+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
20 Mar 2026 ·
Dezvoltarea AI-urilor se duce pe multe direcții. Se vede că s-a încheiat etapa în care doar conversai ceva subțirel sau generai o imagine cu un ursuleț cu ochelari de soare. Apoi o vreme am râs despre cum orice gadget sau serviciu integra AI, dar uite că treptat chiar se întâmplă asta. AI-ul alege țintele în Iran, AI-ul face moderare pe Facebook, AI-ul îți arată cum ți-ar sta cu o cămașă, face prezentarea pentru board și minute ședinței, îți spune și ce ai în frigider și ce-ai putea găti la cină.
În curând zici că vom fi ca în cărțile SF în care planeta era condusă de vreun Earthmind sau alt nume de acest gen dat unui AI imens. Cele patru știri de mai jos sunt toate apărute într-o singură zi, apropo, adică ieri.
➡️ DoorDash, care-i o companie uriașă de livrare de mâncare, gen Bolt Food sau Wolt, a lansat o aplicație numită Tasks. Prin intermediul aplicației Tasks, compania își plătește proprii curieri ca să se filmeze făcând diverse activități de zi cu zi, scopul fiind să antreneze AI-uri cu acele clipuri.
Say what? Din ce înțeleg eu, să zicem că ar fi nevoie de clipuri cu diverși oameni bând din cutii de suc. DoorDash le zice propriilor curieri ceva de genul “auzi, nu mai sta degeaba acum când nu ai nimic de livrat! Filmează-te bând o cutie de suc și noi îți dăm 1,7 dolari în cont”.
Sau cât o fi premiul. Și obțin așa sute de clipuri, cu sute de oameni diferiți, bând sute de sucuri diferite, ceea ce poate fi utilizat pentru antrenarea AI-urilor.
Am dat eu acest exemplu din burtă. TechCrunch are următorul:
Un exemplu de sarcină presupune să i se ceară unui curier să-și filmeze mâinile în timp ce spală cel puțin cinci vase, purtând o cameră pe corp, și să țină fiecare vas curat în cadru timp de câteva secunde înainte de a trece la următorul.
Și aceeași aplicație mai poate fi folosită pentru a cere curierilor să facă fotografii la meniul unui restaurant și alte asemenea treburi care ajută vânzarea în sine.
Dar oricum, dacă nu mai ai pe ce antrena AI-uri, îți faci singur.
➡️ Adobe Firefly introduce Custom Models. Firefly este un AI generativ, generează imagini, să zicem, în diverse stiluri.
Prin Custom Models, tu îi dai lui Firefly desenele sau fotografiile tale anterioare, iar Firefly îți învață stilul pentru a genera altele care seamănă cu ce faci tu de obicei.
Teoretic asta este o idee bună pentru că asigură uniformitate în stil atunci când ai de generat multe imagini de-a lungul unei perioade lungi de timp.
De exemplu, faci planșe sau comics sau prezentări într-un anumit stil, iar acum Adobe te ajută să faci și mai multe, folosind apoi prompt-uri. Seamănă cu acele opțiuni din AI-ul Samsung Galaxy, în care poți genera imagini în stil creion sau pop art sau impresionist, doar că acum în stilul tău propriu și personal.
Aș fi curios, însă, cum profită Adobe de asta. Mai mult ca sigur creațiile tale și “stilul tău personal” ajung și pe la ei pe servere, pentru analiză, și se amestecă apoi cu restul AI-urilor.
➡️ Meta va renunța la o parte dintre moderatorii umani, introducând în schimb AI-uri.
Asta este o veste foarte proastă și doar înrăutățește calitatea deja slabă a rețelei sociale. Meta deja eliminase fact-checkerii în trecut, de era tot mai ușor să bagi fake news și propagandă în Facebook. Moderatorii umani erau, să zicem, misterioși în modul lor de funcționare, după cum poate spune oricine s-a trezit cu vreo postare ștearsă sau contul blocat pe baza unor postări nevinovate, iar sistemul de review era foarte ineficient.
Acum AI-urile vor face și mai multă moderare. Nu cred că va merge mai bine treaba. Adică ar putea merge, că poate AI-ul înțelege mai bine o postare în română decât vreun moderator din Filipine care folosește auto-translate. Pe de altă parte, dacă AI-ul a luat o decizie, mă îndoiesc că mai poți cere review și că vei obține un alt rezultat la a doua privire.
Also, what can go wrong, nu?
➡️ Așa a zis CEO-ul Cloudflare, care are la dispoziție statistici perfecte pentru astfel de concluzii. Și partea cea mai rea este că nu prea poate fi blocat. Adică să zicem că poate fi blocat, prin diverse mecanisme de detecție, dar vrei să faci asta? Motoarele de căutare devin AI. Shoppingul se face cu AI. Agenți AI vor intra pentru tine pe diverse site-uri pentru a căuta cea mai bună ofertă, apoi pentru a pune produsul în coș și a face plata.
Zice omul:
“Dacă un om ar realiza o sarcină — să spunem că ești în căutarea unui aparat foto digital — s-ar putea să vizitezi cinci site-uri web. Agentul tău sau botul care face asta va accesa adesea de 1.000 de ori numărul de site-uri pe care le-ar vizita un om în realitate”, a spus Prince. “Așadar, ar putea intra pe 5.000 de site-uri. Iar acesta este trafic real și o încărcare reală, pe care toată lumea trebuie să o gestioneze și de care trebuie să țină cont.”
Practic tu ai vrea să blocheze boții care-ți indexează paginile pentru antrenament, dar cum îi separi de boții care vrei să intre pe site-ul tău pentru că sunt motor de căutare sau agenți de shopping sau altceva? Nu prea poți face asta.
Yey, new world order!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
20/03/2026 la 1:52 PM
“Dacă un om ar realiza o sarcină — să spunem că ești în căutarea unui aparat foto digital — s-ar putea să vizitezi cinci site-uri web. Agentul tău sau botul care face asta va accesa adesea de 1.000 de ori numărul de site-uri pe care le-ar vizita un om în realitate”, a spus Prince. “Așadar, ar putea intra pe 5.000 de site-uri. Iar acesta este trafic real și o încărcare reală, pe care toată lumea trebuie să o gestioneze și de care trebuie să țină cont.”
Si cat ar costa asta ? Cate token-uri va consuma sa faca asta ? Cine va da bani pentru asta ?
20/03/2026 la 3:37 PM
daca bot-ul acceseaza atat de mult, cat mai conteaza reclamele? o sa fie reclame pentru boti?
20/03/2026 la 3:46 PM
O sa fie o licitatie in care botul primeste banii de la “advertiser” ca sa iti bage pe gat produsul care plateste mai mult. In loc de o reclama marcata cat de cat vizibil vei avea milioane de microtranzactii in background care vor determina rezultatul fara ca tu sa poti sa te aperi.
Si nu e ca si cum poti sa zici: nu vreau sa folosesc agenti, ma duc eu si imi cumpar old school. In ccazul astal dynamic pricingul se va asigura ca esti muls la maxim.
20/03/2026 la 2:51 PM
Singura soluție pentru o contorizare corectă a cetățenilor este accesul la tastatură pe bază de act de identitate.
Gen cartelă pentru internet.
Eu am prins pentru zahăr și ulei, nu e mare lucru.
20/03/2026 la 3:54 PM
a 5a stire proasta e ca site-ul nuradu punct ro foloseste AI la zeci de mii de tone de articole
20/03/2026 la 4:32 PM
NWRadu lansează-i AIRadu având “zeci de mii” de articole zilnice
Oh wait