un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +

Razer Blade 16: îmbinarea excelentă de portabilitate și performanță cu NVIDIA RTX 5090

27 May 2025  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

 

Noul Razer Blade 16 este un model remarcabil care dovedește că poți avea hardware performant și portabil. Acest laptop de gaming are o placă NVIDIA GeForce RTX 5090 în interior, cu 24 GB memorie video, un procesor Ryzen AI 9, 32 GB RAM, un ecran OLED la 1600 px și 240 Hz refresh, plus conectică foarte bună, dar toate într-o carcasă subțire pentru gama sa, având maxim 17,4 mm grosime. Greutatea totală este de 2,4 kilograme. Este un laptop de gaming cu adevărat portabil.

Preț: 4.400 euro pe site-ul Razer, de negăsit încă în România.

De ce contează că astfel de laptopuri, de multe ori văzute ca desktop replacement, sunt și portabile? Pentru că o mare parte dintre clienți au totuși nevoie să le care din când în când dintr-un loc în altul. Poate un adolescent are părinții divorțați și se mută periodic cu laptopul de la unul la altul. Poate că merge la prieteni acasă pentru câte un lan party. Poate că ești programator sau grafician și câteva zile pe săptămână te duci și la birou sau poate că rulezi de pe teren, de la client, cine știe ce softuri complexe.

2,4 kilograme nu pare foarte portabil comparat cu vreun ultrabook de muncă office, dar pentru ce hardware are în interior, acest Razer Blade 16 îți permite să-l transporți fără probleme de colo-colo, spre deosebire de alte laptopuri de gaming care sunt mai grele și mai voluminoase.

 

Acest Razer Blade 16 nu este doar ușor și subțire pentru gama sa, dar arată și bine. Laptopurile Razer în general au mers pe un aspect “stealth”, high-tech, chiar minimalist aș mai putea spune, iar acest Blade este similar. Singura decorațiune de pe carcasa ecranului este sigla Razer (iluminată), tastatura este elegantă ca aspect, cu difuzoare așezate simetric în jurul ei, iar touchpad-ul de sticlă este unul de dimensiuni mari.

Blade 16 are iluminare RGB și este una destul de discretă, chiar dacă asta pare o contradicție. Tastele au iluminare internă și este una bine construită, cu bleeding minim pe lângă taste. Sigla Razer de pe capac se aprinde uniform și decupajul este foarte bine făcut, contribuind la un aspect premium pentru întreaga unitate. Lipsa unui iluminat RGB de contur pe lângă baza laptopului mie îmi spune că Razer s-a gândit că acest laptop va fi preferat și pentru muncă mai serioasă, nu doar gaming.

La asta contribuie și conectica. Pe o parte sunt două porturi USB-A 3.2 Gen2, un port USB 4 tip C și un jack combo audio. Pe partea cealaltă, Blade 16 are încă un port USB 4 tip C, o ieșire HDMI 2.1 și un cititor de carduri SD. Prin porturile USB-C se poate și încărca la maxim 100W, de altfel, dar încărcătorul livrat în cutie este unul mai mare stil cărămidă, cu un conector propriu pus tot pe lateral.

Mai are la bord Wi-Fi 7, 6 difuzoare și o baterie de 90 Wh, cu încărcător de 280W în cutie.

Laptopul are piciorușe de cauciuc care-l țin ridicat vreo 5 mm de pe masă, ventilatoarele din interior dând aerul afară prin partea de jos. Carcasa, apropo, este din aluminiu și atrage amprentele ca un magnet, deși Razer spune că are tratament anti-amprentă. Nu știu cum o fi fără el…

Tastatura o vedeți în imagini. Tastele sunt mari. Aș reproșa doar aranjamentul săgeților, care mie mi se par taste destul de frecvent utilizate, dar cumva fix săgețile sus-jos sunt de dimensiuni mai mici decât alte taste. Observați în dreapta lor taste inscripționate M1-M5, sunt taste combo programabile prin softul Razer Synapse.

Ecranul este excelent. Este un OLED de 16 inci, rezoluție 2.560 x 1.600 pixeli și refresh la 240 Hz, care oferă o luminozitate bună pentru interior și culori vii și plăcute. Un MiniLED ar fi fost și mai luminos, dar Blade 16 este disponibil doar cu acest ecran.

Restul hardware-ului este construit pe platforma Max-Q de la NVIDIA. Laptopul folosește un procesor AMD Ryzen AI 9 HX 370, un nume lung pentru un procesor foarte performant, care poate rula foarte bine o mulțime de aplicații complexe. Integrează modulul grafic Radeon 890M, iar sistemul NVIDIA Max-Q face automat comutarea între această placă video și cea GeForce RTX 5090 atunci când este nevoie.

Sistemul Max-Q din seriile Blackwell este chiar mai complex de atât. Folosește algoritmi noi prin care crește foarte rapid frecvența plăcii video NVIDIA, la nevoie, dar o și micșorează imediat ce load-ul scade. GPU-ul poate opri anumite unități de procesare ce nu sunt folosite, scăzând consumul, și poate intra și ieși din repaos mult mai repede. Toate acestea contează, chiar dacă stai mereu pe alimentare de la priză, pentru a reduce căldura generată de laptop, un element important la un model subțire.

Mai sunt și alți algoritmi grupați sub numele Max-Q, precum unii care reglează des turația ventilatoarelor sau încărcarea bateriei interne, totul cu același scop. Și probabil că este nevoie de toți pentru că acest laptop de nici 2 centimetri grosime integrează totuși un GeForce RTX 5090 cu 24 GB memorie GDDR7 dedicată, configurată cu un TGP de 160W în Dynamic Boost. Acest TGP este un pic mai mic decât pe alte laptopuri de gaming care sunt mult mai groase (10-15W diferență), dar mi se pare că este un compromis ușor de acceptat.

Ca să încep cu rezultate de productivitate, scorurile obținute în testele uzuale de benchmark au fost foarte bune:

  • Cinebench 2024: 115 pct single-core
  • Cinebench 2024: 1194 pct multi-core

procesorul fiind unul performant, iar în varianta testată de mine este împerecheat cu 32 GB memorie RAM la 8000 MHz, dar laptopul poate fi achiziționat și cu 64 GB RAM.

Sunt două SSD-uri la bord. Primul pare conectat pe PCI-Express 4.0 x4 și în teste a ajuns la 6.888 MB/s citire și 4.910 MB/s scriere, rezultate mult peste nevoile vreunui program, iar al doilea pare conectat pe PCI-Express 4.0, dar pe modul x2, atingând în testele mele în jur de 1.000 MB/s citire și scriere.

Chiar și fără placa NVIDIA în ecuație, sistemul este unul de top. Când pornește și placa video GeForce, în aplicații care o pot folosi pentru codare sau randare sau putere brută de procesare, acest Blade 16 devine unul dintre cele mai performante laptopuri din piață. Este un laptop foarte bun pentru a rula modele AI local, în special cu 24 GB RAM pe placa video, de exemplu.

Aș mai spune și că este un laptop foarte bun pentru programatori, care vor fi avantajați de puterea mare de procesare și confortul oferit de ecranul OLED. Laptopul mai este foarte bun și pentru creatori de conținut, toate aplicațiile creative accelerate de placa video rulând fără probleme. Partea de NVIDIA Studio, cum se numește, are o listă lungă de aplicații accelerate, incluzând suite Adobe, Davinci, Autodesk, Blender, OBS și altele.

Pentru mine, de exemplu, pentru editare video, ar fi mai performant decât desktop-ul pe care-l am. RTX 5090 nu doar că include trei codoare și două decodoare video, dar sunt acum zeci de funcții accelerate prin placa de bază pentru mascare, urmărire de obiecte, generarea de tranziții, editare audio avansată șamd. Davinci Resolve include acum modele care fac și recunoașterea audio sau editare de muzică, toate accelerate prin placa video.

Trecând însă la jocuri, o să încep cu două care nu au benchmark-uri incluse: Doom The Dark Ages și Indiana Jones, ambele moderne și care nici nu rulează pe plăci video fără ray-tracing. Ambele jocuri au rulat excepțional de bine. Toate testele mele au fost făcut la rezoluția de 2560 x 1600 pixeli, desigur, cea nativă, și în general pe cele mai complexe setări de grafică.

Doom a rulat la 80-90 FPS și acest rezultat l-am obținut pe harta Siege part 1, care este cea mai deschisă. Este un spațiu uriaș cu o luptă mare și mi se pare cea mai solicitantă față de alte zone ceva mai înguste. Grafica este excelentă, apropo, când pui totul pe setarea Ultra Nightmare.

Am testat jocul și în alte moduri. Am activat DLSS, care randează cadrele la o rezoluție mai mică și apoi le face upscale printr-un algoritm transformer AI, iar rata de cadre a crescut, desigur. Am activat apoi și multi-frame generation 4x, ca să văd cum este, și NVIDIA livrează ce a promis, FPS-ul s-a dus în 230-240 fps, solicitând la maxim capabilitățile monitorului.

Jocul poate fi jucat fără probleme și așa. Acțiunea este rapidă și nu ai timp să observi eventuale artefacte de interpolare, dar nu atât de rapidă încât latența introdusă suplimentar (și care oricum este micșorată prin NVIDIA Reflex) să influențeze negativ cumva. Nu ai nevoie de multi-frame generation când te poți juca la 90 fps (și chiar mai mult în majoritatea nivelurilor) în mod normal, dar tehnologia dovedește că în viitor, pentru jocuri mult mai solicitante în alți ani, multi-frame generation poate transforma un joc care rulează la 25 fps într-unul care rulează la 90 fps.

Indiana Jones and the Circle of Destiny a rulat la fel de bine cu toate detaliile posibile activate și inclusiv path tracing complet. S-a dovedit un alt joc extrem de arătos când pui totul la maxim.

Assassin’s Creed Shadows a rulat la 92 fps average, cu 1% lows la 75 fps. Când activezi upscalingul prin DLSS pe Quality, rata de cadre crește la 134 fps average cu 98 fps pentru 1% lows.

În Forza Horizon 5, care acum este din nou la modă după ce are succes și pe PlayStation 5, am obținut 136 fps pe presetul Extreme, cu ray tracing tot pe Extreme. Este un alt joc care arată foarte bine, plasat în Mexic într-un peisaj tropical superb, cu mașini reale și pe care-l poți juca pe termen lung pentru relaxare.

Forza Motorsport, în schimb, care este un joc ceva mai axat pe simulare realistă pe circuite, a luat la 114 fps avg cu DLSS off și ray tracing off. Când am activat ray tracing pe full quality+RTGI, am scăzut la 72 fps. Activând și upscalingul DLSS pe Balanced, crește la 81 fps. Mă declar foarte mulțumit.

După cum observați, ecranul OLED la 240 Hz este chiar prea performant pentru jocurile moderne, care totuși nu pot obține astfel de rate de cadre la rezoluția nativă a laptopului. Jocurile mai vechi, cele free sau competitive, vor solicita probabil la maxim sistemul.

Experiența de gaming s-a dovedit bună. Sistemul se răcește bine, chiar dacă ventilația este zgomotoasă și niște căști over-ear sunt recomandate pentru a ignora zgomotul. Ideal ar fi unele cu anulare activă de zgomot, tehnologia aceasta potrivindu-se perfect în acest scenariu de utilizare.

Închei și cu teste 3DMark, care mi se par utile pentru comparația cu alte sisteme din piață. În ele, am obținut astfel:

  • Steel Nomad: 5796 puncte, 57,97 fps
  • Port Royal: 15.164 puncte, 70,2 fps
  • Solar Bay: 109.163 puncte, 415 fps
  • Speed Way: 6.083 puncte, 60 fps

Per total mie mi se par rezultate foarte bune. Probabil că pe un laptop de dimensiuni mai mari, mai chunky, ar fi cu 5-10% mai mari, dar mie mi se par oricum rezultate excelente în jocuri și care îți permit să te joci orice, acum și în anii următori, la o adică inclusiv conectat prin HDMI la un televizor 4K.

Cel mai mult mi-a plăcut, însă, cum arată laptopul. Are un design curat, serios, chiar elegant, cu iluminat RGB cât să-și arate caracterul de gaming, dar nu unul flashy. Mi-a plăcut mult să-l utilizez pentru jocuri și în cele din urmă nu i-am putut găsi nici un punct negativ semnificativ.

Preț: 4.400 euro pe site-ul Razer, de negăsit încă în România.

    11 comentarii

  1. Băi, 4400 eur? Ăsta era prețul unei mașini second pentru începători acum câțiva ani.
    Hai să rămânem în pic și să discutăm ridicolul sumei înainte de orice altceva.

      (Citează)

    • Da, acolo m-am oprit si eu din citit articol.

        (Citează)

    • Nu e nimic ridicol, Razer au pus tot ce s-a putut în laptopul ăla, atâta costă. S-au terminat restul laptopurilor și te obligă cineva să-l iei pe ăsta? Nu știu de unde consternarea asta, banii ăștia i-ai dat tot timpul dacă ai vrut ce era mai bun pe piață. De altfel, oricine lucrează pe bune de pe un laptop și are nevoie de putere de procesare grafică ajunge la ceva peste 3 mii de euro.

        (Citează)

  2. Toata lumea este de acord ca aceste laptopuri sunt utile si ca desktop replacement pentru oameni care lucreaza in diferite domenii unde ai nevoie de putere de calcul, nu doar pentru gaming.
    Cu toate acestea, producatorii se incapataneaza sa nu includa si un bloc numeric in tastatura, desi ar fi avut loc fara probleme in cei 16 inci.

      (Citează)

    • Mai bine, pentru că ar fi mai mici tastele. Desktop replacement presupune că ai oricum periferice, din punctul ăsta de vedere problemele mai mari sunt lipsa portului de rețea sau ecranul pe care nu prea îl folosești, dar plătești mulți bani pentru calitatea lui.

      E un produs pentru cine vrea maximul de pe piață și apreciază designul, inventăm degeaba situații în care se potrivește.

        (Citează)

    • Stiu, stiu, solutia fara bloc numeric este ideala pentru ca asa procedeaza Apple. Dar nu discutam despre Apple aici.

      Eu personal am un laptop de munca fara bloc numeric si simt lipsa acestuia. De multe ori nu am acces la tastatura si monitor externe ca sa spun ca nu ma intereseaza tastatura laptopului.

      In plus, daca te uiti cu atentie, o sa vezi ca cei de la Razor au pus un touchpad de dimensiuni mari, deci au luat in calcul varianta in care utilizatorii il vor folosi fara periferice. Doar ca pentru ei, blocul numeric nu a fost o prioritate.

        (Citează)

    • Ce legătură are Apple? Lățimea e dată de ecran, un bloc numeric în partea dreaptă ar însemna taste puțin mai mici (pe lângă translatarea întregii tastaturi spre stânga) și/sau îngrămădite. Normal că nu a fost o prioritate, pentru că majoritatea preferă o tastatură redusă mai bună, în detrimentul uneia cu bloc numeric.

      Normal că au luat în calcul folosirea fără periferice, că e laptop, doar că desktop replacement presupune că ai toate perifericele – când faci efectiv ceva, nu când deschizi laptopul on the go. Până la urmă alegi Razer Blade după design, iar asta cu tastatura e o decizie de design.

        (Citează)

    • depinde ce faci @Andrei – eu programez, deci scriu text => prefer un laptop fara tastatura numerica pt ca e tastatura centrata. La unul cu bloc numeric tastatura “normala” e asezata asimetric (mai in stg ca sa faca loc blocului numeric) => pozitia de scris e mai incomoda (stai mai adus spre stg cu mainile / corpul).

      Lucrez exclusiv pe laptopuri de vreo 12 ani si in anii astia am avut multe modele (cu bloc numeric si fara, de gaming sau nu,).

      Cea mai proasta combinatie pt ce fac eu e un laptop de gaming (care e portabil doar cu numele) cu tastatura cu bloc numeric (ca scriu prost pe ea).

        (Citează)

  3. Raiiar:
    Băi, 4400 eur?Ăsta era prețul unei mașini second pentru începători acum câțiva ani.
    Hai să rămânem în pic și să discutăm ridicolul sumei înainte de orice altceva.

    De acord, ridicol prețul, de banii ăștia îți cumperi PC avion cu accesorii de top și monitor oled și îți mai rămân bani și pentru scaun Herman Miller și birou reglabil pe înălțime.

      (Citează)

    • Si partea de.mobilitate ai ratat o? Da, e ceva de nisa dar exista oamenii care au nevoie de mobilitate.

        (Citează)

    • portabilitatea exista, dar e la nivel de 2006 – ce Radu nu arata in poze e incarcatorul ala de 280W care e inca o data la fel de greu la laptopul, iar bateria nu e nici ea stelara (sunt forst posesor de Razer – nu vb din auzite)

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus