un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ai un start-up? Înscrie-l în noua ediție The Venture, cu premii de un milion de dolari și legături cu mari oameni de afaceri

21 Sep 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

Spune-ți părerea

V-am mai spus că sunt foarte fericit când văd multe înscrieri la tot felul de programe sau competiții pentru antreprenoriat în România, un domeniu care crește încet, dar sigur, în fiecare an. Am urmărit de-a lungul timpului cu atenție competiții precum Innovation Labs, Chivas The Venture, hub:raum și altele și, în țara în care există cei mai puțini antreprenori din toată Europa de Est (sursa: ZF), important chiar este să participi.

Este unul dintre puținele domenii în care poți spune asta cu fruntea sus. Înscrierea într-un astfel de program cu ideea ta de business garantează o experiență foarte importantă: înveți să faci un business plan, să prezinți ideea unor oameni ce te pot ajuta mai departe, să ții un discurs, să explici avantajele proiectului tău și ce vrei să faci în continuare și să primești feedback care te poate ghida în continuare.

Poziția finală din concurs este mai puțin importantă. Ce înveți acolo, doar trecând prin el, te va ajuta oricum în continuare în acest start-up și în altele. Mă bucur când văd zeci de echipe înscrise în astfel de programe și mă oftic în secret că nu am cu ce să particip și eu.

Ultima oară când am scris despre românul care ne-a reprezentat anul trecut în etapa internațională, Tudor Cobâlaș cu aplicația SafeDrive, vă invitam să-l votați în cadrul programului. A terminat în sferturile de finală și a luat un premiu de peste 10.000 de dolari. Dacă acesta nu este un bun incentive pentru a vă înscrie și voi, gândiți-vă că experiența participării și șansa de a întâlni alți oameni cu care ai putea colabora în viitor pentru alte proiecte valorează chiar mai mult de atât.

Acum, în septembrie-octombrie 2016, a început ediția a treia a Chivas The Venture, o competiție internațională care nu doar te pune în fața unor oameni pricepuți în domeniul business-urilor cu impact social, ci include și premii de un milion de dolari. Etapa locală de înscriere a start-up-urilor ține până pe 30 octombrie 2016. Detaliile și formularul de înscriere le găsiți pe TheVenture.com.

Sunt două condiții importante: trebuie să vorbim de un start-up deja înregistrat, o afacere legală, nu doar “am o idee în minte”, iar acesta trebuie să rezolve o problemă socială sau de mediu înconjurător, ceea ce sună complicat, dar de fapt nu-i o limitare foarte mare.

Pe lung, ediția curentă a Chivas The Venture are următorul calendar:

  1. înscrierile se fac până la 30 octombrie. Se poate înscrie orice afacere cu venituri mai mici de 1,5 milioane de dolari pe an aflată într-unul din stadiile Seed, Start-up sau Growth (acestea sunt niște etape din teoria afacerilor, le găsiți explicate aici).
  2. după o primă etapă de pitch, pe 23 noiembrie se aleg 5 finaliști ce vor intra la o sesiune de mentorat și, după alte analize, în ianuarie va fi ales românul care ne va reprezenta la competiția globală, câștigător care oricum primește 5.000 de euro.
  3. etapa globală are loc în perioada martie-ianuarie 2017 și include participarea la acceleratoare de business în colaborare cu Universitatea Oxford, pitch-ul final în fața unor oameni de afaceri internaționali plus, proporțional cu numărul de voturi publice, o parte din suma totală de 250.000 de dolari. În marea finală, dacă ajunge acolo, se distribuie alți 750.000 de dolari.

Juriul din etapa de România este format din patru persoane: Marius Ghenea, care a fondat diverse companii IT și acum coordonează fonduri de investiții pentru Europa Centrală și de Est; George Buhnici de la ProTV, care nu cred că mai are nevoie de prezentare; Cristi China-Birta, pe care probabil îl cunoașteți drept bloggerul Chinezu, dar ca antreprenor a fondat una din cele mai mari companii de social media; Tudor Furir, director general Pernod Ricard România și Moldova, cu experiență de 20 de ani în afaceri.

Ei caută antreprenori cu business-uri ce se bazează pe experiență, pasiune sau inovație. La câte echipe cu planuri frumoase am văzut în ultimii ani pe la tot felul de competiții și maratonuri din România, au de unde găsi. Eu sunt chiar ofticat că n-am cu ce participa și eu, că mi s-ar părea ocazia perfectă pentru ca niște experți să-ți spună ce să faci mai bine în business-ul tău, așa că doar dau vestea mai departe.

chivas_venture

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus