un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Formula 1 în Australia: prima cursă din 2026 prefigurează un sezon tumultos

9 Mar 2026  ·

AUTO  ·

2 comentarii

Gata, așteptarea s-a încheiat, a revenit Formula 1. Și a revenit cu o echipă nouă, Cadillac, și mai ales cu schimbări substanțiale de regulament, care dau un reset total competiției.

De exemplu, Russell și Mercedes par favoriți la titlul mondial, deși mie mi se pare că la piloți va fi disputat de Russell, Leclerc și Verstappen în acest an. Este prea devreme oricum pentru a trage concluzii, dar cursa din Australia a fost interesantă, mai palpitantă decât mă așteptam și putem deja trage câteva concluzii despre cum va fi sezonul 2026.

Russell a câștigat, urmat de coechipierul său Antonelli. La cât de larg zâmbea însă Toto Wolff, ai fi zis că el a trecut linia de finish. Să le luăm pe rând.

ÎNAINTE DE CURSĂ

Am scris pe larg despre perioada dintre sezoane, uitați-vă pe tag sau citiți acest articol, în care am rezumat schimbările tehnice, noii piloți, noile echipe și alte schimbări.

CALIFICĂRI

Melbourne este un circuit rapid, unde bateria nu se poate încărca în multe locuri. Genul acesta de circuit pare momentan că avantajează echipa Mercedes, care a luat pole-position cu Russell.

Apropo, 4 secunde este diferența între timpul lui Russell din calificările 2026 față de timpul de pole-position din 2025. În favoarea 2025, desigur, dar diferența nu este foarte mare. Cam așa a fost la orice schimbare substanțială de regulament tehnic, iar după 2-3 ani diferența era deja recuperată prin îmbunătățirea tehnologiei. De asemenea, timpii în timpul cursei efective au fost practic la fel în cei doi ani.

Antonelli s-a calificat pe locul 2, indicând o dominație Mercedes, dar Hadjar de la Red Bull a fost pe locul 3 și Leclerc pe 4. Verstappen a ieșit în decor la începutul calificărilor și urma să plece din spate.

CURSA

Înaintea turului de formare, Piastri a ieșit în decor și a abandonat de tot cursa. Combinație nefericită de factori. A declarat ulterior că monopostul pur și simplu a transmis puterea completă când a schimbat treapta de viteză, așa că a pierdut spatele. Pare un bug, o problemă tehnică.

Cele două Ferrari au avut un start bun, iar Leclerc a trecut la șefia cursei. A urmat un șir de tururi pe care Russell le-a descris ca fiind “efectul de yo-yo”. Russell în depășea pe Leclerc, consumând energia înmagazinată în bateria sistemului hibrid, iar în virajele următoare îl depășea Leclerc la loc, pentru că Russell avea bateria consumată și deci era mai lent.

Astfel de momente vor fi specifice acestui sezon, la fel ca și starturile lente pentru unii piloți. În cele din urmă, Mercedes-urile au câștigat cursa, dar nu la boxe cum spun unii, ci pentru că de fapt erau mai rapide.

Profitând de un VSC, cei doi piloți Mercedes au intrat la boxe și au schimbat. Piloții Ferrari au rămas pe pistă, schimbând apoi fără avantajului unui safety car, virtual sau nu. Acel VSC a contat însă mai puțin. Important a fost că, după ieșirea de la boxe, cei doi piloți Mercedes au fost în aer curat și au putut face tur rapid după tur rapid, ceea ce a micșorat mult distanța față de Ferrari-urile din față.

Chiar dacă Ferrari-urile ar fi intrat la boxe tot sub un safety car, tot în urma Mercedes-urilor ar fi ieșit. Russell a câștigat, urmat de Antonelli, iar apoi s-au clasat Leclerc și Hamilton.

Pe locul 5 a trecut Norris, care a făcut o cursă ștearsă. Verstappen, care a plecat de pe locul 20, a terminat pe locul 6 și, alături de performanța bună a lui Hadjar înainte ca acesta să abandoneze, este motivul pentru care văd Red Bull cu șanse la victorii în acest an.

Lindblad, ca debutant, a terminat pe locul 8, luând deja 4 puncte pentru echipa sa, iar Audi a luat 2 puncte prin Bortoleto. Dezamăgiri au fost la Williams, fără puncte după un weekend dezastruos, în care Sainz aproape că nu a parcurs tururi, la Aston Martin, fără puncte, și la Cadillac, unde doar Perez a terminat cursa, dar chinuit.

The Good: 

  • Lindblad pentru că a luat puncte în prima sa cursă de F1. Practic, a luat puncte înainte de a-și lua permisul de conducere.
  • Mercedes pentru mașini bune și pilotaj fără greșeală.
  • Hamilton pentru o cursă bună, pare că i-a revenit zâmbetul.
  • Verstappen pentru cursa de recuperare.
  • Bearman pentru +5 poziții.

The Bad:

  • McLaren pentru problemele tehnice și Piastri care a dus monopostul în gard. Nu a luat startul în cursa sa de acasă, iar cea din 2025 mi se pare că s-a încheiat la fel de rapid pentru el.
  • Audi pentru că o problemă tehnică l-a împiedicat pe Hulkenberg să ia startul și a fost descoperită chiar pe grila de start.
  • Colapinto care a luat penalizare pentru o încălcare la start.
  • Lawson pentru că este singurul pilot care a terminat cursa pe un loc mai slab decât a pornit-o.

CÂTEVA CONCLUZII DUPĂ O CURSĂ

Monoposturile din 2026 nu sunt musai mai lente decât cele din 2025. 1:22.091 a fost cel mai rapid tur în cursa din Australia. 1:22.167 a fost cel mai rapid tur în 2025. În plus, din fața televizorului chiar ar fi dificil de sesizat vreo diferență.

Sunt de acord că s-a pierdut un pic din puritatea racingului, ca să zic așa. Racing ar trebui să însemne că pilotul apasă pedala cât poate de tare și de mult, iar victoria o ia cel care controlează cât mai bine mașina și viteza pentru a fi mereu la limită, dar “mai la limită” decât competitorii săi.

În noua eră hibridă, pilotul butonează constant pentru a comanda încărcarea bateriei și utilizarea energiei înmagazinate, pe lângă pilotajul clasic. Pare dincolo de conceptul pur de racing. Pe de altă parte, competiția îl premiază pe cel care este mai rapid în aceste condiții, iar condițiile sunt oricum foarte dure, așa că înfruntarea este oricum plăcută de urmărit.

Lăsând acestea la o parte și trecând concret la piloți și echipe, este clar că Mercedes este în formă și au un monopost bun. De asemenea, are doi piloți care, cel puțin în Australia, au pilotat fără greșeală, iar aceasta este genul de combinație care câștigă titluri mondiale.

În același timp, eu consider că și Ferrari au șanse mari, la fel și Red Bull. Ferrari deja a dovedit-o. Red Bull l-a calificat pe Hadjar pe locul 3 pe grila de start, iar în cursa s-a descurcat bine înainte de a abandona pentru că s-a stricat motorul. Verstappen, de asemenea, a recuperat multe poziții.

Monoposturile Red Bull este evident că sunt rapide, iar eu cred că înfruntarea în acest sezon va fi între Mercedes, Ferrari și Red Bull.

Norris nu a arătat prea multe, iar McLaren ar putea fi echipa de locul 4 în acest an. Pe de altă parte, avem concluzii după doar o cursă, iar îmbunătățiri se fac constant. Lupta în trei echipe de mai sus ar putea fi foarte ușor transformată într-una în 4 echipe.

Williams, Cadillac și Aston Martin pare că vor fi la coada clasamentului, după cum estimam și în pre-sezon.

O problemă importantă în acest an va fi fiabilitatea monoposturilor, care pare foarte mică. Am avut 5 abandonuri tehnice. În 2025, în schimb, eram la capătul unui ciclu tehnologic și toate echipele aveau motoare și cutii bine puse la punct, mature, care nu se defectau. Abandonurile tehnice erau practic la minim, dar în acest an cred că vor fi numeroase.

În aceste condiții, eu aș începe mai multe curse pe Soft-uri. Mi se pare că orice cursă are acum șanse mari la momente de safety car, după abandonuri tehnice, așa că mai bine începi cu un pneu rapid și schimbi ajutat de noroc.

Hadjar pare că se va descurca bine la Red Bull. Cred că echipa are, în sfârșit, doi piloți care să aducă puncte. Mă aștept ca echipa de locul 5 general să fie Racing Bulls în 2026. Apoi va fi o luptă între Haas, Alpine (care acum are motorizare Mercedes) și Audi, dar este prea devreme de estimat în ce ordine.

Efectul de yo-yo, cum i-a spus Russell, adică depășirile și re-depășirile asistate de energia electrică, va fi crucial. Cred că vor fi multe astfel de momente după start, după safety car și alte momente în care va conta cine își conservă mai bine energia și cum o folosește.

CLASAMENTE

Așa arată ele, dar am spus mai sus tot ce aveam de spus.

Următoarea cursă: China, pe 15 martie, la ora 9, cu Sprint sâmbătă, la ora 5 am.

    2 comentarii

  1. As fi trecut Audi la plus. In ciuda DNS-ului, au luat puncte la prima cursa cu new regulations si un motor dezvoltat de ei. Par direct o echipa de mid field si nu una de coada clasamentului, cum multi se asteptau. Miunus pentru Williams si Alpine care cu, in mod evident, cel mai bun motor din competite nu par a fi devenit mai competitive ca in anii trecuti.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus