un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Romania-Franta, ce plictiseala

9 Jun 2008  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

S-a terminat meciul şi mi s-a părut foarte plictisitor. Ca rezultat e bunicel, România a arătat o apărare foarte bună, a ştiut şi să construiască, dar în atac s-a cam văzut frica de francezi. Ne era frică să intrăm în forţă pe ei, doar Mutu ce mai încerca ceva. Mai bine ar fi fost cu Marica în atac în loc de Niculae, poate şi cu Dică jucând mai mult de 2 minute. S-a văzut că ne era frică şi atunci când un roman a respins cu capul o centrare franceză din careul nostru, am plecat pe contra-atac cam 5 români la 4-5 francezi, eram bine aşezaţi, dar tot încet ne-am mişcat şi acolo, parcă îi manajam pe francezi. Am jucat de la egal la egal cu ei şi ăsta e un lucru mare, dar prea apatici şi obosiţi. Parcă nu a avut miza meciul, de parcă ar fi fost la seara campionilor sau ceva aşa.

Mă întreb dacă cei care au văzut meciul la terase au avut măcar vreun moment în care să sară de pe scaun, vreo fază periculoasă la care să le stea inima în loc de frică sau de speranţă. Eu prin minutul 70 mă gândeam dacă nu o fi ceva mai interesant pe alte canale. Sper că Italia-Olanda salvează spectacolul din această seară, deşi sper să se termine egal şi acolo.

    3 comentarii

  1. italia-olanda frate asta asteptam si eu.. si eu am fost la terasa la meciul cu romania si m-am cam plictisit de moarte:)) noroc cu o bere si o cola.. meciul de la 10 a fost superb-italia a jucat foarte slab si olanda a fost exact opusul.super meci

      (Citează)

  2. Italia-Olanda a fost exact opusul meciului nostru. A fost spectacol, au fost suturi pe poarta, alergare, mi s-a parut excelent. Problema este acum ca noi speram sa batem Olanda, dar se pare ca Olanda este echipa tare din aceasta grupa. Poate ii bat ei si pe francezi iar apoi in ultimul meci se odihnesc si ii batem noi.

      (Citează)

  3. Cred ca nu i-am menajat noi pe francezi, ne-am menajat pe noi insine! S-a vazut ca le era frica de accidentari ca de dracu. Si da, am sarit de pe scaun la respingerea aia cu piciorul a lui Lobont.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus