un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Catedralele din Liverpool

11 Aug 2008  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

2 comentarii

Despre cele două catedrale mari din Liverpool nu ştiu multe detalii, dar am făcut câteva fotografii frumoase, zic eu, pentru că am folosit mini-trepiedul. Prima catedrală, numită Metropolitan Cathedral of Christ the King, cea catolică, este rotundă şi foarte modernă, arată ca un OZN, ca o pâlnie întoarsă, ca un furnal, ca o coroană, iar multă lume s-a arătat şocată că se poate construi astfel o biserică. Eu zic că e chiar OK, contează intenţia şi modul în care utilizezi clădirea şi suntem noi prea obişnuiţi cu arhitectură veche a bisericilor construite acum sute de ani. Vremuri moderne, arhitectură modernă, n-am avut nimic de comentat. În fotografii este cea cu interiorul foarte colorat.

A doua catedrala este cea din piatră roşiatică ce apare mai spre sfârşitul setului, cea anglicană. Era foarte mare în interior şi foarte înaltă iar vitraliile sunt frumoase. Tot în secolul trecut este construită. Mi-a plăcut şi aceasta, era linişte şi o lumină plăcută care parcă te invită să stai un pic jos şi să cugeţi la chestiuni religioase. În interior aveau toalete, cafenea şi magazin de suveniruri, dar din nou mi s-a părut o idee foarte bună. Dacă vii la slujbă şi te apucă nevoia de toaletă ce să faci, pleci acasă? Sau după slujba dacă mai vor oamenii să stea să bea un ceai şi să mai discute una alta, cu ce strică dacă acest lucru e posibil în biserică, din moment ce doar apropie comunitatea şi mai aduce ceva venituri şi catedralei? Setul cu catedralale e pe Flickr, pentru alte posturi urmăriţi tag-ul Anglia.


Created with Admarket’s flickrSLiDR.

    2 comentarii

  1. offtopic: prin viena ce ai recomanda spre vizitare? am fost deja cateva si sunt curios de alte lucruri in afara de chestiile de care a auzit oricine [stephansdom, staatsoper, hoffburg, schonbrunn, etc]

      (Citează)

  2. In Viena mi-a placut mereu sa ma plimb pe jos pe ringul central (Operaring?) si in 2-3 ore poti vedea foarte multe lucruri misto (opera, primaria, palatul, cealalta biserica, justitia, catedrala mare Sf Stefan). In rest as opri neaparat la o cofetarie Aida pentru o prajitura cu spuma de capsuni, poate as merge si in Prater unde n-am ajuns niciodata. Si la Schonbrunn e misto, merita vizitat palatul si gradinile.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus