un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Umplutul golurilor

14 Jun 2010  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

IMAG0498Sunt eu singurul care în momente de plictiseală sau când ascult pe cineva vorbind mă apuc să colorez cu pixul cercurile din diversele litere pe care le am în faţă? Iar după ce colorez una mi se pare că nu arată frumos şi simetric aşa, cu doar o literă colorată, prin urmare continui şi umplu şi altele, cu mare atenţie să nu depăşesc conturul literei. La final mi se pare că arată groaznic totul şi mă gândesc oare ce mi-o fi venit să stric în așa maniera pagina şi că e de porc acest obicei/OCD.

    3 comentarii

  1. E clar că ascultai pe unu care te plictisea rău de tot. Fac chestii de-astea de obicei cînd vorbesc la telefon, îmi este cunoscut gestul. Dar cred că ţine şi de firea omului, pot să bat pariu cu tine că eşti genul de om care-şi roade unghiile, şi nu de zgîrcenie. Eu mai dau din picor sau îmi tropăie degetele pe masă, gesturi care lasă impresia că sînt foarte agitat sau nervos dar acestea se manifestă chiar şi în momente de calm absolut. Şi da, e o problemă pe undeva, ceva nu merge cum trebuie. Pe mine un concediu fără telefon şi net mă relaxează mişto de tot.

      (Citează)

  2. Nu esti singurul. Si eu fac asta din cand in cand. Poate fi o dovada de plictis, cum zice Meneopol. Dar nu cred ca ar fi ceva in neregula.
    Mult succes!

      (Citează)

  3. Si eu fac asta. De obicei insa prefer un maker pixului si o culoare care sa contrasteze cu cea a scrisului.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus