Sunt prea multe televiziuni, ar trebui 10 Dinești ca să le ocupi pe toate.
Unde laşi maşina în centru dacă vii la revoluţie? Să se facă domle’ întâi parcări, că nu mai vine nimeni din Militari până la Universitate pe jos.
TAB-urile n-au motorină. Ce facem după ce la capturăm, băgăm carburant din banii noştri? E scump. Văd 5 inşi cu un TAB la Petrom-ul din spate de la Inter, vorbind “hai, punem fiecare câte 10 lei? Dăm o tură până la Romană şi înapoi.” “Eu pun 20, dar vreau să stau la mitralieră!”
Ce să mai ceri la revoluţie? Libertate! Avem. Televiziune liberă! Avem şi din aia, ba chiar prea multe. Ar merge ca la revoluţie să ceri să se mai închidă câteva din ele, că ocupă banda degeaba. Capul lui Boc vrem! Şi după ce-l avem? Că nu ştim pe nimeni care ar putea scoate ţara din criza, ca să-l aducem la putere.
Nu s-ar mai putea sta toată noaptea în Piaţa Revoluţiei. Nu e nici o shaormărie prin zonă, aşa că mulţi şi-ar băga picioarele şi ar pleca acasă. Hai, că poate mai prindem ceva şi din State de România în reluare.
Trebuie găsiţi nişte trădători şi împuşcaţi. În afară de echipa naţională de fotbal, nu-mi vin alţii în minte. Cei de la putere au fost aleşi prin vot. La fel şi cei dinainte. Plus că cine ştie pe unde au vile şi ascunzători?
Nu avem ce prăda. Sediul CC-ului nu mai are tablouri şi aur şi dolari. Singurul palat despre care ştim cu toţii unde se află este al lui Becali, dar e destul de mic, ce să tot furi din el? Vreo doi revoluționari ar putea fugi cu Iisus-de-pe-cruce de la poartă, dar restul ce iau, marmura şi scaunele de lemn?
Nici de violat nu ai ce, că nu mai trăim în Răscoala lui Rebreanu. Vara femeile marfă sunt pe Coasta de Azur, iarna sunt la Viena şi Milano la cumpărături. Şi cum să le prinzi? Toate cele marfă au BMW X6 sau Porsche Cayenne.




14 comentarii
(@enedelcu)
1 July 2010 / 11:11
Hai ca ai umor ! :)
(@stmurgeanu)
1 July 2010 / 11:30
hai mai, ca induci lumea in eroare ;)
eu credeam ca o sa citesc un post serios, cu argumente de natura financiara, sociala, politica si filosofica cu numeroase exemple antropologice si psihoistorice… si cand colo citesc un amarat de articol plin de humor de cea mai buna speta care aproape ca m-a facut sa fac shushu pe mine :D :)))))))
1 July 2010 / 11:38
Cum nu e shaormărie langa P. Rev? La Coloane, langa Sala Palatului. Io mi-aduc scaunel.
(@eeegroeg)
1 July 2010 / 15:46
Toata stima !
Foarte haios .. oricum la moda sunt revendicarile.. ar putea si PDL + PSD + PNL sa revendice atentatele impotriva Romaniei de 20 de ani incoace .. ;)
1 July 2010 / 15:52
Tocmai ai lansat pe piata o idee de afacere geniala (pe timp de criza): shaormerie in locatia viitoarei revolutii. Iar daca se deschide chiar in ziua cu pricina, nu trebuie sa ne facem griji de baietii de la Sanepid. / spagafree
(@andrianz)
1 July 2010 / 16:09
Oare Iliescu s-ar mai baga la vreun FSN?
(@alina_popescu)
1 July 2010 / 16:18
Absolut genial articolul. E trist, dar nu pot sa nu ma amuz :)
(@basicart)
1 July 2010 / 16:23
unde mai pui ca ar trebui sa asteptam macar 11 iunie ca e mondialul la TV. E drept ca acum nu e chiar in fiecare zi. S-ar putea sa facem revolutie doar de marti pana joi? Si sigur s-ar mai gasi vreun impediment… daca ploua? Aveti toti umbrele? Ca eu ud fleasca nu am dispozitie de revoltat.
1 July 2010 / 16:56
Cand e revolutie, ca poate am treaba !
1 July 2010 / 17:45
[...] De ce nu va mai fi o revolutie – articolul e pe cat de amuzant pe atat de adevarat pe alocuri. [...]
(@sorinrusi)
2 July 2010 / 03:00
La revolutie se va lucra in schimburi, 3 a cate 8 ore. Fiecare va veni cu pachetelul de acasa, eventual gamela cu ciorba de burta. Fiecare revolutionar va purta combinezon si casca de protectie, daca arunca unul cu pietre aiurea? Nu aveti voie cu pistole, arme albe sau bate – facem revolutia la o tabla in cismigiu?
2 July 2010 / 10:18
[...] Post: De ce nu va mai fi o revolutie – link [fun] Tags: amazing, fun, interesant, [...]
6 July 2010 / 19:18
[...] nicio Revoluţie (poate-o aşteptaţi). Sau, că dacă veţi trăi o Revoluţie, va fi una la care se va fura mireasa. Chiar dacă se va muri de [...]
(@nwradu)
6 July 2010 / 20:20
@Radu Restivan: are McDonald’s un restaurant mobil pus pe un TIR, il aduc pe ala.
@ab: daca ploua, s-a terminat totul, fug toti care incotro sa se ascunda. Nu mai zic de ninsoare…