Tableta Lenovo ThinkPad

Am primit de la Lenovo o tabletă ThinkPad, care face parte din gama “business”. Nu este la fel de subţire sau de frumos rotunjită precum tabletele făcute pentru marele public, care trebuie să ia ochii prietenilor, dar se laudă cu alte calităţi.

În primul rând are un stylus. Ştiu că veţi spune că nu este nevoie de unul, că de asta are touchscreen capacitiv, dar stylusul îţi permite să schiţezi şi să desenezi rapid pe ecran, cu linii subţiri şi clare, iar de multe ori e nevoie şi de aşa ceva la muncă.

Un pic despre Sony HX9

Acum câteva zile vă spuneam că am o cameră foto compactă Sony HX9 la teste. O iau zilnic la mine şi am mai făcut fotografii şi filme cu ea, dar până acum, din cauza vremii, simt că nu am capturat nici o imagine care să îi facă dreptate camerei.

Totuşi, iat-o mai jos în imagini, ca să vedeţi cum arată. În clasa point-and-shoot nu este cea mai mică, dar acest lucru este perfect scuzabil când afli că are un zoom optic de 16x, iar pentru un astfel de obiectiv e nevoie de ceva grosime. Oricum, încape fără probleme în buzunarul de la pantaloni sau în geantă.

Pot să mai spun şi că se simte calitatea premium a celui mai bun model Sony din clasa ei. Este bine făcută, bine îmbinată, plasticul pare de calitate şi pare rezistent.

E uşor de folosit, iar modul Auto se descurcă bine în majoritatea cazurilor. Ecranul LCD este de foarte bună calitate. Un pic dezamăgitor este butonul de On/Off, care e aşa mic şi retras în corpul aparatului încât uneori este dificil să-l apăs.

Fotografiile făcute cu Sony HX9 mi se par foarte bune (pentru clasa ei, că nu e vreun DSLR). S-ar putea să fie ceva de acest senzor Exmor cu care se laudă camera deoarece imaginile făcute pe înserate mi se pare că au ieşit foarte bine. E ceva zgomot în ele, dar nu e deranjant şi se înţelege foarte bine ce am fotografiat. Eu mă declar mulţumit.

Filmarea este foarte bună. Aparatul filmează Full HD cu 50 fps, inclusiv la calitate Blu-Ray. Ce să mai zic, se cunoaşte calitatea Sony şi ştiinţa lor în domeniul senzorilor.

Iată ce înseamnă zoom 16x.

Alte câteva imagini de test găsiţi pe SkyDrive la rezoluţia originală, aşa cum au ieşit din camera de 16 megapixeli. Ca orice camera high-end, are stabilizare optică, detecție de zâmbet și de ochi închiși și alte asemenea tehnologii ce-i pot face chiar și pe cei fără talent sau atenție la detalii să simtă că fac fotografii bune.

Un clip filmat aproape în noapte vedeţi mai jos.

Urmează un review, dar vreau să mai fac fotografii până atunci.

Review stickuri USB securizate Kingston

Kingston a prezentat recent în România gama de stickuri securizate, pentru transportul datelor confidenţiale sau clasificate. N-am fost la respectivul eveniment, dar am avut parte ulterior de o prezentare particulară, aşa că mă simt mai câştigat.

Ca preambul, vreau să vă spun că eu lucrez într-un domeniu ce are legătură tangenţială cu protecţia şi securizarea informaţiilor clasificate. Poate că nu ştiaţi asta, dar există numeroase legi şi organizaţii ale statului român care nu doar că monitorizează cine şi cum are acces la informaţiile secrete (de serviciu, de stat şi de stat de importanţă deosebită, pentru care mi se pare că-ţi trebuie chiar nivelul NATO Secret şi te verifică SRI-ul şi ce ai în pernă şi cum îţi împătureşti ciorapii), dar mai ales cum sunt acestea manipulate, transportate, copiate, printate şi alte operaţiuni ale tehnicii moderne de lucru.

În plus, secretele nu mai sunt doar cele ale armatei. Orice companie are secrete, orice companie vrea să-şi protejeze informaţii cruciale pentru afacerile lor, de la strategia pe următorul an şi până la calculul preţurilor unor echipamente pe care le vinde.

Back in business

Ca să reîncep anul în forţă, ieri am primit la teste următoarele:

Monitor Philips 237E3QPH – 23 de inci, gama E, LED, IPS, 20.000.000:1 contrast, evident că Full HD şi cu HDMI şi unghi mare de vizualizare. Abia aştept să-l pun în locul monitorului meu de 21,5 sau 22 de inci (am uitat!).

Muncă muncă muncă

Observ că este la modă să dai zilnic pe Twitter link la review-urile tale de câte 3-5 ori şi eventual să faci asta timp de o lună după ce le-ai scris, că poate mai le citesc unii sau alţii. Mie mi se pare oarecum inutil şi un fel de a bate la cap pe cei ce te urmăresc pe Twitter. Cine a vrut să citească a citit din prima. Cine vrea să citească după o lună, caută pe Google.

Aşa cum se întâmplă, Google ştie cine le scrie şi când. În cazul review-ului Transformer Prime, de exemplu, sunt pe primul loc în căutări după ce am fost şi primul din România care a scris un review complet la această tabletă. Review-ul a fost dat o singură dată pe Twitter, automat. O dată şi pe Facebook, pe pagina blogului, nu pe a mea personală. Nu am dat nici click pe +1 cu asta, nu mi-am dat nici singur like.

Anul trecut a fost unul bunicel. Am scris multe review-uri în premieră în România, din ce ţin minte printre acestea fiind şi:

O priză serioasă

Prelungitorul din imagine este un APC Surge Protector Performance PF8VNT3-GR. Dacă vă fac cu ochiul acele prelungitoare Bachmann de prin magazine, mai bine uitaţi-vă aici la unul serios. Acest APC are:

  • siguranţă de 10A, automata, resetabilă, adică nu ai nimic de înlocuit în caz de supracurent, doar apeși un buton
  • 8 prize acoperite cu căpăcele ca să nu intre praful în ele
  • cablu prelungitor de 3 metri cu articulaţie rotativă
  • LED indicator de împământare
  • LED indicator de tensiune 220V
  • LED indicator de supra-sarcină
  • protecţie pentru coaxialul de la televiziune (cablul TV îl bagi în prelugitor, iar de la prelungitor la televizor pui alt coaxial, pe care semnalul va fi filtrat şi protejat la supratensiuni)
  • protecţie pentru reţeaua Ethernet pe cablu cu conector RJ-45 (tot aşa, in şi ouţ)
  • protecţie pentru telefon sau modem cu splitter de linie
  • acea parte gri este un organizator de cabluri retractabil


Review Asus Transformer Prime

Transformer Prime este a doua generaţie a popularei tablete Asus Transformer, care s-a vândut foarte bine în România şi în restul lumii. Avantajul major al primei tablete Transformer este că o poţi conecta şi deconecta oricând, în timp ce lucrezi, de la o tastatură specială făcută tot de Asus, tastatură care nu doar că o transformă într-un mic netbook ce-ţi creşte randamentul, dar oferă şi o baterie suplimentară destul de mare.

Prime-ul are şi el la dispoziţie o astfel de tastatură, dar în plus vine cu îmbunătăţiri majore la aproape toate capitolele sale, fiind pe bună dreptate o a doua generaţie. De obicei vă invit să descoperim împreună în review dacă produsul este bun sau nu, dar acum nu mai e cazul. Vă spun direct, Transformer Prime e cea mai bună tabletă cu Android a momentului şi cea mai bună produsă până în prezent; pur şi simplu bate concurența la orice capitol. Vă invit doar să descoperiţi cum şi de ce.

Specificaţii: chipset Tegra 3, despre care nVidia spune că oferă pe tablete grafică aproape la fel de bună ca cea de pe calculatoare (de acum câțiva ani, aș adăuga eu); procesor cu patru nuclee la 1,4 GHz; ecran de 10,1 inci, foarte luminos (cel mai luminos de pe piaţă, de altfel), 1280 x 800px, multitouch, sticlă rezistenta tip Gorilla; 1 GB de memorie RAM, 32 GB stocare internă; cameră de 8 megapixeli, cameră frontală de 1,2 megapixeli; rulează Android 3.2 şi update-ul la Android 4.0 trebuie să apară prin ianuarie, deci nu mai e mult; tableta are 8,3 mm grosime; bateria ține 10 ore, chiar 18 ore când o conectezi la tastatură; porturi audio, micro-HDMI, micro-SD card, microfon şi difuzoare pe tabletă, USB normal şi cititor de carduri SD pe tastatură.

Preţul:
Tableta Asus Transformer Prime 10.1 – auriu
Tableta Asus Transformer Prime 10.1 – mov


Review HTC Sensation XL

Sensation XL este cel mai mare telefon făcut de HTC, la 4,7 inci diagonala ecranului, şi vedeta unui show de lansare făcut în Londra. Pe hârtie, văzându-i specificaţiile, recunosc că mă aşteptam la mai multe de la acest model, dar important este cum se comportă şi în realitate, aşa că am cerut unul la Marketonline imediat ce a intrat în stoc şi l-am primit la teste.

Specificaţii: ecran S-LCD de 4,7 inci diagonală, rezoluţie 800 x 480 pixeli; Android 2.3.5 cu interfaţă Sense; procesor la 1,5 GHz; memorie internă 16 GB, fără slot suplimentar pentru card de memorie; 768 MB de RAM; căşti Beats de foarte bună calitate incluse în pachet; cameră foto 8 megapixeli şi filmare video la 720p; disponibil doar în culoare albă; greutate 163 grame, dimensiuni 132.5 x 70.7 x 9.9 mm ; baterie 1600 mAh.

Costă 2518 lei (în 12 decembrie, dar se ieftineşte în timp) pe MarketOnline.ro

Eu îl văd ca fiind o alternativă la Galaxy Nexus, care se lansează chiar astăzi la Vodafone, aşa că să trecem la review cu acestea în minte.

Pagina 1 din 1912345...Ultima »