un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

45 de fotografii cu nava de război pe care România o cumpără de la turci și ce dotări are

4 Dec 2025  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

MApN a semnat ieri cu ASFAT, o compania deținută integral de statul turc, pentru achiziția unei nave de luptă din clasa corvetelor ușoare. Prețul este de 223 de milioane de euro, iar suma include costul navei, instruirea personalului și suport logistic.

Un site străin spune și de încă 42 de milioane de euro ce vor fi plătite pentru modificarea navei pe cerințele părții române, pentru integrarea unor muniții și sisteme românești, plus a altor sisteme NATO, cel mai probabil.

Credeam că nava va fi acum construită pentru Forțele Navale Române, dar ea a fost construită deja și finalizată acum doi ani la Șantierul Naval Militar din Istanbul.

Se numește Akhisar, în traducere Cetatea Albă, dar probabil va fi redenumită la intrarea în serviciul marinei române și va primi un nume precum Mihai Viteazul sau Traian Băsescu sau ceva mai local.

Așa arată corveta:

 

Turcii au botezat Hisar această clasă de corvete. Sunt nave gândite pentru apărarea apelor teritoriale ale țării. Două astfel de corvete Hisar au fost lansate la apă în septembrie 2023 în Istanbul, adică Akhisar și nava ei soră, Koçhisar.

Observați că ambele nume se termină în “hisar”, numele clasei. Cuvântul se traduce prin “cetate” în turcă, iar turcii dau tuturor navelor din această clase numele unor cetăți de la ei.

Akhisar înseamnă Cetatea Albă. Este de altfel și numele real al unui oraș de 200.000 de locuitori din Turcia. Nu contează oricum.

Specificații:

  • 99,5 metri lungime, 14,4 metri lățime, pescaj (cât de mult intră în apă) 3,77 metri
  • deplasament 2300 tone
  • viteză de croazieră 12 noduri (22 km/h), viteză maximă 24 noduri (44 km/h)
  • autonomie de 4500 mile nautice, cam 8000 de kilometri, maxim 21 de zile pe mare
  • are sonar, trei radare, sisteme de vedere opto-electrice și în infraroșu
  • armament: un tun de 76 mm și două mitraliere de 12,7 mm, plus o mitralieră anti-aeriană. Poate fi dotată cu lansatoare de rachete, ceea ce va și face statul român după ce o preia.

Corveta aceasta are un echipaj de 104 persoane. Propulsia este asigurată de un sistem numit CODELOD, un acronim pentru COmbined Diesel-eLectric Or Diesel.

Are 4 motoare diesel și 2 motoare electrice, susținute de 4 generatoare diesel. Practic, merge pe motorină sau în mod hibrid.

Armanentul principal anti-nave va fi instalat de partea română, constând din rachete NSM, Naval Strike Missile. Acestea sunt produse de norvegieni, au în jur de 4 metri lungime, 400 de kilograme masă și o rază de acțiune de aproximativ 200 de kilometri.

La fel de important, corvetele Hisar au punte de aterizare și hangar pentru un elicopter și un UAV. Vom vedea cu ce sau dacă MApN va dota nava în acest sens, poate un Puma sau un viitor Airbus H215M.

Akhisar poate executa misiuni de patrulare, recunoaștere, căutare și salvare, pază de coastă, monitorizarea traficului și sprijin pentru alte operațiuni, inclusiv suport pentru bombardament.

Urmează să fie livrată marinei noastre, când va deveni cea mai modernă navă Forțelor Navale Române. Vom afla atunci și ce nume primește. Fregatele Ferdinand și Regina Maria o depășesc ca lungime, echipaj și armament, dar este normal, fiind fregate, clasa superioară corvetelor. În ordinea dimensiunii sau a deplasamentului, ar fi nave de patrulare, corvete, fregate, distrugătoare, crucișătoare (care sunt în curs de eliminare din flote, fiind prea vulnerabile în fața aviației și dronelor) și portavioane (care sunt oricum însoțite de nave mai mici de război și se pot apăra singure de orice).

    1 comentariu

  1. 4 motoare diesel, 2 electrice => 4 generatoare diesel. e dieselar 100% :)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus