un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Noul VW Polo Electric este cea mai interesantă mașină electrică din ultima perioadă

5 Feb 2026  ·

AUTO  ·

18 comentarii

Volkswagen știe să facă mașini electrice, a dovedit deja asta cu modele precum ID4 și ID5. Noul ID. Polo (nu o să mai pun punctul -și nici ID-ul- în continuare) mi se pare însă un model remarcabil și care ar putea avea mare succes pe piața.

Motivul este simplu: VW vrea să aducă un Polo electric de la un preț începând cu 25.000 de euro, iar specificațiile sunt bune. Mașina se lansează în această primăvară, iar ediția GTI în 2027.

Vor fi patru variante:

  • Polo de 116 CP cu baterie de 37 kWh.
  • Polo de 135 CP cu o baterie de 37 kWh.
  • Polo de 211 CP cu baterie de 52 kWh
  • Polo GTI de 226 CP cu baterie de 52 kWh.

Mașina este relativ micuță, la doar 4,05 metri lungime, iar modelul GTI cu baterie de 52 kWh ar urma să aibă o autonomie de 450 km. Celelalte au o autonomie estimată de 300 km, dar este o autonomie bună pentru o mașină mică, în special în țările vestice unde încărcătoarele chiar sunt acum la tot pasul.

Încărcarea se face la 11 KW AC și 90 KW DC pentru bateria mai mică (tehnologie LFP), dar 130 kW DC pentru cea mai mare (tehnologie NMC).

Amuzant este că VW anunță cu mândrie pe site-ul propriu că prin noul Polo electric lansează o nouă generație de cockpit, una cu butoane fizice. Polo are un ecran de 10 inci în fața șoferului și unul de 13 inci în centru, dar sub acesta sunt și o mulțime de butoane fizice pentru controlul climatizării.

Inclusiv volanul are acum butoane fizice, nu capacitive. Între scaunele din față, de asemenea, se află un buton rotativ de mari dimensiuni care schimbă volumul muzicii și dă skip la următoarea melodie.

VW a mai vorbit și despre un design interior creat pentru energie pozitivă. Se folosesc materiale moi, plăcute la atingere, în culori deschise. Există lumini ambientale integrate în bord și uși.

De asemenea, bordul șoferului are și un mod opțional retro, care-l face să arate precum un Golf foarte vechi. Sunt sigur că va fi utilizat de mulți.

Mi se pare o mașină bine gândită, o electrică pentru cei ce vor un model cu aspect familiar, cu putere… normală, util în oraș și în deplasări prin Europa foarte bine conectată și “încărcată”.

Prețul acela de 25.000 de euro ar putea fi ca Loganul de 5000 de euro, un pic de vapourware, dar vom vedea. VW se jură că modelul de bază va începe de la sub 25.000 de euro.

Mă aștept ca primele modele lansate să fie vreun 1st Edition mai scump, iar cel GTI sigur va costa mult mai mult, dar asta rămâne de văzut la primăvară.

    18 comentarii

  1. Parcă e răzbunare. N-ati vrut butoane capacitive, na de aici două calculatoare de buzunar lipite de volan. De parcă nu ar exista joystick fizic folosit decenii înainte. Și tot nu au rotiță de volum fizică. Ce plm o fi așa greu.

    • Eu sper sa aiba Snake instalat pe ecranul ala, cat stai la semafor macar butonezi cu folos

    • La asta m-am gandit si eu, tastatura de Nokia 3310. La cat de multe si lipite sunt, ii vor impinge pe soferi inapoi la ecran :))

    • “Intre scaunele din față, de asemenea, se află un buton rotativ de mari dimensiuni care schimbă volumul muzicii și dă skip la următoarea melodie.” Se si vede din poze.

    • Scuze n-am văzut. Și sincer nu mă așteptam. Credeam că e roată de navigație în meniu. Dar da, încă o idee genială. O mega consolă centrală într-o mașină mică pentru un buton mic de volum…

  2. Recenzie la Renault 5 pe când?

  3. Arata foarte bine. Usor, usor producatorii (europeni) se apropie cu oferta de ce mi-ar placea si mie daca ar fi sa aleg un EV.

    Pe o insula cu circumferinta de 200km unde rareori temperatura coboara sub 20C, autonomia de 300km si puterea de 136CP par a fi ce trebuie atunci cand intr-o deplasare urci si cobori vreo 400-600m in altitudine.

    Doua probleme.
    – Prea mica la dimensiuni, interioare in primul rand, decat as avea nevoie (macar la nivelul Seatului Arona de azi).
    – Panza aia de tot rhtul pusa pe bord, pe fetele usilor, peste tot unde este extrem de probabila murdarirea, este un big no-no.
    Si in culoare deschisa, dar ma rog, asta probabil se va putea corecta din optiuni.

    Spunea cineva de rotita de volum lipsa pe volan. De stiut, stiu sa faca. Eu am la Arona doua pe volan: una de volum, alta de navigatie prin meniu.
    Dar le place, probabil, sa schimbe un lucru bun care functioneaza, cu ceva inferior.
    Altfel, nu ma deranjeaza foarte tare noianul de butoane. Bine macar ca sunt fizice.

    Astept Golful EV.

    • cine stie…vine skoda cu ceva model in curand.

    • pai Golful ev nu e ID3? Also sunt multe variante electrice, cred ca Skoda Epiq se cheamă corespondentului Arona.

    • Imi plac EV al caror design nu “striga”: sunt un EV! Deci cu cat mai clasic designul, cu atat mai atractiv pt mine.
      ID3, 4, etc, nu cadreaza.

      Doi, astept si producatorii germani sa recupereze din handicapul tehnologic cu care au plecat la drum cu modelele IDn si sa ajunga mai aproape de asiatici.
      Trei, astept ca producatorii europeni sa mai lase din pretentiile absurde de pret si sa concureze strans cu asiaticii.

      Nu ma grabesc. Urmaresc evolutia ofertei europene si astept pana cand oferta intersecteaza cat mai multe din criteriile mele.

    • Vezi că prețul mic la chineji vine la pachet cu politica de omorât concurența europeană, baterii cu risc major de incendiu și furt masiv de design. E posibil ca prețul “absurd” să fie totuși corect.

    • @neacaisa
      Stiu practicile chinezilor dar nu la ei ma refeream.
      Evit chinezarelile, auto/moto.
      In principal din cauza ca nu vreau sa alimentez cu banii mei un inamic al civilizatiei in care traiesc si un hot nerusinat de proprietate intelectuala.
      Apoi din cauza de calitate, servicii clienti si incertitudinea ca garantia oferita inseamna mai mult decat o tactica de marketing.

      Ma refer la coreeni si japonezi.

    • Panza aia de pe bord, daca e la fel ca aia din t-roc, este extrem de neplacuta la atingere si in realitaye arata penal rau.

  4. Daca zic ei 300, iarna faci 100.

  5. “Volkswagen știe să facă mașini electrice”. Am râs

  6. Sa nu poti sa ajungi cu ea pana in vama din militari….e nasol

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus