un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Filme: Transformers 3

3 Jul 2011  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Transformers 3: Dark of the Moon e un film foarte spectaculos, asta nu o poate nega nimeni. Are roboţi gigantici, are nişte scene mişto pe Lună, are tot felul de nave şi navetuțe care se bat printre clădiri, maşini aruncate prin aer, culminând cu distrugerea unui oraş întreg în nişte efecte speciale foarte bune. E ceea ce te aşteptai de la o a treia parte care trebuia să fie mai grandioasă decât celelalte.

Actorii sunt un alt punct forte. Adică Shia LeBoeuf nu mai e un plângăcios care să se vaite de orice situaţie şi să zică “no, no, no!” în fiecare scenă, ci îi cresc ouă şi este primul la luptă, chiar şi când şansele par slabe. Rosie Huntington-Whiteley este ca Megan Fox, doar că blondă, adică o actriţă care nu face nimic important în film decât să arate sexy (și ia nota 10 pentru asta), fără nici o altă contribuţie importantă. Dacă vă temeaţi că lipsa lui Megan Fox va strica farmecul filmului, atunci vă pot infirma această temere. Roşie e la fel de bună în rol, chiar dacă este unul forțat astfel încât să fie cât mai mult pe ecran.

Filmul este, aşa cum vă spuneam, spectaculos şi arată încercarea Autobotilor de a opri un plan mârşav al Decepticonilor, acela de a aduce întreaga planetă Cybertron pe Pământ, cu ajutorul unor tehnologii super-avansate descoperite pe o navă prăbuşită acum ceva timp pe partea întunecată a Lunii. Eu de undeva rămăsesem cu impresia că Megatron e mort şi îngropat, dar se pare că n-a fost aşa, făcându-şi iarăşi apariţia, împreună cu şi mai mulţi roboţi.

Bineînţeles, sunt o grămadă de scăpări în scenariu. De exemplu nu este explicat niciodată de ce roboţii rai ajung pe Pământ în Washington, dar aleg să atace Chicago. Parcă lipsesc vreo două scene între “lichidaţi Chicago” şi oraşul plin deja de nave spaţiale şi toţi locuitorii plecaţi sau omorâţi. Diverse lucruri n-au sens, precum ce-au făcut roboţii în acea noapte? De ce Roşie era la o petrecere, când ştirile bănuiesc că ar fi urlat de “invazie extraterestră de proporţii!”? De ce Megatron purta basma ca să se apere de soare? Cât ştia publicul larg despre roboţi? Într-o parte încă discută despre o conspiraţie care îi ascunde, în alte ştiri sunt arătaţi pe faţă şi conduşi la nava spaţială. Parcă ar fi prea multe scene în plus la început şi prea puţine acolo când acţiunea chiar începe.

Totuşi, acestea sunt probleme minore. Filmul e distractiv şi relaxant, ba chiar începe bine cu o scenă cu blonda în chiloţi, ca să te ia tare de la început. E plin de acţiune şi efecte foarte bune. Eu l-am văzut la IMAX şi a meritat.

    5 comentarii

  1. subscriu 100%, si eu tot la IMAX l-am vazut si este cel mai bun din serie, nu i-am simtit lipsa lui Megan Fox, era doar eye candy oricum.

    efectele speciale sunt cel putin egale cu cele din avatar, deci merita banii.

    PS: pentru Radu: omule scrie si tu spoilers, poate unii nu vor sa afle ce se intampla in film, ci doar sa vada o parere subiectiva despre film…

      (Citează)

    • Nu-i nici un spoiler, decat daca ti se pare asa ca afli numele orasului in care se bat aia sau faptul ca cei buni se bat cu cei rai. Nu cred ca am spus nimic mai mult decat poti afla din trailere si nimic care sa strice surprizele din film.

        (Citează)

  2. L-am vazut si eu si in afara de efectele absolut bestiale (oare ce statii grafice or fi folosit?) e o mizerie de scenariu, lung si asa cum ziceai si tu, dezlanat.

      (Citează)

  3. Ce zici de astea :
    http://www.youtube.com/watch?v=H7kcqB3thJM

    Mai este unu’ cu Pearl Harbour – scene identice.

      (Citează)

  4. Deleanu Cosmin Gaby

    06/07/2012 la 1:41 PM

    de unde il descarc?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus