un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Ce funcții contează la un cuptor electric incorporabil

18 Feb 2026  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Sunt multe cuptoare electrice incorporabile în oferta magazinelor. Noi am trecut de mai bine de un an de la un cuptor electric relativ simplu, de bază, la un model mai complex. Îi spuneam cuiva care renovează ce model avem noi, ocazie cu care m-am gândit ce funcții s-au dovedit de fapt utile și ce funcții nu, de-a lungul timpului, la cuptor.

Pentru mine și Matilda, situația stă ca mai jos. Încep, de altfel, cu un sfat care nu ține de funcțiile cuptorului, dar care este important înainte de a cumpăra un cuptor.

Instalați-l la înălțime. Uzual, un cuptor se instalează într-un corp inferior de mobilier, iar deasupra lui se pune o plită. Practic, aranjamentul arată ca un aragaz clasic. După ce am trecut, de un an și ceva, la un cuptor montat într-un soldat, la vreun metru înălțime, parcă ni s-a schimbat viața și plăcerea de a-l folosi.

Adică așa:

Nu așa:

Este mult mai simplu, când este pus la înălțimea naturală a mâinilor, să umbli la cuptor. Să-l setezi, să aprinzi periodic lumina în el ca să vezi cum arată mâncarea, să-i deschizi ușa ca să mesteci în ea, să rotești preparatele de pe o parte pe alta și, desigur, să mânuiești vreun vas greu sau mare, precum o oală de fontă plină cu mâncare.

➡️ Funcție grill sau broiler. Asta înseamnă că în cuptor se aprinde o rezistență puternică în partea de sus, care coace mâncarea cu căldură mare. Este foarte utilă pentru a da crustă, a topi brânză șamd. Uneori faci o friptură în mod lent, cu orele, dar la final vrei să-i dai căldură multă și puternică de sus, ca să prindă un pic de crustă gustoasă.

➡️ Ventilator interior. Acesta asigură o circulație continuă a aerului cald în cuptor și asta coace mult mai bine anumite tipuri de preparate, precum patiseria sau unele dulciuri.

De asemenea, foarte multe preparate care uzual se gătesc pe o hârtie de copt, în tavă, pot fi de fapt puse pe un grilaj micuț, astfel încât să rămână spațiu și pe sub ele. Împreună cu un ventilator care plimbă bine aerul prin cuptor, asta le gătește mult mai bine și din prima. De exemplu, noi facem cartofi pai sau wedges în cuptor sau niște pungi de legume congelate, tăiate pai, și ventilația plus faptul că le pun pe un mic grilaj pe care l-am cumpărat, nu direct în tavă, le gătește uniform din prima, fără să fie nevoie să le întorc după o vreme, cum cer instrucțiunile.

➡️ Control digital al temperaturii. Adică să o reglezi pe un ecran, în trepte de câte 5 grade, nu dintr-un buton rotativ.

Problema cu butoanele rotative este că, de multe ori, nu sunt bine calibrate sau se decalibrează în timp. Adică tu rotești butonul și crezi că l-ai pus pe la 150 de grade, dar mecanismul pe care-l acționează acolo în spate poate fi dereglat. Poate de fapt obții 125 sau 175 de grade Celsius, ceea ce are impact la gătit.

Îmi place mai mult posibilitatea de a regla temperatura într-un mod digital, care elimină sau măcar micșorează foarte mult posibilitatea de a genera astfel de probleme în timp.

➡️ Alarmă la finalizarea preîncălzirii. Să zicem că vrei să preîncălzești cuptorul la 180 de grade, iar asta durează vreo 12 minute. Îmi place ca, atunci când temperatura este atinsă, cuptorul să sune o alarmă.

Vechiul nostru cuptor nu avea această funcție, ci doar un bec care se aprindea sau se stingea. Noul cuptor (care-i acest Samsung, dar cred că a fost înlocuit de un model mai nou, probabil acesta) are o alarmă sonoră când atinge temperatura setată de tine.

Asta înseamnă că, în loc să mergem periodic în bucătărie ca să vedem dacă s-a stins sau nu becul respectiv, acum auzim alarma care ne spune că e momentul să mergem și să băgăm mâncarea la cuptor.

Evident, mult mai utilă este și o alarmă programabilă ca timp, de exemplu să te atenționeze cuptorul că au trecut 40 de minute sau cât setezi tu, astfel încât să te uiți dacă este gata sau nu mâncarea. Majoritatea cuptoarelor, în afară de cele mai ieftine, au oricum așa ceva.

Ce mi-ar mai plăcea? ➡️ Cameră video în interiorul cuptorului, ca să văd de la distanță dacă pateurile au prins culoare aurie sau mai trebuie să stea. Astfel de modele sunt, însă, foarte scumpe.

Următoarele funcții sunt bune de avut, dacă bugetul permite, dar personal fie nu le-am folosit niciodată, fie nu cred că le-aș folosi dacă le-aș avea:

  • funcție de generat abur în cuptor. Dacă nu o ai și chiar vrei umiditate suplimentară, pui tu un mic vas cu apă în cuptor sau dai cu un fâs-fâs în el și gata.
  • rețete integrate și preconfigurate. Știu eu sau scrie în rețeta pe care o urmăresc câtă vreme să pun mâncarea la cuptor, nu trebuie să-mi spună cuptorul că am nevoie de 155 de grade timp de 80 de minute după ce caut prin zece meniuri ca să-i spun că gătesc miel cu cartofi.
  • dual cooking zone. Noi avem posibilitatea de a monta în cuptor, la mijloc, un despărțitor care îl împarte în două, cu posibilitatea de a regla diferit temperatura în fiecare zonă. Ideea este să gătești simultan două preparate diferite, de exemplu friptura și garnitura ei. Credeam că vom folosi des această funcție. Până acum nu am făcut-o niciodată.

Gătim uneori mai multe preparate simultan, puse pe niveluri diferite în cuptor, dar nu am avut nevoie de medii atât de diferite încât să montăm separatorul.

Aici depinde de obiceiurile gastronomice ale fiecăruia, desigur, dar eu consider că Matilda și cu mine suntem undeva la mijloc între amatori și profesioniști, ca varietate de preparate și frecvența cu care folosim cuptorul, și cam acestea au fost concluziile noastre.

    10 comentarii

  1. As adauga si functia dospire. M-am saturat sa umblu in jurul aluatului lasat la dospit ca in jurul unui bebe care doarme. Sa nu-i fie frig, sa nu-i fie prea cald, sa nu-l traga curentul, sa nu deschizi geamul, sa nu respiri… Si e o functie atat de usoara: vreau doar posibilitatea de a seta temperatura la 25-28 grade.

  2. Acum 2 ani mi-am luat un cuptor nou care pe langa functiile de baza (inductie, broiler, alarma) vine cu un termometru. Termometrul asta e magic pentru ca odata atasat si pus corect in mancare te lasa sa setezi temperatura la care vrei sa ajunga mancarea si pe langa faptul ca iti calculeaza cat o sa dureze pana e gata, stie sa se stinga singur.

    Un astfel de termometru garanteaza practic o gatire perfecta atat la carne cat si la prajituri. Nu mai e nevoie sa verifici cu scobitoarea cand e gata blatul; pui termometrul si cand a ajuns la temperatura potrivita stii cu singuranta ca s-a copt perfect. La fel si carnea, pun puiul la 79C si iese suculent de fiecare data.

  3. Trebuia sa incepi cu 0. Curatare pirolitica, mentenanta fiind foarte importanta cand folosesti cuptorul intensiv.
    Cand aleg un cuptor este primul lucru dupa care filtrez.

    • curatarea pirolitica este cea mai cretina functie a unui cuptor. Risc de incendiu, consum dement de curent, risc mare sa iti strici cuptorul, risc sa scoata mult fum si sa sune alarmele sau sa inhalezi toxine etc. Totul ca sa nu dai cu un fas-fas si o carpa.

    • Ion, nu cureti tu cuptorul, nu? Sau il folosesti martea si primavara?

    • Faptul ca e proiectat si executat sa functioneze la 500 de grade Celsius in interior, face ca usa sa ajunga cel mult calduta la programele normale de 180 sau 200 de grade.
      Fac piroliza o data pe an, primavara, cu geamul deshis de la bucatarie, dar isi face treaba foarte bine, fara sa porneasca alarma de fum. Il pornesc, blocheaza usa, e pe circuit dedicat de Cu cu sectiune de 4mmp, firele de curent nici macar nu se incalzesc.

  4. Camera video :)) orice ca sa nu facem cativa pasi pana in bucatarie..

    • Eu aș adăuga un sistem de sunet, minim 5.1. Nimic nu se compară cu sunetul unei fripturi care se perpelește în cuptor. Mi-aș dori să fie integrare maximă cu Android sau cu TV, ceva gen PiP…

  5. Eu vreau neaparat microunde in cuptorul “mare”.
    Pentru mine e esential – nu vreau sa am cuptor cu microunde separat, ca ocupa loc aiurea.

    La fix m-a lovit articolul asta, ca trebuie sa schimb cuptorul in curand – are vreo 10 ani si s-au stricat microundele

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus