un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Cu cine votez duminică pentru primăria București

4 Dec 2025  ·

GÂNDURI  ·

64 comentarii

Situația în București, cel puțin în sondaje, este foarte rea pentru bucureșteni. Băluță, primarul PSD al sectorului 4, conduce cu un avans de 3%. Îl urmează Ciucu și Drulă, practic la egalitate, și apoi Anca Alexandrescu.

Acesta este un sondaj CURS făcut pe 1000 respondenți. Un sondaj AtlasIntel, făcut pe 3000 de respondenți (adică, teoretic, mai precis) în perioada 27-30 noiembrie, arată chiar surprize mai mari:

Anca Alexandrescu este un candidat pro-rus, susținută probabil pe aceeași filieră ca și Georgescu la prezidențiale. N-ai ce-i face. Dacă mai vine și TikTok cu o campanie comandată de ruși în weekend, poate și câștigă. Singura metodă de a preveni asta este ieșitul în număr mare. Momentan, însă, nu sunt mai multe de zis aici.

Băluță ar fi un dezastru pentru București. Citez dintr-un articol recent:

Mama și tatăl edilului, pensionarii Florica, 74 ani, și Marin Băluță, 76 ani, au cumpărat în aceeași zi, pe 21 decembrie 2023, opt apartamente, dintre care un penthouse, în clădirea fostului hotel RIN, transformat acum în bloc.

Un dezvoltator imobiliar i-a vândut fratelui lui Băluță un teren chiar în ziua în care primarul Băluță a propus aprobarea planului urbanistic pentru un bloc de 6 etaje al aceluiași dezvoltator, în Sectorul 4.

Este genul acela de primar. Și citez dintr-un alt articol mai vechi:

Cu câțiva ani în urmă, primarul Daniel Băluță a privit senin la încălcarea legii în cazul construirii a mii de apartamente pe terenurile fostelor sere din Berceni: Primăria Sectorului 4 a emis ilegal cel puțin trei Planuri Urbanistice de Detaliu pentru construcția unor blocuri pe terenurile firmei Berser SA, patronată de Horia Culcescu, finul lui Gigi Becali.

Printre dezvoltatorii imobiliari îi regăsim pe Robert Nica și Stelian Vintilă, doi dintre liderii clanului „Sportivilor“, organizație care controlează lumea interlopă din sudul Bucureștiului. De precizat, foști și actuali membri ai clanului „Sportivilor“ au făcut campanie electorală pentru Partidul Social Democrat.

Este genul acela de primar în sectorul 4. De asemenea, sectorul 4 are cele mai scumpe servicii de salubrizare, iar proprietarii de mașini plătesc o taxă deși nu beneficiază de loc de parcare.

Problema este că, pentru funcția de primar, se votează într-un singur tur, așa că poate ieși primar chiar și cu 26% dintre voturile exprimate, câtă vreme restul candidaților nu obțin mai mult.

Văd în jurul meu mai mulți oameni amăgindu-se că PSD-ul nu a mai câștigat de mult primăria generală, iar bucureștenii votează în general USR, deci nu o să iasă Băluță.

Așa a fost până acum, dar problema în prezent este că acele voturi “useriste” se împart de fapt între Ciucu și Drulă și mai ia și Ciceală o parte. De asemenea, nu uitați că USR a pierdut recent sectorul 1, iar PNL a pierdut sectorul 2, deci preferințele se mai schimbă.

Problema majoră, însă, este că Ciucu și Drulă își împart între ei o mulțime de voturi anti-PSD. Ciucu, care-i șef PNL București, are experiență de primar în sectorul 6, pe care l-a recâștigat recent cu 73% din voturi, și este la curent cu problemele orașului și cu munca de primar. Sunt convins că sunt o mulțime de votanți USR care acum îl vor vota pe Ciucu.

Eu sunt unul dintre ei. Voi vota Ciucu pentru că, din sondaje, are cele mai mari șanse de a-l opri pe Băluță să câștige. De asemenea, cred ce am spus mai sus: are experiență de primar și știu că a făcut treabă bună în sectorul 6, răspunde prompt plângerilor, știe situația din teren. Nu m-ar deranja deloc să fie primar pe întreg orașul.

Eu sunt, uzual, votant USR, dar acum este momentul de făcut front comun împotriva lui Băluță și a candidaților pro-ruși. Dacă Drulă ar fi fost cu un singur punct procentual în fața lui Ciucu, l-aș fi votat pe acesta. Nu este cazul.

Personal cred că Drulă, dacă vede că sondajele nu-i dau șanse (sunt sigur că și cele comandate intern de USR zic același lucru), ar fi trebuit să se retragă din cursă. Sunt sigur că este bine intenționat și ar fi un primar bun, dar… câștigătorul se decide într-un singur tur la urne, pe principiul totul sau nimic. În acest moment, politica USR dă Bucureștiul pe mâna lui Băluță.

(Culmea, USR-ul a făcut asta în trecut. În alegerile prezidențiale recent, partidul a decis că nu o mai susțină pe Lasconi, ci un alt candidat, doar pentru a face front comun împotriva pro-rușilor. Ar trebui la fel și acum.)

Ana Ciceală (SENS) cu siguranță ar fi trebuit să se retragă. Am văzut că o mulțime de tineri declară că o vor vota, dar are 7% în sondaje. Sunt sigur că și ea este bine intenționată, dar în acest moment nu contribuie cu nimic la alegeri, ci doar face soarta bucureștenilor mai rea. Ar trebui să-și ia capitalul de imagine câștigat și să-l folosească în alte moduri.

Dacă alegerile s-ar fi desfășurat în două tururi, atunci ar fi fost ok să candideze cât mai mulți. Pentru turul 2 se făceau înțelegeri, un candidat adopta din programul altui candidat în schimbul sprijinului electoral etc.

Cu un singur tur, nu este cazul. La alegerile locale de anul trecut s-au prezentat la urne 41% din bucureșteni. Dacă se întâmplă iarăși așa și Băluță câștigă cu 26% din voturile exprimate, la propriu îl vor fi votat 10% din totalul bucureștenilor, dar îi va conduce pe toți în următorii ani și va fi liber să-și întindă caracatița în întreg orașul.

Vor fi primari PSD la Municipiu, sectorul 2, sectorul 3, sectorul 4 și, în practică, și la 5. Mai țineți minte pe Firea, care imediat a înființat companii pentru rudele ei, a dat mită vouchere și în rest n-a făcut nimic durabil? Sper că nu mai vrea nimeni asta.

 

Știți ce mă sperie și mai tare? Că aud în jurul meu la fel de mulți oameni spunând că nu ies la vot sau că vor merge să-și anuleze votul. Că nu vor pe niciunul dintre acești candidați. OK. Pe aceștia îi ai însă în față. Unul dintre ei tot va fi primar. Cel mai probabil, unul dintre Băluță, Ciucu și Drulă. Nu mai bine te duci și votezi cu care dintre aceștia trei ai vrea totuși să-ți fie primar? Nu mai bine îți manifești, cât de puțin poți, puterea de a decide ceva?

Sau, la fel de bine, decizi care dintre cei trei NU vrei să-ți fie primar și te duci și votezi cu contra-candidatul tău spre care înclini totuși, cât de puțin, ca preferință?

TLDR:

  • Mergeți la vot. Primarul este poate mai important decât președintele și parlamentarul, este omul care vă decide traficul, căldura, școlile, poluarea, parcarea, gunoiul, investițiile locale și tot restul.
  • Un vot pentru Ciceală este echivalentul unui vot pentru Băluță, pe care-l propulsează în față. Indiferent cât obține Ciceală, nu va însemna nimic, nu va avea efecte acel rezultat, nu va transmite nimănui un semnal de schimbare.
  • Votați cu Ciucu sau cu Drulă. Eu aș vota cu cine este în față în sondaje, că teoretic are șansele cele mai mari de câștig. Oricare dintre ei ar fi, probabil, un primar bun. Totul este să și câștige scaunul într-un sistem cu un singur tur electoral.
  • Nu este prea târziu pentru ca Drulă să se retragă sau măcar să-și îndemne votanții către Ciucu. Ciucu nu are de ce să se retragă în favoarea lui Drulă; nu are nimic de pierdut, oricum rămâne primar la sectorul 6 dacă nu ia capitala. Drulă, însă, face fără să vrea jocurile în favoarea lui Băluță.

    64 comentarii

  1. Ah, a scos PNL sondaje. Pentru prima dată.

    Altfel, Anca Alexandrescu nu este pro rusa, este definiția psd ului chiar daca unii o vad suveranista. Poate chiar ar fi bine sa iasă.

    • Corecție: nu PNL a pierdut sectorul 2 ci tot USR prin Radu Mihaiu, Alături de Voiculescu și alți incapabili din acest partid, aceștia sunt cei care au arătat votanților cât de nepregătiți sunt să lupte cu un partid ca PSD.

    • da, doar pnl ”lupta” eficient cu psd. batalia este cunoscuta sub sigla usl.

    • Eu nu îi înțeleg pe cei care votează primar dintr-un partid iar consilierii locali din altul.
      Cum poate un primar USR să facă ceva dacă consiliul local e majoritar din USL + AUR?

    • “Corecție: nu PNL a pierdut sectorul 2 ci tot USR prin Radu Mihaiu, Alături de Voiculescu și alți incapabili din acest partid, aceștia sunt cei care au arătat votanților cât de nepregătiți sunt să lupte cu un partid ca PSD.”

      Poate nu va mai aduceti aminte exact: PSD si PNL au avut candidat comun la primaria sectorului 2. Chiar si asa, PSD+PNL au reusit sa il invinga pe Radu Mihaiu la 300 de voturi si dupa niste alegeri cu cantec (zeci de procese verbale cu modificari, BEC a refuzat renumararea)

      Pe scurt, USR nu a luptat cu PSD, a luptat cu PSD+PNL (+REPER, ca sa o ziceam pe a dreapta)

  2. Bine frate, m-ai convins, votez Ana Ciceală.

    • Bă, dă-ți foc la bani de pe acum, ca să nu pierdem vremeam cu alegeri, comuniști mascați, comuniști pe față, dictatură și iar revoluție.

    • @nea_caisă, Dacă trăiește Ciceală permanent la tine în cap, scrie-i, poate e cazul să-ți plătească chirie.

      Sunt curios care crezi că e diferența (dincolo de ideologia percepută) între tine când emiți elucubrațiile astea jenante și suveraniștii care fac fearmongering cu ce împrumută din US (vaccinuri, LGBT, emigranți).

    • Oare faptul ca elucubratiile alea sunt emise de catre tanti aia la doua tinerete?

    • Nu-ți place, nu vota. De ce să și minți sau exagerezi gratuit? Să-ți hrănească ego-ul sau ce? Repet, e același comportament unhinged pe care-l arată tabăra ailaltă, doar că vă plac alte culori.

  3. Dezamăgitor acest articol si nu referitor la cu cine vei vota ci cum te-ai gandit cu cine e mai bine sa votezi. Eu votez cu Ana Ciceala nu pentru ca are 7% in sondaje ci pentru ca m-a convins.

    • da, imi place ca va da locuinte gratuite din banii contribuabililor, asa cum a dat si lemne de foc gratuite la saracii care stateau in frig cand administra firma aia care detinea mii de hectare de padure.

    • Ana Ciceală nu e din partidul lui Cioloș? Ăla nu e alt incapabil care se tot zbate să fie relevant? Iar manevra asta de a veni cu un candidat fără șanse reale și care nu face decât să fragmenteze voturile dreptei nu arată decât micimea gândirii politice.

    • @daddy , te cam roade idea ca o sa ne dea locuințe pe moca, nu?
      Ar trebui sa promovezi acest stil, mai bine sa facă locuințe decât sa bage banii in buzunar sau sa facă ce făcea Firea cu ei. Vrei așa? Vrei sa te simți furat in continuare?
      Aveți un om onest care știe administrație si tot nu vreți sa votați cu acel om.

    • esti nefunctional, a trecut pe langa tine mishtoul cu padurea.
      in rest, si ciutacu a luat casa gratis de la anl, era caz social cu doar 5 mii de euro pe luna de la varan acum 15 ani.

    • @daddy, e ok și dacă mă jignești, e ok și dacă împrăștii toate bazaconiile pe aici. Totuși, îți recomand cu căldură un mic „city break” prin clasele 1-4, să-ți reamintești cum se argumentează o idee, cum se poartă un dialog și, bonus, cum te poți face înțeles. Pentru mine discuția se incheie aici, toate cele bune!

  4. ”Ciucu nu are de ce să se retragă în favoarea lui Drulă; nu are nimic de pierdut, oricum rămâne primar la sectorul 6 dacă nu ia capitala.”

    daca eliminam contorsiunea si pastram doar logica, e exact viceversa, ciucu nu pierde nimic, deci s-ar putea retrage. in plus, victoria lui ciucu/baluta, va declansa noi alegeri, la sector.
    primaria generala e mai apropiata ca atributiuni de modelul guvernamental decat de al unei primarii de sector.
    programul lui ciucu este stil ciceala, dar fara locuinte gratuite, nu am vazut nimic despre problema principala, faramitarea administrativa, cum a dezbatut drula.

    • Drulă, singurul care a identificat problema zero în București și anume desființarea primarilor de sector și acum toți (dezamăgitor și Radu), merg după fenta unuia care reprezintă problema, adică ciucu.

  5. Oare oamenii de mai sus sunt troli?
    V-a convins Ana Ciceala? Cu ce? ce planuri marete a anuntat? Ce realizari are, ce o recomanda?
    Chiar sunt curios, nu intreb ironic.

    • Om tânăr la 42 de ani, nu ca babalâcul ala de 44 de ani atârnat cu rețeta in mână la coadă la Catena care e Drulă.

      Ca e în politică dinaintea lui e probabil dăcât întâmplător.

    • E un punct din planul lui Ciceala cu care a atras multi tineri – citez:
      -Vom construi și vom aduce în patrimoniul public mii de locuințe publice, transformând primăria într-un actor activ în dezvoltarea orașului-

      -pe mine chestia asta ma sperie, nu vreau o piata imobiliara dominata de stat, de primarie.
      De aici pana la impunerea unor preturi maxime la chirii si alte balarii de genul asta nu e un pas prea mare.
      Stiu ca pentru tinerii cu educatie putina suna bine, dar pe termen lung se numeste comunism si nu aduce nimic bun.

    • Ciceala vrea sa construiasca locuinte pentru saraci si asistati pe banii tuturor, pai ce suntem, stat social? Uite ca eu nu vreau sa tin in spinare toti mocangii, ca nu sunt responsabila pentru saracia lor.

    • @Andrei nu suntem troli. Daca tu abia acum iți pui aceste întrebări, e de rău, e foarte rău. Trebuia sa te interesezi pentru fiecare candidat in parte ce propune, sa te uiți la interviuri cu ei. Programul lui Ciceala si ce o recomanda găsești aici: https://cdn.prod.website-files.com/68f9011c4b0971cdbaf763ec/692af57a442715f1b41c2614_Ana%20Ciceala%20-%20program%20politic%20-%20PMB2025.pdf
      In rest toate cele bune si votează informat!
      @Deea cand a fost ultima oara cand ai donat ceva? Banii pe care ii dai catre stat tot voi fi consumati, diferenta se face in “cum vor fi consumati?” preferi sa ii bage cineva in buzunare si sa nu vezi nimic sau preferi sa stii ca acei banii au fost investiti pentru o lumea mai buna.

  6. Haideți cu Drula, nu faceți jocu psdnl. Sa cadeti in capcana in care a căzut Radu.

  7. Și eu tot oscilez între Drula și Ciucu, dar după mizeriile din ultimele zile și “nu există mafie imobiliară” chiar nu cred ca pot să îl votez pe Ciucu.

    Ana Ciceala este cea mai competenta, și cunoaște legislația și modul în care funcționează primăria.

    Cred că va trebui să ieșim în stradă pentru alegeri în două tururi la primării.

  8. Ar trebui revenit la votul in două tururi, măcar în orașele mari.

  9. Eu nu voi vota, ca efectiv nu-mi pasa. Se anunta vreme rece, vor iesi putini la vot. Baluta o sa-si puna in miscare caracatita de votanti si aia e, veti avea primarul pe care il meritati. Ce asteptari ai de la locuitorii unei capitale tip ghetou, dintr-o tara de lumea a treia? Atat se poate 🤠

    • exact, ce asteptari sa putem avea, comentarii care sa nu fie stupide?
      ///
      a gasit careva o metoda sau extensie de chrome care sa ascunda aceste comentarii?

    • Am întrebat și eu mai demult exact același lucru 😂
      Nu frate, din păcate, nu există…Aș plăti pentru o asemenea extensie.
      Rar am întâlnit asemenea persoană toxică, efectiv este ca o gaura neagră a bucuriei de a trăi. E vacuum în sufletul ei 🤢

    • esti mai enervanta ca anca mars ma, femeie

      CONGRATS

    • @Deea ti-ai răspuns singura la întrebarea ta “Uite ca eu nu vreau sa tin in spinare toti mocangii, ca nu sunt responsabila pentru saracia lor.”
      Nivelul in care trăim in ziua de astăzi. Ai putea vota cu Burcea, cred ca va potriviți. :)

  10. Cred ca nu am vazut in viata mea un atac mai concertat din absolut toate directiile asupra unei singure tinte: Drula. TOTI, bai da’ toti, din absolut tot spectrul politic, nu au probleme decat cu el. Atat. Parca dintr-odata incepi sa intelegi de ce au aparut diversele factiuni USR – SENS, REPER si alte oratanii.
    Drula. Pentru ca la cum arata treaba, trebuie.

    • pai il intelegi acum pe grindeanu saracu? cum zicea el ca problema principala a bucurestiului e drula?

    • Problema cu Drula este: prea putin, prea tarziu, Baluta.

      Eu nu pot vota la locale dar daca as putea as vota Ciucu desi imi place cel mai mult Drula si votez USR de cand au aparut.
      Problema lui Drula este ca s-a trezit prea tarziu si face prea putin pentru ce diferenta de popularitate si intentie de vot exista intre el si Ciucu si, mai departe, intre el si Baluta care e, din nefericire, cel mai bine pozitionat candidat in cursa asta.

      Asa ca the name of the game nu are cum sa fie, realist, castigul lui Drula ci insuccesul lui Baluta. Scula cu ajutorul careia se poate realiza azi scoaterea PSD din cursa se numeste Ciucu.

      O eventuala victorie viitoare la primaria generala a lui Drula are ca statie intermediara pe traseu un mandat al lui Ciucu. Eu asa vad.
      Altfel nu ai cu ce sa-l opresti acum pe Baluta.

      Petarda aia de Fleanca Alexandrescu nu intra in nici un calcul electoral serios pt Bucuresti.

      Iar Ciceala e ok pt tanara generatie dar nu are nicio sansa de castig atata vreme cat generatia decreteilor, printre care ma numar, e majoritara la vot.

    • Scula cu ajutorul careia se poate realiza azi scoaterea PSD din cursa se numeste Ciucu
      LOL, omul este primar de sector ales sub sigla PSD, dar sigur…. :))

    • Ai vrut sa fii ironic, dar incurci PSD cu PNL…

    • Nu, nu confund, a fost candidatul PSD+PNL.

      Câteodată sunt uimit de ce memorie scurta au unii, mai ales când dau și sfaturi.

      Băăă, a fost tocmai anul trecut, nu acum un sfert de secol

  11. De drula nu e decat gura. Alexandreasca la fel. Raman ciucu si baluta. Fiecare cu bune si rele, macar se pricep.
    Oricum in perioada asta se mananca rahat la greu si se arunca tot felul de acuzatii, doar e campanie.

  12. Am 36 de ani si votez Ana Ciceala. Pe langa programul ei cu care imi place ador sa vad USR-ul si PNL cum se vaita despre votul util cand putea sa bage votul in doua tururi ca doar ghici ce sunt la guvernare.

    Ah nu i-a lasat PSD-ul, cade Guvernul atunci ciocu mic si sa fi ales candidati mai buni ca Drula ma scuzi este un deputat de Timis care are 0 experienta in administratie locala.

    • “ador sa vad USR-ul si PNL cum se vaita despre votul util cand putea sa bage votul in doua tururi”

      Stire din 25 iunie 2025:
      “Senatorii PSD si PNL au votat la unison, marti, pentru repingerea unui proiect de lege ce prevedea alegerea primarilor in doua tururi de scrutin.

      Astfel, din 119 senatori prezenti, au votat contra 65 (PSD si PNL) in timp ce pentru alegerea primarilor in doua tururi au votat 54 de senatori, printre care si cei de la USR, care acum se afla un coalitie cu PSD si PNL.”

      Dar mergeti si votati Ana Ciceala, sigur ea si SENS or sa reuseasca sa doboara binomul PSD-PNL in maxim 2-3 ani, ceea ce “fraierii” de la USR nu au reusit. E bine sa privesti viata in roz, mai ales la 18-19 ani. La 36 parca nu mai e chiar asa bine.

  13. Da, deci Drula.
    Ciucu are o reputatie buna, dar nemeritata. Tot ce face e doar in beneficiul mafiei imobiliare din sector. Oamenii se bucura cand vad panselute noi, dar nu vad bigger picture: blocuri peste blocuri care au dus la supraaglomerarea multor zone (Lujerului, Pacii, Grozavesti, Timisoara, Giulesti partea dinspre Ciurel). Da, distrugerea a inceput dinainte sa fie Ciucu, dar in ultimii ani a acelerat dramatic.
    Si nu vorbesc doar de trafic auto, vorbesc de calitatea vietii in general. Cand va plictisiti incercati la 6 seara sa luati metroul pana la Lujerului si sa traversati intersectia aia pe jos, sa intrati in Carrefour sa va luati o paine. E ca si cum ai incerca sa stai linistit sa citesti o carte in Times Square

  14. Cred ca asta era cea mai buna varianta si pentru usr. Sa lase de la ei.
    Logica ta cu voturile divizate de la usr vor duce la castigarea primariei de catre Baluta este corecta. La el, votantii psd sunt ficsi. La celelalte partide, nu.

    Mi-a placut si atitudinea lui Ciucu la atacul lui Voiculescu in care spune ca el l-a sprijinit si sustinut pe acest om insa el a decis sa il atace, lucru pe care inca il mai face.

    De principiu, oricare primar ar veni, vor veni vremuri grele pentru bucuresteni. Mandatul e numai pentru 3 ani din ce am inteles.

    • “Cred ca asta era cea mai buna varianta si pentru usr. Sa lase de la ei.”

      USR a tot lasat. In ultimele doua alegeri de primar la Bucuresti (2020 si 2024), ei nu au avut candidat la primaria generala, desi aveau cel mai mare scor politic in Bucuresti.

  15. Radu, ai luat cel puțin in calcul ca acele sondaje sunt măsluite să scoată pe cineva din cursă? Cum de toți nu ii dau nici o șansă lui Drula?

    Ne amintim de Burduja care era la două procente de Nicușor și in final a luat 8%.
    De Ciuca care era dat pe la 18%, și a luat 7%.

    Se vede de câteva săptămâni ca toți sunt porniți contra USR…..așa ca votez Drulă.

  16. voi vota cu ciucu, pt a nu mi se pierde votul

    dar sincer, ciceala – pe care am auzit-o vorbind reprezinta alt mod de a face politica , fata de obositii pnl/psd si usr

    sa se faca case ieftine de catre stat, la pret mic, ca altfel de unde natalitate ( si spun asta in calitate de proprietar cu mai multe apartamente la inchiriat)

  17. Ciucu a castigat s6 cu blatul cu psd.

  18. Ireal cum se duce romanakele pe fenta Ciolos..Ciceala. Ai zice ca la 35 de ani de la Revolutie am invatat ceva, pare ca nu.

  19. Radu, poate nu mai pui gunoaie de sondaje gen CURS pe aici, pune-le pe cele mai serioase, INSCOP si Atlas Intel.

  20. Clar Ana Ciceala, un alt mod de a face politica, macar la nivel declarativ. USR si-a demonstrat hulpavitatea si aviditatea de putere, PSD si PNL hotia deci un mare NU.
    La acest moment Ciceala ma reprezinta , si acel 7 % sper sa se duca in 15 % .

    • Deci să vrei activ să conduci țara și să lupți pentru asta ca să nu mai intre pe mâna securiștilor e aviditate de putere? Ciceală cu comunism pe față cu case de la stat (la șto oricum că n-o să facă nimic)? Nu-i nimic, mai stați 3 ani în mizerie cu 7 primari.

  21. Salut, esti sigur ca vrei sa te iei dupa sondaje? Daca ne-am luat dupa sondaje nici mai trebuie sa mergem la vot ca ala iese. Ciucu este USL, merg pe mana lui Drula.

  22. sa ii votezi pe amandoi!

  23. pe cine va face ciceala primar, baluta sau ciucu?

  24. Ana Ciceală (SENS) cu siguranță ar fi trebuit să se retragă.

    Siguranța cui? N-am vreo miză, nu-s interesat de cine iese primar acolo, doar sunt curios de raționament, că pare de tipul:
    Eu votez ”X” – Y,Z să se retragă să voteze și restul ca mine.
    Te-ai gândit că există oameni care nu vor ca tine?
    Genul de om care dacă nu e tanti asta în peisaj votează cu ”răul mai mare”, nu stau la discuții cu tine că ”util”, că ”pro-rus”, că ”ar fi mai bine”?
    Oameni care se și enervează, vezi în comentariile de mai sus, numai că le propune cineva ideea antidemocratică, că să se retragă nu știu cine?

    E ca și cum la alegerile de președinție s-ar fi retras candidatul pe care îl apreciam eu.
    Direct Georgescu, sau Simion votam, asta dacă decideam că merită să ies din casă, fără alte comentarii, că nu-nțeleg eu și nu știu ce.

    De-aia zic, de unde siguranța?

  25. Si o observatie generala. logica articolului e bazata pe plangerea “nu avem ce face, trebuie sa votam cumva, ca votul e dintr-un singur tur”

    Dar, ce sa vezi, partidele responsabile de minim 15 ani de mizeria asta, plus de multe alte mizerii din ultimii ani (deficit dement, justitie facuta praf, crestere partide extremiste pana la cer) au fost “penalizate” in felul urmator la alegerile din 2024: peste 90% din primarii au ajuns la ei, 40% in parlament dupa redistribuire (practic nu se poate face majoritate fara ei) si aproape tot Bucurestiul (primari de sector si consiliile de sector+consiliul General)

    Acum ne pregatim sa le dam si ultimul lucru ramas, primaria generala.

    Ei, noi sa fim sanatosi. Ca in bancul cu vanatorul si ursul, eu cred ca noua de fapt ne cam place.

  26. 1. La sectorul 2 a fost tot USR, nu PNL
    2. Ciceala nu are cum sa se retraga, trebuie sa devina cunoscuta pentru candidaturi viitoare, cum a facut si Nicu Dan.
    3. Eu o sa votez Drula si daca iese Alexandrescu, mi-e prea sila de PSD si PNL.

  27. Nu inteleg cum poti sa iei in considerare acele sondaje, mai ales ca au rezultate care ii arata apropiari pe Ciucu si Drula si sa spui ca Ciucu are sanse mai mari de vot.
    Toata mafia anti bucuresti isi doreste sa se retraga Drula si insista pe ideea asta a votului util, nu are niciun sens. N-ati invatat nimic din istoria tuturor sondajelor mincinoase?
    De cate ori trebuie sa va luati teapa cu sondajele ca sa invatati ceva? Numarul se pare ca nu exista, sunteti tepuibili pana la moarte.

  28. in sinteza, votati ciceala ca sa castige usl-ul!

  29. Voi vota Drula, nu stiu ce e cu prosteal asta cu Ciucu !

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus