un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Vreo 10 oameni filmau incendiul din Elveția în timp ce dansau sub flăcări

9 Jan 2026  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

Într-o filmare din clubul care a ars în Elveția se vede exact momentul în care flăcările încep să se propage pe tavan. Este încă un incendiu mic, nici măcar un metru pătrat.

Cel mai șocant pentru mine este însă numărul mare de oameni care filmează cu telefonul acele flăcări, în timp ce continuă să danseze.

Se văd prin spatele lor unii care fug și probabil ies la timp, dar rămân totuși mulți care filmează flăcările cu telefonul, în timp ce dansează și se vede încântarea pe fața lor. Genul acela de “wow ce cool, nu se aștepta nimeni la asta, sunt curios ce vor face acum!”

Este ușor de zis că așa arată selecția naturală sau că oamenii au murit din propria prostie, dar nu sunt de acord cu asta. Chiar mă deranjează când aud spus așa ceva pentru că de fapt transmite că nu este nimic de făcut, nu poate fi nimic îmbunătățit, ci este un dat al vieții.

Eu cred că este mai degrabă o lipsă de informare, de educație, privind pericolele din jur.

Dacă vă uitați pe lista celor decedați în incendiu, majoritatea erau tineri de 14-18 ani. Probabil și băuseră ceva, că era bar bar, nu cereal bar acolo, și oricum felul în care acționează o mulțime este diferit de cum acționează un singur individ.

La ce vă așteptați totuși de la cei de vârsta aceea? La experiență de viață, instinct de supraviețuire, grijă pentru siguranța proprie? Oamenii învață, în general, în două moduri despre pericole: îi toacă la cap cei din jur privind riscul lor sau din propriile greșeli. De câte ori credeți că adolescenții s-au tăiat la degete în vreun cuțit, s-ar ars din greșeală la o tigaie, au avut un accident auto? De câte ori credeți că au văzut cât de fragilă este viața în general?

Aș spune, mai degrabă, că o problemă nouă în societatea noastră este felul în care social media glorifică ineditul, în special pericolul. Constant vezi pe la știri despre cum au mai murit unii în timp ce-și făceau selfie sus pe vreun vagon sau agățați de marginea unei clădiri sau pe o stâncă periculoasă. De cele mai multe ori, vorbim tot de adolescenți.

Mie mi se pare, de fapt, că goana după like este un pericol ce trebuie discutat cu tinerii. Da, sunt vremuri în care cineva trebuie să le explice că o flacără este periculoasă și care sunt riscurile ei. Sună ca și cum trebuie să explici cuiva că apa este udă și chiar cred că fix astfel de vremuri sunt.

Societatea modernă a trecut de la etapa la care copiii erau puși de mici la muncă și învățau pe propria piele pericolele din jurul lor. În plus, pe vremuri se făceau câte 6 copii cu gândul să supraviețuiască vreo 3 până la majorat.

Acum trăim vremurile de supraprotecționism. Văd părinți care le pun cască de protecție în parc, la locul de joacă, și sunt indignați că podeaua este moale, dar nu foarte moale. Pun pariu că o grămadă de copii ajung la 10 ani fără să se apropie de aragaz. Există inclusiv un protecționism informațional, în care nu vrei să-i zici copilului de pericolele ce-l pot pândi, că poate se întristează sau devine speriat de orice.

Educarea unui instinct de conservare trebuie să înceapă din timp.

    7 comentarii

  1. Autoconservare nema, dar mult FAFO. Vai de ei.

  2. E clar ca teribilismul varstei + lipsa totala de experiente de genul asta si-au spus cuvantul. Imi aduc aminte in copilarie de o intamplare cand ne-am facut torte din bete pe care erau infasurate folii de plastic. Dupa ce mi-au picurat doua picaturi pe mana si am vazut ca se ia cu tot cu piele, mi-a trecut instant de chestii din astea.
    Plus in facultate, in camin, a fost un incendiu. De la momentul cand cineva din camera a zis ca “bai, miroase a fum” si pana cand nu se mai vedea nimic pe tot palierul, au trecut vreo 30 de secunde. Asa iti dai seama cat de super periculos si rapid poate fi un incendiu. Altfel crezi ca e o chestie funny.

    • Când eram student în anul III, la unul din cursurile de drumuri, dl profesor Dorobanțu ne-a spus ca există trei categorii de oameni după gradul de inteligență:
      – cei mai inteligenți care invață din greșelile altora;
      – categoria a II a care invață din propriile greșeli;
      – cei mai prosti, care nu invață nici măcar din propriile greșeli

  3. Unii adulti/copii invata doar pe propria piele…daca le pui materie obligatorie de protectie pericole si buna conduita/reguli de comportament…sar in sus ca nu sunt lasati liberi sa experimenteze…plus ca daca aveau varsta de 14-18ani…in bar de bauturi alcoolice…daca era o onomastica si era inchiriat in alta zi, se mai intelegea ca erau doar ei in bar…dar in ziua aia era superplin barul…

    • Așa vorbim și de victimele de la Colectiv? Poate că ar trebui să avem mai multă empatie.

      Nici unul dintre noi nu știe cum va reacționa într-o situație din asta până nu ne aflăm acolo. Un articol zicea de 68 de secunde până a luat foc tot tavanul. Dacă ai reacționat cu 10 secunde întârziere, deja era probabil foarte greu de ieșit de acolo.

  4. De asta avem legi și normative. Pentru că e foarte greu, ca individ, să faci un calcul de cât de riscantă e o anumită situație de genul ăsta. Se pare că în barul ăla nu au fost respectate, și nici nu s-au făcut verificări. Corupția ucide.

  5. Orice animal are in gena, e instinctiv, chiar daca nu a mai trecut prin asa ceva, sa fuga din calea unui pericol: inundatie, incendiu etc. O face instinctiv. La oameni canci. In special la oamenii moderni. Si nai ales generatiile astea tinere s-au tampit de tot. Majoritatea niste moluste fara nici un pic de simt al conservarii. Le-au mancat creierii tiktoku si instagramu si facebucu.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus