Doom The Dark Ages este bun, dar nu la înălțimea celui anterior

Doom Eternal, cel din 2020, este un joc aproape perfect. A reușit acea combinație perfectă de monștri interesanți, de arme variate, fiecare cu utilitatea ei în anumite momente și de niveluri arătoase. Mai mult, le-a ieșit bine stilul de joc numit “push forward”, care încuraja lupta. Dacă nu mai aveai viață sau muniție, jocul îți cerea să mergi în continuare la luptă pentru că îți cade de la monștri, dacă-i omori în anumite moduri, descurajând astfel retragerea tactică.

Cred că producătorii nu puteau face un Doom Eternal 2, iar în acest nou Doom The Dark Ages au schimbat un pic mecanica de joc. Au introdus un scut care îți permite să parezi aproape orice lovitură, iar apoi să lovești la momentul oportun. Au introdus și mai multe arme melee. A ieșit în total un joc bun, doar că nu la fel de bun, de antrenant, precum predecesorul său.

The Dark Ages este un joc lung și cu o poveste mai bine conturată decât în trecut. Ai NPC-uri în jur, The Slayer mai dă jos și casca de pe cap… în fine, s-a vrut o poveste care oricum nu contează și nu-ți cere să faci vreo alegere, așa că poți da skip fără regrete la cutscenes. Nu joci însă Doom pentru cutscenes, ci pentru acțiune non-stop.

Asta le-a ieșit, dar sunt și pauze tactice în bătălii. Scutul pe care-l primești practic din prima schimbă semnificativ luptele, iar uneori trebuie să aștepți ca inamicii să dea în tine cu un anumit tip de proiectil pe care-l poți reflecta înapoi către ei, ceea ce le dă un pic de stagger și este ceva ce folosești foarte des în joc. Scutul mai poate fi și aruncat, ca un bumerang, altă mișcare pe care o vei folosi foarte des, iar loviturile melee sunt de vreo 4 tipuri, utile și ele.

Problema mi s-a părut la arme. Nu știu musai dacă este o problemă, de fapt, dar am făcut tot jocul cu două arme: double shotgun-ul, care este foarte puternic după ce-l upgradezi, și o mitralieră cu plasmă, pe care o foloseam până micșoram distanța față de inamici. Atât. Ai acolo mitraliere cu cuie, lansator de grenade, de rachete, un fel de pulverizator de cranii care acționează tot ca o mitralieră cu spread mare, chiar și o armă care lansează o bilă cu lanț – dar nu am avut motiv să le folosesc.

Cele două arme despre care am zis inițial sunt mai mult decât suficiente pentru întreg jocul, în special când mai arunci și scutul de colo-colo. Asta nu este musai un element negativ, după cum spuneam, pentru că pușca dublă este foarte satisfăcătoare, dar am terminat jocul cu foarte multe resurse pe care aș fi putut să le folosesc pentru a upgrada celelalte arme (primesc bonusuri sau skilluri speciale) și nu am avut de ce să fac asta. Pur și simplu știam că nu le voi folosi, în timp ce în Doom Eternal fiecare upgrade era important și schimba uneori soarta unor lupte.

Nivelurile sunt în schimb bine gândite. Treci prin vreo trei lumi diferite și bine desenate, iar unele niveluri au spații foarte largi, cu lupte ample desfășurate acolo. Acelea sunt cele mai bune din joc, de altfel, deoarece ai și tu întreaga libertate de mișcare și de a aborda lupta cum vrei. Simți, ca în Doom Eternal, acel “rip and tear” în acțiune, ești o mașină de luptă care îi face pe toți din viteză.

Tot în Dark Ages mai ai unele niveluri în care ești călare pe un fel de dragon și altele în care pilotezi un mech uriaș. Ambele sunt destul de simple și banale. Pe dragon trebuie doar să faci dodge la momentul potrivit de niște proiectile pentru a distruge tunurile care trag în tine. În mech (“atlan”) este și mai simplu totul, doar dai niște pumni unor monștri de dimensiuni mari, însă acele segmente sunt mai degrabă un fel click-click-click până treci de ele.

Nivelurile sunt, ca și în trecut, cu diverse zone secrete ascunse prin ele, iar în fiecare ai și câteva obiective secundare de îndeplinit, de exemplu să omori 50 de monștri într-un anumit mod sau să distrugi ceva în plus. După jumătatea jocului, însă, am avut și impresia că am devenit eu prea bun, că sistemul de a para atacuri cu scutul te face mai greu de ucis decât Bruce Willis și nici o luptă nu mai era solicitantă cu adevărat. Țin minte că Doom Eternal te ține mult mai bine în priză și creștea dificultatea în același ritm în care te dezvoltai și tu.

Per total, nu-i un joc rău. Dacă vă place genul acesta de joc, vă va plăcea și Doom The Dark Ages. Dacă jucați des FPS-uri, alegeți direct o dificultate mai mare.

Doom The Dark Ages este inclus în PC Game Pass, îl găsiți și pe Steam și pe PlayStation și Xbox. Vedeți că este un joc pe prețul nou, costă 80 de euro.