un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Legile se respecta mai mult din cauza pedepselor

16 Jun 2011  ·

GÂNDURI  ·

22 comentarii

În ziarul Adevărul de zilele trecute a fost un articol despre cum se drogau geniile țări noastre în trecut. Astfel, am aflat ceea ce habar n-am avut până acum şi anume că Mircea Eliade fuma opium şi canabis, poetul Ion Barbu trăgea cocaină şi eter (adică… aurolac sau la ce se zice eter?), iar Titu Maiorescu îşi trata durerile de dinţi cu injecţii cu cocaină. Poate cel mai şocant, Mihai Eminescu avea un stil de viaţă foarte atipic (sau din contră, specific marilor creatori), cu narcotice şi droguri, abuz de cafea şi tutun, zile petrecute fără mâncare pentru că apoi să treacă în extrema cealaltă şi altele.

În primul rând, ca să-i opresc pe cei ce vor spune că astfel de lucruri mai bine nu trebuiau spuse, pentru că oameni precum Eminescu sunt figuri legendare ale României şi sunt prezentaţi ca modele pentru şcolarii şi liceeni țări, voi afirma că asta nu e adevărat. E timpul să spunem lucrurilor pe nume şi să ştim şi ce-a fost rău, nu doar ce-a fost bine atunci când vine vorba de viaţa unor figuri din trecut.

În aceeaşi idee, sunt sătul să aud prezentări subiective despre istoria ţării noastre, din care se înţelege că noi mereu i-am bătut pe turci şi marii noştri domnitori au avut mereu ac de cojocul lor, deşi n-a fost chiar aşa, dacă stăm să numărăm anii petrecuţi sub conducere şi influenţă otomană. Nici dacii n-au înfruntat eroic armatele romane, ci trăiau în niște triburi care la un moment dat au intrat in vizorul unora mult mai mari și mai tari și mai civilizați, care au venit si i-au strivit rapid.

Mi se pare că se exagerează tot ce-a făcut poporul nostru, dintr-un patriotism explicabil totuşi, dar uşor de demontat atunci când ieşi pentru prima oară din ţară şi vezi ce-au alţii în ale lor şi te gândeşti “hai frate, uite ce aveau ăştia în secolele 13, 14 sau 15 faţă de ce aveam noi atunci”. Sau mai înainte, dacă ați vizitat monumentele Romei antice sau ale Greciei. E bine să ştim situaţia reală, chiar dacă nu e la fel de romantică şi înălţătoare ca în cărţile din generală.

Revenind la Eliade, Barbu, Maiorescu şi Eminescu, ce contează că s-au drogat sau nu? Scrisoarea I este la fel de frumoasă indiferent dacă autorul ei a fost miliardar sau boschetar, dacă trăia ca un vegan sau ca un drogat. Va fii la fel de frumoasă şi peste o mie de ani. Aceasta este puterea cuvintelor, iar atunci când le citeşti nu le asociezi şi cu imaginea autorului lor, fie ea una romantică sau realistă.

Mai interesantă mi se pare atitudinea societăţii de atunci față de droguri. Nu era o problemă să afirmi sus şi tare că iei cocaină sau opium, ba chiar era ceva la modă. Îmi aduc aminte că şi Sherlock Holmes ca personaj, deşi un geniu, era înfăţişat injectându-şi droguri. Aşa l-a gândit autorul său, aşa i s-a părut că e ok. Eu văd aici două explicaţii pentru aceste obiceiuri ale secolului 19:

1. Oamenii aveau o speranţă de viaţă mai mică şi oricum trăiau mai prost. Luai droguri, dar nu apucai să observi că îţi fac creierul budincă pentru că oricum aveai şi alte probleme de sănătate. Sau poate pur şi simplu atunci nu se făcea legătura, iar efectul drogurilor a început să fie mai bine studiat recent, când medicina s-a modernizat şi oamenii au vrut să trăiască tot mai mult.
2. Nu existau legi la fel de stricte. Să fim serioşi, majoritatea oamenilor se feresc acum de droguri pentru că sunt ilegale şi pentru că se pedepseşte chiar şi deţinerea pentru consum propriu, nu doar traficul.

Ar fi interesant să scoatem legile acestea şi să vedem ce se va întâmpla, deşi etnobotanicele sunt un bun exemplu.

via Adevarul.

    22 comentarii

  1. pfai, eu am luat 2 la romana in liceu pentru ca am zis ca Eminescu a furat mobilier din Biblioteca Nationala. A zis profa ca despre mine vorbea Eminescu in Epigonii.

    later: pfai ce-i in comentarii pe saitu alora =))

      (Citează)

  2. Multi dintre indivizii care au comentat pe site-ul Adevarul, mai mult ca sigur consuma si ei cate ceva.

    EPIC :” Morfina nu este drog, dar este folosita ca si un drog. Asa ca taci!”

      (Citează)

  3. vorbim de o perioada in care in usa se dadea heroina pe post de medicament
    Heroina blocheaza instinctul de a tusi, iar tusea era vazuta ca o cauza a mortii.
    sa nu mai zicem de zemuri cu hero date copiilor mici pentru a dormi mai bine

    cocaina a fost si ea folosita pe post de medicament.

    a te lua de consumul lor acum, este ca si cand ai condamna pe cineva retroactiv

      (Citează)

  4. la fel era si opiu. Amfetaminele erau prescrise de medici pana prin anii 60. Si apropo de daci, vezi ca pe vremea lui Burebista erau pana prin Balcani.

      (Citează)

  5. te-ai chinuit sa scrii postul asta?
    in primul rand, sa spui ca “Legile se respecta mai mult din cauza pedepselor” e deja un truism.. ca doar de-aia se dau (intai legile si apoi) pedepsele, ca sa oblige oamenii sa repecte legile.. altfel nu s-ar sinchisi nimeni de ele..
    ..cat despre cum se drogau geniile.. asta e din ciclul “lasa ba ca si geniile astea sunt oameni ca noi, au avut si ei viciile lor, niste curvari, drogati si ce-or mai fi fost ei”. Nu stiu de ce nu s-a gandit nimeni sa verifice: se cacau cumva maro sau era de alta culoare?
    Si sa stii ca s-o fi exagerat apropo de poporul nostru dar si ce se spune acum tot exagerat este.. in fine..

      (Citează)

    • Faptul ca si geniile se drogau nu e un truism, decat poate dupa ce pui problema asa cum am pus-o eu. Altfel, majoritatea ar crede ca acesti oameni au fost “cei mai drepti si mai viteji dintre romani”. Eminescu, sa ia droguri? Maiorescu, dupa tot ce a facut pentru cultura noastra? Eliade, probabil mai cunoscut decat toti. Sunt oameni ca noi, dar li se face o altfel de imagine si uneori e nevoie si de investigatii precum cea din ziar.

        (Citează)

  6. Mda, probabil in vreo 50 de ani nurofenul va fi considerat drog, asa ca “tu vorbesti, mai drogatule ? ”

      (Citează)

  7. din august nu mai ai voie la ketonal fara reteta

    sunt un drogat si recunosc!

      (Citează)

  8. @ animaloo : “Heroina blocheaza instinctul de a tusi, iar tusea era vazuta ca o cauza a mortii.”
    aici te cam inseli, amice. aia de care vorbesti tu e codeina, “fratele mai mic si mai bland” al morfinei.ambele se extrag din opiu. Heroina este un derivat al morfinei,denumita chimic diacetilmorfina.. si nu prea are efect asupra tusei.

      (Citează)

  9. Heroin was commercially developed by Bayer Pharmaceutical and was marketed by Bayer and other companies (c. 1900) for several medicinal uses including cough suppression.

    sursa: http://wings.buffalo.edu/aru/preprohibition.htm

    Codeina inca mai merge ca medicament legal

      (Citează)

  10. Radu mamiiiii… Raduleee….

    Ce judecam noi aci ? opera sau omul ?
    La opera nu cred ca te bagi, e prea departe de profilul tau de stiinte exacte, care totusi nu se ‘arata’ prea exacte cand e vorba de istorie.
    Romanii au incercat sa ii cucereasca pe daci decenii la rand, au reusit pana la urma sa ii invinga oarecum. ‘Triburile’ alea de care zici tu au reusit sa construiasca niste cetati fantastice pentru acea perioada, poate te mai documentezi si tu, poate mai faci niste excursii prin tara.
    Investigatii recente zic despre Eminescu de exemplu, ca aproape sigur nu era nebun asa cum se tot zice de niste ani buni. Te invit sa vezi cam cum isi cinstesc cei de afara geniile, sa te vad facand asemenea remarci intr-un cerc academic german sau francez sau englez sau ce mai vrei tu, prietenii stiu de ce. ;).

    ps: sa te pricepi la toate e tipic romanesc, vezi sa nu te prinda prea tare boala asta. :)

      (Citează)

    • @enzo: ba sunt destul de capabil pe ambele domenii. Am avut diriginte de romana, intamplator imi plac si poeziile si am citit suficiente despre ele si autorii lor. Istoria este un subiect care imi place.

      Referitor la daci si romani, te invit sa vezi cum arata Roma in acea perioada, ce forta aveau si cum erau dacii prin comparatie. Cand si-au pus mintea cu ei, i-au matrasit rapid.
      Iar despre geniile din afara… cum si le cinstesc respectivii? Am vazut mereu zis adevarul, si bune si rele, nu creata o imagine idilica. Uita-te la Byron, era diform, acuzat de incest, boli, stil de viata nesanatos, nebunie. Asta nu-l impiedica sa fie unul din cei mai mari poeti ever.

        (Citează)

  11. Nu e vorba de cinstire aici. Ca sa intelegi cu adevarat opera unui artist, trebuie sa ii poti intelege viata si mediul in care a trait.

    Ce m-a mai amuzat in liceu cum incerca manualul sa explice existenta celor doua tipuri de poezie de dragoste la Eminescu! Nici macar un “a dus veverita la scorbura”, “pionierul la ecluza” sau “botul la savarina” nu a fost in stare sa sugereze.

    PS: “decenii la rand”, pentru ca au fost mai mult de unul. Au fost doua, timp in care romanii aveau treaba in alta parte, si nu se puteau incorda si asupra dacilor.

      (Citează)

  12. Nashu_mare – tocmai ai picat examenul la istorie.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_daco-romane

    Din 85 si pana in 106 eu zic ca sunt in jur de 20 ani…

    Presupun ca in urmatorii ani copii nostri vor invata la scoala despre ce masini conducea Spielberg sau cu cate si-o punea intr-o seara, asa ca e mare artist si ii permite bugetul.

      (Citează)

  13. @enzo: ai un comentariu de gazeta de perete. Serios.
    Intrebare ajutatoare: cati ani are un deceniu?

      (Citează)

  14. Imi obosesc degetele degeaba…
    Ai vizitat vre-o cetate dacica? Stiu ca nu reprezinta cine stie ce mare atractie turistica doar sunt niste pietre vechi aranjate oarecum prin munti. ai vazut vre-o bucata de zid din acea perioada? Piatra e atat de bine fasonata incat nu poti baga o lama de ras intre 2 blocuri.
    Cele mai mari furnale de prelucrare a fierului din afara lumii romane erau in Dacia acelor vremuri. Unii zic ca ar fi fost mai ‘destepte’ decat cele romane.
    Roma era capitala unui imperiu care se intindea din Anglia pana in Irak, cum te-ai astepta sa arate ?
    La fel de adevarat e ca romanii au construit podul ala peste Dunare in 2 ani.. hm ? Specialistii in constructii spun ca tehnologia de azi ar avea nevoie de ~5 ani ca sa construiasca asa ceva, dar l-au facut ei in 2 ani ca erau romani si aveau 2 perechi de oo.
    La fel cum au avut nevoie de doar 13-14 legiuni adica asa, in jur de 150 mii de oameni pentru campanie.
    Prin comparatie Galia (Franta de azi) a fost cucerita cu 120 mii de oameni (estimativ).
    Nu sunt un fanatic care viseaza cu ochii deschisi la cine stie ce vremuri de glorie dar adevarul istoric trebuie respectat, nu merge sa ne dam cu parerea dupa cum ‘bate’ moda.
    Avem o istorie de mii de ani si nu e frumos sa ne batem joc de ea, doar pentru ca asa e la moda.

      (Citează)

  15. @enzo

    Ma bucur ca te-au pasionat literatura romana si istoria romanilor. Daca te-ar fi pasionat si gramatica limbii romane, ar fi fost aproape perfect. Zic si eu.

      (Citează)

  16. Mi scuzi!
    Nu divaga de la subiect.
    Scriu rapid de la servici, doar nu e concurs de gramatica aci, informatia e importanta.

      (Citează)

  17. Atat de rapid incat pui cratime in plus, de doua ori si in aceeasi situatie. As fi trecut cu vederea, insa tu ai fost cel care s-a plans de calitatea scolii “copiilor nostri”. Apreciaza, te rog ca m-am referit la abilitatile pe care tu ti le-ai atribuit si nu m-am luat, inginer fiind, de comentariile tale privind tehnologia de constructie a podurilor de azi vs tehnologia romanilor!

      (Citează)

  18. Pe fisa postului la mine scrie ca as fi ceva engineer, dar stii cum e, in companiile astea mari, nemtesti nu prea conteaza asa mult. :)
    Trebuie sa recunosc ca uneori imi lipseste tastatura americaneasca, mai ales atunci cand scriu despre marile realizari :D.
    Atunci ca si acum, istoria e scrisa de invingatori.

      (Citează)

  19. Da, si eu am tastatura cu umlaut/trema si recunosc ca asta ma face cateodata sa bag cratime in plus, acolo unde nu ar trebui sa existe.

    Si, ca sa incheiem, vorba bancului, dacii aveau wireless N.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus