City-break în Milano: ce ne-a plăcut, ce nu și unde am mâncat bine

Am fost la Milano pentru 4 nopți. A fost plăcut, dar se putea și mai bine. Faptul că fix atunci s-a nimerit un val de căldură în Europa, de am ajuns la 36 de grade într-un oraș în care trebuiau să fie 28 de grade, nu a ajutat.

Pentru mine căldura mare n-a contat atât de mult. Am mai fost în Milano de câteva ori și mi-a plăcut mult, am amintiri plăcute de acolo. Poate că faptul că știam la ce să mă aștept a eliminat acel factor “wow” care apare uneori în excursii, dar la finalul călătoriei și eu și Matilda am avut cam aceeași concluzie, anume că Milano nu intră prea sus în topul orașelor văzute de noi.

CE NE-A PLĂCUT ÎN MILANO

Domul este impresionant. Este una dintre cele mai frumoase clădiri din Europa, în opinia mea. Am citit apoi că este cea mai mare catedrală din Italia (Sf Petru este în Vatican, alt stat) și arată ca cea mai mare catedrală.

Biletele nu sunt greu de luat. Se pot cumpăra online sau de la casa de bilete care este undeva lângă dom. Dacă mergeți pe la prima oră (deschide la 9), nu este mare coadă și intrați rapid. Interiorul merită vizitat și el, sunt statui celebre și un altar de mari dimensiuni, și puteți urca și pe acoperiș pentru o altă priveliște.

Zona centrală este ușor de vizitat. Milano este genul acela de oraș în care 80% dintre obiective sunt grupate într-o zonă centrală, care mai este și pietonală, ceea ce o face ușor de vizitat.

De la castelul Sforzesco o iei pe Via Dante până la Dom. Galeriile comerciale sunt lângă acesta, nu că ar fi de cumpărat pe acolo, ci de privit mai degrabă arhitectura. Străzile din jur sunt frumoase și pline de terase și magazine, inclusiv câteva localuri istorice. Scala este lângă. Muzeele din Palatul Brera sunt la doi pași. Via Montenapoleone, unde s-au grupat toate magazinele caselor de modă high-end, este în vecinătate, în caz că vrei ceva de la Hermes sau Prada.

Este și o gară în apropiere (Milano Cadorna) dacă vă cazați pe acolo, iar la vreo 10 minute de mers distanță sunt alte obiective frumoase, precum biserica Santa Maria delle Grazie, unde se află muralul celebru al lui Leonardo da Vinci, “Cina cea de taină”. Și sunt sigur că mai sunt încă pe atâtea de vizitat într-un perimetru ușor accesibil la pas.

Gara este superbă. Mă refer la Milano Centrale, până unde merită mers din două motive. Gara este superbă, o clădire uriașă și impresionantă, una dintre cele mai frumoase gări din Europa și zic asta ca omul care vizitează cu plăcere gări pe unde merge, deși nu iau musai trenul de acolo. Poate fac cândva un top al celor care mi-au plăcut, iar Milano Centrale ar fi pe podium.

În partea stângă, practic tot în gară, este Mercato Centrale, un fel de food court cu vreo 15-20 de localuri variate. De obicei sunt localuri populare din Milano sau aparținând unor bucătari celebri, care au deschis și acolo un punct de lucru, și puteți mânca sau încerca diverse preparate. Noi ne-am bucurat pe acolo de niște street food și deserturi bune.

Starbucks Reserve Roastery de pe Via Dante. Știu, e ciudat să zic de Starbucks, dar acest local este special. Cred că am și scris pe blog de el, când s-a deschis acum câțiva ani. Este ca Disneyland pentru iubitorii de cafea.

Este foarte mare și are doar puține în comun cu Starbucks-urile uzuale de prin orașe. În centru au în prăjitor mare de cafea și cam la fiecare 20-30 de minute iese o șarjă de cafea din el, care apoi se duce la un aparat de împachetare, urmând a fi livrată spre cafenelele din Europa. Boabe de cafea circulă pe deasupra prin tuburi pneumatice. Într-un loc poți vedea drippere de cold brew. Au chiar și un aparat cu raze X, ca la aeroport, cu care verifică pungile de cafea sigilate, probabil ca să nu fie obiecte străine în ele. Poți vedea toate acestea în timp ce stai pe acolo, la o cafea și o prăjitură.

Cafelele și prăjiturile sunt foarte bune. Cafeaua aproape că zici că este de specialitate, atent preparată, cu diverse rețete disponibile în meniu. Au acolo și cafeaua cu ulei de măsline pe care au testat-o o vreme doar prin SUA. Au și tot felul de limonade și ice-tea-uri cu rețete inedite și foarte bune, iar prăjiturile nu au nimic în comun cu cele care se vând după decongelare la noi, ci sunt complet altele, proaspete și gustoase ca în orice cofetărie de top din Milano.

Dacă ar fi așa toate Starbucks-urile… ar fi departe lanțul. Sunt însă doar 6 astfel de localuri în lume, iar cel din Milano este singurul de pe continentul nostru.

Chinatown. Dacă vreți atmosferă relaxată, terase multe, lume multă și tânără, mergeți în Chinatown. Străzile de acolo erau pline de turiști și localnici, în genul acela de atmosferă care după lăsarea serii se lasă cu Aperol Spritz băut lejer în picioare pe lângă localuri prea pline și oameni râzând.

Prețurile sunt ceva mai mici pe acolo. Faptul că ești în zona asiatică a orașului se vede din faptul că multe localuri servesc preparate chinezești sau sushi sau niște sandvișuri de inspirație chinezească, să le zicem pulled pork cu niște condimente asiatice de fapt, și mai sunt magazine cu pokemoni și mochi.

Lacurile Como și Maggiore sunt ușor accesibile din Milano. Noi am fost la Como, că era tren direct de 50 de minute. Până la Maggiore trenul face aproape două ore, dar în perioada aceasta erau niște lucrări la calea ferată și o porțiune se făcea cu niște linii speciale de autobuz puse la dispoziție de companie, dar călătoria se lungea.

Oricum, tren până la Como sau tren până la Arona sau Stresa pentru al doilea lac. Acolo puteți lua feribotul pentru a vedea alte stațiuni sau o barcă privată, dacă ați câștigat la loto. Merge pentru o plimbare de o zi.

CE NU NE-A PLĂCUT ÎN MILANO

Nu au spații verzi. Nu doar Alice a suferit că nu am găsit câte un parc în care să se mai joace și ea, ci și noi. Ar fi mers niște umbră și verdeață pe acel val de căldură.

Milano este cunoscut pentru lipsa spațiilor verzi, se pare. Foarte multe străzi de-ale lor sunt integral din piatră. Clădiri de 3-4 etaje de piatră pe o parte, piatră pe trotuar și pe stradă, apoi clădirile de pe partea cealaltă. Nu că nu au parcuri pe acolo, de obicei nu au nici rânduri de copaci sau de iarbă pe lângă clădiri. Poți să mergi tot centrul orașului fără să vezi vreun copac.

Pe căldură mare, toată piatra aceea dogorește ca un cuptor. Noi ne-am luat termosurile de acasă, apropo, iar acolo le umpleam cu apă rece de prin magazine, ca să o ținem rece cât mai mult timp.

Mâncarea este banală. Preparatele tradiționale în Milano sunt șnițelul de vițel, risotto cu șofran și ossobuco, care este un rasol de vițel sau vită gătit lent, cu ceva sos.

Sună mai mult a Viena decât a Italia. Am mâncat o dată șnițel, a fost bun, dar pot mânca unul foarte similar și în București. Risotto facem și acasă, ba chiar îl condimentăm mai bine. Peste tot unde am mâncat în Milano mi s-a părut că a trebuit să adaug eu sare și piper. Ossobuco este bun, dar din nou ceva ce putem găti și acasă (și am și făcut-o uneori) și oricum nici un preparat din cele de mai sus nu este atât de remarcabil încât să vrei să-l mănânci și a doua zi. Și a treia zi. Și a patra zi.

Mai au paste bune, desigur. Chiar și așa, din trei porții de carbonara mâncate pe acolo, doar una a fost mai bună decât cele pe care le facem noi acasă. Pur și simplu nu fac bine sosul ăla de smântână și șuncă.

Pizza am mâncat o singură dată.

Glumeam cu sosul de smântână și șuncă la carbonara. Pur și simplu noi acasă facem paste mai bune tot pe rețeta lor cu guanciale și pecorino și ou. Matilda face de obicei carbonara și ar putea avea succes cu ea și în Milano.

Cafeaua este oribilă. Atroce. Am băut prin diverse cafenele, unele cu ștaif, altele mici cafenele cu patiserie, cot la cot cu muncitorii italieni (sau whatever) care-și începeau dimineața sau cu alți turiști.

Cafeaua a fost, cam peste tot, exact ca prin restul Italiei: prăjită foarte puternic, cu niște boabe negre și cu miros de ars, iar la gust era amară de abia am rezistat să nu cer și zahăr.

Cina cea de taină este practic imposibil de văzut. Treaba asta m-a dezamăgit pentru că mi-ar fi plăcut să o văd cu ochii mei. Nu știu dacă este musai vina italienilor sau a supra-turismului, deși cred că ar putea găsi un alt sistem prin care să distribuie biletele.

Problema este următoarea: italienii lasă puțini turiști la Cina cea de taină, iar biletele pentru acces se vând cu câteva luni înainte de data vizitei.

Pictura lui da Vinci se găsește în Cenacolo Vinciano, o clădire lipită de biserica Santa Maria delle Grazie. Au site oficial. Biletele pentru acces sunt lansate și vândute cu câteva luni în avans, de exemplu în septembrie (de obicei pe la mijlocul lunii) se vor pune pe site biletele pentru noiembrie-ianuarie, iar în decembrie pentru perioada februarie-aprilie.

Păi este simplu, intri în martie pe site și îți cumperi bilete pentru iunie, nu? În practică, este chiar dificil pentru că biletele se epuizează încă din primele momente de la lansare. Intră cam 100 de oameni pe oră, 11 ore pe zi. Este ca la rezervările de la restaurante celebre sau ca la concertul Metallica. De asemenea, dacă știi încă din martie în ce zi din iunie vei fi în Milano și ai și rezervat tot ce trebuie pentru călătorie, bravo ție, dar unii nu plănuiesc chiar cu atâta vreme înainte un city break.

Anyway, dacă vreți să vedeți respectiva capodoperă, trebuie să pândiți biletele din timp, să vă bateți pe site cu agenții de turism care vor cumpăra multe și cu alți turiști și apoi, când prindeți bilete, să vă organizați călătoria în jurul acelor date. Pare soluția cea mai eficientă. Este și foarte complicată, dar italienilor nu le pasă, se bate oricum lumea să intre acolo.

UNDE AM MÂNCAT BINE

Sunt multe restaurante bune, unele celebre, prin Milano. Le găsiți prin metodele uzuale pe Tripadvisor sau Google Maps. Câteva pe care le-aș mai menționa eu în plus sunt:

Il Cestino: am mâncat preparatele tradiționale milaneze în mai multe restaurante, dar aici au fost cele mai bune.

Grădina Citterio: palatul în sine este un muzeu, dar treceți prin el către grădina din spate, care este un loc foarte verde și liniștit și plăcut, ferit de gălăgia orașului. Puteți bea ceva bun acolo seara, înainte de retragere.

Cova: este o cafenea celebră, Caffè-Pasticceria Cova pe numele întreg. Este una dintre cele mai vechi cafenele din Milano, deschisă în 1817, și se află undeva pe via Montenapoleone. Înăuntru am găsit atmosfera cafenelelor vieneze, e un local mai de lux, dar cu prețuri normale și unde am băut o cafea bunicică. Au și prăjituri acolo și poate fi un loc bun de popas în plimbare.

Debbie’s: acest mic local face multe sandvișuri și toate sunt mari și foarte gustoase. Este un loc bun pentru micul dejun, în special pentru că deschid pe la ora 6 în fiecare zi a săptămânii, așa că îi găsiți și dacă aveți tren sau avion la prima oră. Eu am luat de acolo două sandvișuri. Câte o jumătate din primul a fost de ajuns ca mic dejun pentru mine și Matilda, iar al doilea ne-a fost de ajuns ca prânz.

Gelaterii diverse: am mâncat înghețată bună în fiecare gelaterie din care am cumpărat, așa că nu pot recomanda una anume. Italienii fac înghețată foarte bună. Trebuie doar să fiți atenți să o cumpărați din localuri care țin înghețata închisă în acele oale lucioase cu capac, nu unde o găsiți sub formă de grămezi de înghețată vizibilă tuturor, în cuve în care culoarea pare prea exagerată.

Mercato Centrale: cum spuneam, lipită de gară este această colecție de localuri diverse, unde puteți mânca preparate tradiționale și deserturi bune. Înainte de ora 11 nu vând și bere, deci poate vreți să vă planificați în funcție de asta vizita.