un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum sa faci racoare in casa

26 Jun 2007  ·

Uncategorized  ·

8 comentarii

Un site american propune câteva metode pt cei care nu au instalat aer condiţionat, dar majoritatea sunt aplicabile mai mult caselor. Am reţinut însă că un ventilator pus în tavan creează o impresie de cel puţin 6-7 grade în minus, şi probabil şi un ventilator normal face acelaşi lucru. Pe la noi se găsesc cam două tipuri, din acelea de pus pe podea şi ventilatoare cu picior înalt. Fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Un alt sfat era să puneţi draperii albe sau pânza albă la geamuri. Aceastea reflectă mult mai bine soarele şi absorb deci mai puţină căldură pe care să o transfere apoi încăperii. Pt cei care stau la casă, celelalte idei includeau vopsirea acoperişului în alb, plantarea copacilor pt a face umbră şi izolarea termică a mansardei. Întreg postul aici.

Completez eu şi cu alte idei, mai bune pt apartamente, deşi nu-mi vin foarte multe acum:

– am auzit că unii preferă să stropească draperiile sau jaluzelele cu apă rece, pt a împiedica intrarea căldurii. Deşi metoda pare a fi bună din punct de vedere termodinamic, apa se evaporă şi creşte umiditatea în cameră.
– închideţi aparatură. Calculatoarele, televizoarele, boxele, toate generează căldură multă. Închideţi-le chiar şi atunci când ieşiţi din camera doar pt câteva minute. Măcar monitorul.
– ţineţi fereastra închisă ziua. Nu mai intră căldură.
– dacă aveţi balcon la cameră, stropiti-l des cu apă.
– unii oameni pun staniol sau alt material puternic reflectorizant pe partea exterioară a geamurilor. Mi se pare cam urât, dar s-ar putea să funcţioneze. Însă nu mai intră lumina naturală, iar camera se cam transformă în peştera lui Batman.
– ţineţi deschisă uşa camerei. De obicei pe hol este mai răcoare decât în camere, şi mai circulă aer rece.
– în pat, în funcţie de aşternut şi de căptuşeala patului, poate fi mai cald sau mai rece. Trebuie găsită o combinaţie bună.

Dacă aveţi şi alte idei, postaţi.

    8 comentarii

  1. stefan tuchila

    26/06/2007 la 8:38 AM

    in mare ai intuit multe, parca sunt citate din manuale de dezvoltare durabila :). chestia cu materialul reflectorizant este adevarata, ideea este sa impiedici raza de lumina sa treaca de geam, pentru ca apoi in orice s-ar reflecta tot in geam se intoarce si caldura tot in camera se disipa. deci niste jaluzele exterioare sunt solutia, cele interioare nu folosesc la nimic.
    aia cu apa pe jaluzele e o prostie, nu faci decat sa cresti umiditatea, pare astfel ca este si mai cald.
    daca ai apartament traversant (cu 2 orientari, f rar in buc) si chiar daca nu, poti sa creezi un curent de aer, lasand usile deschise, geamuri deschise in mai multe camere. aerul circula … dand impresia de racoare.
    aia cu geamul inchis e cat de cat ok, numai ca trebuie sa stii cand sa il deschizi, adik dimineata, cand teoretic este mai frig. partea proasta e ca o sa cam puta inauntru.
    mai sunt multe metode….. dar nu prea merg la bloc…
    …..si cand ma gandesc ca unde sunt tremur de frig acu :)…

      (Citează)

  2. Nu chiar, tot e mai bine sa se incalzeasca geamul decat mobila, patul sau scaunul, sau altceva pe care ar pica soarele in casa.

    – daca e prea cald, se poate face frectie cu spirt medicinal, racoreste mai bine decat apa. Dar e cam bizara ideea.

      (Citează)

  3. -aerisiti locuinta numai dimineata devreme si seara, dupa apusul soarelui;
    -daca aveti gresie este bine sa spalati cu apa rece pe jos de cateva ori pe zi;
    – nu gatiti in timpul zilei;
    -scoateti covoarele groase si carpetele si puneti-le deoparte pana la iarna;

      (Citează)

  4. Nu daţi banii pe ventilatoare cu picior sau alte prostioare din astea… Nu ajută cu nimic la răcirea casei (dimpotrivă, intuitiv prin agitarea aerului mai mult o încalzesc), poate dau doar o senzaţie de răcoare dacă stai direct în bătaia jetului de aer.
    Am citit şi eu despre ce ventilatoare îşi cumpără americanii: unele imense, de mare putere, pe care şi le montează în tavanul holului – pornite seara (noaptea) aduc rapid în casă aerul rece de afară şi nu mai este nevoie de folosirea aerului condiţionat pentru întreaga noapte. Am şi eu un ventilator standard montat în geamul de la bucătăria apartamentului şi are un efect nul când îl pornesc seara (fiind prea slab).

    Pentru “stefan tuchila”:
    Prefer să nu circule aerul de 40 de grade prin apartamentul meu cu aerul având temperatura din timpul nopţii.

      (Citează)

  5. Uite ca am si io nise sfaturi:
    – pt curte… creeaza o bolta de vegetatie la 1-2 m de fereastra, care sa nu mai permita soarelui sa intre, dar sa lase spatiu in fata ferestrei !
    – pt bloc – ideea de care zice Radu, cea inestetica, cu lipit pe dinafara ferestrei chiar functioneaza si daca gasesti folie din cea mai scumpa, nu iti face camera pestera lui batman, ci e chiar bine. Seara e mai nashpa ! Dar acum ce vreti, trebuiau sa existae si dezavantaje.

      (Citează)

  6. O metoda buna care chiar functioneza este sa pui multe boluri cu gheata in camera…in jur de o ora camera se mai racoreste :)

      (Citează)

  7. Un alt sfat a fost de a pune perdele pânză albă sau alb la ferestre. Acest lucru reflectă mult mai bine la soare și absorb mai puțină căldură, astfel încât, atunci îl transfere în cameră. Aceasta este, de asemenea, opțiune mai bună.

    Cred că, nu este necesar de a utiliza aer condiționat. Dar puteți folosi jaluzele si ventilatoare normale să se mute de căldură din cameră. Ei vă oferă umbrire perfect pentru a vă răcori.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus