Fripturi bune de vită: NU la Hard Rock Cafe, unde m-a durut gura mestecând-o

Îmi pare rău să scriu acest articol pentru că Hard Rock Cafe este unul dintre localurile mele preferate și mereu m-am simțit și am mâncat bine acolo. Chiar astăzi Alice s-a dus la grădiniță îmbrăcată cu un tricou HRC cu un unicorn pe el. Suntem fani. Friptura de vită mâncată recent acolo, pentru turul de fripturi, a fost execrabilă. A fost cea mai proastă friptură de vită pe care am mâncat-o în viața mea.

Vreau să descopăr restaurantele unde se mănâncă o friptură bună de vită. Fac un nou tur, o nouă serie de articole, despre localuri unde poți mânca un steak bun de vită. Nu știu câte vor fi, vom vedea în timp.

Mi-am impus două condiții. Prima este că restaurantele respective nu trebuie să fie steak house-uri. Dacă mergi la Vacamuuu, știi că poți alege din multe preparate de vită și că probabil le gătesc cum trebuie. Nu, eu caut restaurantele care au în meniu, printre altele, si una-două fripturi de vită, la un preț decent (în sensul că nu 300 de lei), și le gătesc cum trebuie.

A doua condiție este că trebuie să fie fripturi de vită în sensul american. Vorbim de steak-uri, de rib-eye, vrăbioară, tomahawk, trebuie să pot alege cum să fie gătite și bineînțeles trebuie să fie gustoase, moi, bine asezonate. Nu tocană.

Puteți vedea aici unde am fost anterior, adică la Hygge pe Calea Victoriei și la MOM pe Regina Elisabeta și la Check în spatele Palatului CEC. Acum scriu despre Hard Rock Cafe din Herăstrău.

HARD ROCK CAFE

O să fie un articol scurt. HRC a avut încă de la deschiderea în România o friptură de vită prin meniu, dar nu am mâncat-o niciodată până acum. Recent, însă, am fost acolo cu încă o familie și copii și, în timp ce toți ceilalți și-au luat burgeri și mac & cheese excelent (chiar vi-l recomand) și fajitas and stuff, eu mi-am luat rib-eye-ul din meniu. Că na, hai să iasă și de un articol.

Costă 189 de lei, cea mai scumpă friptură din cele încercate până acum, dar HRC este un local cu prețuri peste medie. Scrie acolo în meniu că este un antricot de vită (230 grame) gătit la grătar și acoperit cu unt amestecat cu ierburi aromate, servit alături de piure de cartofi și broccoli.

Adică, în sfârșit, nu un steak and frites cum am mâncat la toți ceilalți, dar nici posibilitatea de a alege alte garnituri. De fapt, cred că te poți înțelege cu ospătarii pentru a comanda altă combinație, dar îmi place un piure și mă simt mai sănătos când mănânc și broccoli, așa că am luat cum scrie în meniu.

Friptura trebuie să recunosc că arăta foarte bine. Am cerut-o făcută mediu. A avut o crustă închisă la culoare, plăcută ca aspect, iar interiorul era perfect roz și făcut mediu în întregime. Mai rar vezi o astfel de friptură care este gătită din crustă în crustă exact cum vrei tu.

Dacă vă uitați cu atenție la fotografie, se vede o bandă de aproximativ 1 mm grosime imediat sub crustă unde este făcută well done, ceea ce este de bine. De obicei, când ceri o friptură făcută mediu, cam jumătate din grosimea ei chiar este gătită așa, iar 25% de-o parte și de alta se duc spre well-done.

Din păcate, aici se oprește lauda. Mi-am dat seama încă de la prima bucată tăiată cu cuțitul că este foarte tare. Deși mi-au adus un cuțit special de steak, la propriu a trebuit să folosesc forța (nu aia din Star Wars, deși o sabie laser ar fi ajutat) ca să tai fiecare dumicat de friptură.

Era foarte greu de mestecat. Am mâncat multe fripturi de vită în restaurante, cât și acasă. Nu mă laud cu asta, zic doar că am multă experiență. Aceasta de la Hard Rock Cafe a fost cea mai tare, cea mai gumoasă și greu de mestecat din toate cele mâncate în vreun restaurant.

Știți cum uneori dai 25-30 de lei pe o friptură de vită într-un supermarket, o faci acasă și iese atât de greu de mestecat încât înțelegi de ce una bună costă mult mai mult? Așa era aceasta de la HRC, o friptură de 25-30 de lei la raft.

Am fost surprins de lipsa aceasta de calitate. Adică am mâncat de multe ori la HRC, burgerii sunt OK, merg oricând cu plăcere și mai mare pentru fajitas, mac & cheese, salate, hot fudge sundae, aripioare (deși de la o vreme sunt slab picante, nu ca înainte), coaste de porc și altele. Friptura de vită, însă, ocoliți-o de la distanță.

Și nici n-am nimerit eu vreun cut nasol. Unu la mână, la 189 de lei oricum n-ar trebui servite bucăți din capătul antricotului sau altceva, dar aici nu era cazul. Nu a avut grăsime sau tendoane sau zgârciuri peste normal, ci pur și simplu a fost o vită tare de cred că la viața ei a făcut culturism înainte de a se apuca de alergat ultra-maraton pe câmpurile țării.

Așa o fi carnea. La burgeri scrie în meniu că este carne de vită de la Maria Trading, care-i un crescător român de vită, le văd fermele în drum spre Galați. Nu știu dacă și vita aceasta este tot de la ei, dar refuz să cred că vine din vreo rasă de calitate pentru carnea ei.

A fost atât de tare încât după o treime din friptură m-am oprit și am comandat o bere și am așteptat să o am la masă, că nu mai aveam salivă să mestec. Pe la jumătate din friptură deja contemplam să nu mai mănânc din ea și în cele din urmă nici nu am terminat-o. Mă durea gura.

Le-am dat oricum și celorlalți de la masă din ea, ca să îmi confirm că nu sunt eu nebun. Nu sunt.

La propriu am dat 189 de lei pe o friptură pe care nu am putut să o termin pentru că era prea tare. Puteam numi acest articol “am luat eu țeapă ca să nu luați și voi”. Treaba asta m-a enervat atât de tare încât, dacă chiar aș fi avut forța din Star Wars, cred că un bucătar ar fi fost gâtuit de la distanță așa cum a pățit-o amiralul ăla pe care-l gâtuie Vader printr-un call pe Zoom, direct de pe altă navă.

Piureul a fost bun. Broccoliul mi l-au mâncat copiii. Am plecat flămând acasă. Noroc că Matilda mâncase doar jumătate din mac & cheese-ul ei și restul l-a luat la pachet. Acasă l-am mâncat eu, în lacrimi.

Hard Rock Cafe se află în parcul Herăstrău, pe Kiseleff 32, vizavi de Berăria H. Programul este de la 12 la 24, rezervări se fac prin ialoc, meniu au pe site-ul oficial.