Baby 2.0 loading…

Pe la începutul anului Alice a început sa doarmă mai bine și să răcească mai puțin, noi am terminat cu mutatul, așa că, având în față atât de mult timp liber, ce ne-am gândit să facem? Încă un copil!

Planul era un pic mai vechi, de fapt. Matilda m-a surprins foarte plăcut într-o zi când, discutând despre un al doilea copil, mi-a spus că e ok, ea oricum se imagina cu doi. Cu doi copii orbitând în jurul ei ca sateliții și agățându-se disperați de ea, mai degrabă, ca să pictăm o imagine realistă.

Eu am fost mereu de părere că, dacă alții se descurcă cu doi, trei sau mai mulți copii, om putea și noi cu doi. Am zis să treacă sărbătorile de iarnă 2024, ca să poată bea și ea un vin, plus alegerile prezidențiale 2024, ca să vedem dacă pe Alice o dăm la rusă sau la engleză, și ne punem pe treabă.

Așa că mami și tati s-au iubit din nou mult acum câteva luni și a apărut un bebe, cum se întâmplă. Long story short, Matilda este gravidă. Este de fapt super-gravidă, naște peste vreo 10 zile, acum în decembrie.

Acest articol ar fi trebuit sa apară prin iulie sau august, dar am avut altele de făcut apropo de bebe. O să zic bebe, nu făt sau fetus sau alți asemenea termeni care nu-mi plac. Mai sunt multe de spus.

La final de iulie, un control ecografic de rutină l-a descoperit pe bebeluș cu tahicardie. Avea reprize de puls dublu, 280 bpm în loc de 140 bpm, cât e uzual la nenăscuți. Este șocant când medicul îți spune “nu am mai văzut niciodată așa ceva” și te trimite să faci morfologia de trimestrul 2 mai repede decât era cazul.

A doua zi, medicul morfolog, care este experimentat și recomandat de mulți, spune că nici el nu a mai văzut așa ceva. Îl sună pe directorul medical al maternității Regina Maria, care spune “am mai văzut eu, trimite-o aici”.

Ne ducem acolo. Medicul respectiv se dovedește a fi doctorul Rahimian, care în medicina românească are niște recorduri, după cum am aflat ulterior de pe Google. Este primul care a făcut o operație intrauterină la o gravidă. Nu a făcut doar una, din câte am înțeles. Pe pereții cabinetului sunt tot felul de caricaturi și vederi cu mulțumiri de la părinți. Unele cazuri mi se par incredibile, scrie de copii născuți la 700 de grame și mult înainte de termen și care sunt bine astăzi. (Am întrebat. Am fost la zeci de controale în lunile care au urmat. Este un domn prietenos și glumeț, te primește mereu în cabinet alături de soție și ne-am mai conversat pe acolo).

Tratamentul recomandat de doctor este cu Sotalol, un medicament de tip beta-blocker care oprește tahicardie. Va fi un tratament transplacentar, așa se numește. Matilda ia pastilele și au efect și asupra bebelușului în interior.

Doctorul decide că Matilda trebuie să se interneze pentru monitorizare, că nu știe ce efect vor avea pastilele asupra inimii ei. Ea rămâne în spital. Eu mă duc acasă ca să-i aduc niște lucruri. Noroc că era mijlocul zilei și Alice la grădiniță, dar trebuie să ajung oricum la timp și înapoi după ea și să îi spun că mami lipsește câteva zile.

Tratamentul începe cu trei pastile de Sotalol pe zi. Tahicardia se stabilizează. După doar o noapte de internare, fără efecte adverse pentru ea și bebeluș, Matilda pleacă acasă cu recomandarea de a lua Sotalol de două ori pe zi, să-și ia tensiunea de câteva ori pe zi, sa fie atentă la eventuale amețeli și să vină după 3 zile la control.

Asta a fost o internare joi-vineri. Luni ne ducem iar la control. Copilul era în tahicardie completă. Nu reprize alternante cu puls normal, ci 280 bpm full time.

Matilda se internează iar pentru dozaj. Se încearcă doză mai mare. Dacă nu va merge asta, există și alte medicamente. Digoxina este una, dar este periculoasă pentru inima pacienților sănătoși, ne spune medicul, și are efecte secundare nedorite. De asemenea, probabil ar trebui injectată intrauterin, în cordonul ombilical. Flecainida este o altă substanță care poate acționa eficient. Doctorul ne spune să stăm liniștiți, copiii sunt rezistenți la tahicardie, iar în curând găsim oricum dozajul corespunzător.

În următoarele zilei, Matilda a făcut ecografie din 4 în 4 ore, inclusiv noaptea. Copilul era în tahicardie. Doza de Sotalol a crescut. Tot tahicardie. La 5 pastile pe zi, dintr-o doză maxim admisă de 6 pe zi, tahicardia se stabilizează. Ce vom face însă în viitor, că se spune că apare o rezistență normală la medicație și doza trebuie crescută? Nu știu, probabil urma să încercăm și alte medicamente precum Digoxina.

Paranteză: Lăsând la o parte presiunea suplimentară pe inima bebelușului, după o perioadă mai lungă de tahicardie, probabil câteva săptămâni, se instalează și ceva numit hidrops, adică o acumulare de apă în țesuturi sau cavități ale organismului. Este un efect secundar care face tratamentul transplacentar și mai dificil pentru că aparent medicamentele nu mai au efect în aceste condiții, că nu ajunge substanța activă unde trebuie (sau cel puțin așa am înțeles eu). Tahicardia infantilă este în cele din urmă fatală din cauza acestei acumulări de lichid care împiedică dezvoltarea normală.

Bebelușul avea deja 2,3 mm de lichid acumulat undeva lângă inimă. Trăiască ecografele, fără de care nu poți detecta ușor o astfel de problemă. Senzorii aceia care se lipsesc pe burtă și iau pulsul bebelușului cică nu sunt de încredere la astfel de bătăi prea rapide.

Matilda a stat internată trei nopți în acea repriză. Ecografii dese, medicație diversă. Uneori vești bune, alteori rele. Ne simțeam amândoi foarte demoralizați. Nu știam nici dacă vor fi efecte pe termen lung legate de dezvoltarea copilului. Nu găseam un medic specialist care să ne răspundă la genul acesta de întrebări din experiență proprie cu astfel de cazuri. Revin la ideea asta.

În fiecare zi am luat-o pe Alice mai repede de la grădiniță și am mers cu ea în capătul celălalt al orașului, în vizită la spital. Noroc că regulile sunt relaxate acolo sau nu le-a păsat prea mult de noi, pentru că de fiecare dată am stat câte 3 ore pe acolo. Ne-am și plimbat un pic, am mâncat împreună, Alice s-a uitat la desene animate în brațele mamei.

A doua zi a fost cea mai grea. Deși a stat 3 ore acolo cu Matilda, pe drumul spre casă Alice a început să plângă “mami, mami, vreau la mami” și nu se mai oprea. Intrase într-o stare de plâns și supărare. Am încercat de toate, am oprit la un parc, am oprit la o înghețată, dar toate au fost soluții doar de moment. Acasă am mâncat și ne-am jucat. Un apel video lung de o oră a fost plin tot de plânset. A adormit în brațele mele seara, întrebând când vine mami acasă. Eu m-am trezit după o vreme ca să și lucrez ceva.

După trei nopți de internare, însă, Matilda a plecat acasă pe o doză de cinci pastile. La fiecare 5 ore lua o pastilă. I-am dat ceasul meu ca să aibă alarmă la încheietură. Mi-am pus și eu o alarmă similară. De la începutul lui august încoace, în fiecare zi sau noapte, și mie și Matildei ne sună simultan o alarmă de pastile, a mea fiind de backup pentru a ei.

Spuneam de medici specialiști. Ni s-a zis de la început să mergem la un cardiolog fetal. Ușor de spus. Sunt vreo doi în România. Poate mai mulți, dar noi am aflat de doi și amândoi cu programul plin pe multe săptămâni.

Unul dintre cei doi este doctor Ioana Dumitrașcu-Biriș, primul medic cardiolog fetal din România. Din câte am înțeles, a lucrat 12 ani în UK și acum profesează în România… dar vine doar o zi pe săptămână în București. Am găsit-o la un cabinet numit Femme Boutique din Dorobanți, un centru medical care chiar pare boutique, cu tablouri prin interior, bomboane la recepție, cafea în sala de așteptare etc.

Matilda a făcut programare imediat ce a primit această recomandare, dar primul interval disponibil era peste 3 săptămâni. Între timp, cele povestite mai sus au durat vreo trei săptămâni, așa că s-a făcut vremea de mers la dr. Biriș. Era data de 13 august. Matilda face acolo o ecografie. Copilul era în tahicardie full-time cu cinci pastile de Sotalol pe zi.

Ne-au dat lacrimile amândurora. Pur și simplu nu ne așteptam, cu așa doze medicamentoase, să aflăm asta. Doctorul Biriș a știut însă să ne explice rapid că momentan totul este în regulă și că există un tratament care cel mai probabil va avea efectul dorit, studiile recente arătând că este mult mai eficient transplacentar. Substanța activă este flecainida (căreia noi i-am spus ulterior fleică). Medicamentul uzual se numește Tambocor și asta contează mai puțin. Este cea pe care urma să ne-o recomande, de altfel, și doctorul Rahimian dacă tratamentul cu Sotalul nu ar fi funcționat (și nu a funcționat).

Paranteză: Doctorul ne-a explicat și potențiala cauză a tahicardiei. Nu este ceva genetic sau cauzat de vreun factor, ci pur și simplu uneori bebelușul are ghinion. Impulsul electric care dă inimii semnalul să se contracte pornește dintr-un anumit punct al inimii și călătorește, prin țesutul inimii, spre alt punct. Ca analogie, este precum mișcarea curentului electric de la catodul la anodul unei baterii. Problema este că, în loc să circule doar așa, acel impuls electric se întorcea și pe altă parte, iar nodulul inițial dădea încă un semnal, crezând că primul s-a terminat cu bine. Este ca un scurt-circuit în inimă, când curentul electric închide bucla pe o cale mult mai scurtă.

Problema asta se rezolvă, în cele mai multe cazuri, de la sine. Crește inima, se stabilizează funcționarea ei sau o stabilizează medicamentele. În vreo 10% din cazuri se pare că este necesară o intervenție minim invazivă.

Așa că am plecat de acolo cu recomandarea de a trece la flecainidă de 4 ori pe zi și în paralel să scădem Sotalolul la 2 ori pe zi, cu planul de a renunța de tot la acesta, doar că nu poți opri brusc tratamentul. Doctorul Biriș a vorbit cu doctorul Rahimian, s-au pus amândoi de acord cu această schemă de tratament și am plecat către o farmacie să încercăm și asta.

Doctorul Biriș a spus că vrea să ne vadă din nou peste o săptămână ca să vadă evoluția. Să spunem asta la recepție, că găsesc ei cum să ne bage între doi pacienți. S-a rezolvat așa și cu programarea acolo, din fericire.

Long story short, că poate aveți și altceva de făcut astăzi, tratamentul cu flecainidă a funcționat din prima și de atunci bebelușul nu a mai avut niciodată tahicardie. A răspuns excelent medicației. Este posibil chiar să nu mai fie nevoie de medicație deloc, în prezent, dar medicii nu vor să riște o destabilizare doar pentru a afla asta. Nici noi, de altfel.

Între timp, însă, am fost la fiecare trei zile la o ecografie. Abia din octombrie sau noiembrie am rărit-o la una pe săptămână. Doctorul Rahimian s-a comportat extraordinar cu noi. Au fost mai multe zile prin august, septembrie și octombrie când a venit de acasă special pentru noi, uneori sâmbătă la ora 8 dimineața, ca să îi facă Matildei o ecografie. Venea, descuia cabinetul, pornea ecograful, măsura copilul și plecam fericiți acasă. Nici nu întâlneam pe altcineva în spital.

Am fost și la alți medici. La ginecologul ei uzual, cu care s-a născut și Alice, de altfel. Matildei i s-a recomandat să meargă la un cardiolog de adulți, care să-i supravegheze și ei inima. Ne-am dus la un cardiolog. Medicul respectiv s-a declarat uimit, spunând că în general oamenii care iau 6 pastile de inimă pe zi stau la pat, nu zburdă ca Matilda. Chiar n-a avut probleme de nici un fel.

În cele din urmă, pe măsură ce control după control ieșea bine, a eliminat Sotalolul și a rămas la doar două pastile de Flecainidă pe zi. Probabil ar merge și cu doză mai mică, dar n-a vrut nimeni să riște.

Paranteză: nu luați niciodată astfel de pastile fără recomandarea unei medic, indiferent ce auziți despre ele. La noi au fost, până la urmă, vreo 3-4 medici care au confirmat și monitorizat tratamentul. În cele din urmă, însă, faptul că există ecografe, faptul că Matilda s-a dus periodic la control și un medicament care costă 26 de lei pentru 45 de pastile au fost cruciale.

La începutul sarcinii, apropo, Matilda și-a făcut abonament la Regina Maria, că acolo profesează ginecologul ei, dr. Miu. Cea mai bună afacere ever. De atunci cred că am făcut vreo 30 de ecografii în rețea, plus alte consultații pe la diverși medici, fără a plăti practic nimic, că sunt incluse în abonament. În tot acest timp, am plătit zilele de internare și vizitele la dr. Biriș, care-i nu-i în rețeaua medicală RM.

Pe lângă asta, ne-am dus și la alte controale specifice sarcinii. Încă o morfologie, glicemie, hematologie, teste pentru cât de mult rămâne flecainida în sânge etc. O vreme am mers de 2-3 ori pe săptămână la medici, având zile atât de fragmentate încât nici eu și nici Matilda nu prea am reușit să mai muncim. Important este că toate testele au ieșit bine și bebelușul este bine din august încoace. Acei 2,3 milimetri de apa s-au resorbit oricum din primele zilei. Totul este dezvoltat normal, iar copilul este deja mai mare decât era Alice la naștere. În total a fost în tahicardie on și off poate vreo trei săptămâni, dar pentru noi a părut o eternitate.

Articolul acesta ar fi trebuit scris prin septembrie sau octombrie, cel mai bine. Eu așa voiam. N-am apucat. Ba am fost plecați la Suceava, ba am avut zile atât de fragmentate încât mă culcam epuizat la 1 noaptea și mă trezeam dimineață pentru mers la grădiniță, ba AI-ul care scrie articole a fost în grevă, ba a venit perioada de Black Friday (glumesc cu AI-ul…). Așa că iată-ne acum, probabil cu vreo 10 zile înainte de naștere. Termenul oficial este 20 decembrie, dar probabil va fi în perioada 10-15 decembrie pentru că trebuie făcută cezariană.

Matilda n-a băut alcool de când ne-am apucat de treabă și apoi cafea de prin august. Glumesc uneori cu ea că la naștere o să stau la capul ei cu un cocktail și o cafea, ca să le dea pe gât imediat ce se naște copilul. De asemenea, fiind atât de mic, vom petrece Crăciunul la noi acasă, nu mai plecăm la Galați, așa că vin rudele aici și eu am ocazia să-mi etalez talentele de gătit o friptură la cuptor. A mai fost ceva de muncă și cu pregătit terenul cu Alice pentru “a doua venire”, că sigur va fi geloasă pe bebeluș. Ea crede că va fi ca o păpușă pe care să o poată hrăni și legăna chiar ea, dar nu înțelege de câtă atenție are nevoie un bebeluș și cât de des se trezește și țipă. Vom afla în curând.

Este un băiat, apropo.