SSD-ul Samsung 9100 Pro testat: obține peste 14 GB/s

Un prieten și-a luat noul SSD Samsung 9100 Pro, care este un model compatibil PCI-Express 5.0. Oficial SSD-ul atinge 14.800 MB/s pe citire și 13.400 MB/s, ceea ce este ultra-impresionat.

Cât a atins în realitate? 14.707 MB/s citire și 13.510 MB/s scriere, fix cât trebuie.

Pe modul de testare peak performance tot pe acolo sunt rezultatele în scriere secvențială, dar programul evidențiază mai bine accesările random de 4 kB, deși astfel de operațiuni sunt utile doar în aplicații speciale gen baze de date.

Interesant că Samsung estimează 2200K IOPS pe citire și 2600K IOPS pe scriere. Cel testat atinge 2100K IOPS pe citire (rândul 3 de mai sus), dar doar 115K IOPS pe scriere. Diferența probabil este dată de capacitatea totală mai mică de stocare. În general producătorul dă astfel de cifre pentru cea mai mare capacitate, unde poate utiliza scrierea și citirea în paralel din mai multe cipuri de memorie pentru a crește performanța.

9100 Pro se găsește și în variante de 8 TB. Cel testat mai sus este de 2 TB (în jur de 1.400 de lei la Evomag, eMAG). Fotografia de mai jos este a unuia de 4 TB văzut de mine, ca să vedeți cum arată, adică precum un SSD. De fapt este remarcabil că nu are un radiator voluminos preinstalat din fabrică, deși la astfel de viteze de transfer sigur se va încălzi, ci doar un heat spreder subțirel pe partea inferioară:

În caz că vă întrebați ce rezultate are un astfel de SSD dacă este montat într-un slot M.2 de tip PCI-Express 4.0, răspunsul este “la jumătate” pentru că numărul de canale de transfer de date se înjumătățește:

Testat pe o placă de bază Asus ROG Strix B850-I cu 64 GB RAM DDR5 și un procesor AMD 9950X3D, care este cel mai puternic procesor în acest moment.

Mă uitam la rezultate de ordinul 14 GB pe secundă și mă gândeam că n-a trecut parcă așa mult timp de când instalam primul SSD în PC-ul meu, unul de 64 GB pe SATA 3, pentru că atât mi-am permis în acel moment, dar care era suficient pentru a rula Windows de pe el. Țin minte că, după instalare și clonare de Windows, nu mi-a venit să cred că timpul de boot s-a redus substanțial de la vreo 20 de secunde de pe hard-disk la vreo 3-4 secunde de pe SSD. Țin minte că am râs singur în cameră și mi-am zis “hai că a meritat banii”.

SATA 3 era limitat la 600 MB/s în teorie, chiar mai puțin în practică pentru că nu toate datele transferate sunt utile, ci există și antete și biți de control în cei 600 MB care curg în fiecare secundă pe acolo. Un pic mai târziu am trecut la SSD-uri tip M.2 și care foloseau PCI-Express pentru transfer, mult mai rapide. Ce testat în vremea aceea se apropia de 3000 MB/s, acum iată-ne la 14.000 MB/s.

Viteza unităților de stocare de date a evoluat extraordinar de bine în ultimii ani. Chiar prea mult, întrucât nu există aplicații care să poată beneficia de astfel de transferuri rapide, ba chiar mecanismele de copiere de fișiere din Windows de obicei nu folosesc mai multe thread-uri pentru a trage la maxim de ce poate un SSD.