+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
Ediția din 2026 a Innovation Labs a avut loc chiar la Facultatea de Electronică din București, unde mi-am petrecut 5 ani din viață, așa că am mers acolo cu plăcere mai mare decât de obicei.
S-au mai schimbat lucrurile de la ultima mea vizită acolo. Pavaj mai frumos pe afară, lumină mai multă în interior, săli redenumite etc. Mi-a făcut plăcere să mă bag prin toate unde am avut acces și să-mi aduc aminte că aici făceam DCE-ul cu Brezeanu sau că în aula aceea am dat examenul la SCS, unde era șnițburgerul full option și unde stăteam noi la vreun suc în pauză. Fun times with friends, dar au trecut mulți ani de atunci.
S-a schimbat însă în mod evident È™i studenÈ›imea românească. Am mai zis-o È™i cu alte ocazii. Pe vremea mea, discuÈ›iile erau despre jocuri video È™i poate cum să ne găsim un job în vreo companie, la finalul facultății, cu diploma în mână È™i CV-ul făcut după “regulile succesului”. Acum, sunt sute de studenÈ›i care se gândesc la un business propriu, start-up, finanÈ›are, pitch-uri, prototipare, experimentat cu modele AI È™i colaborări pentru a găsi împreună succesul.
Innovation Labs din acest an a fost simplificat ca structură. În loc de mai multe hackathon-uri în câteva orașe din România, a avut loc unul singur, acesta din București în weekendul 21-22 martie, unde au venit echipe chiar și, potrivit comunicatului primit după aceea, din afara țării.
Au fost 221 de proiecte de la 640 de participanți. Atât de multe încât a fost necesară o triere inițială a lor, în hackathon fiind admise 127 de echipe din 15 orașe.
Pentru prima oară, am văzut atât parterul, cât și etajul 1 al clădirii Leu plină de studenți, de mese unde își făceau proiectul și de postere lipite pe care desenau ce presupune proiectul lor și îl explicau oricui era curios să afle (de exemplu, mie) la ce s-au gândit.
41 de echipe au trecut mai departe în etape de 10 săptămâni de mentorat. Ele intră într-un program de pre-accelerare organizat de Asociația Tech Lounge, iar la finalul lunii mai are loc Demo Day, ziua în care proiectele finaliste își fac pitch-ul final în fața juriului și se alege marele câștigător.
Miza? Ca și anul trecut, Early Game Ventures pune la dispoziție o investiție totală de 500.000 de euro pentru unul sau mai multe startup-uri. Reprezentanții lor sunt printre jurați.
Aș spune însă că, indiferent cine ajunge în finală, șanse la dezvoltare în viitor au toți participanții. Parteneri ai Innovations Labs 2026 sunt companii precum Orange România, BRD, eMAG, Eviden, ADobe, Keysight, NXP, Stripe, RebelDot (care sunt și parteneri Racing Bulls în F1, de altfel), comunicarea este făcută de Caracteristic, iar Universitatea Politehnica și Fundația Româno-Americană sunt parteneri strategici.
De-a lungul anului eu am văzut proiecte care nu au fost pe podiumul Innovation Labs, dar au colaborat apoi cu companii precum cele de mai sus pentru a-și implementa, alături de ele, proiectele lor. De ce? Pentru că o companie precum Orange sau eMAG poate fi punctual mai atrasă de ideea unui anumit start-up care propune ceva util domeniului lor de activitate.
Ca de obicei, enumăr câteva proiecte care mi s-au părut mie interesante.
AICoustic: este un sistem de mentenanță predictivă bazat pe analiza sunetului. Un rover mobil, echipat cu microfoane ultrasonice, camere acustice È™i camere video “învață” profilul sonor normal de funcÈ›ionare dintr-un spaÈ›iu industrial, de exemplu al fiecărui utilaj în parte.
Prin inspecții periodice, același sistem poate identifica timpuriu o dereglare a echipamentului, marcându-l pentru mentenanță înainte ca o defecțiune să-l scoată din funcțiune.
Brixfinity: proiectul acesta, care era dezvoltat de trei domnișoare, caută să ofere complexitate suplimentară pieselor LEGO clasice.
Din ce mi-au spus ele, LEGO nu mai produce motorașe și angrenaje complexe pentru piesele sale. Așa o fi. Brixfinity pune la dispoziție un hub de control (avea și prototipul acolo, în cutie printată 3D), motoare și senzori pentru a crea construcții LEGO mult mai complexe. Exemplul de la masa de prezentare era al unui sistem Soare-Pământ-Lună în care corpurile cerești orbitau unul în jurul altuia. Ideea este ca cei pasionați de LEGO să poată învăța și programare și niște electro-mecanică necesară construcției lor.
Cred că acesta a fost printre puținele proiecte care nu includeau AI-ul într-o formă sau alta. Cred.
Padly: acesta este un mic gadget pentru copiii bicicliști, care folosește senzori și GPS pentru a monitoriza fiecare cursă. Dispozitivul poate trimite o alertă părinților în caz de cădere sau impact și, bănuiesc eu, le arată și poziția copiilor pe o hartă.
MajordomTech: acesta ar fi un agent AI pentru hoteluri, cu care oaspeții să dialogheze în mod direct atunci când au o problemă sau o cerere.
Aș putea vedea multe scenarii de utilizare. Poate vrei să ceri micul dejun la room service, dar la recepție nu-ți răspunde nimeni pentru că recepționerul tocmai face formalitățile de intrare pentru niște clienți noi. Poate vrei să ceri un taxi.
Sunt o mulțime de hoteluri aproape complet automatizate în lume sau care nu au personal prezent noaptea, iar o soluție AI de dialog în limbaj natural le-ar putea fi utilă.
DataPlanet: echipa creează o dronă numită BeeDrone. Este o dronă agricolă care nu doar survolează câmpurile pentru a face ce analiză a lor este posibilă de la înălțime, dar și aterizează pentru a introduce sonde direct în sol. Asta le permite fermierilor să aflu mult mai rapid sau din mai multe puncte indicatori precum pH-ul, temperatura, umiditatea și altele.
Kairon: un dispozitiv digital de luat notițe. Are dimensiuni reduse, 5-6 inci spune echipa, și este gândit celor care nu vor un dispozitiv care să le distragă atenția, ci unul pe care doar să noteze idei sau remindere.
Poate că vă întrebați de ce n-ai face asta direct pe telefonul mobil. Ei bine, eu pe la conferințe iau notițe în general pe o agendă micuță (cred că 10 cm), cu pixul, dar mi-ar plăcea un dispozitiv electronic care să o înlocuiască. Dacă ReMarkable poate, pot și alții.
COVA: echipa aceasta propunea un mouse modular, în care senzorii, carcasa, rotițelele și switch-urile pot fi oricând înlocuite și particularizate în funcție de utilizator.
Având în vedere, de exemplu, că unii vor mouși verticali și abia găsesc câteva modele în piață, proiectul COVA ar putea avea succes dacă rezolvă niște nevoi de nișă sau este apoi achiziționat de un producător mai mare.
my-reputAItion: o platformă care vrea să reunească într-un singur dashboard recenziile din diverse alte platforme și chiar și să genereze răspunsuri AI, să genereze vouchere nemulțumiților șamd.
De exemplu, un restaurant astăzi trebuie să gestioneze review-uri din Google Maps, Tripadvisor și mai nou și Ialoc, așa că o soluție pentru domeniul horeca poate că este necesară.
ZeRO-Fish: un instrument pe bază de AI care detectează apelurile video și audio fake. Este adresat în principal oamenilor de HR pentru a preîntâmpina situația în care candidați falși vor să trișeze sistemul. Poate ați văzut știrile despre nord-coreeni care se angajaseră în companii americane sau europene și trăgeau bani de acolo sau le spionau.
Ako AI: echipa propunea un sistem prin care roboți industriali clasici să fie upgradați rapid cu un sistem AI care să-i facă mai eficienți, de exemplu pentru detecția și ocolirea unor obstacole care altfel i-ar bloca.
Ideea este că foarte multe fabrici au roboți clasici, iar costul de upgrade la o generație nouă este foarte ridicat. Cei vechi ar putea fi însă îmbunătățiți prin adăugarea de mici echipamente și software AI care să-i facă mai eficienți.
TORI Defender: un sistem de detecție a păsărilor, destinat parcurilor eoliene.
Acest sistem are camere 360 de grade și detectează stoluri de la 1 km distanță, putând opri eoliana dacă estimează că traiectoria păsărilor va duce la o coliziune.
Două lucruri care m-au amuzat acolo. Primul: o echipă se numea Shobolinsky. Nu avea vreun proiect care să se potrivească, apropo, cu acest nume. Al doilea: mai jos îl vedeți pe Morpheus după o săptămână în Facultatea de Electronică:
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj