un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Vadim a fost aproape de-a fi presedinte

5 Jan 2011  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

M-a distrat ieri să-l văd pe Vadim înjurând pe judecători, miliţia, Băsescu şi tot ce i-a mai picat în gând în acel moment. Pentru câteva secunde, m-a distrat. Apoi mi-am adus aminte cine e Vadim acum: europarlamentar român, reprezentantul ţării noastre în Parlamentul Uniunii Europene. În 2000 a fost în turul doi al alegerilor prezidenţiale, pierzând în fața lui Iliescu șansa de a fi preşedintele României pentru 4 ani. Ascultați acum câte bip-uri sunt în film:

“Scroafă”, “vită încălţată”, “imbecilă”, “analfabetă”, “pitica dracului” sunt câteva din numele cu care a strigat-o pe executoarea judecătorească venită să-l dea afară, înainte de a-i arunca un pahar de apă în faţă, ca apoi să declare că regretă că nu i-a aruncat nişte vitriol.

Uitaţi-vă în clipul de mai sus cum îi înjură pe poliţişti în uşa casei, el fiind, repet, europarlamentar. Iar poliţiştii stau şi înghit, se uită în altă parte, se fac că nu observă, în loc să-i arde două bastoane pe spate şi să-l târască afară cu forţa, acuzându-l de ultraj. Aşa vă conduceţi ministerul, domnule Igaș?

Vadim tocmai a demonstrat, în direct pe toate posturile de ştiri, că poţi să-i înjuri pe poliţişti, poţi să-i îmbrânceşti, poţi să-ţi bagi totul în oricine din ţara asta, inclusiv în preşedinte, fără nici o consecinţă, dacă ai gura mare. Excelent! A demonstrat și că polițiștilor le este o teamă nejustificată de camerele video ale televiziunilor. Te înjură unul de mama focului și tu, mare polițist ce ar trebui să aplice legea, stai de pomană doar pentru că ești filmat. Nu zic sa-l bați măr, dar ce scrie în lege? Are voie să te înjure un cetăţean, mai ales când vii să-l umfli, sau poţi să-l amendezi pentru asta şi, dacă nu se potoleşte, să-l duci la secţie şi poate şi la spital cu suspiciunea că e beat/drogat? Nu vrea să vină? Ia-l pe sus, de asta eşti poliţist.

E clar că poliţiştii nu sunt pregătiţi să-şi facă meseria atunci când sunt filmaţi. Se sperie, nu ştiu ce să facă, aşa că nu fac nimic. Concluzia imediată este că nu ştiu cum trebuie să acționeze, ce pot face şi ce nu, conform legii. Dacă ar şti bine, dacă ar cunoaşte până la ultima literă legea, nu ar avea de ce să se teamă, având oricând o justificare pentru acţiunea lor, ba chiar o dovadă video a faptului că au acționat ca la carte. Ăştia din minister, cu reforma, nu s-or satură să vadă cât de prost pregătită e poliţia?

Ca să înțelegeți pentru ce se luptă Vadim, citez de pe Mediafax:

PRM a preluat vila RA-APPS, în regim de închiriere, în ianuarie 2008, după ce clădirea în care se afla sediul central al partidului, de pe strada Georges Clemenceau, a fost de asemenea retrocedată.

Spre deosebire de vechiul sediu, cu un etaj, mansardă şi 15 camere, vila de pe strada Emile Zola are 17 camere, două grădini interioare cu fântâni arteziene, dulapuri ornamentale mascate în pereţii coridoarelor, scară interioară finisată cu piatră şi balustradă de lemn de stejar sculptat.

Asta pe lângă o vilă personală din Cotroceni, valorând 700.000 euro. E sărman omul.

    3 comentarii

  1. ai vazut filmuletul in care jandarmii aresteaza niste baietasi, dupa care dau jos camera jurnalistului…care evident statea si el pe acolo.
    Anchete, amenzi, scaderi de salariu. Pentru ce?

      (Citează)

  2. Cine l-a votat ? ( ha ha ha )

      (Citează)

  3. medicamenteeeeee

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus