S-a întâmplat și asta: au răcit ambii copii în același timp

Inevitabilul s-a produs: au răcit amândoi copiii în același timp. Este prima oară când se întâmplă asta la noi. Am avut noroc până acum. În două luni de mers la grădiniță, pe perioada iernii, Alice nu a răcit și nici nu a adus acasă vreo răceală.

Până acum. Din fericire, niciunul dintre ei nu a răcit grav. Alice tușește ca o fumătoare de carieră și îi curge nasul. Cel mic, bebe Clement Matteo (glumesc, tot Alex îl cheamă, am repetat o glumă mai veche), pare să aibă un dozator de muci în cap, la câți a produs. Niciunul nu a făcut însă febră.

Am fost ieri cu amândoi la pediatru, că oricum trebuia un control. Eu n-am mai intrat în cabinet, ci doar Matilda, așa că la ieșire Alice a alergat la mine și mi-a spus mândră că are guturai. Se vede că-i fiică-mea, ne distrează pe amândoi foarte mult acest cuvânt. Ea deja a trecut peste boală, are și aviz de întoarcere la grădiniță, că am ținut-o acasă zilele acestea, iar bebe Alex este și el bine, cu o formă ușoară.

Alice, care a împlinit acum câteva zile 4 ani și jumătate, a început să-și facă imunitatea. Din noiembrie și până acum, exceptând guturaiul recent, a mai fost răcită o singură dată. A făcut o noapte febră 39 și încă o noapte febră mai mică, plus tuse, dar atât în vreo 4 luni și ceva. Cu puțin noroc, pe perioada caldă nu răcește și scapă și bebe Alex intact până la toamnă-iarnă.

Profit de ocazie, însă, ca să mă declar uimit de cât de diferiți sunt între ei doi copii ieșiți din aceiași părinți și crescuți în același mod. Adică știu că se spune că la al doilea ești tu mai relaxat, ca părinte, și copilul simte asta și deci este și el mai relaxat. Eu nu cred asta din simplul motiv că nu cred că un bebeluș este vreun empat, vreun psychic, vreun mentalist care se prinde imediat de trăirile celor din jur. Sigur, dacă-l ții în brațe în timp ce plângi în hohote sau dacă urli la soț/soție pe lângă copil, simte tensiunea din aer, dar nu cred în mai mult de atât. Adică momentan încă nu știe că mânuțele sunt ale lui și că le poate controla; nu cred că-i vreun detector de stres intern al altor persoane.

Enter bebe Alex Robert Dumitru. Unde Alice se trezea din oră în oră și trebuia legănată, iar când o puneam în sfârșit în pat uneori se trezea pentru că-mi pocnea cotul, Alex doarme deja toată noaptea, cu o trezire pentru mâncare. Alice plângea dacă nu o țineam în brațe și nu mergeam cu ea prin casă. Zici că avea senzor, simțea dacă ne așezam cu ea, chit că simulam aceleași mișcări ca de mers. Alex, în schimb, stă uneori câte 20 de minute liniștit în pat sau pe canapea, uitându-se la lustră sau la o cărțulie foșnitoare. Râde la oameni, stă la oricine în brațe, doarme de rupe în mașină, adoarme rapid și ziua, toate diametral opuse de cum era Alice la aceeași vârstă.

La un moment dat chiar am convenit cu Matilda să nu mai vorbim despre astfel de lucruri de față cu Alice, ca nu cumva să creadă că Alex este mai bun decât ea sau că devine preferatul nostru.

Mi-am adus aminte de toate acestea pentru că astăzi, la medic, Alex cică a râs de mama focului la consult. Cel mai tare s-a hlizit când medicul i-a băgat spatula aceea de lemn în gură, să se uite la gât. Știți cum era cu Alice la aceeași vârstă, ba chiar până pe la 2 ani? Mai aveam un pic și o duceam la medic cu cagulă pe cap, ca să nu vadă ce urmează. Țipa de cum intra în cabinet, țipa și mai tare când trebuia să-i dăm jos bluza sau când o atingea stetoscopul, iar de uitat în gât cred că pe la doi ani s-a întâmplat prima oară asta.

Cred că o să scriu mai multe despre viața cu doi copii, că descoperim tot felul de lucruri neașteptate. De exemplu, dacă ești doar tu ca adult cu un copil într-un loc public, să zicem la un food court ca în IKEA sau la cumpărături, iar copilul vrea la toaletă… asta e, lași totul acolo și speri să nu-ți ia nimeni mâncarea, crezând că ai terminat. Dacă ești însă cu doi copii, dintre care unul bebeluș în cărucior, devine MULT mai complicat să te duci cu unul dintre ei la toaletă, că nu-i ca și cum îl poți lăsa pe celălalt acolo nesupravegheat. Iar dacă trebuie să mergi chiar tu, ca adult, la toaletă, iar copiii nu au chef să se ridice… mai bine te ții sau faci pe tine. E mai simplu.