Higgins campion

Am spus acum câteva zile pe Twitter că aş prefera ca Higgins să nu câştige campionatul mondial. Nu ţineam cu Trump, ba chiar sunt împotriva ideii că nou-veniţii în snooker merită să câştige direct campionatul mondial, în loc să înceapă cu turnee mai mici şi să crească ulterior. Nu e normal. Dar după scandalul în care Higgins a fost acuzat că ar fi acceptat să aranjeze nişte meciuri pentru a favoriza mafia pariurilor (s-a dovedit că a fost nevinovat), parcă aş fi preferat să văd alt campion mondial.

Higgins a câştigat finala, revenind de la 9-11 la 17-15 şi apoi câştigând ultimul frame printr-un joc strategic, la snookere care au dus la greşeala adversarului, arătându-şi astfel experienţa. Şi, oricât nu mi-ar fi plăcut mie de Higgins în acest sezon, adevărul este cel scris pe Wikipedia: “Since the 1996/97 season, Higgins has never been ranked lower than sixth în the world, and has been World no. 1 on four occasions”. De 15 ani, Higgins este între primii şase din lume şi cred că doar Stephen Hendry se poate mândri cu o performanţă mai bună, dar Hendry e un zeu şi nimeni nu-i va doborî vreodată recordurile.

Oricât aş vrea s-o dau cotită, Higgins a meritat să câştige aceasta finală și al patrulea titlu de campion mondial din carieră. După părerea mea jocul sau este peste cel al lui O’Sullivan, chiar şi la momentul lui de top, şi are şanse să ajungă în Top 3 all time al snookerului, alături de Hendry şi Steve Davis.