+ Articolul mare despre Black Friday + Oferte: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Best Value - Otter - Orange - SECOM - Samsung +
23 Sep 2025 ·
GÂNDURI ·
Star Wars: Starfighter este un film de lung metraj a cărui producție a început prin aprilie și are ca dată de lansare oficială 28 mai 2027. Puneți-vă de acum în calendar!
Sau nu? Nici nu știu, mai există interes pentru Star Wars? Trilogia nouă a fost destul de controversată, iar seriale scurte precum Obi-Wan au fost prost primite. Ashoka a fost ok, dar nesatisfăcător prin finalul său. Mandalorian a fost distractiv, dar la un moment dat s-a… oprit și oricum a făcut asta când deja părea că s-a lungit prea mult. Andor pare singurul care a avut succes și asta pentru că a fost din start croit altfel, mai dark, mai tensionat.
Nu știu ce să zic. Pe de o parte simt că mi-am făcut plinul și nu vreau alt Star Wars. Pe de altă pare rămân la ce am spus acum mulți ani, anume că ar merge noi povești spuse în perioada High Republic, când erau mai mulți Jedi și se pot găsi noi amenințări pentru pacea galactică. E o limită la cât poți să tragi de imperiul rău al lui Palpatine, care a durat vreo 20 de ani cu totul, mai puțin decât o dictatură asiatică.
Vine Star Wars: Starfigher. Nu se știu multe detalii decât că va fi plasat la 5 ani după evenimentele din Rise of the Skywalker, adică după episodul 9. Poate va fi un fel de Top Gun în spațiu. Cu siguranță ceva cu piloți, X-Wings, nave, lupte, asteroizi, ceea ce înseamnă spectacol vizual bun.
Regizor va fi Shawn Levy, care anterior a făcut Deadpool & Wolverine și aici a fost angajat “to bring a similar story and tone from his other films to the franchise”. Nu cred că vreau un Star Wars cu glume de Deadpool, totuși.
Sunt însă actori mari. Ryan Gosling va avea rolul principal. Amy Adams s-a alăturat distribuției. Matt Smith (Casa Dragonului, The Crown) și Mia Goth vor fi personaje negative. Mai îngrijorător este că se tot vorbește despre un băiat, Flynn Gray, un actor care are acum 14 ani și care joacă rolul nepotului lui Gosling și fiul lui Amy Adams. Sper că nu este genul de film în care Gosling îl învață tot ce știe despre pilotaj pe nepot, iar apoi moare pe la jumătate și pleacă fluierând cu banii.
Bănuiesc că vom vedea în 2027. Imaginea alb-negru de sus, cu Gosling și Gray stând pe ceea ce pare a fi un pod, este tot ce a fost arătat până acum.
Până atunci, pe 22 mai 2026 se va lansa The Mandalorian and Grogu, un alt film de lung metraj care ar trebui să rezolve firele epice din serialele Mandalorian și Boba Fett. A fost lansat ieri trailerul său:
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
23/09/2025 la 1:45 PM
Matt Smith e in primul rand Doctor Who si abia apoi The Crown si alte aventuri.
Ma doare la deloc de Star Wars. Am venit aici doar sa fac remarca de mai sus.
Continuati, va rog!
23/09/2025 la 2:59 PM
Daca schimba grav macazul si ii dau un vibe de Blade Runner, fara cacaturi woke, ar avea sanse serioase sa redreseze franciza.
23/09/2025 la 3:06 PM
A incercat Andor asta si nu le-a iesit
23/09/2025 la 3:37 PM
Andor + Rogue One sunt singurele chestii care rezista din noua serie.
Dar pb cu ele ca nu poti sa duci un copil la Rogue One, ca plange la sfarsit cand mor toti.
Mult prea tensionate.
23/09/2025 la 5:35 PM
Andor a iesit un film bune, nu poate fi trecut la esecuri (8.6 scor imdb, 89% in Rotten Tomatoes). Dar e singurul.
Eu nu prea mai cred ca se mai poate stoarce ceva din franciza asta pe termen scurt. Pentru mine s-a cam terminat interesul, ce e prea mult e prea mult. Si alte francize din domeniul asta (sf, fantasy) sunt la capatul puterilor, dai degeaba cu biciul in calul mort.
24/09/2025 la 8:25 AM
Da, vreau file Star Wars. Aș fi vrut să văd unul pe an, așa cum începuseră, dar n-a fost să fie.
Am vrut să pun data în calendar, dar era deja acolo.
26/09/2025 la 9:37 AM
Știu că există multe persoane care sunt sătule de Star Wars (fani sau nu) și au parțial dreptate. Nimeni nu se aștepta ca Andor să aibă atât de mult succes. Eu sunt fan Star Wars și voi merge la cinema la Star Wars Starfighter. Au atât de multe povești deja existente în multele cărți din universul Star Wars, dar ei tot insistă să creeze povești noi. Mie mi-a plăcut Ahsoka, chiar și cu finalul puțin dezamăgitor, mi-a plăcut și The Mandalorian. De Andor pot doar să spun că am făcut de vreo câteva ori nopți aproape albe să văd episoadele.
Mi se pare că filmul cu Mandalorian și Grogu riscă destul de mult, dar era evident că Disney trebuia să încerce. Voi merge și la acest film la anul.