Vreo 10 oameni filmau incendiul din Elveția în timp ce dansau sub flăcări

Într-o filmare din clubul care a ars în Elveția se vede exact momentul în care flăcările încep să se propage pe tavan. Este încă un incendiu mic, nici măcar un metru pătrat.

Cel mai șocant pentru mine este însă numărul mare de oameni care filmează cu telefonul acele flăcări, în timp ce continuă să danseze.

Se văd prin spatele lor unii care fug și probabil ies la timp, dar rămân totuși mulți care filmează flăcările cu telefonul, în timp ce dansează și se vede încântarea pe fața lor. Genul acela de “wow ce cool, nu se aștepta nimeni la asta, sunt curios ce vor face acum!”

Este ușor de zis că așa arată selecția naturală sau că oamenii au murit din propria prostie, dar nu sunt de acord cu asta. Chiar mă deranjează când aud spus așa ceva pentru că de fapt transmite că nu este nimic de făcut, nu poate fi nimic îmbunătățit, ci este un dat al vieții.

Eu cred că este mai degrabă o lipsă de informare, de educație, privind pericolele din jur.

Dacă vă uitați pe lista celor decedați în incendiu, majoritatea erau tineri de 14-18 ani. Probabil și băuseră ceva, că era bar bar, nu cereal bar acolo, și oricum felul în care acționează o mulțime este diferit de cum acționează un singur individ.

La ce vă așteptați totuși de la cei de vârsta aceea? La experiență de viață, instinct de supraviețuire, grijă pentru siguranța proprie? Oamenii învață, în general, în două moduri despre pericole: îi toacă la cap cei din jur privind riscul lor sau din propriile greșeli. De câte ori credeți că adolescenții s-au tăiat la degete în vreun cuțit, s-ar ars din greșeală la o tigaie, au avut un accident auto? De câte ori credeți că au văzut cât de fragilă este viața în general?

Aș spune, mai degrabă, că o problemă nouă în societatea noastră este felul în care social media glorifică ineditul, în special pericolul. Constant vezi pe la știri despre cum au mai murit unii în timp ce-și făceau selfie sus pe vreun vagon sau agățați de marginea unei clădiri sau pe o stâncă periculoasă. De cele mai multe ori, vorbim tot de adolescenți.

Mie mi se pare, de fapt, că goana după like este un pericol ce trebuie discutat cu tinerii. Da, sunt vremuri în care cineva trebuie să le explice că o flacără este periculoasă și care sunt riscurile ei. Sună ca și cum trebuie să explici cuiva că apa este udă și chiar cred că fix astfel de vremuri sunt.

Societatea modernă a trecut de la etapa la care copiii erau puși de mici la muncă și învățau pe propria piele pericolele din jurul lor. În plus, pe vremuri se făceau câte 6 copii cu gândul să supraviețuiască vreo 3 până la majorat.

Acum trăim vremurile de supraprotecționism. Văd părinți care le pun cască de protecție în parc, la locul de joacă, și sunt indignați că podeaua este moale, dar nu foarte moale. Pun pariu că o grămadă de copii ajung la 10 ani fără să se apropie de aragaz. Există inclusiv un protecționism informațional, în care nu vrei să-i zici copilului de pericolele ce-l pot pândi, că poate se întristează sau devine speriat de orice.

Educarea unui instinct de conservare trebuie să înceapă din timp.