nwradu blog

established 2006

Pe SlashGear e un review la HTC Legend, înlocuitorul lui HTC Hero. Carcasă solidă de aluminiu, joystick-ul optic pare a fi mai precis decât bila de pe Hero, Android 2.1 cu Sense UI se mişca de minune şi alte veşti bune. N-am citit nimic de rău în tot review-ul şi cred că telefonul va fi un best buy al anului 2010, dacă vreţi Android.

MarketOnline.ro vinde telefon Google Nexus One, dar încă nu îl au în stoc, iar preţul de 2499 lei este “orientativ”. Mi se pare foarte scump şi nu cred că merită aşteptarea sau achiziţia. Cam peste o lună estimez că se va vinde la noi atât HTC Legend-ul despre care scriam mai sus, cât şi HTC Desire, care este identic din punct de vedere tehnic cu Nexus One şi are şi interfaţa Sense UI.

Am fost astăzi la sediul Vodafone pentru o scurtă întâlnire a “colectivului” Gadgeteer.ro. Din păcate am ajuns cu întârziere şi am ratat prezentarea Vodafone despre câteva telefoane ce urmează să fie lansate în curând pe piaţa românească (cel mai complex fiind BlackBerry Storm 2, care la fel ca prima generaţie are tastatura virtuală, pe touchscreen – dar eu unul nu prea sunt interesat de blackberry-uri). Nu am ratat însă ocazia de a cunoaşte sau măcar de a vedea pe viu cum arată unii oameni din spatele unor bloguri pe care le citesc destul de des.

Pentru Vodafone am trei întrebări care astăzi au rămas fără răspuns:

1. De ce smartphone-urile vândute de ei (HTC Magic, de exemplu – review-ul meu aici -) nu au predictor în română?
2. Când va lansa şi Vodafone noul firmware pentru Magic, prin care HTC a adăugat Sense UI şi pe acest telefon, un update foarte important?
3. De ce preţul telefoanelor vândute “fără abonament” este mai mare la Vodafone decât în alte magazine?

Referitor la primele două întrebări, am arătat recent că, deşi HTC a scos un firmware nou şi foarte util pentru modelul Magic, cei care au telefonul cumpărat de la Vodafone nu-l pot aplica. Trebuie să aştepte (în teorie) ca Vodafone să ia acel firmware, să-i readauge partea de blocare în reţeaua proprie şi să-l dea utilizatorilor, dar pentru piaţa românească lucrurile nu se mişcă foarte rapid. Toate aceste dezavantaje ar putea merita (pentru mine, cel puţin) dacă Vodafone ar instala pe telefoane şi un predictor T9 în limba română. În condiţiile în care scriu tot mai multe mailuri, comentarii şi chiar posturi de pe mobil, o astfel de facilitate ar fi foarte utilă. Mă uit cu ciudă la alt telefon pe care îl am, un Nokia 6233 vechi de câțiva ani, care are un predictor excelent și nu-mi vine să cred că n-a putut fi băgat și pe un telefon mult mai nou.

Ultima întrebare o pun în condiţiile în care Vodafone este printre cei mai mari vânzători de mobile din România, cu mii sau poate chiar zeci de mii de telefoane vândute lunar, şi deci au şi cel mai mare discount de la furnizori. Cu toate acestea, un telefon luat “la liber” de la ei este mai scump decât în alte magazine. Dacă ar avea predictorul T9, poate ar merita diferenţa, dar aşa…

M-am jucat un pic cu un iRiver Story, un ebook reader vândut de eMag. O problemă de care se teme lumea este că actualizarea ecranului durează cam o secundă şi ceva (hai să zicem două) atunci când schimbi pagina cărţii, din cauza tehnologiei utilizate pentru ecran. Acest lucru pare deranjant în teorie, dar cred că în practică nu e aşa important: dacă stai 30 de secunde sau chiar un minut pentru a citi textul de pe o pagină, nu mai contează că aştepţi 2 secunde pentru a trece la următoarea. Problema apare nu atunci când citeşti un roman, ci când dai rapid paginile, una după alta, pentru a căuta ceva într-un document sau pentru a ajunge la o anumită secţiune, iar în această situaţia timpul de refresh devine supărător.

Două lucruri mi s-au părut deranjante cu adevărat:

1. Ecranul e alb-negru şi deci dacă vrei să citeşti anumite datasheet-uri şi ai nevoie să le vezi color, funcţie de domeniul în care lucrezi, n-ai noroc, deşi dispozitivul ar fi fost perfect pentru asta.
2. Ecranul e prea mic şi tastatura e prea mare. O treime din dispozitiv e ocupat de o tastatură completă, dar care nu este foarte utilă. iRiver-ul e făcut pentru a citi de pe el, nu pentru a scrie. Mai bine măreau ecranul, scoteau tastatura reală şi o înlocuiau cu una virtuală, pe touchscreen, iar diferenţa de bani pentru această schimbare ar fi fost plătit cu bucurie de mulţi utilizatori.

Veţi spune că pentru ecran mare, color şi cu tastatură virtuală există iPad-ul scos recent de Apple. Da, e ideal, dar nu la acel preţ. Eu vreau ceva mai ieftin, strict cu funcţie de ebook reader (hai şi photo viewer), dar pe ecran color şi fără tastatură completă. Un iPad Nano, dar mă îndoiesc că va exista. Așa cum e, un iRiver Story la 999 lei, chiar și cu 100 de cărți cadou, mi se pare cam scump.

Dacă banii nu sunt o problemă, iRiver-ul e tocmai bun să-l iei în tren cu tine sau în vreo excursie mai lungă, dupa ce îți încarci diverse informații și ghiduri despre locurile ce urmează să le vizitezi. Cu un pic de noroc poți chiar să și copiezi la examene de pe el. Poate fi bun și ca să vezi datasheet-uri sau manuale pe el, daca ți-ai dat seama că ți-ar trebui așa ceva la locul de muncă sau mai degrabă când mergi pe teren.

Am găsit un handsfree interesant fabricat de Jabra, modelul BT325s. Ce e marfă la el este că are şi fir cu mufă audio, dar şi bluetooth. Cu alte cuvinte, poţi asculta la căşti muzica de la un iPod, iar prin bluetooth să fii conectat la un telefon mobil. Când primeşti un apel bănuiesc că se taie automat muzica şi vorbeşti la telefon.

Nu ştiam că există astfel de dispozitive. Mă cam miră preţul, e prea ieftin la doar 29 de lei. Nu l-am cumpărat, nu l-am testat și cred că e și greșit prețul pe site, așa că atenție dacă îl cumpărați.

Nu sunt fan Apple deoarece mi se par prea scumpe produsele lor. Nu sunt nici fan iPhone în particular, pentru că eu vreau cât mai puţine limitări în telefonul meu. Iar tabletele nu le-am înţeles niciodată. Ce poţi face cu una? O văd utilă doar pentru magazionerii care umblă printre rafturile depozitului şi notează pe ecran câte produse mai sunt în stoc şi ce mai trebuie comandat. Pentru restul oamenilor, forma clasică de netbook/notebook mi se pare dublu-avantajoasă: ecranul este protejat prin închiderea capacului şi are şi tastatură reală, înainte de toate. Din acest motiv spuneam pe la începutul anului ca nu mă interesează vreun tablet.

Apple lansează iPad. Specificaţiile principale sunt următoarele:

• ecran capacitiv de 9,7 inci, 1024 x 768 pixeli
• procesor 1 GHz făcut special pentru Apple
• 16, 32 sau 64 GB stocare
• boxă, microfon, Bluetooth, Wifi, opţional 3G
• construit pe platforma iPhone, e considerată un iPhone mai mare
• costă 500, 600 sau 700 USD, iar dacă vrei şi 3G se adaugă 130 USD în plus. Deci 630 USD cel mai ieftin.

Nimic neaşteptat aici. Personal mi se pare că arată ca o ramă foto digitală, nu ca un computer, dar asta e design-ul Apple. Am început și să văd unde ar fi utilă. La Starbucks mesele sunt destul de mici, aşa că e mai simplu să scoţi un iPad şi să-l butonezi, decât un laptop Apple. E utilă pentru cei ce nu vor un laptop întreg, ci doar un instrument pe care să citească un email, nişte ziare, să arate prietenilor câteva fotografii sau să facă un pic de browsing sau gaming atunci când se plictiseşte. Încep să mă întreb dacă în locul unui smartphone care face de toate, dar are un ecran mic de 3,5 inci, n-ar fi mai bună o combinaţie de telefon clasic pentru convorbiri şi tabletă pentru restul activităţilor.

Toate aceste idei se pot aplica oricărui tablet. Din păcate pentru iPad, e făcut de Apple:

• n-are multitasking, la fel ca pe iPhone. Cum să oferi un înlocuitor pentru netbookuri, dar fără multitasking? Ai ditamai ecranul, procesor puternic, dar nu suportă o chestie pe care o avea până şi Windows 3.1?
• n-are cartelă SIM normală, ci un micro SIM mai mic. Nu ştiu dacă se găseşte şi în România aşa ceva.
• un port USB n-ar fi stricat, pentru a conecta un stick sau o cameră foto.

Faza nasoală cu multitaskingul şi preţul destul de mare garantează că nu-mi voi cumpăra niciodată aşa ceva. Nu e pentru mine. Nu înțeleg nici de ce s-ar justifica prețul pentru utilizatorii ocazionali și fără pretenții de funcții avansate.

foto via Engadget.

Mă amuz citind pe Wikipedia un plan Nokia pentru telefoanele viitorului:

Nokia is working toward the future of phones and mobile communication devices with their new concept phone, the Nokia “Scentsory”. This new mobile device uses the sense of smell, sight, hearing, and touch to create a multiscensory environment for the caller. Scentsory would be able to detect, send, and emit smells, as well as radiate colors, lighting, and temperature from the environment of the caller. Dual screens can be used for personal video messaging as well as watching videos.

Scentsory e o idee veche, dar rămâne amuzantă. Ai vrea să-ţi mirosi persoana cu care comunici? Eu nu. Nu reuşesc să gândesc nici un motiv pentru care aş vrea ca telefonul să-mi transmită nu doar vocea apelatului, ci şi mirosul său, lumina, culorile şi temperatura de la locul unde se găseşte acum. Păi poate e pe veceu; face ciorba şi sarmale în bucătăria proprie; e în secţia de zincare; e afară în frig la -20 de grade şi îmi îngheaţă şi mie mâna pe telefon. Nu vreau. Nu mai zic de o întregă categorie de oameni cărora le miroase gura de la prea mult fumat sau alte cauze, de nu poţi sta lângă ei pentru un dialog. Din ăia de preferi să mergi în camera de alături şi să-i suni pe mobil, decât să vorbeşti față în faţă cu ei. Eh, acum nu se mai poate!

E bine că nu suntem în pericolul de a avea acest telefon prea curând. Aşa cum unii zic că în viitor maşinile vor zbura, ca în The Fifth Element, la fel şi Nokia spune că telefoanele vor transmite şi mirosul şi temperatura. Cândva, în viitor. Poate fi la anul, dar poate fi şi 2315. Din câte ştiu, încă nu există o soluţie pentru a genera atâtea mirosuri, darămite una care să fie integrată într-un mobil.

Proiectul oricum mi se pare un mare “fail” din start. Mai ţineţi mintea videotelefonia? Toată lumea credea că oamenii abia aşteaptă să adauge telefonului şi un ecran şi să vorbim toţi prin video-apeluri, văzându-ne față în faţă. Eh, a venit tehnologia şi nu o vrea nimeni, că nu are nimeni chef să fie văzut la orice oră cum e îmbrăcat, ce coafură are sau cu cine e în pat. De asta n-aţi văzut pe nimeni utilizând apeluri 3G, deşi reclama la acel serviciu s-a tot făcut încă de la lansare.

PS: Vă dați seama de potențialul de viruși pe un telefon tip Scentsory? Cum ar fi un virus care să-ți facă telefonul să emane miros de kkt la tine în buzunar? Sau de amoniac? Un virus care să declanșeze încălzirea telefonului până la cine știe ce temperaturi. Aia ne-ar lipsi.

Mi-ar plăcea o ramă foto digitală. Am multe fotografii frumoase făcute cu diverse ocazii şi mi-ar trebui una ca să le revăd pe toate într-un slideshow. Aş duce rama la muncă, să o pun pe birou, sau poate aş agăta-o acasă de perete, ca pe un tablou modern.

Acum ceva vreme mă uitam la ele în Auchan, unde erau mai multe rame digitale puse una lângă alta pentru comparaţie. Acum câteva zile am fost la eMag în showroom şi au şi acolo vreo 10 modele expuse şi alimentate. Mi-am dat seama de câteva sfaturi utile dacă vreţi să vă cumpăraţi o astfel de ramă şi vreţi să faceţi o alegere cât mai bună:

1. O ramă foto digitală nu se alege online! Se poate cumpăra de la un magazin online, dar alegerea modelului pe care dai banii se face după ce îl vezi cu ochii tăi alimentat şi cu imagini afişate pe el. Exemplu concret din vitrina eMag-ului: două rame foto, ambele de 7 inci, ambele cu aceeaşi rezoluţie a ecranului, calitatea imaginii însă era complet diferită. Un model Philips se vedea excelent, în timp ce pe alta (Agfa parcă, dar să nu spun vreo prostie, oricum nu era din brandurile mari) se observau foarte uşor dungi orizontale negre, semn că display-ul nu era de aceeaşi calitate.
2. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. Mie mi-a plăcut un Samsung SPF-107H care are ecran de 10 inci pe diagonală și 1024 x 600 pixeli rezoluție. E mare, dar prefer să pot vedea detaliile unei fotografii fără să mă chiorăsc cu lupa la ea, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să fac mai mult loc pe birou. 8 inci minim (ca la penis :P), eu îmi voi lua de 10, unde e raportul preţ/calitate cel mai bun. Cele de 7 inci sunt bune doar de cadou, atunci când ești zgârcit.
3. Te decizi ce format vrei să aibă ecranul. Apar tot mai multe rame cu ecran widescreen 16:9, dar eu fac fotografiile în format 4:3. O ramă wide (800 x 480, 1024 x 600, etc) îţi va deforma deci imaginile tale (care au 800 x 600 sau 1024 x 768 pixeli). Dacă nu te deranjează, nu faci alegerea în funcţie de acest criteriu, dar altfel ai eliminat deja o mare parte din modelele de pe piaţă.
4. Te decizi ce vrei de la o ramă foto. Eu de exemplu vreau să pot schimba perioada slideshow-ului, să pot alege doar anumite foldere din care să preia imaginile (ca să nu le bage pe toate, la nimereală), să se închidă/deschidă automat la o anume oră, să aibă meniuri uşor de utilizat chiar dacă ai doar câteva butoane la dispoziţie. Aş vrea să fie cu ramă albă şi să aibă cablu de alimentare cât mai lung și să poată fi agățată de perete. Vrei să ruleze şi fişiere video? Cauţi una care ştie asta şi are şi difuzor integrat. Vrei şi telecomandă la ea, ca să dai de la distanţă înainte/înapoi între imagini? Vrei cristale Swarovski? Sunt şi astfel de modele. Unele au şi WiFi sau suportă alimentarea direct de la un PC, unele suportă şi stickuri USB pe lângă clasicele carduri de memorie. Samsungul SPF-107H poate fi utilizat şi ca monitor secundar, dacă îl conectezi prin USB la calculator, dar ştiu de acum că nu îmi trebuie aşa ceva.
5. După ce îţi place o anume ramă, te convingi că are afişajul clar şi luminos şi e şi suficient de mare, pasul următor e să cauţi pe Internet manualul ei şi să-l citeşti. E întotdeauna pe site-ul producătorului. Magazinele online descriu produsul menţionând de obicei doar rezoluţia şi diagonala ecranului, ce tip de memorie foloseşte şi cât de luminoasă este. În cazul Samsung-ului menţionat mai sus am aflat citind manualul că poate gestiona un maxim de 4000 de fotografii, indiferent câte îţi încap ţie pe cardul de memorie. Am aflat că nu suportă JPEG codat progresiv, ci doar JPEG normal, am aflat câte butoane are şi la ce setări poţi umbla, că poate afişa şi ora sau calendarul peste imaginile rulate, că are vreo 20 de efecte de tranziţie între poze, că se poate închide şi deschide la anumite ore preconfigurate, etc. Te uiţi ce formate video suportă (.mov, .avi, .wmv și ce codec pentru ele) şi la ce rezoluţie maximă trebuie să fie filmul, ce modalităţi de resize are pentru a afişa imagini 4:3 pe ecranul 16:9, dacă este cazul, şi tot aşa.
6. Cumperi rama dorită de la un magazin online. După preferinţe o comanzi cu livrare acasă, pentru a beneficia, conform legii, de cele 10 zile în care poţi să returnezi produsul în cazul în care te-a dezamăgit, sau te duci să o ridici personal şi ceri să fie testată înainte să o cumperi, ca să nu ai pixeli morţi.
7. Nu are rost să pui pe ramă fotografii de rezoluţie 4000 x 3000 sau cât scoate DSLR-ul tău gigantic și super-prrofesional, ca să fie afișate pe un ecran cu rezoluţie nativă de 800 x 480. Le faci resize în masă la rezoluţia ramei, iar astfel slide-show-ul şi tranziţia de o la imagine la alta se fac rapid, pentru că nu mai sta procesorul mic şi prăpădit din rama să facă şi resize. Despre cum se face batch resize cu IrfanView, în 3 clickuri şi 10 secunde, în alt episod.

La acel model Samsung SPF-107H mi-a plăcut că are ecran bun şi mare şi nu e foarte scump la 389 lei. Din păcate are rama neagră şi nici nu vine cu una albă de schimb, ceea ce îl cam scoate din cărţi. Simt că pe funcția de monitor secundar dau banii degeaba. Nu are nici agățătoare de perete. Ar fi fost utilă şi o telecomandă, deşi am deja prea multe în jur. Un Viewsonic VFD1024W-51P (cine naiba inventează codurile aceastea în loc să dea o denumire ușor de utilizat?!? Cum să faci marketing la un produs care se cheama VFD1024W-51P?) este 239 de lei si are tot 10 inci si 1024 x 600 de pixeli, dar nu stiu cat de bun e afișajul. E de studiat.

Important e să nu te uiţi la o ramă care face cât mai multe, ci să te gândeşti logic de ce funcţii ai nevoie. Pare mişto că poate să rulează şi filme, dar chiar vrei ca dintr-o dată să înceapă un clip cu sonor în biroul în care lucrezi? La care oricum poate nu eşti atent şi l-ai pierdut?

Evident, toate de mai sus sunt valabile pentru oamenii care preferă să nu arunce banii pe primul produs ieşit în cale, chiar dacă nu vorbim de sume mari. Mie îmi place să mă documentez înainte să cumpăr ceva şi de asta am scris acest întreg post. Dacă o faceți cadou și nu vreți să dați mulți bani, luați una de 7 sau 8 inci dar brand cunoscut de producător de monitoare/afișaje, ca să nu pară “marca cea mai ieftină”.

Personal sunt curios dacă există un altfel de aparat: o cutiuţă care să preia fotografiile de pe un card de memorie şi să le scoată pe o ieşire VGA către un monitor. Spun asta pentru că în loc să dau 389 de lei pe o ramă foto digitală de 10 inci, aş prefera să dau aceiaşi bani pe un monitor LCD de 17 inci. Dacă aş avea şi cutiuţa de care ziceam, un monitor LCD s-ar putea transforma imediat în tablou digital.

1192 cuvinte :|

A ţinut Google conferinţa și acum ştim mai multe despre telefonul pe care îl lansează:

• se vinde şi direct de pe site-ul lor, la google.com/phone. Din păcate în România ești întâmpinat cu “Sorry, the Nexus One phone is not available in your country.”
• se lansează acum în SUA, iar UK, Singapore şi Hong Kong sunt pieţe de test. Mai durează deci până ajunge în restul lumii.
• providerul european în parteneriat cu Google este Vodafone. Culmea e că la noi în ţară aceştia au adus primii Magic-ul (review-ul meu aici), dar Hero-ul a fost lansat prin Orange şi fără mare tam-tam. Cred totuşi că în viitor prin reţeaua roşie vom vedea acest telefon.
• “Nexus One is a new class of device we call ’superphones.’” Mda. După ce că smartphone nu avea o definiţie exactă, acum cei de la Google au inventat şi termenul superphone. Nu zic că nu-l merită, are cel mai tare hardware disponibil acum şi am văzut nişte chestii super, precum scrierea mesajelor prin dictare (tu vorbeşti, cuvintele apar pe ecran), Google Earth pe mobil, ecran excelent, actualizări de soft sau trackball cu lumină multicoloră (ce? e tare asta!)
• cu toate cele de mai sus, cum să nu-i pui şi multi-touch?
• mă aşteptam să fie mai ieftin decât cei 530 USD deblocat. Asta înseamnă că la noi vine la 530 Euro, cam scump. Culmea e că nu va fi vândut sub brand Google, ci tot HTC.
• “it basically beats the hell out of the Droid în every single task that we threw at it”
• “If you want Android phones, this is the one to get”
• “Droid, shmoid; Nexus îs the one you’re looking for.”

Date şi citate din live-ul Engadget şi hands-on-ul Gizmodo. Dacă vă interesează subiectul N1, am mai scris şi ieri despre el.

Google a vrut să aibă un telefon sub brand propriu şi aşa a apărut Nexus One, fabricat pentru ei de către HTC. La ora actuală este cel mai puternic telefon cu Android. De exemplu faţă de Hero-ul meu vine cu câteva îmbunătăţiri importante:

• procesor Snapdragon la 1 GHz (aproape dublu faţă de cât am eu).
• ecran AMOLED.
• rezoluţie 480×854 pe un ecran de 3,7 inci (faţă de 320×480 pixeli, deci Nexus One are rezoluţia pe lăţime cât Hero-ul pe lungime).
• 512 MB memorie RAM faţă de 288 MB.
• HSDPA 7,2Mbps şi HSUPA 5,76 Mbps (la noi, din câte știu, HSUPA încă nu e implementat)
• Wireless 802.11n, pe lângă b/g
• camera foto are tot 5 MP, dar anunţă şi un smile detection
• radio FM cu RDS (Hero-ul n-are deloc radio)
• Android 2.1 cu noi îmbunătăţiri la meniuri, backgrounduri animate şi alte chestii din acestea bune să-ţi ia ochii. (Hero-ul primeşte 2.1 peste câteva luni)
• nume oribil (în comparație cu Eroul)

Cam de asta spun că la ora actuală este cel mai tare telefon. Mă aştept să fie un pic cam mare, cu ecranul de 3,7 inci, dar nu m-ar deranja asta. Mâine, pe 5 ianuarie, va face chiar Google nişte anunţuri privind acest telefon şi ce planuri au pentru el. Eu mă aştept să-l vândă mai ieftin, preferând să-şi minimizeze ei profitul (sau chiar să meargă la break-even) doar ca să răspândească în lume propriul sistem de operare Android şi să câştige bani din celelalte servicii ce se integrează în telefon. În acelaşi timp nu-l pot da prea ieftin, deoarece şi HTC-ul trebuie să-şi vândă celelalte modele comercializate şi n-ar fi în interesul lor ca Google să le ia faţa prea tare.

În acest moment aş da Hero-ul pe un Nexus One într-o nanosecundă, fără să stau pe gânduri. Un alt model care mi-ar plăcea este Motorola Milestone (care în SUA se vinde ca pâinea caldă sub numele Droid), care deşi e urât cu spume, are acea tastatură reală QWERTY, de care m-am convins, tot testând N97 şi N900, că e o idee foarte bună pentru stilul meu de a utiliza mobilul. Din păcate nu se găseşte în România.

Foto via Engadget, care are și un hands-on micuț și vor fi primii ce vor publica un review, probabil imediat după conferința Google.

Update: concluzii post-lansare aici.

Eu ştiam că în Ajun vine Moş Crăciun şi aduce cadouri, dar anul acesta a fost Cristi Manafu via Gadgeteer.ro care mi-au dat pentru câteva zile un model inedit de telefon: Nokia N900. Smartphone cred că e impropriu spus, deoarece Nokia îl prezintă ca pe un mini-computer ce include şi partea de telefonie.

N900 e aproape de vârful tehnologiei disponibile. Spun aproape pentru că procesorul este un ARM la 600 MHz, iar alte modele actuale deja au Snapdragon la 1000 MHz, dar în rest N900 are ecran de 3,5 inci la 800×480 pixeli (rezistiv însă), are tastatura reală QWERTY (dar mică şi înghesuită, nu se compară cu cea de pe N97 şi N97 Mini), are 32 GB de stocare internă şi acceptă şi card microSD, browser cu Flash integrat, GPS, cameră de 5 MP care şi filmează 848×480 (wide-VGA adică) la 25 fps, flash LED care luminează şi când filmezi, TV out, bineînteles WiFi și HSDPA. Se încarcă de la o mufă micro-USB. Este de asemenea primul dispozitiv care utilizează noul sistem de operare al celor de la Nokia, numit Maemo 5 (eu pronunţ Memo, ca la robotul din Cartea Cărţilor), bazat pe Linux şi asemănător cu Android-ul celor de la Google la prima vedere a interfeţei.

Ce nu îmi place

• N900 e foarte gros, aproape 2 centimetri. Şi celelalte dimensiuni sunt generoase, îl ţii în mână cu toată palma deschisă şi e şi foarte greu la aproape 200 de grame. E o cărămidă în adevăratul sens.
• Are senzor de auto-rotate ca să adapteze interfaţa în funcţie de cum ţii telefonul, pe verticală sau pe orizontală, dar nu funcţionează tocmai în ecranele principale “Home”. Acelea sunt mereu în poziţie landscape.
• Mă aşteptam la un procesor mai rapid decât 600 MHz şi la mai mult de 256 RAM. Ţineţi cont că nu se vrea doar telefon, ci mini-computer.
• Tastatura e prea mică şi prea înghesuită (tastele sunt ca cele de pe E71). Îţi faci treaba cu ea, dar îţi loveşti mereu degetele în ecranul culisant atunci când vrei să apeşi primul rând de butoane.
• Bateria are, conform specificaţiilor, doar 1320 mAh. Puţin pentru un aparat aşa mare şi pentru consumul pe care probabil îl are.
• Camera foto mă aşteptam să fie mai nouă. Cred că este acelaşi modul care a apărut prima oară pe N95, acum ceva ani.

Şi partea cea mai nasoală: nu se poate face hard-reset. Nu e implementat. Am citit o întreagă discuţie pe forumul Maemo.org, lumea sugera update de firmware, ştergerea unor fişiere de la nivelul de bază al Linuxului, dar totul e complicat şi poate strica şi mai tare lucrurile şi nici măcar nu se şterge totul. Nu ştiu ce poţi face când vinzi aparatului către altă persoană sau când i-l voi înapoia eu lui Cristi. Culmea e că această funcţie era implementată într-o versiune iniţială, dar a fost înlăturată în cea finală, după cum se plânge cineva pe Maemo Central. În fine…

Ce îmi place

• Maemo se mişcă bine. Este “snappy”, după cum ar zice străinii, ferestrele se mişcă bine, animaţiile sunt rapide, cât să te bucure la ochi fără a te enerva că trebuie să aştepţi sfârşitul lor.
• Browserul este, ca şi la N97, excelent la capitolele viteză şi randare exactă a paginilor.
• Are 3-4 ecrane pe care poţi aranja widgeturi cum vrei tu, ca la Android.
• Task switcherul este bine făcut, cu thumbnails-uri pentru fiecare aplicaţie deschisă.
• Ecranul e clar şi rezoluţia mare se face simţită.
• Buton dedicat pentru fotografiere, cu auto-focus la jumătatea cursei. Ah, de-ar avea şi Hero-ul aşa ceva.
• Are stylus și un suport rabatabil, ca să-l sprijini de birou cand îi deschizi tastatura.

Lista este însă una proviziorie. Chiar şi aspectele rele le spun doar după un timp mic de butonare şi privind din perspectiva unui telefon. Încă nu ştiu dacă bateria chiar este insuficientă sau dacă nu cumva noul procesor consumă foarte puţin. Camera foto, chiar dacă veche, e foarte bună. Mă aştept deci că aceste puncte să se mai schimbe până la sfârşitul testului, acum eu prezentând doar impresiile de moment.

Vodafone îl vinde la 549 euro fără conectare, iar pe eMag un Nokia N900 costă 2.289 lei.