un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +

La ce se mai face reclamă pe Internet? La autostrăzi!

21 Jul 2025  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

Mai exact, la autostrada A0 Sud:

 

Curiozitatea mea, văzând titlurile, a fost de fapt dacă banii au fost plătiți de constructor sau de statul român, ca să se laude că ne face autostrăzi. Statul român nu prea apare pe acolo, deci răspunsul este AKTOR.

Nu pun linkuri că n-are rost să le citiți. Sunt o înșiruire de cifre, statistici, “știați că” și “acum este deschis”. M-am întrebat însă de ce s-ar face astfel de publicitate având în vedere că acel constructor a avut doar un lot din întreg inelul sudic A0, iar oricum marele public habar n-are cine construiește exact și ce. Cred că dacă întrebi 100 de români, unii poate au auzit de Umbrărescu, dar le-ar fi dificil să precizeze alte firme din construcții.

Apoi, despre acest lot s-a făcut ceva tamtam prin faptul că deschiderea a fost întârziată o vreme. Aktor practic a zis “noi suntem! așa ne cheamă! noi suntem cei care am întârziat!”

Concluzia mea ar fi că, prin urmare, această publicitate nu este gândită pentru cetățeanul de rând, ci este o formă de a da bani acelor publicații. Screenshoturile sunt de pe Hotnews, ZF și Economedia. Poate la următoarele întârzieri de execuție a lucrărilor vor avea un ton mai puțin incisiv.

(Ca să fie clar, propriul meu articol despre A0 și ce trasee recomandă Waze acum, publicat cam tot atunci, nu are nici o legătură cu această campanie publicitară. Eu fac parte dintre aceia care nici nu știau cum se numește constructorul lotului.)

    7 comentarii

  1. Ce nu spun ei e ca au intarziat vreo 3 ani si ceva…
    Ca au plecat initial impreuna cu turcii care au terminat prin 2023/2024 lotul intre Bragadiru si A 2 ( intarziind si ei cam 1 an) si Aktor a termina bucatica lor ( ca e mica) dupa 3 ani+ de intarzieri…

      (Citează)

  2. Deja m-au tampit cu anunturile la planseul p.lii mele. Din 10 in zece minute dau cacatul ala, milioane de euro tocate, mult parandarat pt niste smecheri din primaria de sector si guvern, sub argumentul ca informeaza prostii, care altfel stau numai cu nasu-n carti si nu stiu.

      (Citează)

  3. Cu ce vă deranjează că o firmă privată plătește publicitate unui site privat de știri?
    Da, au întârziat dar aveți puțintică răbdare să aflăm cât de vinovate sunt ambele părți din contract.
    Exemplu: o companie cu care dl. Răzvan Cuc a îndemnat la reziliere tocmai ce a câștigat procesul și a trimis o factură fiscală de 19 milioane lei TVA inclus.

      (Citează)

    • O firma privata care primeste miliarde de la stat pentru exact “produsele” pe care le promoveaza.
      Ce imi spui, ca daca vad reclama pe hotnews o sa ma convinga sa ii sun sa-mi asfalteze si mie curtea?

      Nu, este doar o forma de parandarat, de comision, de mita, de cum vrei sa-i spui. PSD/PNL/Sfantu Duh aloca lucrari catre astia, astia intorc x% prin conturile organelor de presa, organele de presa scriu de bine/nu scriu de rau despre PSD/PNL/Sfantu Duh.
      Bonus, orgnele de presa nu scriu de rau nici despre Aktor peste un an, cand se umple autostrada de gauri.
      Toata lumea e multumita, mai putin clientii autostrazii, care platesc mai mult si primesc mai putin.

        (Citează)

  4. Vali e Razvan Cuc sau ma rog, sluga lui Razvan Cuc de il domneste asa :)))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus