un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Donați niște bani și vă pun la loc de cinste pe blog

3 Dec 2015  ·

GÂNDURI  ·

16 comentarii

Luna trecută a fost mult mai bună decât altele, aici pe blog, la capitolul bani. Am avut niște campanii frumoase, iar de Black Friday afilierea a mers foarte bine. Nu este în obiceiul meu să dau cifre și nu o voi face nici acum, dar am câștigat bani mai mulți decât de obicei și am vrut să dau o parte mai departe.

Chestia asta s-a potrivit cu o idee mai veche de-a mea, aceea de a dona periodic niște bani, așa că ieri am donat 1.000 de lei asociației Samusocial.

donatie_samusocial

De ce acolo? Într-o lună legată de cazul Colectiv, m-am gândit inițial să donez bani pentru ajutorarea victimelor incendiului, dar simt că pe partea aceea s-au făcut deja foarte multe lucruri și, dacă va fi nevoie de ajutor în viitor (sunt sigur că recuperarea va dura luni sau ani de zile), voi vedea atunci ce pot face și mai ales unde pot dona ceva, că e nevoie de un pic de organizare.

Prin urmare, căutând alte fundații sau asociații unde să donez bani, am revenit la o problemă mai veche ce se afla în atenția mea, oamenii străzii. Vine iarna, vine frigul, vin temperaturi de minus 20 de grade noaptea. V-am mai scris despre cum trăiesc unii inclusiv cu mâncare de animale găsită prin gunoaie. Acum doi ani, pe un viscol nasol, eu și Matilda ne întorceam de la cumpărături cu sacoșele pline și am trecut pe lângă un om al străzii care se adăpostea de vânt în fața altei scări de bloc, când afară erau deja -5 grade și încă nu începuse noaptea. Contrastul dintre ce făceam noi și ce făcea acel om ne-a blocat un pic. I-am făcut un sandviș, i l-am încălzit și pus în staniol, am ieșit în viscol să i-l dau și omul respectiv, după ce l-am zgâlțâit și s-a dezvelit de cele trei pături cu care se învelise, a început să plângă când i-am dat mâncarea. Tot ce avea încăpea acolo, în micul intrând din fața ușii unui bloc, adică trei pături, un rucsac cu niște haine murdare și un pachet de mâncare.

Samusocial sunt o organizație pe care a găsit-o Matilda acum vreo doi ani și unde am mai donat sume mai mici într-o vreme. Sunt o asociație al cărei nume vine de la Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență și folosesc diverse tipuri de donații sau fonduri și parteneriate cu companii mari pentru a ajuta oamenii străzii în mai multe metode: au echipe formate dintr-un medic, un asistent social și un șofer care ies de câteva ori pe săptămână prin oraș, în special seara și noaptea, pentru a-i consulta și trata pe oamenii străzii, îi mai verifică, mai vorbesc cu ei, sper că le duc și mâncare sau haine. Au programe de identificare și izolare a bolnavilor de TBC, îi ajută pe oamenii străzii ce nu au acte să-și facă unele noi (este foarte dificil să faci buletin când se cere obligatoriu o adresă de domiciliu), îi ajută pe alții să-și caute de muncă, plus diverse alte programe pe care le găsiți descrise la ei pe site.

Tot pe site găsiți găsiți și statistici despre oamenii străzii, că ei au cele mai bune date. Majoritatea sunt oameni rămași fără case după divorț, înșelăciuni, pierderea locului de muncă, sunt bolnavi fugiți din spitale, copii fugiți din orfelinate șamd. Pe Facebook găsiți informații la zi și puteți citi și articolul 1 și articolul 2 de pe Hotnews.

În fine, nu încerc să vă conving să donați la Samusocial, ci doar vă explicam alegerea mea și vă spuneam că există și o asemenea asociație prin București. Mi-ar plăcea să donați și voi undeva, ce lună mai bună pentru făcut asta decât decembrie, când noi aveam atâtea de sărbătorit, dar pentru mulți oameni este cea mai dificilă lună a anului, și idei sunt destule, de la orfelinate la aziluri de bătrâni, bolnavi care au nevoie de ajutor șamd.

Ca o paranteză, am vrut să donez o parte din bani către Asociația Robi, care se ocupă cu plasarea de câini și pisici către noi stăpâni. Noi am luat ambele pisici de la Robi, dar lista de animale disponibile pentru adopție este interminabilă. L-am luat pe Cookie, pui de câteva săptămâni fiind, de la o femeie ce trăia într-o vilă aflată în paragină împreună cu vreo 20 de pisici pe care nu le putea întreține și l-am dus direct la veterinar, că era cam bolnav, dar acum este cea mai iubitoare și fericită (și mare) pisică din lume. Cei de la Robi fac o treabă excelentă, sunt voluntari care identifică astfel de cazuri, care iau în grijă animale abandonate și care încearcă să le găsească noi stăpâni. În final, însă, mi-am zis că mai bine fac tot ce-i posibil pentru a ajuta oamenii, iar de animale vedem altădată.

O PROVOCARE PENTRU MAGAZINE

Cum spuneam, mi-ar plăcea să donați și voi și vă felicit dacă o veți face. Totuși, întrucât mă învârt mult în lumea magazinelor online și a firmelor IT care rulează mulți bani, lansez pentru ei o provocare: donați 5000 de lei cui vreți voi și veți avea, pe lângă mulțumirile mele, un loc sus în headerul blogului.

Mai exact, vă pun logo-ul și un link către site înaintea tuturor articolelor. Va arăta cam ca mai jos (ceva încropit rapid) și logo-ul vostru (40px înălțime, fără afiliere, desigur) va sta acolo până la 31 decembrie, adică inclusiv în perioada de Crăciun, când aveți tot interesul să atrageți noi clienți pe site-urile voastre. Nu doar că veți dona niște bani unor oameni care au nevoie de ei, dar vă alegeți și cu această mențiune la loc de cinste. Nu vă veți recupera banii donați, nici vorbă, ba chiar va fi cel mai scump și cel mai mic banner pe care l-ați plătit vreodată, deși blogul are aproape un milion de afișări lunar, dar asta înseamnă “donație”, nu?

Simulare:
model_donatie

Chestia asta am gândit-o în special pentru magazinele online, pentru care eu zic că este o ofertă bună, dar e deschisă oricărei firme (de exemplu branduri IT). Vreau să văd un raport de tranzacție al donației, puteți dona cui vreți voi, iar dacă sunteți oameni de PR/comunicare și aveți clienți ce-ar putea fi interesați de asta, explicați-le sistemul. Dacă nu, dați măcar un share articolului folosind butoanele de mai jos.

Personal nu mă aștept să adaug măcar vreun logo acolo, dar rămân optimist în puterea oamenilor de a face bine măcar acum în luna cadourilor.

    16 comentarii

  1. Felicitari Radu pentru initiativa

      (Citează)

  2. Bun! Ar fi frumos sa iasa bine…

      (Citează)

  3. Radu, felicitari pentru initiativa. Sper sa iti iasa asa cum ti-ai propus.

    Si daca tot se apropie Craciunul, imi permit sa te “spamez” putin, propunandu-ti inca un proiect, pe care personal am ales sa il sprijin deoarece nu necesita un efort financiar foarte mare, dar in schimb poate aduce o raza de bucurie pentru sumedenie de copii necajiti : http://www.shoebox.ro/ . Daca crezi ca merita sa te implici si tu, orice ajutor este binevenit.

      (Citează)

  4. Felicitari pentru initiativa! Sper sa gresesti si sa adaugi macar un logo.

    P.S. Cei de la Robi sunt grozavi! De la ei am si eu un motan, luat tot de la cineva cu multe pisici in ingrijire. E cel mai gras si iubitor pisoi din (cei 3 din) casa :)

      (Citează)

  5. Frumoasa initiativa, bravo!

      (Citează)

  6. Foarte tare! Sper sa prinda ideea!

      (Citează)

  7. Bravo.

      (Citează)

  8. 5000 RON / lună / banner furnică
    Am înțeles prețul minim (si mai zici ca nu te scapi)

    În rest, nu sunt de acord cu pomenile lunii decembrie sau oricare altă lună.
    Oamenii care au pierdut tot dar mai pot munci ar trebui ajutați în a-și găsi loc de muncă, chiar și prost plătit. Un sandwich cald rezolva fix pix.

      (Citează)

  9. nFo, ai dreptate pe termen lung, că să le dai o dată de mîncare rezolvă fix pix… din păcate, între nimic și o dată de mîncare… ce alegi ?

      (Citează)

  10. @nfo super, nu e nevoie sa donezi/ faci pomana. Ai ajutat atunci oameni sa se angajeze? Altfel cu “trebuie ajutati” si “sa se faca” nu rezolvam mare lucru.

    Personal, nu pot spune ca as sti macar de unde sa incep sa ii ajut pe oamenii astia. Din fericire exista asociatii, precum Samu Social si altele, care stiu cum sa ii ajute. Asa ca pentru moment, ce pot face este sa ofer acestora sustinerea mea.

      (Citează)

    • Incepi prin a nu le zice “oamenii astia”… pentru ca nu au raie, ci (poate) doar probleme financiare sau ghinioane.
      Apoi, nu te costa nimic atunci cand recomanzi un prieten pentru un job, sau anunti o cunostinta ca stii de un post la o anumita companie. Informatia, si gestul de a o impartasi, poate valora mai mult decat un cec pentru un ong.

      PS. Toata stima pentru doamna casei.

        (Citează)

  11. O rugaminte: se poate sa nu va mai laudati cand faceti o donatie sau oferiti ceva? Hai va rog eu frumos aveti retinerea asta. Da…stiu…nu o faceti sa va laudati, ci ca sa determinati si alta lume sa faca. Determinati-o si fara printscreenuri cu foi de varsamant sau povesti cum ati fost salvatorii unui cersetor. Se poate? E vorba de simpla decenta. Multumiti-va cu faptul ca ati adus o bucurie cuiva, nu mai băliţi si dupa “felicitari” si aplauze.

      (Citează)

  12. @Mihai – Ideea articolului este de a “coagula” oameni pentru o cauza sociala.
    Din experienta proprie iti spun ca merita sa ajuti o asociatie. Si la noi in firma a fost acum ceva vreme o colecta pt Samusocial.
    Imi imaginez ca este o munca foarte grea sa te ocupi de acesti oameni… Marea lor majoritate sunt intr-o depresie mai mare sau mai mica si este greu sa-ti revii dintr-o astfel de stare.
    Eu am tot respectul pt cei care se lupta sincer sa faca ceva pt cei aflati in diverse nevoi, intr-o societate in care domneste egoismul, nepasarea, etc.
    Hai sa vedem partea pozitiva!

      (Citează)

  13. Felicitari pentru initiativa ! Ai putea deja sa pregatesti spatiul si sa pui acolo link-ul permanent catre articolul curent.

      (Citează)

  14. nFo:
    Incepi prin a nu le zice “oamenii astia”… pentru ca nu au raie, ci (poate) doar probleme financiare sau ghinioane.
    Apoi, nu te costa nimic atunci cand recomanzi un prieten pentru un job, sau anunti o cunostinta ca stii de un post la o anumita companie. Informatia, si gestul de a o impartasi, poate valora mai mult decat un cec pentru un ong.
    Mai baiatule,tu n-ai inteles nimic dar vad ca esti tare la combatut.Aici se vorbea de oamenii strazii si tu vorbesti de job si companie!Revino-ti.

    PS. Toata stima pentru doamna casei.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus