+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +
Am dat o fugă sâmbătă pe la Bucharest Gaming Week, la Romexpo. M-am întâlnit cu prieteni pe acolo, am schimbat câteva vorbe cu mulți oameni, am mai râs de una alta.
Părea aglomerație, un eveniment plin. Faptul că în hala alăturată se desfășura Salonul Auto cu siguranță a ajutat suplimentar, o parte din public fiind interesat de ambele subiecte și deci mult mai ușor de atras, mai ales că era soare.
În interior lucrurile se desfășurau așa cum mă așteptam: multă lume, multe standuri cu LAN party și premii pentru participanți. Iată mai jos o galerie foto stil photo dump de acolo și apoi observațiile mele ceva mai detaliate, pentru că au fost și multe lucruri care nu m-au încântat.
🖥️ Romexpo, cel puțin pavilionul central, arată rău. Mochetă ruptă și cârpită pe jos, aspect învechit, pare decrepit. Știu că-i o clădire emblematică a orașului, dar ar trebui demolat și în locul său construit un alt pavilion cu aspect emblematic, unul care să sugereze că acolo au loc târgurile secolului 21.
🖥️ Standuri muncite, dar foarte similare. Colțul de LAN Party era pretutindeni. Am apreciat cel mai mult standurile care-și expuneau clar și cu mult loc produsele, precum la GX Trust, Asus, Lenovo și QwertyKey. La Zona mai erau prezentate diverse produse. În rest, însă, mi se pare că se pierdea scopul târgului pentru expozanți, acela de a scoate în evidență produse, de a introduce cumva brandul în memoria vizitatorului.
🖥️ Am văzut câteva PC-uri foarte arătoase, precum cele de mai jos făcute de VlogTehnica:
🖥️ Lipseau unele nume mari, precum Logitech, Corsair, Razer, HP, PlayStation șamd. Mie mi s-ar fi părut un loc bun pentru a vinde Ghost of Yotei sau un mouse de gaming, dar depinde și de tarifele de participare și, desigur, de tipul de public prezent.
🖥️ Este o problemă cu publicul. Expozanții încearcă să vândă PC-uri de 2000 de euro, ca să zic așa. Publicul este format din copii de sub 10 ani, cu părinți alergând după ei pentru a-i ține în frâu. La Comic-Con, de exemplu, erau mai mulți adolescenți și o medie de vârstă mai mare decât la BGW.
🖥️ McDonald’s avea un stand bine gândit. Se jucau mai mulți în VR în multiplayer un joc numit Cooked’Up sau așa, un fel de Overcooked in VR. În glumă, s-ar putea spune că McDonald’s îi pregătea pentru o posibilă meserie, dar standul era on point. Tot pe acolo te puteai juca pe PS1 și PS2, aveau un colț retro pentru că și McDonald’s este de foarte mulți în România.
🖥️ Le doresc mult succes celor de la QwertyKey, care vând tastaturi mecanice cu diverse tematici. Mă bucur să văd această nișă în România și sper să le meargă.
🖥️ Am rămas dezamăgit, în special având în vedere media de vârstă de acolo, de standul Velo, care vinde produse de vapat sau țigări sau ceva. OK, sunt sponsori mari la McLaren și lângă au expus un monopost McLaren de Formula 1. Eu cred însă că organizatorii puteau face bani și fără un stand de produse de fumat la BGW, unde 75% din vizitatori sunt copii.
Standul oricum nu părea un succes. În interior nu puteai intra decât dacă aveai 18+, așa că era gol. Câteva domnișoare întrebau timid dacă “sunteți consumatori de produse de tutun?”. Nu sunt eu vreo mironosiță, am destule vicii și nu le neg, dar nici nu mă duc să le expun la locul de joacă pentru copii, ca să zic așa.
🖥️ Mexican Ninja de la Amber Studios arăta bine. M-a convins să intenționez să-l joc când se va lansa complet.
🖥️ Costume frumoase pe la concursul de Cosplay.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj