un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +

Ce-am aflat la conferința de presă de la lansarea Wolt în România

30 May 2025  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

13 comentarii

Cei de la Wolt au ținut acum două zile o conferință de presă și au spus diverse informații interesante despre achiziția Tazz și tranziția spre Wolt, serviciu care este prezent în 32 de țări și în curând va fi lansat și în Bulgaria. Serviciul este finlandez la origine și aparține de DoorDash, liderul pieței din SUA.

Wolt activează în prezent în 34 de orașe din România. Lansarea oficială a venit cu comenzi peste așteptările lor. Mulți oameni au auzit acum de Wolt, și-au instalat aplicația și în unele orașe n-au fost suficienți livratori pentru câte comenzi au fost date.

Sunt aproape 500 de angajați Wolt în România, împărțiți în principal între București și Timișoara. Wolt a achiziționat Tazz cu un plan pe mulți ani în minte și a venit și cu know-how din experiența lor din restul țărilor. Alin Șerban, care este în continuare General Manager, a spus de exemplu că Wolt a venit cu software mult mai bun pentru repartizarea comenzilor, ceea ce crește eficiența livrărilor.

O altă noutate este funcția de Double Order. După ce dai o comandă, ai 10-15 minute pentru a mai comanda ceva de la un alt local sau magazin din aceeași zonă și vei plăti o singură taxă de livrare. De obicei același livrator le va aduce pe amândouă. Funcția asta este foarte bună pentru când vrei mâncare de la două restaurante — să zicem că iei KFC, dar și o pizza. Iar cum multe comenzi sunt ridicate de livratori de fapt din malluri, unde sunt food court-uri ample, cred că va fi chiar utilă.

Dacă mai țineți minte, scriam despre ea acum vreun an și spuneam atunci că este nevoie de ea și pe piața noastră. Iată că a adus-o Wolt și nu m-ar mira să o văd în curând și pe celelalte platforme de livrare.

Tot Wolt pune la dispoziția restaurantelor și analytics mai complex, ceea ce ar putea fi un alt diferențiator bun. Restaurantele pot vedea astfel ce preparate s-au vândut cel mai bine, la ce ore, ce efect au avut reclamele pe care le-au plătit în platformă (acele “promovat”) și în general ce merge și ce nu.

Am întrebat cât mai țin beneficiile Genius în Wolt. În fond, grupul eMAG ia banii pe Genius, iar Wolt oferă niște beneficii. Mi s-a spus că este vorba de o perioadă lungă, câțiva ani, fiind negociat prin contract o astfel de clauză.

Wolt a mai dublat și numărul de livratori în perioada aceasta. Am întrebat care este ponderea de străini și mi s-a spus că jumătate dintre livratori sunt străini și jumătate sunt români, dar străinii lucrează în medie mai multe ore pe zi și deci livrează mai multe comenzi în total.

Am văzut și că pe noile cutii de transport Wolt au trecut niște numere de înmatriculare. Este foarte bună ideea deoarece oferă o metodă de a identifica livratorul în anumite situații, de exemplu dacă îți lovește mașina în trafic sau dacă este surprins de camerele de supraveghere că face ceva ilegal. Acum să vedem cât vor sta acele numere pe cutii, dar ideea este bună.

Am întrebat și despre cote de piață și ce se întâmplă pe piața din România, dar n-am aflat cifre în plus. Bănuiesc că vom vedea după ce se depun niște bilanțuri.

    13 comentarii

  1. Am dat o singura comanda. Dupa o ora de asteptare, m-au sunat de la restaurant sa ma intrebe daca pot ridica singur comanda, pentru ca Wolt nu trimite niciun curier. O magarie de serviciu, la fel ca Tazz.

      (Citează)

    • Tazz era la ani lumina peste Wolt, nu a existat sa’mi nu fie livrata comanda ori sa intarzie nejustificat de mult. In schimb la Wolt din 2 comenzi: una a ajuns cu o intarziere de peste o ora, iar a doua nu a fost livrata nici dupa 2 ore si jumatate, cel putin mi’au fost inapoiati banii instant in cont.
      Raman pe Bolt de’acum inainte

        (Citează)

    • Confirm. Folosiți serviciile concurenței cu încredere. Nu sunt nici ei perfecți, dar nu există grad de comparație, cel puțin nu din experiențele proprii.

        (Citează)

    • Filtrul lor e anevoios pentru mine.
      Nu vad o îmbunătățire, as spune ca e un pic sub Tazz pt ca e mai greu sa gasesc ce vreau.

        (Citează)

  2. Am comandat de două ori cu Wolt până acum.

    În prima situație, a durat extrem de mult până a ajuns comanda. În jur de o oră jumătate la o estimare inițială de cca. 40 de minute, în condițiile în care nu era oră de vârf. Din ce am văzut pe hartă, curierul a făcut vreo 2 – 3 ocoluri, probabil cu comenzi pentru alți clienți, ocoluri care însă l-au îndepărtat semnificativ de la traseu.

    În a doua situație a decurs bine, dar în acest caz livrarea a fost făcută de către curierul restaurantului.

    Am văzut pe mai mulți plângându-se de timpii foarte mari de livrare la Wolt, deci probabil că asta va deveni ceva obișnuit.

      (Citează)

  3. Mulți oameni au auzit acum de Wolt, și-au instalat aplicația și în unele orașe n-au fost suficienți livratori pentru câte comenzi au fost date.

    astia care se plang de timpii lungi de livrare sunt tot aia care se duc in locuri mega turistice si se plang de aglomeratie

      (Citează)

    • Sau sunt aia, dupa cum au zis chiar ei, nu stiu cum tu nu ai vazut, care remarca cum competitia se misca decent fata de Wolt.

        (Citează)

  4. Lool, doordash.
    Sistemul ala american bine gandit care livreaza in functie de baccis. Nu dai/pui mai putin, nu iti ridica nimeni comanda. Vedeti subredditul doordash, e material destul pe acolo.

    Cat despre emag si termen lung, lol din nou.
    Am genius pana in septembrie (parca) 2027 si wolt genius sau cum se numeste pana in august. 2025.

      (Citează)

  5. Ah, verificat in aplicatie, ca i-am imtrebat, se pare ca mi-au raspuns :

    “Am verificat situatia, perioadele sunt diferite, deoarece Wolt+ Este un nou abonament ce nu are in considerare perioada de utilizare a abonamentului Genius.”

      (Citează)

  6. O chestie care m-a deranjat la aplicatia aceasta (care nu imi aduc aminte sa fi fost asa in tazz) e ca daca faci o comanda la birou, cu mai multi colegi si dai tu banii, la sfarsit, dupa ce se termina comanda, nu poti vedea la fiecare fel de mancare in parte cat a costat produsul cu tot cu reducerea efectuata. Practic iti arata reducerea doar la modul general, la sfarsit. Si apoi incearca tu sa calculezi cat are fiecare de dat..

    Parca tin minte ca la tazz era diferit si parca aveai pretul la fiecare produs cu tot cu reducerea inclusa, ca sa stii cati bani ai de luat de la fiecare coleg.

    Pana nu rezolva aceasta problema, eu cel putin nu cred ca mai comand de la wolt (cel putin in mai multe persoane)

      (Citează)

  7. Experienta pe dracu, daca ai mai multe adrese salvete, nu poti seta una default, si te intreaba de fiecare daca cand intrii in aplicatie despre adresa.

      (Citează)

  8. eu am avut experiente ff neplacute cu tazz in ultimele luni, la wolt in schimb pare ca lucrurile stau la polul opus, cel putin deocamdata

    insa, chair si cu genius, platesti o mica taxa de serviciu (W T F?!)

    raman fidel Glovo, ca nu m-au dezamagit niciodata :)

      (Citează)

  9. Mir nu imi merge aplicatia deloc. Am comandat odata in alta țară si aveam cont si când am incercat sa migrez de pe tazz pe won’t nu merge, ceva erroare. Am trimis mail la support, inca nimic. Eu cred ca imi bag ceva in el de tazz si emag , tot pe glove se misca treaba calumea

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus