un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

iStyle se listează pe marketplace-ul Trendyol, în mod surprinzător

19 Dec 2025  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

iStyle și-a listat produsele și în marketplace-ul Trendyol. Le puteți găsi deja aici. Mă miră decizia aceasta pentru că strategia iStyle părea destul de clară:

  • Deschid magazine fizice în orașele mari ale României.
  • Vând online prin site-ul propriu istyle.ro, care oferă acum o experiență similară site-ului Apple original.

Și în acest context nu înțeleg exact decizia de a se lista într-un marketplace precum cel Trendyol, în afara cazului în care asta face parte dintr-un parteneriat negociat la nivel de grup. iStyle face parte dintr-un grup de companii care vinde produse Apple sunt diverse branduri în mai multe țări, inclusiv la noi.

Presupunând că nu stau însă lucrurile așa, mă miră decizia. Listarea într-un marketplace este bună când ești un seller mic, care nu-și poate dezvolta singur brandul și nu are puterea financiară de a se promova intens. Te listezi într-un marketplace al unui jucător mare, profiți de popularitatea acestuia și speri să vinzi ceva și acolo, unde teoretic ai prețuri bune pentru că nu ai costuri mari de vânzare.

Sunt exemple foarte bune de selleri români sau străini care vând cu succes în eMAG Marketplace, de exemplu, iar mai nou eMAG ajută mii de firme românești să și exporte marfă în Bulgaria sau Ungaria, ceea ce probabil n-ar fi putut face pe cont propriu.

iStyle, însă, pare o operațiune de amploare pe cont propriu. Ce nevoie este de listarea pe Trendyol? De ce n-au început pe eMAG, de altfel, dacă tot sunt deschiși ideii de marketplace?

iStyle, de asemenea, tocmai a investit în schimbarea site-ului propriu. Au făcut-o într-un moment nefericit, cu vreo săptămână înainte de lansarea noilor iPhone, și le-a mers prost site-ul, fără diverse funcții activate, mai mult timp după aceea. Ca să vă faceți o idee, pe final de septembrie am intrat într-un iStyle ca să cumpăr ceva. Vânzătoarea mi-a spus că are produsul în stoc, dar nu știe pe ce culoare. A adus din depozit produsul. A băgat codul de pe cutie pe site-ul eMAG ca să afle exact ce culoare și model este, mi-a arătat pe ecranul ei site-ul eMAG, mi-a spus “asta avem aici la iStyle, îl vrei?” și așa s-a desfășurat procesul de vânzare.

Dar să zicem că problemele acestea s-au dus și acum totul merge bine. Când te listezi pe un marketplace, mi se pare că, de fapt, clienții nu mai sunt ai tăi, ci ai marketplace-ului respectiv. Din ce văd eu, iStyle și-a listat produsele pe Trendyol la același preț ca și pe site-ul propriu. M-am uitat la câteva produse, inclusiv iPhone 17 și iPhone 17 Pro, și prețurile erau identice. Asta doar încurajează achiziția de pe site-ul unde deja ai cont, care probabil este Trendyol. Pe termen lung nu știu dacă va fi o idee bine.

Probabil Trendyol le dă și bani pentru asta, nu doar renunță la comisionul propriu pentru o vreme. Oricum ar fi, mi se pare o capitulare în fața unui gigant venit din străinătate, de către o companie care părea să aibă o strategie bine pusă la punct pentru vânzare.

Sursa: Connect.

    11 comentarii

  1. Daca se listau pe emag, era in regula? :))

  2. Cu siguranță le dau bani și probabil bani multi fiindcă strategia actuală a Trendyol pare doar sa acapareze cat mai mult din piață, la orice costuri.

    Exemplu: urmăream doua cărți cu preț destul de mare, 130-150 de lei. Nu se găseau sub prețul asta la niciun comerciant de luni de zile. Într-o zi îmi apar în reclamă a trendyol la preț de 70-80 de lei. Seller-ul e același din România care le are pe propriul site la preturile de 130 și 150 de lei. Cu siguranță reducerea vine de la Trendyol, altfel nu are sens.

    • Asa este. Cunosc pe cineva care are un magazin online de bijuterii, iar de black firday cei de la Trendyol i-au sustinut reducerile de pana la 50%, pentru a se lista la ei. Probabil si cu istyle e la fel.

    • Ce bijuterii vinde ala, maica? Din staniol?

    • Nu boss, din moment ce omul isi vinde produsele cu pretul dorit, pentru ca Trendyol ii sustine reducerea de pana la 50%, de ce ar vinde produse din staniol? Comentariu de bagat aiurea in seama pe net!

  3. Si Carrefour e pe Trendyol.
    E treaba fiecaruia pe ce canale vinde.

  4. iStyle e o copie de pe Temu a lui Apple. Sunt fomisti cu un customer support spre zero si cu preturi ridicate. Ei sunt doar niste amarati de distribuitori Apple, cu pretentii de Ferrari si servicii de Trabant. Ce nu intelegi? :)

    • Cand am vazut stirea asta m-am gandit ca vor sa se apuce sa vanda fake-uri si de aia s-au bagat pe Trendyol…

  5. “iStyle, de asemenea, tocmai a investit în schimbarea site-ului propriu. Au făcut-o într-un moment nefericit, cu vreo săptămână înainte de lansarea noilor iPhone, și le-a mers prost site-ul, fără diverse funcții activate, ”

    Apoi:

    “companie care părea să aibă o strategie bine pusă la punct pentru vânzare.”

    Right :)))

  6. Cristian Banu

    20/12/2025 la 8:20 PM

    Istyle probabil are probleme serioase de când eMag și Altex au devenit distribuitori autorizați Apple și oferă prețuri și servicii mai bune. De aia nu se pot lista pe eMag.
    Iar strategia e orice numai bună nu. Am comandat ceva pe site cu ridicare din magazin, produse aflate pe stoc în magazin. Mă duc a doua zi să le ridic, nu se poate că nu ați primit confirmarea comenzii, care durează 2-3 zile 🤔. Înainte se putea, după refacerea site-ului, l-au refăcut de tot.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus