S-au împlinit 10 ani de la Colectiv. Din pix avem de toate, dar realitatea este alta

Ieri seară s-au împlinit 10 ani de la Colectiv. A fost un marș prin București, cred că în jur de 1000 de oameni au ajuns la Colectiv. Erau portretele celor decedați, lipite de garduri acolo. În față se puneau lumânări și se lăsau flori.

În opinia mea, erau prea mulți fotografi care pândeau lacrimile celor care aprindeau câte o lumânare. Așa or fi știrile moderne. Erau coroane de flori, am văzut inclusiv una de la Ambasada Franței. La știri am văzut că președintele a fost acolo în jurul dimineții pentru un moment de reculegere.

Media de vârstă era mai ridicată. Oameni care au fost la Colectiv sau care au pierdut prieteni acolo, iar între timp au mai trecut 10 ani peste ei. Părinții unora ca ei. În general era liniște, vorbele se ziceau în șoaptă. Unii aveau copii mici în brațe. Mi se pare dificil de explicat la astfel de vârste ce este moartea sau ce s-a întâmplat la Colectiv. Copii, oricum, erau mai fascinați de candelele roșii.

Pe pereți din jur, prin cartier, scrie Colectiv 65. Oficial au decedat 27 de oameni în club și încă 37 în săptămânile următoare din cauza arsurilor și a bacteriilor din spitale. Cred că în statisticile statului apar doar acești 64. La aproape doi ani distanță, un tânăr care-și pierduse iubita în Colectiv s-a sinucis.

Ce repede trec uneori 10 ani, nu? Îmi aduc aminte parcă prea bine acele zile pentru o distanță de 10 ani în timp. Știrea șocantă a acelei seri. Filmările cu nu mai știu ce om de prin ISU înjurând răniții. Imagini cu intervenția pompierilor și atât de mulți oameni prăbușiți pe jos, în fața clubului, blurați toți pentru că ar fi fost prea șocante cadrele. Cadavre puse apoi pe paleți de lemn într-o hală alăturată. Indignare, marșuri, Ponta și Bănicioiu spunând că răniților nu le lipsește nimic, ancheta care scotea la iveală tot mai multă corupție și nepăsare generalizată.

M-am uitat acum la unele cadre (este aici filmarea făcută chiar de primele echipaje de intervenție) și m-a șocat realizarea că probabil unii dintre cei ce merg pe acolo pe picioarele lor către ambulanțe nu au supraviețuit ulterior. De exemplu, dacă ascultați aici povestea Adinei Apostol (atenție că începe chiar cu momentul declanșării incendiului, filmat de cei din club) veți afla că a leșinat la ieșirea din club, s-a trezit, a tras-o cineva afară, și-a găsit o prietenă și au plecat împreună la o ambulanță, pe picioarele lor. A stat apoi o lună în comă în România și Belgia și este un miracol că a supraviețuit.

Am mai zis și cu alte ocazii asta: eu cred că, pentru mulți din generația mea și din generații mai tinere, incendiul de la Colectiv a fost un moment de conștientizare a propriei mortalități, a fragilității vieții, indiferent dacă au fost acolo sau nu. Realitatea este că foarte mulți dintre noi, până la Colectiv, am fost oricum în alte cluburi, în alte hrube, la fel de precar amenajate și securizate. Incendiul a avut loc la Colectiv, dar astfel de locuri erau cu miile prin România.

Și probabil încă sunt.

Acest articol de pe Europa Liberă face o cronologie și o sinteză foarte bună a ce s-a întâmplat cu principalii actori de la Colectiv. Despre sentințe și pedepse este foarte bune și acest articol Hotnews. Un ofițer ISU este fugit în Republica Moldova, iar statul român încă nu a reușit extrădarea. În noiembrie, patronii Colectiv ar putea fi eliberați pentru bună purtare.

Și mai rea este statistica dură pe care o prezintă un articol Hotnews de ieri. Vă citez principalele idei:

Țări precum Austria, Italia sau Croația au centre unde nu numai că pot trata pacienții cu arsuri grave, dar preiau și răniți din alte țări. La 10 ani de la tragedia din Colectiv, România nu are niciun centru pentru mari arși.

Austria este una dintre țările care au preluat și tratat constant, în ultimii ani, mari arși din România. Nu are nevoie să își transfere propriii pacienți cu arsuri grave în străinătate.

Pe lângă România, Austria a ajutat și alte țări din Europa, cum ar fi Macedonia de Nord: după incendiul dezastruos din martie 2025 din clubul Pulse, șase victime grav rănite au ajuns să fie tratate la Viena și Graz.

Nici Italia nu își transferă pacienții cu arsuri grave la spitale din străinătate. 17 spitale din Italia dispun de 162 de paturi pentru pacienți cu arsuri grave, dintre care 149 pentru adulți și 13 pentru copii.

10.000 de pacienți se prezintă anual la camerele de gardă ale spitalelor din România pentru leziuni de arsură, iar circa 4.000 de cazuri necesită internare pentru supraveghere și tratament de specialitate, se arată într-un raport oficial al Ministerului Sănătății.

În jur de 1.400 – 1.500 de pacienți anual reprezintă cazuri de severitate medie și mare, care necesită îngrijiri spitalicești cu o durată mai mare de două săptămâni și, ulterior, servicii de recuperare medicală specializată.

Numărul de decese cauzate de arsuri este de aproximativ 200 pe an, arată raportul Ministerului Sănătății din anul 2021.

Prin comparație, în Spania, peste 1.300 de pacienți cu arsuri ajung, într-un an, la camerele de gardă ale spitalelor – între 3 și 4 pacienți pe zi. În medie, 20% dintre ei rămân internați, iar numărul de decese înregistrate este între 50 și 80 pe an.

Belgia, Germania și Austria sunt țările care au primit și tratat cei mai mulți pacienți mari arși din România, în acești ani. 

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, solicitate de HotNews, 100 de pacienți cu arsuri grave au fost transferați în alte țări, în baza acestui mecanism, din 2019 până în prezent:

• 2019 – 10 pacienți;
• 2020 – 5 pacienți;
• 2021 – 22 de pacienți;
• 2022 – 12 pacienți;
• 2023 – 21 de pacienți;
• 2024 – 19 pacienți;
• 2025, până la data de 23 octombrie – 11 pacienți.

În țara vecină Bulgaria, cazurile de arsuri grave sunt tratate doar în capitala Sofia, la Spitalul Universitar de Urgență. Aici ajung în special răniții care au suferit arsuri în explozii, accidente industriale sau accidente rutiere.

În fiecare an sunt tratați la spitalul din Sofia peste 5.000 de pacienți cu arsuri, dintre care în jur de 1.200 sunt copii. Bulgaria nu transferă pacienți cu arsuri în străinătate, în schimb preia, uneori, răniți cu arsuri severe din alte țări.

Croația are facilități pentru tratarea arsurilor grave. Pacienții mari arși sunt tratați în spitalele din țară și nu sunt trimiși în străinătate.

România a avut totuși, până în vara acestui an, un centru pentru mari arși, dar pe hârtie: în anul 2022, în mandatul fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, secția de arși a Spitalului Floreasca din Capitală a fost autorizată ca centru pentru tratarea marilor arși.

Din cauză că nici acel centru, nici alte secții de arși nu îndeplineau standardele prevăzute în legislație pentru tratarea în siguranță a pacienților cu arsuri grave, în aprilie anul trecut, Ministerul Sănătății aproba un Ordin prin care erau coborâte standardele pe care trebuie să le îndeplinească secțiile de arși.

O parte dintre supraviețuitorii de la Colectiv l-au acuzat atunci public pe fostul ministru Alexandru Rafila că vrea să transforme pe hârtie, „din pix”, secțiile de arși existente – care pot trata arsuri doar de complexitate mică și medie – în structuri pentru mari arși.

Centrul de mari arși de la Spitalul Floreasca a fost închis de ministrul Alexandru Rogobete în vara acestui an, după cazul Laviniei Vlad – pacienta cu arsuri pe 70% din corp transferată în Belgia după 53 de zile de internare la Floreasca și infectată cu o ciupercă de spital deosebit de rezistentă – Candida auris. „Molima”, cum i-au spus medicii belgieni.

Secția de la Floreasca este în prezent în curs de renovare, iar când lucrările vor fi gata va trata doar pacienți cu arsuri de complexitate medie.

Din pix avem de toate. Îmi pare rău să văd că, 10 ani mai târziu, nu doar că nu s-a schimbat mai nimic din cauzele care au dus la această tragedie, dar nici măcar acel val de furie care părea pe atunci că a cuprins întreaga Românie, de ură împotriva corupției și nepăsării și incompetenței, nu a îndreptat țara pe o cale mai bună.