►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
Acum că s-au afişat şi rezultatele celei de-a două sesiuni de bacalaureat a anului şi s-a văzut cât de dezastruoase sunt acestea, cu doar 16% promovabilitate, ar trebui făcute nişte analize. De fapt, mai bine spus ar fi că noi, marele public, ar trebui să tragem nişte concluzii, iar cei din Minister, Guvern şi Parlament, care decid în mod direct ce şi cum se întâmplă, să vină cu răspunsuri şi un plan de acţiune bine conturat.
Aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, din păcate. Şi problemele, dar şi planul de acţiune se expun şi propun mereu pe la talk-show-uri sau în editoriale sau pe bloguri, dar un oficial niciodată nu vine să spună ce şi cum se va face. Asta arată foarte bine cât de incompetenţi sunt.
Rămân la părerea că vinovaţi pentru proastele rezultate sunt în primul rând elevii care n-au învăţat şi profesorii care şi-au făcut meseria doar de formă. Am explicat aici ce şi de ce. Eu unul mă aşteptam ca în a doua sesiune să fie măcar acelaşi grad de promovabilitate, cu gândul că cei care prima oară au furat-o s-au pus acum cu burta pe carte, înţelegând gravitatea situaţiei şi importanța bacului. Cu doar 16% trecuţi însă, ce să mai zic?
Implicaţiile sunt însă mai mari şi iată unde apar.
1. Pe cheltuiala statului stai 12 ani în şcoală şi la final nu ştii nimic. Şcoala e gratuită în România, toate cele 12 clase şi chiar mai mult, dar ea reprezintă de fapt o investiţie. Statul, prin taxele colectate la buget, asigură copiilor accesul la şcoli, profesori şi manuale cu gândul că în anii următori acești tineri se vor integra în societate şi vor plăti la rândul lor taxe, vor asigura funcţionarea întreprinderilor şi vor face afaceri de succes.
În acest moment planul nu mai funcţionează. Se cheltuie miliarde cu fiecare şcolar (adunaţi 12 ani de salarii de profesori, regie şcoală, manuale, cheltuieli ministeriale, dotări cu calculatoare şi laborator de chimie şi fizică şi sala de sport). Miliarde. Cu. Fiecare. Şcolar. Iar la final ce obţine statul? Jumătate din cei care au terminat anul acesta liceul nu au trecut bac-ul. Ce lucrează ei? Unde se angajează? Pe salariu minim? Din salariu minim cum pot fi utili societăţii, când sunt scutiţi de impozite şi taxe? Dacă după 12 ani de cheltuieli şcolare generează acum şi cheltuieli de şomaj, e o afacere foarte proastă. Foarte proastă. Ştiu că statul e cel mai prost manager, dar parcă nici aşa de rău nu te aştepţi să fie.
Evident, nu apare nimeni din Minister cu un plan de viitor şi cu o prezentare a cheltuielilor şi a soluţiilor posibile pentru această situaţie. Tac toţi şi noi toţi înghiţim găluşca, iar peste câţiva ani ni se măresc iar taxele şi TVA-ul.
Ce-ar putea fi făcut? Contracte cu părinţii şi responsabilizarea lor şi a elevilor. “Uite, îţi dăm pe gratis cărţi şi laborator de informatică şi minge de baschet la ora de sport, dar dacă nu iei bacul ne dai înapoi banii pe cei 12 ani investiţi în tine“. În rate, cu executare silită, vede statul cum, că la capitolul acesta se pricepe foarte bine. Ia să vezi atunci cum ar dudui cărţile şi s-ar toci băncile şcolii.
2. Dacă matematica e aşa problematică, poate că nu alegi ce trebuie în viaţă. Sistemul de învăţământ duce lipsă de consiliere şi practică. La sfârşitul clasei a 12-a elevul, adică un băiat care nu ştie cu ce se mănâncă viaţa (aşa eram şi eu) sau o fătucă preocupată doar să i se vadă tatuajul de deasupra fundului și decolteul generos (așa speram să fie colegele mele), trebuie să aleagă ce va face în restul vieţii.
De unde să ştii că vrei să fii avocat sau inginer sau medic când tu nu ai habar de ce presupun aceste meserii, ce va trebui să faci şi cum arată mediul economic şi strategia de dezvoltare a ţării? De unde ştii că vrei să fii medic tot restul vieţii, când poate nici măcar nu ai pus piciorul într-un spital vreodată? De unde ştii că vrei să faci poduri sau circuite electrice sau comunicaţii radio-optice când toată viaţa ta de până atunci n-ai făcut (asta presupunând că ai învăţat, nu că ai fost loază) decât literatura română, matematică generală fără nici o aplicaţie practică, geografie şi filosofie? Știe cineva dinainte ce presupune Facultatea de Cibernetică? Sau exact care e diferența între Electronică, Electrotehnică și Energetică? Atunci cum să alegi ce ți se potrivește.
E nevoie de consiliere anuală. Celor care n-au deloc aptitudini pentru ştiinţele exacte trebuie să li se spună asta în modul direct şi brutal încă din clasa a 9-a, nu să o afle pe pielea lor când iau nota 2 la bac patru ani mai târziu. Prea mulţi fac mate-fizică sau mate-info doar pentru că aşa-i silesc părinţii, fără să se întrebe dacă asta e ceea ce le surâde în viaţă.
Mai mult, e nevoie de consiliere pentru calea ulterioară. Ce facultate ai vrea să faci? De ce? “Medic? Ai fost în spital? Eşti ok să vezi oameni pe moarte? Ştii că salariile sunt mici în primii 200 de ani de astfel de carieră?“. E nevoie de teste de aptitudini, de proiecte individuale din care să reiasă pasiunea fiecăruia şi talentul său. Dacă în clasa 1, la ora de desen, copilul desenează un pod, apoi la lucru manual face unul de lemn, apoi la fizică are talent la “planul înclinat” şi la matematică înţelege bine integralele, atunci da, e potrivit pentru Facultatea de Drumuri şi Poduri. Dar asta trebui să reiasă din nişte teste şi evaluări făcute de specialişti, la fel cum altuia trebuie să-i reiasă că n-are rost să dea la real, ci umanul e pentru el.
3. Evaluarea profesorilor este defectuoasă. Oricât ar comenta aici cei 2-3 profesori care citesc blogul că ei îşi fac bine treaba, pentru fiecare dintre ei există mii alţii care nu şi-o fac. Îi evaluează cineva? Pun pariu că inspecţiile se fac în continuare în zile clar stabilite, când toţi elevii vin frumos îmbrăcaţi, pe bănci se pun fețe de masă frumos ţesute, se ridică ordonat mâna pentru a răspunde şi inspectorului i se arată 1-2 caiete dinainte alese de la fetele tocilare care iau perfect notiţe. Și inspectorul știe că așa se face și nu comenteaza. Sistemul e putrezit de ambele părți.
Acest sistem e aplicat de zeci de ani şi e clar că nu funcţionează. Trebuie găsit altul. Poate puse camere video în fiecare clasă, iar pe neaşteptate vine un inspector, se duce nu în clasă, ci la monitorul video pe care se vede acea cameră şi priveşte de acolo cum se desfăşoară oră. Şi profesorii aceia în a căror clase se băteau sau se dezbrăcau elevi în timpul orelor au trecut de inspecţiile clasice. E clar că acelea nu înseamnă nimic.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
05/09/2011 la 11:23 AM
Cel mai trist e că ajung copiii să îşi pună capăt zilelor pentru un nimic, mai ales că vina pentru dezastrul numit Bac e împărţită între mai mulţi terţi. Cel puţin aşa a fost cazul unui elev din Timişoara: http://goo.gl/H1zwP
Gerhald(Citează)
05/09/2011 la 11:34 AM
O alta chestie care tine de consiliere si alegerea caii potrivite in viata.
nwradu(Citează)
05/09/2011 la 11:48 AM
Ce mi se pare absolut hilar este că Ministerul doreşte ca pe termen lung să desfiinţeze inspectoratele. Iar pentru asta are nevoie ghici de cine, de inspectori. Eu nu-i văd sincer, tăindu-şi craca de sub picioare.
Dacă în învăţămîntul românesc s-au adunat/rămas numai luzeri, atunci cei mai străluciţi dintre ei sunt în inspectorate.
În momentul de faţă, în învăţămînt situaţia este absolut haotică, pentru că nu există reglementările/regulamentele care să pună în practică prevederile noii legi a învăţămîntului. Prin urmare, nimeni nu ştie ce va urma.
Vorba lui Mr. T, I pity the fool …
neagrigore(Citează)
05/09/2011 la 12:15 PM
Nu poti sa le ceri banii inapoi doar ca pica un examen, nici la americani nu cred sa fie asa, ideea este ca la noi toata lumea e obisnuita ca toti sa termine liceul si sa ia si bac-ul…lucru care nu e deloc real, in societatea in care traim trebuie sa existe si femei de serviciu, portari, maturatori, chelneri etc. Astia sincer nu au nevoie de bac, ar fi mai ok sa se incerce ca fiecare sa invete sa faca ceva concret.
Tin minte ca eram prin clasa a 6-a sau a 7-a si se facuse la scoala unde invatam un proiect de schimb de experienta cu o scoala din Franta si venise un baiat, francez, dintr-o familie normala de aceeasi varsta cu noi si ne zicea ca el vrea sa se faca bucatar, ca dupa ce termina clasa a 9-a(cred nu mai tin minte exact) va face o scoala profesionala in care il vor invata si sa gateasca dar isi continua si studiile generale(nu cu chestii total aberante care nu ii vor folosi niciodata). Tin minte si acum ca toti am gandit “ce prost e asta nu face si el o facultate”. Acum dupa ceva ani ma gandesc ca asa e normal sa gandesti in viata, sa iti alegi ceva care ti se potriveste si sa iti faci treaba cat mai bine.
Nu avem nevoie doar de forta de munca cu facultate, multora le ajunge o scoala profesionala, invata sa faca ceva bine si poate daca toti isi fac munca cum trebuie si salariile vor incepe si la noi sa creasca.
Asa sunt multi care au terminat o facultate, cine stie cum si acum muncesc dar habar nu au ce fac…si imi vine in minte cazul cand la constructia soselei de centura a Iasului au lasat un stalp electric in mijlocului carosabilului. Bun inteleg Dorel care toarna asfalt e prost si nu s-a gandit ca nu e normal sa il ocoleasca, dar dirigintele de santier care se presupune ca e inginer si a terminat o facultate nu s-a gandit ca stalpul ala trebuie mutat 5 metri?
Oricum situatia generatiei actuale e varza, si foarte mult o clasa e influentata de diriginte. Acum 2 ani cand tineam orele de practica pedagogica la un liceu din Iasi, am vazut 2 clase diferite, acelasi profil, acelasi liceu, in principiu cam aceeasi profesori dar bineinteles diriginte diferit. Una din clase era jalnica, fetele se rujau in timpul orei, ascultau muzica, nu scriau, nu erau atenti, raspundeau la profesori cu o nesimtire maxima iar cealalta clasa nu zic ca erau usa de biserica vorbeau si ei neintrebati, poate nu erau toti atenti la ce le predam noi dar in proportie de 90% participau activ la ora, iar cei care erau cu mintea pe campii macar taceau.
Vinovati sunt in proportie egala, atat elevii cat si profesorii dar nu in ultimul rand si parintii.
alex(Citează)
07/09/2011 la 9:51 PM
Aia cu cheltuiala statului e aberanta, ca parintii copilului platesc si ei impozite.
Evaluarea profesorilor e degeaba. Bun, ies profesorii incompetenti. Pe cine pui in loc ? Vine dracu profesor pe 7 milioane. Nici macar ca al doilea job, ca ai ore la 8, de la 15 si de la 17. Maine altfel. Poimaine la fel.
Aia cu consilierea este excelenta, dar asta tine de politica. Astia de acum au o problema cu universitatile de genul Spiru si care naiba mai sunt. De dreapta ce sunt nu-i duce capul sa lase piata sa hotarasca ce universitate sa ramana activa. N-au auzit ca Harvard nu e acreditata de nimeni, cheama profesor pe cine vor ei si cer o gramada de bani fiecarui student. Si mai top de atat nu prea exista.
Combo(Citează)
09/09/2011 la 12:59 AM
De acord la faza cu consilierea. Am neamuri in germania, aia erau indrumati deja in clasa a 5-a sau a 6-a. Mai 2-3 ani de testat, vazut exact care erau preocuparile elevului, la ce se pricepe si vazut apoi liceu, profesionala si mai departe facultate daca ARE cu ce.( bine, la ei e altfel, dar cam astea ar fi echivalente la noi). La ei, la 15-16 ani deja stii ce poti sa faci si urmezi calea sa ajungi un om stapan pe meseria lui, un om util societatii.Asta cred eu ca e calea de urmat, sa poti afla la timp la ce te pricepi si sa urmezi ceva care sa te ajute mai tarziu.
La noi? Nu stiu cum e pe la altii, dar poftim exemplu personal, ca tare am impresia ca e des intalnit: mergi tata la ceva de informatica sau ceva economic, ca se cauta si e sigur.Lasa, tu fa liceul ca rezolvam noi cumva. Si fa si modulul ala pedagogic, ca nu se stie, macar ca profesor, sa ai si tu o rezerva.Ete fix pix. Facut matefizica, nu s-a lipit neam matematica aia de mine. In schimb la fizica eram as, pe laborator eram sef. Termin liceul taras-grapis, familia incepe iar. Bai, cam greu ai terminat liceul. Totusi nu vrei sa mergi la Drept? Sau la medicina?lasa, tu termina numa facultatea ca rezolvam cumva dupa..
Ete kkt,nu am dat la facultate, m-am angajat pe service pe it si de peste 10 fac acelasi lucru, adica repar chestii electronice. La asta sunt bun, asta imi place.La asta ma pricep. Imi aduci ceva scula defecta, o repar si merge. Nu imi trebuie licenta si tzaspe ani de facultate pt asta. Sunt multumit, sunt platit bine pt asta. Si cel mai important, eu nu ma duc de fapt la munca, la mine e mai mult distractie si placere. Mai sunt si platit pt asta :)
Dar la noi mai e mult pana departe. Tot omul trebuie sa aiba facultate. Nu conteaza care, o diploma sa fie. Nu mai zic ca si acum ma bat ai mei la cap sa fac si eu facultate, sa fiu si eu un sef-sefut pe undeva. Nu vor sa priceapa si ca ei sunt multi, din pacate.
Exemplu real ” uite si tu la baiatu de la 2, a terminat la poli, si tu care de atatia ani lucrezi cu calculatoare nu ai facut , e pacat. Eu- si ce lucreaza? ah, parca la ceva magazin de asta mare, gen real,galaxy/metro/etc la electronice, baga marfa la raft si te ajuta cand vrei sa cumperi ceva( da, stiu, am avut aceeasi reactie: wtf) .Eu- sa mori tu ca ii trebuia facultate ca sa bage marfa pe raft”.
PS ultima bomba, sa ma duc si eu totusi la poli, ca e pacat mah, ce, eu nu pot sa fiu “softist”? Se castiga bine, las` ca stiu ei. Dar eu sunt oaia neagra pt ca prefer sa fac munca care imi place in loc sa am si eu o diploma ” ca tot omul”( ce ma zgarie expresia asta, n-ai idee). Ce sa fac cu ea?Sa ma sterg cu ea undeva, cum se sterge ala de la 2?
Some(Citează)
09/09/2011 la 10:27 AM
Tu ti-ai dat seama ce trebuie sa faci, altii nu-si dau sau nu au curaj sa iasa de sub cuvantul familiei si “ia note mari! da la facultate! ai nevoie de diploma!”.
Din pacate, si apoi se merge mult pe sistemul “nu te putem angaja pentru ca n-ai diploma”, chit ca e doar o hartie si cat stii tu de fapt se testeaza altfel.
nwradu(Citează)
09/09/2011 la 1:02 AM
Oh, scuze pt lungime, acu imi dadui seama cat am scris, e mai lung ca articolul tau.
Some(Citează)
10/07/2012 la 12:41 PM
De fapt, scoala e obligatorie pana intr-a zecea. Si e “gratuita” pana atunci, din a unspea si a doispea trebuind sa-ti cumperi manuale. Dar, de fapt, manuale iti cumperi mult mai devreme: ba nu au destule in stoc, ba sunt prea jerpelite ca sa mai fie folosite,ori proful vrea o anumita culegere, un anumit manual. Pana si la distributia manualelor se fac favoritisme: se dau mai bune celor “cu pile” si/sau celor cu note mari in anii precedenti.
In fine, mie mi s-ar fi parut ca am fi avut invatamant gratuit, in adevaratul sens al cuvantului, daca li se asigurau elevilor si rechizitele si nici n-ar fi trebuit sa scoata bani pentru fondul scolii/fondul clasei.
Eu am dat BAC-ul in 2008, iar de atunci am tot schimbat joburi. Nimeni, dar nimeni, nu mi-a cerut vreo diploma, ci doar experienta.
Anda(Citează)