un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Seriale: Agatha Christie’s Seven Dials (Netflix) a fost dezamăgitor

12 Feb 2026  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

4 comentarii

Seven Dials, Șapte cadrane tradus la noi, este o mini-serie Netflix în doar 3 episoade, cu o acțiune polițistă inspirată de o carte de Agatha Christie. Este, practic, un film mai lung, ușor de văzut într-o singură zi.

Acțiunea începe la o petrecere, cândva în 1925, când un bărbat este omorât în condiții misterioase. Cu limbă de moarte spune ceva despre Seven Dials. Prietena sa, o tânără lady Eileen, începe să cerceteze cazul și să urmeze indiciile.

Problema este că această mini-serie avea potențial mare, dar îl irosește printr-un scenariu banal. Este clar că s-a investit în producție. Costumele de epocă sunt excelente, la fel și actorii, cu o distribuție care îi include și pe Martin Freeman și pe Helena Bonham-Carter. Și totuși, povestea în sine este banală, elementele de investigație la fel și, în cele din urmă, serialul nu se ridică niciodată la înălțimea așteptărilor și nici nu crește treptat intensitatea spre vreun punct culminant caracteristic romanelor polițiste.

Acum o să zic niște spoilere. Ce m-a deranjat cel mai tare este că lipsește principalul element al unui film polițist bun: un detectiv capabil, care să înțeleagă misterul și apoi să-l explice pentru noi. Știți scena aceea în care detectivul adună toți suspecții într-o cameră și le arată cum se îmbină toate indiciile găsite și demască acolo criminalul, arătând astfel cât de inteligent a judecat cazul? Această scenă nu are loc niciodată aici.

De fapt Lady Eileen, care ar trebui să fie acel tânăr detectiv inteligent, nu descoperă cu adevărat nimic. Îi moare cineva în brațe și îi spune “Seven Dials”. Se pare că undeva în Londra este un club cu numele Seven Dials. Lady Eileen se duce acolo și, ce să vezi, asistă total întâmplător la întâlnirea secretă a unor oameni mascați care evident complotează la ceva serios, legat de respectiva crimă. De acolo se duce la următorul nume auzit și na… lucrurile se întâmplă în jurul ei, dar niciodată datorită ei.

În cele din urmă, o ia prin surprindere plot twist-ul foarte evident pentru toți spectatorii filmului și banal de descoperit, de altfel. Am tot speram ca, în acea scenă, lady Eileen să nu spună criminalului “vai, tu erai? cum ai putut să faci așa ceva?”, ci “m-am prins de ceva vreme că tu erai, așa că ți-am scos în secret gloanțele din pistol, iar poliția te aștepta la ușă ca să te prindă în flagrant”. Nu se întâmplă asta.

În loc să fie un serial polițist, pare mai degrabă un serial în care tânăra domnișoară se bagă mereu în treburile altora până când, probabil exasperat de asta, criminalul trebuie să scoată arma și să zică “eu sunt killerul, acum trebuie să scap și de tine pentru că ești foarte enervantă”.

Uitați-vă la Reședința, tot pe Netflix. Acela este un serial polițist adevărat, foarte bine făcut.

    4 comentarii

  1. Probabil cand a fost scris scenariul s-a urmarit noua linie a celor de la Netflix. Adica filme simple, cu o actiune usor de inteles si fara un punct culminant usor de urmarit.

    • Corectie: “fara un punct culminant greu* de urmarit”

    • parca am vazut la un moment dat ca au zis ca planul lor pe termen scurt si mediu e sa faca filme la care sa te poti uita cu telefonul in mana, unde sa poti sa stai cu ochii pe 2 ecrane in acelasi timp. se explica de ce si seven dials e structurat asa

  2. Mda, mi-am dat seama dupa 15 minute ca nu e ce trebuie, ma bucur ca am primit confirmare.
    Resedinta are doar 7.7 pe imdb, nu cred ca mi-a placut vreodata vreun serial sub 8.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus