează)

  5. @Flo: Google Apps e gratuit doar pentru primii 10 utilizatori dintr-o firma. Dupa Daca sunt mai multi, te costa cam 40 de euro/an.

      (Citează)

  6. Nu înţeleg logica cu faptul că dacă concediezi un angajat (sau pleacă singur) ai pierdut licenţa de office. Pleacă el, vine altul, pe acelaşi calculator. Nu pleacă cu tot cu licenţă, laptop, etc.

    Pt firmele cost-conscious există într-adevăr varianta OpenOffice. Problema e dacă încerci să amesteci OpenOffice cu Microsoft Office… sînt compatibile 95% să zicem, dar cei 5% îţi fac viaţa un chin, îţi bagă “modificări” subtile de formatare de stai după aia un timp nedefinit să le “repari”. Deci ori trece toată firma pe OpenOffice ori nu.

      (Citează)

    • @alias: uneori iei oameni in plus pe un proiect si atat, nu-i inlocuiesti apoi cu altii. Sau iti pleaca omul si dureaza 3 luni sa angajezi altul, timp in care licenta sta de pomana.

        (Citează)

  7. excelenta mutare de la M$. Folosesc f mult GoogleDocs si m-a captivat de mult posibilitatea ca mai multe persoane sa lucreze simultan pe un document.

    Am cont Live, si am mai incercat optiunea de la M$ pentru Office Web Apps si imi place. Acum trebuie sa duc munca de convingere si la restul colaboratorilor.

    Vad un singur minus mare, la hostatul in cloud. Conexiune la net always on. E normal, dar mi s-a intamplat sa fiu plecat, cu acces la net la viteze de toata jena, si nu stiam daca cineva a mai updatat documentul online sau pot lucra la cel offline :)

      (Citează)

  8. @L!nuX nu se foloseşte tehnologie Flash, ci Silverlight.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus