+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +
5 May 2025 ·
GÂNDURI ·
Turul 1 s-a așezat oarecum în așteptările mele. Simion pe primul loc. Nicușor Dan a câștigat al doilea loc în marea finală. A făcut-o mai la limită decât mă așteptam.
Turul 2 se anunță haotic. În primul rând, mi se pare dificil de făcut orice calcul politic în acest moment. Nu este clar încotro se vor îndrepta votanții lui Ponta. De asemenea, este foarte posibil ca Simion să ia multe voturi de la cei care l-au votat pe Antonescu în turul 1. Votanții PSD-PNL nu cred că se vor ralia în totalitate în spatele lui Dan, mai ales că discursul lui Simion este asemănător cu cel al PSD și mai nou și PNL.
Nicușor Dan nu este totuși foarte popular în afara capitalei, iar USR nu are cea mai bună imagine pentru a-l susține în acest moment. Îmi spunea cineva că Antonescu ar fi fost mai bine poziționat în turul 2 împotriva lui Simion decât este Dan. S-ar putea să ajungem la această concluzie peste două săptămâni.
Mă aștept, însă, să vedem și cea mai murdară campanie electorală de până acum. Vor fi de toate: fake news, fake photos, boți, campanii plătite pe sub mână pe rețele sociale, scrisori ilegale trimise pensionarilor șamd. Există în continuare aceleași grupuri din umbră și aceleași state adversare României care îl vor președinte acum pe Simion pentru a slăbi democrația de aici și din UE, ceea ce le-ar crește lor influența în regiune. Au avut un plan amplu pentru asta și acum sunt aproape să-i culeagă roadele.
Ieșitul la vot în turul 2 va fi cu atât mai important. O prezență mare la vot va fi mereu în favoarea democrației.
Mai sus este situația din momentul “capitulării”. Rezultatele la nivel de secție de votare sunt aici. Hărți la Hotnews.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
05/05/2025 la 2:04 AM
Singura posibilitate să fie N.D pe primul loc e să facă alianță cu PSD. Că altfel e degeaba pe locul doi. Sau serviciile să facă lobby masiv și să arate legătura lui Simion cu Putin.
Cristian(Citează)
05/05/2025 la 2:49 AM
Prea tarziu :-)))
Psd a facut demult alianta cu Aur si cu magraonul GS. Parte din scorul actual de 41% al lui GS se datoreaza chiar Psd. 41% e urias, destul de neasteptat (nu-l vedeam mai sus de 32-33%).
In schimb pe ND, pe care l-am si votat, nu-l vad bine plecand in T2 de la 21%. Multimea votantilor lui nu se suprapune mult decat cu multimea microscopica a votantilor EL, in rest, de la CA va lua destul de putin iar de la restul candidatilor in cel mai bun caz niste firmituri.
Cel mai probabil T2 se va transa in favoarea magraonului cu 65-68%.
Dupa care urmeaza demantelarea statului democratic pe modelul MAGArilor.
Tom(Citează)
05/05/2025 la 4:17 AM
Ceva îmi zice că UDMR care acum a prestat fără convingere la Crin o să se sperie și o să bage masiv contra georgel.
nea_caisă(Citează)
05/05/2025 la 3:14 AM
La noua numărătoare a Imbecililor a reieșit că avem peste 3500000 , așa că trebuie ieșit masiv la vot ( peste 80%) , dacă nu vrem ca zombii dacici cu suveranism la rât să fie viitorul nostru.
Doc(Citează)
05/05/2025 la 4:13 AM
Absolut fascinant cum căpșunarii votează cu suveraniștii care vor să scoată România din UE și așa să se lase ca fraierii fără loc de muncă. Din ce zice prof. univ. dr. ChatGPT nu mulți au cetățenie la locul de căpșunărit (de ex. în 2008-2020 doar 100k de români au cetățenia italiană). Pare un fel brexit dar și mai retard.
nea_caisă(Citează)
05/05/2025 la 6:40 AM
Nu vă panicați, avem CCR în caz de nevoie
Vali(Citează)