un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Mai bine stai acasa decat sa muncesti

16 Aug 2010  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Zilele trecute a fost o ştire despre cum câteva cadre medicale ale unui spital s-au trezit că au primit la salariu mult sub cei 600 de lei pe care Emil Boc îi promitea ca fiind limita sub care nu se va ajunge. Chiar dacă micşorarea cu 25% a salariului ar însemna să primească mai puţin de 600 de lei, premierul promisese că asta nu se va întâmpla.

Lăsându-i la o parte pe cei care au primit mai puţin, fiind nişte cazuri speciale sau erori de calcul, îmi pun întrebarea dacă are rost să te duci la muncă pentru 600 de lei. Mai bine stai acasă şi iei ajutorul de şomaj.

Calculul e simplu: ajutorul de şomaj este 75% din salariul minim brut, adică 75% din aceşti 600 de lei, deci fix 450 de lei pe lună, în mână. La aceşti 450 de lei se mai adăugă diverse procente, în funcţie de vechime, de salariul din ultimele 12 luni, de câţi ani ai plătit dările către stat, etc. Ca să nu mai facem calculele în detaliu, o persoană care are vechime mai mare de 10 ani în munca primeşte acei 450 de lei la care se mai adăugă aproximativ 70 de lei pe lună pentru că a dat la stat impozitele în toţi acei ani. Stând acasă, în şomaj, primeşte deci 520 de lei pe o perioadă de 12 luni.

Dacă s-ar duce la muncă, ar câştiga 600 de lei. Merită să munceşti 8 ore pentru doar 80 de lei în plus pe lună? Probabil că nu. Mersul la muncă presupune câteva costuri, printre care să zicem măcar un abonament de metrou de 25 de lei/lună (dacă iei şi RATB-ul deja ne oprim aici), ba chiar şi ceva bani de mâncare. Eu dau pe zi cam 20 de lei pe mâncare în pauza de masă, dar dacă aş avea salariu mic probabil aş recurge la nişte sandvişuri care tot vin vreo 3 lei pe zi, deci 60 de lei pe lună. Mai sunt şi alte costuri? Posibil să mai fie unele neperiodice, precum necesitatea unei noi perechi de pantofi, a unei haine mai groase, o geantă mai bună, etc.

Pe total însă iese ca mai bine stai acasă pe 520 de lei decât să te duci la muncă pentru 600 de lei. Nu doar că ai cheltuieli mai mari mergând la muncă decât stând acasă, dar îţi şi petreci ziua muncind pe un salariu de nimic. Sunt 8 ore din viaţa ta pe care nu ţi le dă nimeni înapoi. Cum faci să stai acasă? Trebuie să te dea şeful afară pe motiv de reducere de personal, că dacă te concediază pentru incompetenţă nu-ţi mai dă nici statul nimic. Iar după un an de stat acasă trebuie să te întorci la muncă, doar atât fiind valabil ajutorul de şomaj.

Totuşi, e un an în care câştigi mai mulţi bani. Sau cheltui mai puţin, cum vreţi să o ziceţi. Cine pierde de aici? Statul, desigur. Ei trebuie să jongleze în aşa mod cu valorile salariului brut şi cu ajutorul de şomaj încât acest calcul să nu dea bine. Să nu poţi zice în nici o situaţie că iei aceiaşi bani din şomaj ca și din muncă, ci acel ajutor doar să-ţi permită să supravieţuieşti.

Desigur, problema mai mare rămâne: cum naiba să-i dai unui medic rezident 234 de lei în mână? Cum să te aștepți ca un medic sau o asistentă să muncească pe 600 de lei?

asus s5507

    8 comentarii

  1. Asta ar trebui patentata drept metoda de determinare / motivare a populatiei de a emigra fericita in alte tari fie ele europene sau nu. Canada/Australia ar fi fericite sa ne primeasca!

      (Citează)

  2. eh, uite asta e unul dintre motivele pentru care am plecat eu din tara. Spre exemplu aici in Palma de Mallorca saptamana trecuta pentru cate 4 ore lucrate timp de 3 zile am facut 150 euro, aproximativ banii de care vorbesti tu. Si apropo de cei care se duc la lucru in continuare, eu unul sunt de parere ca raman doar oamenii care sunt dispusi sa faca compromisuri. De exemplu doctorii care nu au plecat din tara inca, iau salarii mici, dar nu se feresc sa-si rotunjeasca veniturile cu micile atentii. profesorii la fel, profita de pe urma meditatiilor. lucratorii din fabrici mai pleaca acasa cu cateceva din fabrica, fiindca asa se procedeaza de ani buni. tocmai de aia nu maraie nimeni in tara asta.

      (Citează)

  3. de aia am plecat. luna trecuta am castigat intr-o luna cat as fi castigat acasa in 2 ani – ca asistent medical

      (Citează)

  4. Ca sa iei ajutorul de somaj trebuie sa te treaca angajatorul in somaj. Mi se pare ca tu ca angajat nu poti sa alegi sa parasesti locul de munca trecand in somaj.
    Daca iti dai demisia nu iei somaj.

      (Citează)

  5. Somajul il iei doar daca esti “scos in somaj”, adica post desfintat, firma falimentara etc. De la patron nu o sa iesi ever in somaj, prea multa bataie de cap cu procedurile asa ca in orice sit. o sa ti se recomande sa iti dai demisia (ceea ce duce la renuntarea la somaj)

      (Citează)

  6. @nwradu: eu am fost prima data in 2008 in Mallorca. Prin noiembrie am venit la niste prieteni, tot romani. Iar in urma situatiei imputite din tara, mi-am inchis firma pe care o aveam si anu asta pe 1 iulie m-am urcat pe masina si am venit aici. Momentan nu castig mult, insa comparabil cu Romania e lux.

      (Citează)

    • @NeaFane: pai da, dar asta cred ca se poate aranja. Oamenii aia au salariul micsorat pentru ca sunt prea multi bugetari. Nu cred ca s-ar opune sefii lor sa mai reduca personalul, cata vreme o fac prin restructurare legala.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus